Aici Iue împărat pre Iezavela împărăteasa cu 2 giudœle și o scoaseră din cetate și mâncară trupul ei câinii, precum zisese Ilie proroc pentru dânsa

Și veni Iue împărat în Israil, iar Iezavela împărăteasa lui Ahav, deaca auzi de venirea lui Iue împărat, își făcu sprâncénele și-și unse obrazul cu unsoare și-și netezi capul frumos și să puse de priviia dintr-o fereastră. Iar Iue, deaca întră în cetate, zise: „Au doar are pace Iezavela, ucigătoarea bărbatului și a împăratului său?“ Deci căută și o văzu într-acea fereastră și-i zise: „Cine ești tu? Pogoară încoace!“ Și să pogorî. Și să apropiară de împăratul 2 hadâmi, și le zise: „Jungheați-o!“ Și déderă amândoi cu giudélele și o jungheară și să cruntară păreții de sângele ei, iar trupul îl călcară cu caii. Și trecu Iue și mérse de șăzu la masă și mânca și bea. Deacii zise: „Păsați de luați pe acea procletă de o îngropați; că iată, că și ea fată de împărat au fost“. Și mérseră să o ia ca să o îngroape, și nu o aflară, făr’ numai ci-i găsiră țestul capului și palmele mâinilor și talpele picioarelor. Și să întoarseră și spuseră lui Iue împărat, iar el zise: „Iată, acum să umplu cuvântul ce au grăit Dumnezeu, cu gura robului său, lui Ilie, zicând: „În locul lui Israil vor mânca câinii trupul Iezavelii“. Și iată semnul morții Iezavelii.

Vezi, iubitul mieu, că Dumnezeu măcar deși rabdă și așteaptă să ne întoarcem den păcatele noastre, iar izbândă tot face pentru îngăduitorii săi, măcar și până la al treilea neam, cum izbândi și pentru Navuthei pre Iezavela. Că zice că au mâncat căinii trupul Iezavelii, cum zisése Dumnezeu cu gura robului său lui Ilie Thezviteaninul și să stropiră păreții de sângele ei, și fu călcată de cai. Și zise Dumnezeu cătră Iue: „De vei fi bun și vei face lucruri bune înaintea mea și care vor plăcea inimii méle, și vei face casei lui Ahav după porunca mea, eu voiu dărui și pre strănepoții tăi cu împărățiia întru Israil“. Iar el nu vru să umble, nici să păzească numele lui Dumnezeu și să-l cinstească și să umple voia lui, ci făcu păcat și greșală mai mare întru israiliténi decât Ierovoam, feciorul lui Navath.

Deaciia, cându fu la al treilea an, în vrémea împărăției lui Iosie, feciorul lui Ilai, împăratul israiliténilor, iar Ezechiia, feciorul lui Ahaz, împărățiia Iudeea. Și era om de 25 de ani, când începu a împărăți, și împărați în Ierusalimu 29 de ani. Și fu acesta Ezechiia om dreptu și umbla tot în légea lui Dumnezeu și umplea toate voile și dreptățile lui, ca și David moșu-său. Că el strică capiștile céle înalte și sfărâmă idolii, și bozii cei de lemnu îi sparse. Și-și puse nădéjdea numai spre Domnul Dumnezeul lui Israil, carele iaste atotțiitoriul, ca cum nu mai fu altul în urma lui întru împărații Iudei ¹ , nici iar mai nainte. Că să apropie cu totul cătră Dumnezeu și nu să mai dăzlupi de dânsul, și păzi toate poruncile lui câte le poruncise Moisi. Și era Domnul tot cu dânsul și lăcuia întru toate lucrurile lui. Și să lepădă de împăratul Asiriei și nu-i mai sluji lui, nice mai asculta de dânsul. Și să sculă cu oastea și birui păgânii până în Gaza și până în hotarul ei.

