Aicea zise Dumnezeu că-i pare rău căci au făcut pre Saul împărat

Fu după aceasta cuvântul lui Dumnezeu cătră Samoil zicându: „Îmi pare rău căci am unsu pre Saul împărat, căci s-au întorsu despre mine și m-au uitat, și cuvintele méle nu le-au păzit”. Iar Samoil mérse la Saul: „Îngădue să-ți spuiu ce-au zis Dumnezeu cătră mine astă-noapte”. Saul zise: „Spune-mi”. Samoil zise: „Au doar nu erai tu om de jos între alți israiliténi? Apoi nu te puse Dumnezeu mai mare steagului și semențiii lui Israil și te unse pre împărățiia israiliténilor și te trimise Dumnezeu pe cale și-ți zise: „Pasă și dăzrădăcinează pre Amalic și să nuți fie milă de cei ce au greșit înaintea mea, și te bate cu dânșii până îi vei sfârși”. Dar tu că n-ai ascultat cuvântul Domnului, ci ai făcut hicleșug înaintea lui și învățăturile lui le-ai urgisit. Drept acéia și Dumnezeu te-au urgisit pre tine și nu vei mai fi împăratu întru israiliténi”. Și să întoarse Samoil și vru să să ducă de la dânsul, și Saul să apucă de poalele hainelor sale și le sfâșiia, iar Samoil zise: „Astăzi au luat Dumnezeu împărățiia din mâinele tale și o au dat vecinului tău, carele iaste mai bun decât tine”.

Iar după ce luo Dumnezeu împărățiia de la Saul și unse pre David spre împărăție, iar cu mâinile lui Samoil prorocul, și încă tot împărățea Saul, iar vrémea și viața și-o petrecea tot cu grijă și cu răutăți, ca cela ce iaste urgisit și lepădat de la Dumnezeu. Că zice Domnul: „Pre cei ce mă vor înălța, îi voi înălța, iar pre cei ce mă vor urgisi, îi voiu urgisi și vor fi batjocoriți”. Deacii odată iar să strânseră păgânii cu oști asupra israiliténilor, iar israiliténii fugiră denaintea păgânilor și cădea toți răniți și tăiați de păgâni în muntele Ghelvanului și să pogorâră păgânii dintracel munte cu Saul, și cu feciorii lui și tăiară păgânii pre feciorii lui Saul, pre Ioanatham și pre Aminadav și pre Melhus. Și să porni războiul asupra lui Saul, și-l ajunseră păgânii cei neobrezuiți și săgetătorii, și-l săgetară pren coapsă. Deci Saul zise slugii sale care-i purta arméle: „Scoate sulița și mă junghie, până nu vin păgânii cei neobrezuiți să mă junghe ei, și să-și râză de mine”. Iar cel ce purta arméle lui nu vru să facă așa, că să temea foarte. Deci Saul luo el însuși sulița sa și căzu el întrînsa și muri. Iar sluga acéia, deaca văzu că muri Saul, luo și el sulița sa și să lăsă și el într-însa și muri și el cu Saul. Și într-o zi muri și Saul și feciorii lui, câte trei, și sluga acéia ce-i purta arméle, și toți oamenii lui cu dânsul. Iar israiliténii cei ce era de céia parté de Iordan, deaca văzură că au fugit oștile ovreești și au murit Saul și feciorii lui, își năpustiră toți cetățile și coștéele și fugiră. Iar păgânii veniră și le luară și șăzură într-însele. Deacii a doao zi mérseră păgânii să scoată morții și aflară pre Saul și pre feciorii lui câte trei în muntele Ghelvanului, și-i luară sabiia lui și-i tăiară capul și-l luară de-l trimiseră în țara lor. Și striga împrejurul idolilor lor și al oamenilor lor cu dânsul, și arméle lor le puseră împreună cu alte arme, iar trupul lui îl puseră pre păreții Vethsamului. Iar oamenii cei ce lăcuia în Avisul Galadului, deaca înțeléseră ce au făcut păgânii lui Saul, să sculară toți, câți era mai mari, cu toată mulțimea lor și să duseră toată noaptea și luară trupul lui Saul și al fie-său Ioanathan dupre acei păreți ai Vethsamului și le aduseră în Aves și le arseră acolo. Iar oasele le luară și le îngropară supt bisérica care era în Avis și postiră 7 zile.

