XIII. RUGĂCIUNEA LUI IOAN NEAGOE VOIEVOD, CARE AU FĂCUT LA EȘIREA SUFLETULUI SĂU CĂTRĂ DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ȘI ERTAREA CAREA S-AU ERTAT DE CĂTRĂ COCONII SĂI ȘI DE CĂTRĂ COCOANE ȘI DE CĂTRĂ BOIARII SĂI CEI MARI ȘI CEI MICI ȘI DE CĂTRĂ ALTE SLUGI ALE SALE, DE CĂTRĂ TOATE. CU CUVINTE DE UMILINȚĂ

Slovo 29

Miluiaște-mă, Iisusul mieu cel dulce și Dumnezeul mieu, miluiaște-mă! Că tu ești înviiarea și viața mea! Că acum eu întraiu în pomenirea morții, că cu totul mă îmbrăcai în grijă, în tristăciuni și în frică, cugetând cum voi să mă întâmpin cu judecata ta cea înfricoșată și sufletul mieu cel ticălos cum va tréce prin vămile céle nefățarnice. Și văzuiu, Dumnezeul mieu, ceasul morții méle apropiindu-se și fuiu părăsit de toți câți fuseră ai miei, și-mi fu a călători pre calea cea de întristăciune și să întru prin ușile strimtării. Și după acea cale de întristăciune și dintr-acéle uși strimte sau mă voi putea izbăvi, sau ba, ca să văzu și eu fața ta cea luminată, Dumnezeul mieu. Ci știu că după păcatele méle nu mă voi putea izbăvi, ci acum toată nădéjdea mea pre tine puiu, Dumnezeul mieu, și căzuiu cu fața mea jos pre pământ și alergai cătră mila ta cea multă și, strigând cu glas de umilință și cu lacrămi amari, ziș: „O, împărate a toate țiitoriu, care ai făcut ceriul și pământul, marea și tot ce iaste într-însa, bunule și iubitoriule de oameni! De tine să cutremură puterile céle cerești, pre tine cântă soarele, pre tine te slăvéște luna, ție să roagă stélele, pre tine ascultă lumina, de tine să cutremură fărăfundurile, în voia ta fac izvoarăle apelor! Tu ai întinsu ceriul ca o piiale, tu ai întărit pământul pre ape, tu ai îngrădit marea cu năsip, tu ai vărsat suflere tuturor jiganiilor! Puterile îngerilor celor mai mari ție slujăscu, cétele céle îngerești ție să închină, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei câte cu 6 aripi împrejurul tău zboară cu frică și să acopere!

Că tu, fiind Dumnezeul cel nescris, cel făr’ de început și negrăit, cu mila ta cea nespusă m-ai rădicat pre mine, săracul, din gunoi, cum zice prorocul, și m-ai pus să fiu păstoriu și învățătoriu turmei tale. Iar eu, lenevosul și nebăgătoriul de seamă și nevrédnicul, cu negrijirea mea nu am ferit porunca ta, nici am păzit ce mi-ai dat în seamă, ci am rămas de turma ta și nu i-am făcut nici un bine. Vai de mine, lenevosul că am pierdut turma ta! Dar acum, cu ce față mă voi arăta eu înaintea Dumnezeului mieu și cu ce îndrăzneală voi căuta la tine, când eu, Doamne, sunt înaintea ta vița cea pustie și smochinul cel sterpu? Eu, Doamne, sunt zidirea ta. Spurcat-am, Doamne, zidirea ta, spurcat-o-am și am întinat casa ta, și n-am cuvinte curate să rog pre mila ta cea multă, nici poci rădica ochii miei, Doamne, în sus, să văzu înălțimea ceriului tău. Nu mâniia, Doamne, urgiia ta, pentru fărdelegile méle! Că de unde voiu putea eu, Dumnezeul mieu, să încep mai nainte și să plângu păcatele méle cătră mila ta? Că păcatele méle eu nu le poci socoti, că suntu ca stelele ceriului și ca năsipul mării, care am făcut eu înaintea ta, stăpânul mieu. Ci însă, Doamne, eu sunt zidirea ta și casa ta, pentr-acéia nu mă lăsa în mâinile satanii, nici să fiu încuiat în pușcăriile iadului, să nu să bucure satana de mine, zidirea ta și robul tău NEAGOE.