Iar cându fu la al patrulea an de împărățiia Ezechiei împărat, iar de împărățiia lui Iosie, feciorul lui Ilain, împăratul lui Israil, al șaptelea an, să rădică Salamanasar, împăratul Asiriei, asupra Samariei, și să bătu multu cu dânsa, 3 ani, și o luo. Iar în anul al șaselea din împărățiia lui Ezechiei, stricară Samariia și o sparseră și scoase robi împăratul Asiriei pre toți samarinénii șii duse în Asiriia. Că nu ascultară porunca Dumnezeului său, ci călcară porunca lui și învățătura lui, și nu o făcură. Iar cănd fu la al patrusprăzécile an a împărăției lui Ezechie, să sculă Senahirim, împăratul Asiriei, spre toate cetățile Iudei céle tari și le luo. Deci Ezechie împăratul Iudeii trimisése soli la împăratul Asiriei zicăndu: „Întoarce-vă de asupra mea, că eu am făcut rău și am greșit, iar ce-mi veți cére, tot voi da“. Și băgă împăratul Asiriei pre Iezechiia împărat să-i dea 300 de talanți de argintu și 30 de talanți de aur. Și déde Iezechiia tot argintul cât să află în cămărăle împărătești și în casele lui. Și într-acea vréme déde Ezechiia și ușile biséricii lui Dumnezeu și sculele, care le ferecase Ezechiia tot cu aur, și déde și acélea împăratului de la Asiria. Deacii împăratul Asiriei trimése pre Tharth și pre Ravosan și pre Rapsac la Ierusalim cătră Iezechiia împărat, cu oști foarte multe și cu puteri mari, și mérse la Ierusalim și stătură din sus de cetate. Și strigară cătră Ezechiia. Și eși la dânșii Eliachim și Somnas. Și zise cătră dânșii Rapsac: „Păsați la Ezechiia și-i ziceți așa: zice marele împăratul al Asiriei: „Ce nădéjde iaste aceasta pre care te nădăjduești tu și cu acea nădéjde te-ai lepădat de mine și te nădăjduiești pre toiagul cel de trestie frântu al Eghipetului? Iar nu știi căci când va să să razime omul întrînsul, el îi intră ațapocile pen mâini și-l înghimpă? Așa făcu și

1

De aici urmează un pasaj confuz, datorită și izvorului. Iată-l în ultima versiune a Bibliei: „Iar de-mi veți zice: „Noi nădăjduim în Domnul Dumnezeul nostru!“ Apoi în acela, oare, ale cărui înălțimi și jertfelnice le-a stricat Iezechia și a zis lui luda și Ierusalimului: numai înaintea acestui jertfelnic să vă închinați, care este în Ierusalim? Deci intră în legatură cu stăpânul meu, regele Asiriei, și eu îți voi da două mii de cai; poți tu oare să găsești călăreți pentru ei? Cum vei birui tu măcar o singură căpetenie dintre cele mai mici slugi ale stăpânului meu? Ai nădejde în Egipt, pentru care și pentru călăreți? Pe lângă aceasta, au oare eu fără voia Domnului am venit la locul acesta ca să-l stric? Domnul mi-a zis: du-te asupra țării acesteia și o strică” (Biblia, București, 1968, p. 417). 

Faraon, împăratul Eghipetului, tuturor celor ce nădăjduia întrînsul?“, Iar1 de va zice Ezechie că el să nădăjduiaște pre Dumnezeu, nu iaste acéia a să feri de Ezechie, înălțimile lui și jertvele lui. Și au zis Iudei și Ierusalimului: Închinați-vă în Israil, înaintea acestui oltariu? Ci acuma vă gătiți degrab? să mérgeți la împăratul Asiriei, și-ți va da 2.000 de cai, numai de vei putea să dai pre dânșii a oameni, doar vei putea întoarce măcar fața unui voivod din cei mai mici de-ai împăratului. Și te-ai jurat însuți cu Eghipetul, pre arme și pre cai. Că acum să nu gândești că am venit fără porunca împăratului să stricăm și să spargem de tot locul acesta. Că mie mi-au zis împăratul: „Pasă pre acea țară de o strică și o risipéște de tot??.

