Aici au venit Senaherim împăratul Asiriei la Ierusalim să-l ia, iar îngerul lui Dumnezeu omorî numai într-o noapte 185.000 de oameni den tabăra asiriianilor

Și să pogorî îngerul lui Dumnezeu într-acea noapte și omorî den tabăra Asiriei 185.000 de oameni ostași. Iar alalți câți rămaseră, deaca să sculară dimineața, aflară pre aceștea toți morți. Și să porniră de acolea iar îndărăt. Iar Senaherim împărat mérse de acolea în Ninevia. Și acolo închinându el într-o casă a lui Mesarah, dumnezeul lui, iată mérseră feciorii lui, Adraméleh și Sarasar, și-l tăiară acolo. Decii fugiră în Armenia, iar în locul lui stătu împărat Asordan, fie-său.

Vezi, fătul mieu, omul cel trufaș ce să înalță până la cer, cum căzu până la iad! Că zise cătră ovréi: „Auziți cuvântul împăratului Asiriei, așa zice împăratul Asiriei: să nu vă amăgească Ezechia, că apoi nu vă va putea scoate den mâinile méle, nici să nădăjduiască împăratul vostru Iezechia pre Dumnezeu, zicându „că ne va scoate Dumnezeu și nu ne va da nici pre noi nici cetatea noastră în mâinele împăratului Asiriei?“. Și iarăși ia aminte și pre cei ce au îngăduit bine lui Dumnezeu și au făcut ziua și noaptea voia lui, și vezi și mila lui Dumnezeu cât iaste de mare și de multă pre dânșii. Că zice prorocul David: „Ascultava Domnul rugăciunile celor ce să tem de dânsul și voia lor va face, și degrab’ îi va mântui, și va păzi Domnul pe cei ce-l vor iubi, că gurile lor pururea vor grăi lauda lui Dumnezeu. Iar pre cei păcătoși și pre cei ce să potrivescu mărirei și slavei lui Dumnezeu, îi va piiarde“. Iar Iezechiia deaca luo cărțile din mâna solului a lui Senaherim împărat, mérse în bisérica lui Dumnezeu și scuipă acéle cărți ale lui Senaherim împărat, înaintea lui Dumnezeu, și zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil carele șăzi spre heruvimi, tu singur ești Dumnezeul tuturor împăraților dupre pământu, tu ai făcut ceriul și pământul! Pleacă, Doamne, uréchea ta și mă auzi, dășchide-ți ochii și caută și ascultă ce au grăit Senahirim. Că au trimis soli și împută Dumnezeului celui viu. Că cu adevărat, Doamne, au biruit și au fărâmat asiriianii pre alte limbi și au băgat dumnezeii lor în foc, pentru că n-au fost dumnezei, ci au fost făpturi de mâini omenești, făcuți den piatră și de lemnu. Pentru acéia i-au și stricat și i-au arsu. Iar tu, Doamne Dumnezeul nostru, mântuiaște acum den mâinele lui și vor cunoaște toate împărățiile pământești că tu singur ești Domn și Dumnezeu“. Deacii iată că să pogorî îngerul lui Dumnezeu în tabăra asiriianilor și omorî 185.000 de oameni de oaste. Și cându să sculară dimineața alalți ce rămăsése, aflară atâta lume de oameni tot morți. Deacii Senaherim întoarse-să înapoi plin de rușine și de ocară.

Așijderea și tu, iubitul mieu fiiu, de te vei asemăna în toate lucrurile Ezechiei împărat, și Dumnezeu totdeauna va fi cu tine și-ți va fi ajutor întru toate, ca și acestui Ezechie împărat.

Share on Twitter Share on Facebook