Auzi, Doamne, într-acesta ceas și pre mine, pre Neagoe, robul tău cel păcătos și ticălos, nebăgătoriul de seamă și neînțeleptul, cum ai auzit și pre Iezechiia în ceasul morții! Întracélași chip auzi și pre mine neharnicul, robul tău, că alt n-am cătră cine mai alerga, Doamne, fără numai cătră mila îndurării tale. Și nu mă priimi ca pre Iezechie, ci ca pre unul din năemnicii tăi cei mai proști.”

Și așa rugându-mă, ziș: „Bucură-te, stăpână, Fecioară Maria, născătoarea lui Dumnezeu, sprijinitoarea și ajutătoarea cea grabnică a creștinilor și roagă pre Dumnezeu pentru mine. Bucură-te, cinstită și făcătoare de viață cruce, dupre care au izvorât viață a toată lumea! Bucurați-vă, toate puterile cerești, îngerilor, mai marii îngerilor și vă rugați pentru mine! Bucurăte și tu, cinstite proroace și predtece, botezătoriul Domnului și mărturisitoriul pocăinței; roagă-te pentru mine! Bucurați-vă, apostolilor, mărturisitorii vestirii cei bune a lui Dumnezeu, carii ați scos oamenii den înșălăciunea diavolilor céle întunecate și i-ați îndreptat cătră lumina dreptății și vă rugați pentru mine! Bucură-te, frumoase raiule, care te pohtescu toți cei ce au slujit bine lui Dumnezeu. Bucurați-vă, sfinților mucenici, care ați pătimit pentru Hristos și ați luminat pren temnițe și v-ați ispitit cu sabii ascuțite și nu v-ați înfricoșat de fierăle céle groaznice și cumplite, ci v-ați luptat și v-ați nevoit să vă asemănați patemilor lui Hristos și ați luat cununile céle neputrede și ați dobândit împărățiia ceriului; ci, având îndrăzneală cătră Dumnezeu, rugați-vă pentru mine! Bucurați-vă, patriarșilor, sfinților, purtătorii de Dumnezeu părinți, carii ați mărturisit pren cetăți și pren orașe Sfânta Evanghelie și pre Hristos ați arătat, și ați luat daruri din ceriu și lumina cea făr’ de înserare ați câștigat, rugați-vă pentru mine! Bucurați-vă, preacuvioșii lui Dumnezeu pustnici, carii ați lăcuit prin pustii și prin peștere și postului și privegherii v-ați învățat în sfintele lavre și ați îngăduit lui Dumnezeu și n-ați gustat din bunătățile pământului și cu dor mare v-ați înaripat cătră Dumnezeu și duhul cel sfânt au lăcuit întru voi și v-ați îndulcit de hrana raiului și pohta voastră ați umplut și ați umblat pe calea cea dreaptă, ca niște ucenici ai lui Hristos! Pentru acéia vă rugați pentru mine.