Vezi, fătul mieu, acestu împăratu, care dintâi fu rădicat de Dumnezeu den oamenii săraci și-l mări și-l puse împărat pre pământu, cum iaste scris: „Domnul sărăcéște și îmbogățéște, pleacă și înalță, carele rădică pre cel sărac din pământu și din gunoi, pre cel mișăl îl înalță și-l pune mai mare și biruitoriu oamenilor și-l face moștnean scaunului slavei”. Văzuși pre săracul, că fu rădicat din pământ, și pre mișăl, că fu înălțat din gunoiu? Cunoscuși că fu pus pre scaunul mărirei și cu cinstea împărătească cinstit, și-l puse împărat și biruitor și proroc? Că zice Scriptura: „Că și Saul iaste întru proroci”. Și să sfârși Saul prorocind, căci când fu el unsu de Samoil spre împărăție și să dăspărți de la dânsul, cându să încetă și el cétei prorocilor, duhul lui Dumnezeu fu pre Saul. Iar el, ca un nemulțumitoriu ce era, nu vru să mulțumească și să laude pre Dumnezeu, carele-i dedése atâta putére, ci să porni cu fărdelegile sale în lucruri réle și care nu să cădea, cum ai auzit mai nainte spuindu de dânsul pre scurt. Și pentru acéle fărdălegi ale lui îl déde Dumnezeu în moartea cea amară, și să sfârși rău și cu ocară mare.

Dreptu acéia nimeni să nu să înșale și să să amăgească gândindu că doar are cevași întru înțelepțiia și vrédniciia sa. Că toate sântu ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu sântu dăruite oamenilor, ca să-i mulțumească cu frică și cu cutremur, măcar de ar fi împăratu, măcar domnu, măcar boiariu, măcar sărac, măcar mișel, cu multă mulțumire să laude pre Dumnezeu în toată vrémea, de toate de ce ne-au dat, pentru că suntem datori să plătim lui Dumnezeu pentru ce ne-au dat și ne-au dăruit. Deci vă păziți și vă nevoiți ca să îngăduiți bine lui Dumnezeu și să împărățiți cu dânsul și să viețuiți.

