Aici s-au sculat Avesalom asupra tătâne-său, lui David

Aici s-au sculat așijderea Avesalom asupra tătâne-său, lui David, să-i ia împărățiia, fiind îndemnat de diavolul. Pentru acéia muri și el săgetat pren inimă și rău să sfârși, cum vei vedea mai nainte scris pre scurt.

Când vru Avesalom să să scoale spre împărăție, el zise cătră Ahitofel, svétnicul său cel mare: „Sfătuiți-vă acum, să vedem ce vom face!“. Iar Ahitofel zise: „Pasă dă te culcă și tu cu posadnicile tătâne-tău, lui David, care le-au lăsat să-i păzească casa, și vor auzi toți israiliténii că țe-ai bătut joc de dânsul și deacii vor fi cu tine“. Iar Avesalom tinse zăvése în divanul cel mare al lui David și mérse de să culcă cu posadnicile tătânesău înaintea tuturor israiliténilor. Că așa era sfatul lui Ahitofel cătră Avesalom mai nainte de David, ca când ar întreba cineva de cuvântul lui Dumnezeu. Deacii zise Ahitofel cătră Avesalom: „Să-mi aleg cu mine 12.000 de oameni și să mergu cu dânșii la noapte să gonescu pre David, până îl voi ajunge. Deacii oștile lui fiind toate ostenite, vor fugi și să vor răsipi, iar împăratul David va rămânea singur și-l voi ucide. Și voi întoarce toate oștile lui, de vor veni la tine, ca cum să întoarce o nevastă cătră bărbatul său. Căci că tu numai sufletul lui vei și pohtești, iar alalți oameni vor avea toți pace. Și plăcu acestu sfat lui Avesalom și zise: „Chemați și pre Husie Arahiin, să vedem și el ce sfat ne va da“. Și deaca-l chemară zise Avesalom: „Iată cum sfătui Ahitofel; fi-va după sfatul lui și face-vom după zisa lui, au ba? Zi și tu cum te pricepi“. Husie Arahiil zise cătră Avesalom; ?Nu iaste bun acest sfat ce au sfătuit Ahitofel. Crezi, tu bine știi, că tată-tău și toți oamenii lui suntu toți vitéji buni și hrăbori la război, și dârji ca ursoaicele céle fătate, și ageri ca cerbii. Și tată-tău iaste om războinic și nu-și va piiarde oamenii săi așa lesne. Că iată, el acum să va fi ascunsu vre într-un munte sau vre într-un loc cu oștile lui, și va fi el în fruntea oștilor. Deacii, cându vor ajunge oștile tale la David, iară oștile lui vor auzi gomot și gâlceavă de la străji, și vor sări degrab’ și vor peri toți cei ce vor mérge să-l gonească den oștile tale. Și David are inimă ca de leu zburdat și știe tot Israilul că iaste tată-tău viteazu și oștile céle vitéze toate suntu cu dânsul“. Iar Ahitofel era om iscusit și chibzuit foarte și sfétnic bun spre toate lucrurile, și spre céle bune și spre céle réle. Pentru acéia să temea David de meșterșugurile lui și trimise într-ascunsu pre Husie sfétnicul său iscoadă la Avesalom, ca să strice sfatul lui Ahitofel, cum le și strică. Că zice Scriptura că, de-au fost sfaturile lui Ahitofel bune și de izbândă asupra lui David, iar iată că să strică, că n-au fost acel sfat cu socotința lui Dumnezeu, nici cu voia lui. Pentru acéia Dumnezeu îl strică. Că iar mai zice Scriptura: Orce sfat veți sfătui, strica-l-va Dumnezeu, de-l veți sfătui rău“. Și „ce veți cére pre nedreptate, voi nu veți lua, că ați cerșut rău“ și ce cuvinte veți vorbi și veți sfătui, nu vor fi stătătoare întru voi. Că Dumnezeu iaste care dă sfat spre toate lucrurile céle bune, și acela face împărățiile, și el pune împărați. Pentru acéia pricépeți toți și vă plecați, că Dumnezeu stă și ajută robilor șăi și nimeni nu să va putea potrivi slavei lui Dumnezeu. Auziți până la marginile pământului, că Dumnezeu iaste cu noi, cu împărații și cu domnii, carii suntem robii lui cei putérnici. Dar plecațivă, că măcar de-ați și avea putére, iar Dumnezeu, deaca nu va fi în sfaturile voastre céle nedrépte, iar veți fi rușinați și biruiți. Că cei ce să vor nădăjdui pre Dumnezeu, acéia nu să vor téme, nici vor griji de frica voastră. Că acela iaste apărător și sprijinitoriu celor ce să tem de dânsul. Și zice că cel ce să va nădăjdui spre dânsul, el îi va fi întru sfințire, pentru că toți, fieștecare, cine la ce slujbă sau cinste va fi rânduit și tocmit de Dumnezeu, și deaca-și vor pune cugetele pre dânsul și gândul, și să aștépte cu credință ajutor de la el, spăsise-va și să va mântui de toți vrăjmașii lui cei văzuți și cei nevăzuți. Și mai zice: „Nădăjdui-mă-voi spre dânsul, și pentru dânsul mă voi spăsi“. Că Dumnezeu cel tare și cel adevărat, acela va spăsi pre unsul său și îngăduitoriul lui den mâinile tuturora vrăjmașilor lui. Că tot lucrul carele nu-l iubéște Dumnezeu, nici îl voiaște, măcar deși începe omul a-l face, tot nu-l sfârșaște, ci curând și degrab’ să strică. Pentru acéia, cel ce va să facă ceva preste voia lui Dumnezeu, el cade și să răsipește și i să zdrobescu oasele și capul de piatra împiedecării.