Spăsiți-vă și voi, cești mai de apoi patriarși și preoți, care ați lăcuit pren orașă în traiul cel curat a lui Dumnezeu și ați mărturisit cuvintele lui Iisus Hristos în toată vrémea! Spăsiți-vă și voi, călugărilor, carii lăcuiți în pustiile céle întunecate și prin peștere și prin propastii, între hierăle céle iuți și réle. Spăsiți-vă și voi, călugărilor carii lăcuiți prin lavre și prin mănăstiri, împodobitorii biséricilor și îngăduitorii lui Dumnezeu! Spăsiți-vă, împăraților, domnilor, carii sunteți drepți slăvitori creștini și ați viețuit în frica lui Dumnezeu și ați umblat pre calea lui și ați împărțit milostenie și cuvintele lui Dumnezeu le-ați umplut și le-ați păzit! Spăsiți-vă și voi, boiarilor și judecătorilor! Spăsiți-vă și voi, săracilor, și voi, feții miei și fétele méle! Spăsiți-vă și voi, boiarii miei și slugile méle céle credincioase, carii mi-ați slujit bine! Spăsiți-vă toți și rugați pre Dumnezeu pentru mine! Spăséște-mă, Doamne, și pre mine, pre Neagoe, robul tău cel lenevos și ticălos.”

Așa rugându-mă, eu văzui că mi să apropie ceasul cel de apoi. Deacii strigai cu glas de umilință și ziș: Iată acum mi să apropie ceasul morții, ci păsați de chemați pre iubiții miei coconi și pre dragile méle cocoane și pre dragii miei boiari și slugi”. Iar ei veniră toți la mine și stătură înaintea ochilor miei și le ziș: „Veniți, iubiții miei și dragii miei coconi, carii sunteți ochilor miei mai luminați decât strălucirile soarelui, avuțiia cea scumpă și comoara inimii méle! Că astăzi, feții miei, vă dăspărțiți de mine și săriți de la inima mea ca o scântee când sare pre fața apei mării, în adâncurile céle întunecate și în valurile céle cumplite. Și astăzi toate valurile mării s-au pornit asupra voastră; deci de astăzi înainte, feții miei, cu care de acéstea veți să vă luptați întâi, când sunteți acum ca acea scântée, care fu zisă mai nainte? Iar eu, acum, odraslele méle, voi să vă învăț, precum zice Solomon: „Fiiule, priiméște învățătura tătâne-tău și ascultă sfatul mâne-ta, ca să trăești în véci””.

Dreptu acéia, feții miei, și eu vă țnvăț, mai nainte de toate, de acéstea: să aveți frica lui Dumnezeu în inimile voastre și să vă fie sufletele curate, dinpreună cu trupurile, și să iubiți săracii și mișăii și să le faceți milostenie și să vă rugați lui Dumnezeu și preacuratei lui maici cu tot de-adinsul, și nu numai din gură, ci cu toată inima și cu tot sufletul și cu tot cugetul. Că Domnul Dumnezeul și stăpânul nostru Iisus Hristos iaste bun și îndurător și milostiv și cu mila sa va îmblânzi toate valurile mării, care sunt rădicate asupra voastră. Și veți trece cătră liniște cu bine și cu blândéțe, unde să vor unge trupurile voastre, și veți domni în lumea aceasta cu pace, iar sufletele vor dobândi sufletescul bine cel de véci, cu cei ce au îngăduit lui Dumnezeu din véci și pân’acum.

Veniți și voi, turturițile méle cocoane, iubitile pustiității, nu stați departe de mine, ci vă apropiiați de mine! Că voi, cocoanele méle, de acum înainte sunteți ca turtureaoa céia ce să dăsparte și-i piiare soțiia. Deacii, multă jale și dor are pentru dânsa, și niciodată pre copaci verde nu să pune, ci tot pre uscat, și când va să bea apă, întâi o turbură cu dégetele picioarelor și atuncea bea. Și niciodată inima ei nu mai dobândește veselie. Așijderea și voi, cocoanele méle și turturițile méle, acum vă dăspărțiți de mine și cădeți în grea sărăcie.