Iar deaca omorâră pre Saul, și să întoarse David biruindu pre Amalic. Dar cine iaste mai lăudat, din împărați, de Dumnezeu ca David? Că fu numit și chemat tată lui Dumnezeu, proroc și împărat sfântu, din gura duhului sfântu. Și singur Dumnezeu zise: „Aflaiu bărbat după inima mea, blându, milostiv, lin, bun, răbdătoriu și nu dă rău pentru rău”. Cum și David singur zicea, cându îl gonea Avesalom, fiiul său: „De voi fi făcut rău celor ce mi-au făcut mie rău, să căzu dar de vrăjmașii miei în deșărtu, să gonească dar vrăjmașul sufletul mieu și să-l ajungă și să calce în pământu viața mea și slava mea în țărână să să sălășuiască“. Iar și el tot fu împiedecat de diavolul și făcu curvie și ucidere și hicleșug înaintea lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu trimise pre Nathan prorocul la David și, deaca mérse la dânsul, îi zise: „Împărate, spune-mi acum o judecată: doi bărbați era într-o cetate, unul bogat, altul sărac, și la cel bogat era cirezi multe de vite și de bivoli, iar la cel sărac nu era nimic, ce numai avea o mielușa, și-i era milă dă dânsa și o hrănea și o creștea împreună cu dânsul și cu copilașii lui, și mânca tot den blidul lui și bea din păharul lui, și-i era ca o fată. Deacii odată veni un călător la bărbatul cel bogat, și bogatul acela nu vrea să ia den turméle sale, nici den bivolii săi să facă prânzu acelui călătoriu ce venise la dânsul, ce luo acea mielușa a celui sărac și o junghe și făcu prânzu acelui călătoriu”. Iar David să mânie foarte pre acel bărbat și zise cătră Nathan: „Viu Dumnezeu, că să cade să moară acel bărbat, care au făcutu un lucru ca acesta, iar mielușaoa acéia să să întoarcă celuilalt de 2 ori înșeptită, deaca au făcut așa”. Iar Nathan zise cătră David: „Tu ești omul acela ce au făcut așa. Și iată că-i zice Domnul Dumnezeul lui Israil: „Eu te-am unsu spre împărățiia israiliténilor și eu suntu cel ce te-am izbăvitu din mâinile lui Saul și ți-am dat casa lui Israil și a Iudei, iar ție tot nu ți-au ajunsu și casa stăpână-tău și muerile lui, și tot nu-ți iaste din dăstul! Dar căci ai spurcat învățătura Domnului și ai făcut hicleșug înaintea féței lui, că ai ucis pre Urie, feciorul lui Hettei, și ai luat muiarea lui să-ți fie ție muiare, pentru acéia de acum nu să va mai dăzlipi sabiia din casa ta în veac. Că m-ai urgisit și ai luat pre muiarea lui Urie, feciorul lui Hetteu, să-ți fie ție muiare”. Așa grăiaște Domnul: „Iată eu voi da asupra ta toate răutățile din casa ta și voi da muerile tale vecinilor tăi și să vor culca cu dânsele înaintea ta și vei vedea că tu ai făcut aceasta în taină, iar eu voi face înaintea tuturor israiliténilor”.” Deacii David zise cătră Nathan: „Greșit-am Domnului Dumnezeului mieu”; iar Nathan zise cătră David: „Dumnezeu au luat păcatul tău de la tine și nu vei muri”.

Văzuși că acesta era bărbat dreptu și sfânt și să temea de Dumnezeu, iar căzu și el în groapa păcatelor. Ci însă de câte ori greșa lui Dumnezeu, cu nevoința pocăinței să scula și nimic nu zăboviia, și așa întorcea pre Dumnezeu spre sine iarăși cu milă și zicea: „Greșit-am Domnului mieu!“ Și încă mai zicea: „Miluiaște-mă, Doamne, după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățéște fărădelegile méle!” Într-acéia și Nathan zise lui David: „Și Dumnezeu încă au luat păcatul tău de la tine și nu vei muri!” Că atuncea sta îngerul Domnului deasupra lui David cu sabiia goală în mână și el nu-l vedea; și de n-ar fi grăbit David să cază curându la picioarele lui Nathan și să ceae de la Dumnezeu milă, cu inimă înfrântă și plecată, n-ar fi dobândit iertare. Că vrea îngerul să-l taie cu sabiia, măcar dăși nu era nimini drag lui Dumnezeu ca David. Dreptu acéia vă păziți cu tot de-adinsul și luați aminte cum umblă diavolul, vrăjmașul nostru, zbierând ca un leu și cearcă cum va înghiți și va înșăla pre ceia ce n-au temeiul cel bun al fricăi lui Dumnezeu în toată vrémea în inimile lor.