Acum trebue să ne apucăm iar de cuvântul ce am lăsat înapoi. Că zice Avesalom și toți israiliténii: „Mai bun iaste sfatul lui Husie decât a lui Ahitofel. Și porunci Dumnezeu să să strice sfatul a lui Ahitofel, cel bun, ca să aducă toată răutatea asupra a lui Avesalom. (Că cum sfătuise și zise Ahitofel, așa vrea fi și fost. Iar căci nu fu cu voia lui Dumnezeu, pentr-acéia-l și strică cu porunca sa.) Iar Ahitofel, deaca văzu că nu lăsară pre voia lui, nici să umplu sfatul său, să sculă și să duse în curtea sa, și deaca întră în casă-și, scoase pre toți afară și să sugrumă el însuși și muri. Și-l îngropară în mormântul tătâne-său. Iar David veni în Manaim, iar Avesalom trecu Iordanul denpreună cu toți israiliténii.

Ia aminte acum și vezi: cel ce să scoală asupra împăratului și unsul lui Dumnezeu, fără porunca celui de sus, nu-i va strica nimic, nici îi va face nici un rău, ci mai vârtos își va omorî sufletul și și-l va piiarde.

Și fu când să apropie ziua să să lovească oștile lui David cu ale fie-său, lui Avesalom, porunci împăratul David lui Ioav și lui Aves și lui Efteev, zicând: „Să păziți, să nu cumva să ucideți pre fie-meu Avesalom!“ Și auzi toată tabăra când zise împăratul domnilor să nu omoară pre Avesalom, fiiul său. Și eși toată tabăra într-o dumbravă împotriva lui Israil și fu război în dumbrava lui Efram. Și piereră acolea israiliténii de oștile lui David 20.000 de oamini. Deacii să răshirară oștile pre luncă și să umplu lunca de oameni tăiați, și fu mai multă moarte decât întâi. Iar Avesalom fugi de oștile tătâne-său și-și apucă mâșcoiul și încălecă, și fugea pre luncă pentre niște copaci deși. Și, iată, fugind el așa, îl apucă de părul capului o ramură de un stăjariu și mâșcoiul trecu, iar Avesalom rămase spânzurat de păr întracea ramură de stăjariu. Iar o slugă de-ale lui David îl văzu spânzurând de acel copaci și mérse de spuse lui Ioav, zicând: „Eu am văzut pre Avesalom spânzurat de păr de un copaci“. Iar Ioav îi zise: „Dar deaca l-ai văzut, căci nu l-ai dat jos și să-l fi ucis? Iar eu țe-aș fi dat 50 de sicle de argint și un brâu“. Iar sjuga acéia zise: „Măcar de mi-ai fi dat și o mie de sicle de argint, încă nu voi pune mâna mea pre feciorul împăratului. Că am auzit că au poruncit împăratul ție și lui Aves și lui Efteev, zicând: „Să păziți, să nu ucideți cumva pre fie-mieu Avesalom!“. Deci nu să cade să să facă nedreptate sufletului său, că nici un lucru nu să poate ascunde înaintea împăratului. Iar tu stai împotriva lui“. Iar Ioav zise: „Iată, eu voi mérge, nu voi sta înaintea ta“. Și luo Ioav în mâna sa 3 săgeți și le înfipse în inima lui Avesalom, încă stând el spânzurat de acel stejar, și era până atuncea tot viu. Și să răpeziră 10 slugi de-ale lui Ioav, care-i purta armele lui, și-l uciseră pre Avesalom de-l omorâră. Și trâmbiță Ioav cu trâmbița, și să întoarseră oștile den goana lui Israil, și luo Ioav trupul lui Avesalom și-l aruncă într-o peșteră mare.