Veniți și voi, boiarii miei cei credincioși și slugile méle, carii mi-ați slujit bine în toată viața mea și luați astăzi aminte glasul gurii méle și-l ascultați! Că astăzi traiul vieții méle să sfârșaște și ceasul cel de apoi mi s-au apropiat. Astăzi lumina ochilor miei, cu care în toată vrémea priviiam spre lucrurile céle trecătoare și spre slava cea deșartă a lumii aceștiia și cu carii în toată vrémea vă îmblânzeam, dragii miei, și voi luați de la dânșii veselie și bucurie, iată acum că apuseră, și altă privire dobândiiu și de acum nu-mi mai iaste a mai privi spre voi cu veselie. Astăzi limba mea, cu carea de-a pururea vă îndulceam și dinpreună cu voi petreceam și ne veseleam, acum să amărî și să încue și de acum nici o vorbă dulce nu vă poate răspunde și să vă grăiască. Astăzi frumuséțea féții méle, care o spălam în băile céle calde și în odihna cea bună și în slavă dășartă, acum toate întunecară. Și urechile méle, cu care ascultăm vioarăle și tobele și surlele și canoanele și alte feliuri de veselii multe, acum să astupară. Astăzi anii miei și zilele vieții méle toate să sfârșiră, carii i-am cheltuit în zadar în lumea aceasta, și slava mea trecu ca o umbră și să uscă ca florile câmpurilor. Astăzi mintea mea cea neînțeleaptă, cu carea niciodată n-am cugetat, nici am avut gându să mă gătescu de călătoriia aceștii căi, acum ce folos îmi iaste mie, celuia ce n-am făcut nici un bine înaintea Dumnezeului mieu celui bun? Întâi, că n-am avut dragoste cătră dânsul; a doao, pentru înșălăciunea aceștii lumi amăgitoare, care de-a pururea o iubiam; a treia, încă mai mult pentru dragostea voastră cea multă și mare, că foarte mi-ați fost dragi, iubiții miei, cât am fost într-această lume înșălătoare și mincinoasă. Iar ia mă înșală și mă încungiură întunérecul, și mă află această vréme de nevoe făr’ de nici un lucru bun, care să fi lucrat Dumnezeului mieu. Și dragostea voastră cea multă, care ați avut cătră mine, eu acum o cunoscuiu și văz că foarte m-ați iubit. Pentr-acéia nu-mi iaste atâta jale, căci mă dăsparțu de lumea aceasta, nici de avuțiia mea cea multă, cât îmi iaste pentru sufletul mieu (că nu știu unde va mérge, și n-are cine să-i ajute, făr’ numai ce să nădăjduiaște acum spre mila lui Dumnezeu), iar alta pentru mila voastră. Că văzu ochii voștri plini de lacrămi și inimile voastre acum sunt săgetate cu multă jale și obidă pentru mine. Și văzu, iubiții miei, că de-ar fi vreo putére, voi mi-ați folosi într-această vréme de nevoe și toată viața voastră ați da pentru binele mieu, ci nu puteți nimic să-mi folosiți, nici voi mie, nici eu voao. Că iaste vrémea céia să mă dăspărațu eu de voi și voi de mine și ați rămas dintr-această zi.

Și de acum veți încépe a sluji altui domn, necunoscut și strein, care nu va cunoaște pre voi, nici voi pre dânsul. Deci, boiarii miei și slugile méle céle dragi și iubite, eu voi să vă învățat și de aceasta. Domnului sau stăpânului neștiut și necunoscut, nevoe îi iaste a-i sluji sluga până îi va afla obiceaiul lui. Că sluga céia ce îndrăznéște cătră stăpânul neștiut și necunoscut, acéia iaste ca omul cela ce să razimă pre frunza care plutéște pre fața apei. Deci când va să să apuce de dânsa și să-i folosească, atunci să îneacă și piiare. Așijderea și voi, până veți afla firea și obiceaiul domnului acéluia, multă minte vă trebuiaște să aveți. Că mintea iaste cap și învățătură dulce tuturor bunătăților și sfârșitul ei foarte iaste proslăvit. Mintea iaste avuție și comoară netrecătoare, care nu să cheltuiaște niciodată. Mintea cea curată să urcă mai pe desupra cerurilor și soléște dreptățile sufletului și ale trupului înaintea atotțiitoriului împărat. Mintea iaste viiața priiatenilor și împăcare fraților. Mintea trează iaste priiaten mai bun și mai cinstit împăraților și domnilor decât toată avuțiia și bogățiia lor cea multă. Un bărbat înțelept mulțime de oameni stăpânéște, iar un bărbat nebun și făr’ de minte mulțime de oameni piiarde. Mintea cea bună iaste cercare înaintea domnilor celor necunoscuți și trup nevătămat și față nerușinată și neînfruntată, cum zice prorocul: „Cinstiți înțelepciunea, ca să împărățiți în véci”.