Și iar după câtăva vréme cheamă David pre Ioav, domnul lui cel mai mare, și-i zise: „Pasă acum în tot neamul lui Israil și al Iudei și fă seamă într-înșii și în vineticii ce vor fi venit, să-i numeri pre toți, să-i știi câți sunt”. Iar Ioav zise cătră David: „Împărate, Dumnezeul tău să ajute oamenilor tăi să să înmulțească den cât suntu încă însutit și să-i vază ochii stăpânului și ai împăratului mieu. Dar, împărăția ta, căci gândești gându ca acesta?” Iar împăratul întării cuvântul cătră Ioav și zise: „Pasă numai de te du”. Deci Ioav ieși cu putére de la împăratul și făcea seamă. Și trecu și Iordanul și intrară în Aroir, dăspre dreapta cetății, care era între propastiele Gadiei și ale Eleezirului și mérseră și în Galaad și în țara Thavasonului și în Thon și în Dasc și intrară în Danidain și încungiurară până în Sidon; apoi veniră în Mapsar Tir și în toaste orașăle ghevunéilor și ale hananeilor și mérseră spre amiază-zi, spre Iudea și în Virsaviia, și încungiurară tot pământul cât era suptu biruința lui David. Și să întoarseră iar în Ierusalim. Și să zăbovi Ioav până sfârși acea slujbă, 9 luni și 20 de zile. Și duse Ioav cisla israiliténilor la împăratul și să aflară 800.000 de bărbați mari, carii vrea purta arme, și iudianini 500.000 de bărbați de oaste. Și să spăimântă David căci au făcut seamă și-și cunoscu păcatul și zise cătră Dumnezeu: „Doamne, făcut-am foarte păcat mare, căci am făcut seamă; ci acum Doamne, iartă-mi greșala aceasta, că am făcut foarte fără ispravă“. Iar a doao zi, deaca să sculă David, grăi Dumnezeu lui Gad prorocul în vis: „Pasă și zi lui David: „Așa grăiaște Domnul: trei lucruri îi voi zice, deci să-ți alegi unul dintr-însele, care-ți voiu face”.” Deci Gad merse la David împărat și-i zise: „Alége-ți dentr-acéste trei lucruri unul, carele vei vrea să pohtești: 3 ani să fie foamete în țara ta sau trei luni să fugi de vrăjmașii tăi și ei tot să te gonească, sau trei zile să fie moarte în țara ta. Deci de acum îmi răspunde, să știu ce voiu spune celui ce m-au trimis să-ți zic așa”. Iar David zise: „Câte tréle îmi suntu cu greu, ci mai bine să cazu în mâinile Dumnezeului mieu, că iaste îndurător și milostiv; iar în mâinile oamenilor să nu caz”. Și-și alese David însuși moartea. Și era în vrémea secerișului de grâu. Și déde Dumnezeu moarte întru israiliténi și muriră de dimineața până la prânzu 70.000 den Dan până în Virsaviia. Și tinse îngerul lui Dumnezeu și spre Ierusalim să-l strice și să-l răsipească cu moarte, iar Dumnezeu își opri mâniia și zise îngerului celuia ce strica oamenii: „Ajungă-ți, acum ia-ți mâna!” Iar îngerul lui Dumnezeu sta atuncea înaintea ariei lui Orna, feciorul lui Iesei. Iar David cându văzu îngerul lui Dumnezeu omorând oamenii zise cătră Dumnezeu: „Doamne, eu suntu cel ce am grișit, eu suntu păstoriul carele am făcut răutatea, dar oile acéstea ce au făcut? Fie acum mâna ta spre mine și spre casa tătâne-mieu!” Deacii veni Gad la David într-acea zi și-i zise: „Pasă și rădică oltariul lui Dumnezeu în ariia arăturei lui Ornei, feciorul lui Esei”. Și stătu și să conteni moartea.

Ia aminte, fătul mieu, și aceasta și vezi, că David pentru puținea greșală ce greși, numai căci numără oamenii câți era în țara lui, iar de fu și drept și sfânt și îngăduitoriu lui Dumnezeu, iar Dumnezeu tot umplu cuvântul său cu izbândă, cum zise lui Gad prorocul: „Pasă și zi lui David: „așa grăiaște Domnul, trei lucruri îți voi zice, iar tu-ți alége unul dintr-însele, care-ți voi face: sau trei ani foamete în țara ta, sau trei luni să te tot gonească vrăjmașii tăi, sau trei zile moarte în țară“. Însă iată că nu vru să întristeze detot pre îngăduitoriul său, ci-i zise: „Alége-ți tu una dintr-acéste trei, den care am zis mai nainte”. Dar încă pre tine, deaca te vei da în spurcăciune și în fărdelegi, cum te va cruța Dumnezeu? Ba să știi că nu te va cruța, nici să te nădăjduești că vei afla vreo milă de la dânsul. Iar pentru căci cându împărățea David întru împărățiia sa și îngăduia în toate lucrurile lui Dumnezeu, pentru aceia și Dumnezeu era cu dânsul în toată vrémea și în toate zilele vieții lui.