Iar Eliachim și Somnas și Oas ziseră cătră Rapsac: „Grăiaștene siriinéște, să înțelégem numai noi, iar nu grăi ovréiaște, să înțeleagă toți cei ce sunt pre zidurile cetății“. Iar Rapsac zise cătră dânșii: „Dar nu m-au trimes pre mine împăratul numai la Ezechiia sau la voi să zic acéste cuvinte, ce nici cătră oamenii carii stau pre ziduri, ca să-și mănânce scârna și să-și bea udul lor dinpreună cu voi“. Și stătu Rapsac și strigă tare în limba ovreiască, zicându: „Auziți cuvintele marelui împărat al Asiriei! Așa grăiaște marele împărat: „Să nu cumva să vă amăgească Ezechiia, că apoi nu vă va putea scoate den mâinile méle, nici să vă întoarceți și să crédeți pre Ezechia, când va zice, că ?ne va ajuta Dumnezeu noao și nu va da nici pre noi nici pre cetatea aceasta în mâinile împăratului Asiriei?“. Că așa zice împăratul Asiriei: „Închinați-vă mie și eșiți la mine, deaca voiți să bea fieștecarele din viia sa și să mănânce zmochine din zmochinii săi și să bea apă din puțul său, până voi veni și vă voiu lua și vă voi duce în țara mea. Că țara mea iaste ca și țara voastră, și să face într-însa grâul și vinul și suntu într-însa locuri de vii și de pâini și de maslini și de stupi. Și așa deaca veți face, veți fi vii și nu veți muri. Iar nu ascultați pre Ezechie, căci zice că ?ne va izbăvi Dumnezeu?, că vă înșală. Au doar au izbăvit dumnezeii, măcar fieștecarele locul său, den mâinile împăratului Asiriei? Unde iaste dumnezeul emathénilor și al arfadénilor? Unde iaste dumnezeul serapfiténilor? Au doar acéia au izbăvit Samariia din mâinile méle, sau au scăpat țările lor nebiruite și neluate de mâna mea, cum nu va scăpa nici Ierusalimul““.

Deci ei tăcură, că le zisése împăratul să nu le răspunză nimic. Iar Eliachim și Somnas și Oas își sparseră hainele și mérseră de spuseră Ezechiei tote cuvintele câte grăise Rapsac. Iar Ezechiia împăratul deaca auzi, își lepădă hainele sale și să îmbrăcă în niște zăblae și mérse în bisérică și trimise pre Eliachim, boiariul său, și pre Somnas cărturariul și pre alți bătrâni și popi cătră Isaiia prorocul, și era toți îmbrăcați în zăblae. Și ziseră: „Așa grăiaște Ezechiia: „Aceasta iaste ziua întristării și a mâniei și a izbândii, că slugile au slăbit și nu iaste nimeni tare. Ci doar va fi auzit Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rapsac, pre carele l-au trimis împăratul Asiriei să mustréze pre Dumnezeul cel viu și să-l hulească cu cuvinte ca acélea, care va fi auzit Domnul Dumnezeul tău. Deci ascultă rugăciunea noastră, cestor ce ne aflăm rămășițe““. Iar deaca mérseră oamenii Ezechiei împărat de la Ezechiia la Isaia, le zise Isaiia: „Așa grăiaște Domnul: spuneți stăpânului vostru? nu te téme de cuvintele céle ce ai auzit că au hulit pre mine slugile împăratului Asiriei. Că iată, eu voiu porunci asupra lor vântu și vor auzi vești și să vor întoarce în țara lor și în țara lor îi voi prăvăli cu sabiia““.