Iată și eu, cât am putut de am înțeles și am priceput dăspre o parte, acum într-această vréme dă nevoe, atâta v-am învățat, luminile méle și slugile méle céle credincioase și priiatenii miei. Ci d-acum voi n-aveți a mai vedea pre mine, nici eu pre voi, și încă și trupul mieu acum să dăsparte de la voi și de odihna voastră, care odihneați, și va să meargă în pământu. Că din pământu iaste și iar în pământu să va întoarce, după porunca lui Dumnezeu. Și sufletul mieu încă va merge unde-și va fi gătit, sau la bine, sau la rău.

Dreptu acéia, lumina mea și slugile méle céle dragi, să nu uitați sufletul mieu dentru voi așa curând și să fiu așa de pripă nepomenit de voi sau de feciorii miei. Ci, de le va dărui Dumnezeu lor domniia în urma mea, într-această țară, dar voi fi făcut și eu voao vre un bine cât am trăit într-această lume cu voi. Că mie multă milă mi-au fost de voi și de feciorii voștri. Ci dar vă va învăța Dumnezeu și pre voi să vă fie milă de sufletul mieu și de coconii miei, cum îmi fu și mie milă de voi și de feciorii voștri în viața mea aceasta, cât lăcuim cu toți dinpreună. Că de veți uita voi sufletul mieu sau coconii miei, eu vă aduc aminte că vă veți osândi. Că după 40 sau 50 de ani și pre voi, pre toți, vă va acoperi pământul, ca și pre mine acum. Și să nu vă pae că acum mă dăsparțu de voi și nu ne vom mai vedea, ci să știți că iar vom să ne adunăm toți la a doao venire cea înfricoșată a Domnului nostru Iisus Hristos. Însă atuncea nimeni nu va putea folosi unul altuia, nici eu voao, nici voi mie, ci care cum îi vor fi lucrurile, așa-i va fi și folosința. Și de acum nu mai poci lungi cuvinte cătră voi că s-au apropiiat ceasul și vrémea sfârșitului mieu, ci numai veniți de vă ertați cu ertarea cea de apoi.

Veniți și voi, iubiții miei coconi și dragile méle turturițe și cocoane, că iată că voi să mergu pre calea céia ce n-am mersu niciodată. Mergu la judecătoriul cel nefățarnic, unde vom sta cu toți într-o potrivă și întocma, împărații și domnii, boiarii și slugile, bogații și săracii, toți vor fi într-un chip.

Deacii, sau să vor osândi, sau să vor proslăvi fieștecare după lucru său. Pentr-acéia, eu de astăzi înainte nu mă mai grijăsc de iubiții miei coconi, nici de dragile méle cocoane, nici de boiarii miei cei credincioși, nici de slugile méle, nici de avuție, nici de rudenii, nici de podoabe sau de lucrurile céle dășarte ale lumii aceștiia, nici de altceva de nimic, făr’ numai ce-mi iaste grijă de sufletul mieu și acum voi trece prin vămile céle înfricoșate.