Deacii, deaca îmbătrâni și să apropie vrémea morții sale, cheamă pre fiiu său Solomon și-i zise: „Fătul mieu, eu voi să mergu pre calea céia ce au mersu și va să meargă toată lumea; iar tu te întăréște și fii om desăvârșit. Și să păzești légea Domnului Dumnezeului tău, și să umbli pre căile lui, și să ferești poruncile lui și dreptatea lui, și să faci judecata, precum iaste scris în cartea lui Moisi. Și tot ce vei face să faci cu sfat, și câte te învăț, toate să le ții minte”. Precum îi zisese lui Dumnezeu, zicând: „Că de vor păzi feciorii tăi căile méle și de vor umbla în inimile loru înaintea mea drept, și sufletele lor în adeverință, nici eu nu-i voi scoate den scaunul israiliténilor”.

Iară Solomon șăzu în scaunul tătâne-său, lui David, și fu împărat și împărățea preste israiliténi și pre iudei în Ierusalim. Și déde Dumnezeu minte lui Solomon și înțelepciune și inimă chibzuitoare și lărgită, ca năsipul mării. Și să umplu Solomon de minte și fu mai înțeleptu decât toți feciorii altor boiari și decât toți înțelepții de la Eghipet. Și era Solomon împărat foarte înțeleptu. Și biruia toate împărățiile din râuri până în țara filistimnenilor și până în hotară Eghipetului, și-i aducea daruri și lucra în toată viața lui. Și iubi Solomon pre Domnul și umbla întru învățăturile tătâne-său, lui David. Și făcea jertve și cădea numai în munți. Și să sculă Solomon și merse în Gavaon să facă jărtvă acolo, că acea cetate era mai în munte și mai largă și sui acolo o mie de jertve și le făcu toate întracea cetate ce era în muntele Gavaonului. Și acolo să arătă Dumnezeu lui Solomon noaptea în vis și zise: „Cere de la mine ce-ți iaste voia și-ți voi da”. Iar Solomon zise: „Tu ai făcut cu robul tău, tată-mieu David, milă mare, căci au umblat înaintea ta cu dreptatea și cu adeverința. Dreptu aceia și tu l-ai păzit cu mila ta cea mare și i-ai dat astăzi de șade fie-său în scaunul lui. Deci acum, tu, Doamne Dumnezeul mieu, dă-mi mie să fiu în locul tătâne-mieu, lui David împărat, că eu suntu tânăr și nu știu nici intrarea, nici ieșirea mea, și suntu robul tău în mijlocul oamenilor tăi, carele suntu ales de mulți oameni, ca năsipul mării, carele nimeni nu-l va putea număra. Și dă mie, robul tău, inimă înțeleaptă spre ascultarea și judecata cea dreaptă a oamenilor tăi, și să pricep binele și răul, că nimeni nu va putea judeca pre oamenii tăi cu judecată nedreaptă. Iar nu ceiu zile multe de la tine, nici bogăție, nici ceiu sufletele vrăjmașilor tăi, ci-ți mărturisescu cugetul mieu, ca să-l crezi în dreptate”. Și plăcu acéste cuvinte lui Dumnezeu, căci cerșu Solomon acéstea, și-i zise Dumnezeu: „Deaca vréme ce cerșuși de la mine acéstea, iată, după rugăciunea ta dau ție inimă pricepătoare și înțelepție, care n-au fost pân-acum nici la un om, nici va fi. Și încă-ți voiu da și ce n-ai cerșut: bogăție și slavă, care nu o au avut nici un împărat. Și de vei umla pre căile méle și de vei păzi poruncile méle, ca și tată-tău David, încă-ți voi mulți viața ta”.

Vezi, fătul mieu, că înmulțéște Dumnezeu zilele celuia ce face voia lui și poruncile lui? Iar ale celuia ce nu păzéște légea și poruncile lui, le împuținează și le scurtează.