Și să întoarse Rapsac și află pre împăratul lui. Și să duseră în țara lor. Și trimiseră soli la Ezechie, zicându: „Așa să ziceți Ezechiei, împăratului iudeilor: „Nu te înălța, nici te semeți cugetând și nădăjduindu-te pre Dumnezeul tău, și grăești că nu se va supune cetatea Ierusalimului suptu mâna împăratului Asiriei. Că iată tu ai auzit ce-au făcut împărații Asiriei tuturor împăraților dupre pământu, ca unor blestemați. Și dumnezeii limbilor nu le-au fost nici de un folos. Încă nici ei n-au rămas, ci i-au răsipit părinții miei: pre Gaz și pre Har și pre Rafes și pre feciorii lui Adon, carii au fost pre marea Romei. Unde iaste împăratul Ematholon? Unde iaste împăratul arfadelor?““ Deaciia Ezechiia luo cărțile din mâinile solilor și, deaca le citi, mérse în bisérica lui Dumnezeu și le scuipă înaintea lui Dumnezeu și începu a se ruga lui Dumnezeu și zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil, cela ce șăzi pre heruvimi, tu ești singur Dumnezeul tuturor împăraților dupre pământ! Tu ai făcut ceriul și pământul! Pleacă, Doamne, urechia ta și mă auzi, dăschide, Doamne, ochcii tăi și vezi, auzi cuvintele lui Senahirim, care au trimis la noi și împută ție, Dumnezeul cel viu. Că pre adevărat, Doamne, au călcat împărații Asiriei limbile și păgânii, și au băgat dumnezeii lor în foc, pentru că n-au fost dumnezei, ce-au fostu făpturi de mâini omenești, făcuți de lemnu și de piatră, pentru aceéia i-au și pierdut. Iar acum, tu, Doamne Dumnezeul nostru, ne spăséște den mâinile lor. Și toate împărățiile pământești vor înțelége și vor cunoaște că tu singur ești Dumnezeu?.

Deacii trimise Isaiia prorocul la Iezechie, zicându: „Așa grăiaște Domnul Dumnezeul lui Israil: auzit-am rugăciunea ta ci te-ai rugat pentru Senaherim, împăratul Asiriei. Și Dumnezeu acéste cuvinte au grăit pentru dânsul: „Fecioara, cocoana Sionului, ocărâtu-te-au și te-au batjocorit, și după tine, fata Ierusalimului, mergea pizmașii tăi și-ți clătea cu capul. Dar cui împuta, și pre cine mustra și hulea, și spre a cui asupră își înălța glasul său și-și rădicară ochii în sus? Spre înălțimea sfântului Israil! Cu mâinile solilor tăi ai hulit pre Dumnezeu și ai zis: „Cu mulțimea căruților méle mă voi urca eu pre vârful muntelui Livanului și voi tăia toți chedrii cei înalți dentr-însul și chiparișii cei aleși. Și veni ceasul sfârșitului său în pădurea cea deasă a Carmilului. Eu am păzit și am băut apă streină și cu urméle picioarelor méle am încungiurat toate râurile. Au doar n-ai auzit că eu am făcut acéstea toate de multă vréme, încă din zilele céle dintâi le-am urzit și le-am adus și fură de luarea și de săturarea ostașilor și ale cetăților celor tari? Și mâinele celor ce viețuia într-însele slăbiră și să rușinară, și fură ca iarba dupre câmpu și ca otava culcați și ca troscotul ce să face pren curți toți cei ce să pun împotriva mea. Și cunoscui șădérea ta, și eșirea ta, și întrarea ta și mâniia ta, cu care te-ai mâniiat pre mine, și plângerea ta s-au urcat la urechile méle și voi da plată de la mine pentru batjocura ta, și voi pune undiță în narea ta și zăbale în gura ta și te voi întoarce dupre calea care umbli“. Și aceasta-ți va fi semnul: mănâncă grâul cât va crește într-această vară, așijderea și cel ce va răsări al doilea vară și va crește însuși nesămănat, iar a treia vară iar veți sămăna și veți secera, veți sădi vii și veți mânca voi roada lor. Și să va adaoge celor spăsiți ai casei Iudei și vei lăsa rădăcina jos, iar roada să va face sus, că den Ierusalim va eși rămășiță și cei spăsiți den muntele Sionului. Că voia Dumnezeului celui putérnic va face așa?“. Deci așa grăiaște Domnul puterilor, că nu va întra împăratul Asiriei într-această cetate, nici va înfige într-însa săgeți, nici va pune pavăză într-însa, nici o vor ocoli. Ci, pre ce cale vor veni, pre acéia să vor și întoarce. Că zice Dumnezeu, că într-această cetate nu va întra, că eu voi fi sprijinitor cetății aceștiia și o voiu apăra această cetate a mea, pentru David, robul mieu.