Aicea încă să umplu cuvântul prorocului, care zise: „Săpă groapă omului și mai vârtos împăratului celui drept, și căzu el însuși în groapa care o făcuse altuia“.

Pentru acéia, iubiții mei, sunteți datori și ni se cade să ne ferim de toate pizmele și mozaviriile și de alte răutăți, de toate. Că să știți cu adevărat, că tot omul, măcar domn, măcar boiar, măcar înțelept, măcar neștiut, măcar bogat, măcar sărac, „ori ce va sămăna, acéia va și secera“ și cine cum își va lega sarcina, așa o va și duce. Că tot omul din lucrurile sale să va îndrepta, și din lucrurile sale să va osândi. Dar lucrurile céle bune care sunt? Iaste credința, nădéjdea și dragostea, și a erta greșalele celor ce greșescu și pacea lui Dumnezeu, care iaste legătura cea desăvârșită, denpreună cu alte bunătăți, cu toate. Dar lucrurile céle réle sunt acéstea: curviia, necurățiia, ficleșugul și a nu erta greșalele vecinilor, și cine să mânie în zadar și pentru nimic, care iaste legătura înfășurării vrajbii și a altor răutăți, a tuturora. Că acéstea au învățat Dumnezeu în Sfânta Evanghelie și au zis: „De veți erta oamenilor greșalele lor, și voao vă va erta tatăl vostru cel cerescu, iar de nu veți erta oamenilor greșalele lor, nici tatăl vostru cel cerescu nu va erta greșalele voastre“. Dar, de vréme ce au poruncit Dumnezeu să să iarte greșalele celor ci au greșit, dar cu cât mai vârtos să fie ertați cei nevinovați și să n-aibă nici o învăluială, nici să aibă mâinie și pizmă cineva pre altul pentru lucru di nimic, și mai ales pre împăratul și pre domnul său. Acela ce judecată va să aibă, sau ce răspunsu și a ce muncită muncă, și mai cumplită va fi vinovat unul ca acela?

Dreptu acéia, să cade să arătăm și să spunem mai ales și mai chiar dragostei voastre céle ce au zis Dumnezeu. Că Petru zise: „Doamne, dar de câte ori, deaca-mi va greși fratele mieu, îl voi erta, au doar de 7 ori?“. Iar Iisus zise lui: „Nu-ți zic ție de 7 ori, ci de 70 de ori câte 7 ori“. Drept acéia, aseamănă împărățiia ceriului cu un împărat care vrea să-și ia seama cu datornicii. Deacii, cum începu a socoti și a-și lua seama, iată aduseră la dânsul un datornic, care era datoriu un întunérec de talanți și, neavând de unde să-i dea, porunci împăratul să-l vânză și pre el, și pre muiarea lui, și pre copiii lui, și alt tot ce va fi având. Iar acel rob datoriu căzu la picioarele lui și-i zise: „Doamne, așteaptă-mă și-ți voiu plăti tot“. Deacii împăratului acela i să făcu milă de acel rob și-l lăsă și încă-i ertaă și datoriia toată. Iar robul acela, deaca eși afară, află pre un vecin al lui, care-i era datoriu 100 de bani și-l apucă de-l sugrumă, zicându-i: „Plătește-mi ce-mi ești datoriu“. Iar vecinul lui căzu la picioarele lui și i se ruga, zicând: „Așteaptă-mă, că-ți voi plăti tot“. Iar el nu vru, ci-l duse de-l băgă în temniță, până să va plăti de datorie. Iar soțiile lui, văzând acélea ce fură, să întristară foarte și mérseră de spuseră stăpână-său toate câte fură. Atuncea chemă pre dânsul domnu său și-i zise: „Slugă hicleană, eu toată datoriia țe-am ertat, căci m-ai rugat, dar ție nu ți să cădea să-ți fie milă de vecinul tău, cum îmi fu mie milă de tine?“ Și să mânie pre dânsul domnu-său și-l déde armașilor, până va plăti toată datoriia. Așa și tatăl mieu cel cerescu va face voao, de nu veți erta fieștecarele fratelui său din inimile voastre greșalele lor. Privegheați dar, că nu știți în ce ceas va veni Domnul nostru. Și să știți și aceasta, că de-ar fi știut stăpânul casei ce în vréme va veni furul, ar fi priveghiiat și n-ar fi lăsat să-i sape casa. Pentr-acéia fiți gata și voi, că într-acela ceas va veni fiiul omenescu, în care voi nu vă veți nădăjdui. Că mulți sunt chemați, iar puțini aleși.