Spune-mi acum, ticăloase suflete, unde iaste domniia noastră, unde iaste muma noastră, unde suntu feciorii și fetele noastre, unde iaste slava cea dășartă a lumii aceștiia și bucuriia ei? Unde suntu băile céle calde și umplérea voii trupului nostru? Unde suntu grădinile noastre céle frumoase, cu mésele céle întinse și cu cărnuri cu miros bun și frumos? Unde iaste vinul, carele totdeauna veselea inima noastră? Unde suntu vioarăle și tobele și surlele? Unde suntu caii noștri cei frumoși și împodobiți cu rafturi poleite și cu șale ferecate? Unde suntu inélele noastre céle cu pietri scumpe? Unde sunt diadiméle céle împărătești, care era împodobite cu mărgăritariu și cu pietri de mult preț? Unde sunt gurile hainelor împărătești? Unde iaste aurul și argintul dintr-această lume, ticăloase suflete? Că pentru lăcomiia aurului și a argintului tău și a altora, care nu iubéște Dumnezeu, tu te-ai dăspărțit de fața cea dulce a Dumnezeului tău. Ci de acum temnițile iadului vor să te sature și vei să auzi, o, vai de tine, sufletul mieu, în gheena focului celui de veci, că n-ai crezut niciodată că vei să mori și să te dăsparți așa, sau de munca în care vei să te muncești, ci ca un făr’ de moarte și ca un orbu ai greșit lui Dumnezeu. O, lacome și nesățiosul mieu suflet, vai de mine! Au n-ai auzit glasul carele strigă în pustie, al lui Ioan Botezătoriul, care mărturisea cu glas mare și zicea cătră toți: „Carele vine dupre mine, acela iaste mai tare decât mine, căruia nu-i suntu vrédnic să-i dăzleg încălțămintele. Acela vă va boteza cu duhul cel sfântu, căruia îi iaste lopata în mâinile lui și va râni ariia sa și va aduna grâul său în jicnițile sale, iar pleavele va arde cu focul cel nestinsu”. Iar tu, sufletul mieu, încă te-ai aflat pleave înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, iar tu, acum, pentru faptele tale, ești înghițire iadului și focului celui de véci.