Deacii să sculă Solomon și să întoarse iar în Ierusalim și stătu în Sion înaintea chivotului legii lui Dumnezeu și făcu jertvă. Iar după jertvă făcu ospăț mare de să ospătă cu toate slugile sale. Și fu după ce umplură 440 de ani de când eșiră feciorii israiliténilor din Eghipet. Zidi Solomon bisérică lui Dumnezeu deaca trecură 4 ani den împărățiia lui și 2 luni. Iar cuvântul Domnului fu cătră Solomon zicând: „Casa aceasta iaste, care o zidești tu. Deci de vei umbla în poruncile méle și vei face voia mea și vei face judecățile méle și toate învățăturile méle și te vei întoarci într-însele, voi lăsa pre tine tocmeala mea, care o am tocmitu cu tată-tău David, și voi lăcui întru israiliténi și nu voi lăsa israiliténii, oamenii miei”. Și făcu Solomon casa Domnului și o sfârși. Și lucră Solomon la casa lui Dumnezeu și la casele lui, până le sfârși, 20 de ani. Deacii chemă pre toți mai marii israiliténilor în Sion, să rădice chivotul legii lui Dumnezeu den cetatea lui David. Și mérseră preoții și luară chivotul și cortul legii și vasele câte era suptu umbrariul legii toate. Iar împăratul Solomon și toți israiliténii mergea înaintea chivotului lui Dumnezeu și junghea berbeci ca de un an și junci mulți făr’ de număr. Iar în chivot alt nimic nu era, fără numai 2 table de piatră, care era tablele légii, care le pusése acolea Moisi, în muntele Horivului, și acele table le dedése Dumnezeu israiliténilor și scrisése într-însele légea cu sfântul său déget, deaca-i scoase den robie den țara Eghipetului. Iar deaca eșiră preoții din bisérică, un nor umplu bisérica lui Dumnezeu și nu putea preoții să stea înaintea norului să slujască lui Dumnezeu, că să umplu bisérica de slava lui Dumnezeu. Și-și întoarse împăratul fața sa înapoi și blagoslovi pre toți israiliténii și pre tot săborul, carele sta acolea, și zise: „Bine iaste cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil astăzi, că toate câte au grăit cu gura tătâne-mieu, lui David, le-au umplut. Că din ziua ceia ce am scos pre israiliténi, oamenii miei, din Eghipet, zice Domnul, dentru toate semențiile lui Israil, n-am ales altă cetate în care să să facă casa mea și să lăcuiască numele mieu în Ierusalim; și am ales pre David să stăpânească pre israiliténi, oamenii miei. Și vru tată-mieu David să facă bisérică numelui Domnului Dumnezeului lui Israil, iar Dumnezeu zise tătâne-mieu, lui David: „Bun lucru ai cugetat să-mi faci mie bisérică, iar tu să nu faci, ci feciorul tău, carele va eși din trupul tău, acela să zidească bisérică numelui mieu”. Și tocmi Dumnezeu cuvintele carele grăi, și mă rădică pre mine în locul tătânemieu, lui David, și șăzuiu pre scaunul lui, cum zise Dumnezeu. Și iată, zidiiu bisérică numelui Dumnezeului lui Israil și băgaiu într-însa chivotul în care suntu poruncile lui Dumnezeu, care tocmi Dumnezeu cu moșii noștri, când i-au scos din țara Eghipetului”. Și stătu Solomon înaintea oltariului lui Dumnezeu și înaintea a tot săborul israiliténilor și rădicânduși mâinile cătră ceriu, zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil, nu iaste alt Dumnezeu făr’ de tine, nici în ceriu sus, nici pre pământu jos. Păzéște légea și mila și dă robului tău să umble înaintea ta cu toată inima lui, cum ai păzit pre robul tău, tatămieu David, cum i-ai făgăduit și cu gura ta ai grăit, iar cu mâinile ai isprăvit, încă și până în ziua de astăzi”. Și altele zise Solomon, până sfârși ruga.

Share on Twitter Share on Facebook