Vai de mine, sufletul mieu, vai de mine, într-acesta ceas ce gândești? Ce seamă vei să dai, unde vei să te ascunzi, în ce peșteră vei să întri! Amar ție, sufletul mieu, amar! Ce vom să facem acum, ce nădéjde ai și la cine vom nădăjdui, într-această vréme dă nevoe, să ne priimească, cându noi n-am făcut nici un bine înaintea lui Dumnezeu, ca să ne ajute. Ci însă, Iisuse, Doamne Dumnezeul mieu cel dulce, pre tine mă nădăjduescu într-această vréme dă nevoe, să mă izbăvești din focul cel nestinsu și din tartarul cel réce, cum ai izbăvit pre Iona din mațele chitului. Și ascultă, Doamne, rugăciunea mea cea necurată, cum ai ascultat rugăciunea Manasiei, când era încuiat de păgâni în boul cel de aramă. Că întâi să rugă cu rugăciune necurată idolilor, Artemidei și lui Apolon și lui Vaal, până la miezul nopții, și nu-i folosiră nimic; iar de la miezul nopții el să trezi, ca cum ar fi fost beat și nebun de vin, și-și întoarse dosul său cătră idoli, iar mintea și gândul și-l rădică sus cătră Dumnezeu și plânse cu lacrăme amară și iuți, zicând: „Miluiaște-mă, Dumnezeule al lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov!” Deci numai pentru această întoarcere, ce-și întoarse fața cătră Dumnezeu, iar dosul cătră idoli, tu, Dumnezeul mieu, într-acel ceas l-ai izbăbit din boul acela de aramă, dentru care era încuiat. Ci, cum izbăviși pre Manasia dentru acea nevoe mare, așa și pre mine, ticălosul, mă miluiaște Dumnezeu lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, și nu după păcatele méle céle făr’ de număr, Dumnezeul mieu, ci după mila ta cea multă. Și cum ai miluit pre Manasia, așa și pre mine mă miluiaște, Dumnezeul mieu! Ascultă, Doamne, pre mine, ocaianicul și streinul într-acestu ceas de nevoe, cum ai ascultat pre tâlhariul care fu răstignit pre cruce cu tine și cătră tine strigă și zise: „Miluiaște-mă și-ți adu aminte de mine, Doamne, când vei veni întru împărățiia ta!“ Și numai cu un cuvânt fu priimit milii tale. Priiméște-mă, Dumnezeul mieu, cum ai priimit vameșul și curva, că curva puținel plânse și fu mântuită. Dreptu acéia, și eu auziiu bogățiia milii tale și cum că chemi pre toți păcătoșii la tine, zicând: „Cel ce va veni la ceasul cel dintâi va lua plată dreaptă, iar cel ce va veni după al treilea ceas să mulțumească milii tale, iar cel ce va ajunge după al șaselea ceas de nimic nu să va lipsi, iar cel ce să va lipsi până al noaolea ceas să să apropie cătră tine făr’ de nici o îndoială. Iar de va veni și la al unsprăzécelea ceas, nimic să nu să teamă că s-au zăbovit. Că ești iubitoriu de oameni și priimești pre cel de apoi, ca și pre cel dintâi, și mângâi pre cel de la al unsprăzécelea ceas ca și pre cel din ceasul dintâi. Și celuia dai, iar pre cesta-l dăruești; și lucrul îl cinstești și ce iaste pus înainte lauzi. Drept acéia vor întra în bucuriia Domnului său și vor lua plată și cei dintâi, și cei de apoi de la mila ta cea bogată. Într-acestași chip priiméștemă și pre mine, ticălosul, într-această vréme dă nevoe, și să nu pornești urgiia ta pre mine pentru negrijirea mea, căci nu m-am grijit să lucrez poruncilor tale din ceasul cel dintâi, nici de al treilea ceas nu m-am nevoit să mă grijăscu și să umplu poruncile Dumnezeului mieu. Ci mă aflai la al șaselea ceas nefăcut nici un lucru bun, iar de la al noaolea ceas rămaș rușinat de alți lucrători carii au lucrat ție, iar de la al 11-lea ceas eu mă trezviiu, ca dintr-un somnu greu al păcatelor, și văzui pre cei ce țe-au lucrat ție de la ceasul cel dintâi și de la al unsprezécelea ceas, că luară toți de la tine bucurie, Dumnezeul mieu cel dulce! Iară eu nu mă aflaiu nici cu cei dintâi, nici cu cei de apoi să fiu lucrat ție, Dumnezeul mieu, și rămaș de soțiile méle și mi să închiseră porțile ceriului și mă dăsparțu de fața ta, și de acum nici o îndrăzneală nu mai am cătră tine, mântuitoriul mieu, să mă rog. Că n-am făcut nici un bine sufletului mieu, ci eu însumi i-am fost vrăjmaș și l-am ucis și l-am dăzlupit de fața ta cea luminată, și de la mine nu mai așteaptă el de acum înainte nici o folosință, ci numai ce să nădăjduiaște sufletului mieu spre mila ta cea mare, și tu să-l miluești, Hristosul mieu! Și nu pentru fărdelegile nebunii méle, nici pentru negrijirea mea, căci n-am grijit de poruncile tale, ci am grijit și am lucrat tot diavolului. Că din dăstul îmi era cât am lucrat diavolului să fiu lucrat și ție, că aș fi fost miluit de mila ta cea multă. Iar eu nu m-am aflat să fiu făcut nici un lucru bun înaintea ta, ci căci am umplut tot voia diavolului, pentr-acéia fui lepădat și rămas rușinat de fața ta, Dumnezeul mieu! Ci numai ce să nădăjduiaște sufletul mieu pre mila ta, că tu singur ești Dumnezeul cel milostiv și mărturisești tuturor păcătoșilor, zicând: „Tot cel ce va veni cătră mine nu-l voi scoate afară“. Drept acéia și eu, ticălosul, alergu cătră tine, Dumnezeul mieu, și să nu-mi plătești după mulțimea păcatelor méle, ci după mulțimea milii tale, Dumnezeul mieu, să mă priimești în cămara ta cea luminată, care iaste în ceriuri, netrecătoare și neschimbătoare, niciodată, în vecii vecilor, amin.

Acum, trupule și sufletul mieu, toată slava lumii aceștiia o am lăsat și măréțele și trufiia noastră o am părăsit și să răsipiră de la noi ca un fum, când îl lovéște un vânt mare și cu o ploae répede, de care noi nu ne temeam. Iar acum, o, suflete, noi rămasem pentru niște griji ca acéstea rușinați și batjocoriți, că feciorii și fétele tale nimic nu-ți pot folosi, numai ci cerem acum milă de la Domnul nostru Iisus Hristos și ajutoriu de la preacurata a lui maică, zicând: Milostivéște-te spre mine, Doamne, Dumnezeul mieu, milostivéște-te spre mine, Neagoe, robul tău, și nu după nebunele méle păcate, ci după mila ta cea multă în care mă nădăjduescu eu, bunul mieu și Dumnezeul mieu. Că înfricoșată iaste judecata ta, Doamne, îngerilor a-ți sta înainte, oamenilor a să aduna, cărților a să dășchide, lucrurilor și faptelor a să întreba, gândurilor a li să lua seama. Atuncea ce judecată va fi mie, celui ce sunt zămislit în păcate? Cine-mi va stinge văpaia focului? Cine-mi va lumina întunérecul, de nu mă vei milui tu, Hristosul mieu, cela ce ești iubitoriu de oameni? Ci acum într-această vréme dă nevoe, eu la tine cazu, Hristosul mieu, să mă mulțumești pre mine, pre Neagoe, robul tău cel neharnic și nebăgător în seamă. Că eu am spurcat trupul mieu și am întinat zidirea ta și m-am însărcinat cu lénea cea făr’ de măsură, și nici vreun bine sau vreo milostenie n-am făcut pentru numele tău cel sfânt.

O, amar ție ocaianice și ticăloase Neagoe, căci ai lăcomit spre avuție! Au doar n-ai auzit, nici ai înțeles cuvintele prorocului, care au zis: „Strânge și nu știe cui strânge?” Ci acum încă le cunoști, și le vezi că suntu adevărate, iar mai nainte tu n-ai vrut să faci milostenie din avuțiia ta săracilor și iată că vor să o ia alții și să o răsipească, carii nu o au câștigat. Iar de ai fi lucrat voei lui Dumnezeu, avuțiia ta o ai fi împărțit săracilor, după cuvântul domnului nostru Iisus Hristos, care mărturisește în Sfânta Evanghelie zicând: „Cel ce-și va ascunde avuțiia sa în pământ, veni-vor furii și o vor fura și moliile o vor mânca, iar cel ce o va trimite întru împărățiia ceriului, fii-va jertvă vie și nevinovată“. Iar de ți-e voia să știi în ce chip ți-i trimite avuțiia întru împărățiia ceriului, tu ascultă pre fericitul Ioan cel cu rostul de aur zicând: „Îngroapă-ți avuțiia ta în pântecile săracilor, celor ce sunt flămânzi și setoși, pre carii mărturiséște Domnul nostru Iisus Hristos, de zice că suntu frații lui”. Deacii, deaca vei îngropa avuțiia ta în pântecile săracilor, furii nu o vor fura, nici moliile nu o vor mânca, ci te vei afla pentru dânsa fiiu adevărat împărăției ceriului, unde iaste veseliia și viața cea netrecătoare și neschimbată în veci, amin.

Sfârșitul Învățăturilor lui Ioan Neagoe Voievod.