Povœste pentru marele Costandin împărat

Odată, oarecându, bătându-să împăratul Costantin cu persii, îl biruiră persii și-i sparseră oștile și i le risipiră. Decii puseră străji și prinseră și pre fericitul Costantin împărat, și porunciră să-l păzească foarte tare, că vrea să-l junghe și să-l facă jertvă spurcaților lor dumnezei. Décii, daca-l prinseră, nu mai avură nici o grijă, ci numai ce era tot véseli și juca. Apoi mérseră și întrară în capișté toți persii cei mari și cei vitéji, că așa le iaste obicéiul lor, când vor să facă jirtvă, mergu în capiște fără arme, iar armele le pun departe. Iar Dumnezeu, carele nu pestéște, nici nu e a nu griji de îngăduitorii săi, degrabu făcu izbândă. Că ostașii lui Costantin, carii fură goniți cu el dimpreună, știind pre împăratul lor rob și gătit de junghére, mérseră într-ascunsu și făcură năvală de luară armele persilor și intrară într-înșii și, năvălind, luară întâi pre Costantin împăratul lor. Décii începură a tăia pre perși fără milă. Iar domnii și mai marii perșilor, deaca văzură un lucru ca acela îngrozit și fără véste, îndată se întoarseră și cu multe plecăciuni să plecară și să jurară că altă dată nu să vor mai scula cu oști asupra lui Costantin, și făcură pace și legătură tare într-înșii. Și să întoarse Costantin cu mare bucurie în Galilea Vretaniei.

Iar după acéstea primbându-se odinioară Constantin împărat și cu oștile sale pre câmpu și chemând pre Dumnezeu cu cugetul într-ajutor, iată i să arătă semnul lui Dumnezeu pre ceriu, când fu vréme de amiază-zi, și străluci mai vârtos decât soarele, și era închipuit semnul sfintei cruci și făcut tot de stéle. Și era scris cu slove letenești împrejuru-i, și acéle slove scriia zicându așa: „Costandine, cu acesta semnu vei birui!“. Iar el nu să pricepu ce va să poată fi acest semnu și întrebă și pre céia ce era cu dânsul, zicându: „Au doar vedeți și voi cevași?? Iar ei toți mărturisiră că au văzut acel semnu minunat. Deacii, când fu noapté, i să arătă Domnul nostru Iisus Hristos și cu acel semnu ce-l văzuse ziua la câmpu, pre ceriu, în vis și-i zise: „Să faci semnul care l-ai văzut și ți s-au arătat pre cer și să înveți să-l poarte în fruntea oștilor tale. Deacii nu vei birui numai pre Maxentie și pre oștile lui, ce și pre alți vrăjmași ai tăi, pre toți îi vei pune suptu picioarele tale, și încă și dracii să vor înfricoșa de dânsul“. Așa i să arătă chipul sfintei cruci.

Deacii, deaca se făcu ziuo, să sculă împăratul și spuse boiarilor săi acea vedére cu mare bucurie și veselie, și fiind ei toți acolea, chemă împăratul zlătarii cei mai meșteri și făcu pre o hârtie semnul cinstitei cruci, care i să arătase pre ceriu, și le déde să o facă de aur. Deacii ei o luoară și o făcură cât mai degrab’, și o împodobi împăratul tot cu mărgăritariu și cu pietri scumpe și cu alte meșterșuguri, și o puse într-o suliță înaltă, cum și în ziua de astăzi fac împărații creștini și o poartă în fruntea oștilor. Și-și puse marele Costandin totă nădejdea într-însa. Deacii, deaca să întări împăratul cu acestu semnu, tote războaele le biruia. Deacii porunci la spurcatul Maxentie să să gătească de războiu, să să bată amândoi. Deacii să gătiră și începură a se lovi oștile. Iar pre muncitoriul Maxentie îl coprinsă o frică și o groază mare de oștile fericitului Costandin împărat și începu a fugi cu o semă de oameni ai săi. Iar dumneziescul împărat Costandin îl goniia. Iar el fugind, căzu în cursele sale carele le tocmise pentru înșălăciunea lui Costandin. Că făcuse acel împărat muncitoriu, Maxentie, un pod preste o apă mare, cu meșteșug hiclean, și cugeta să înșale pre Costandin împărat, ca trecându-l el pre dânsul să să rumpă și să să înéce bunul și credinciosul împărat Costandin. Iar durérea lui să întoarse spre capul lui, și nedreptatea lui să pogorî spre creștetul lui. Că sângur acel ticălos Maxentie și cu ticăloșii lui oameni, fiind de împăratul Costandin goniți și apropiiați fiind, numai ce-i fu a da pre acel pod, ce făcuse cu vicleșug, iar podul, cu voia lui Dumnezeu, să rumse și să înecă ocaianicul Maxentie și cu toți oamenii săi, câți era cu dânsul. Și să umplu și pre dânsul cuvintele Scripturii, carele zice: „Pre cai și pre cei ce încălecase i-au înecat în mare“. Și să umplu acea apă mare de oameni și de cai morți. Și să umplu și cuvintele prorocului, carele au zis: „Săpă groapa și căzu într-însa cel ce o făcuse”. 

Iar cetățénii din Roma, deaca văzură așa, ei să umplură de veselie și cu multă bucurie își înălța mâinile cătră cer. Și mérse împăratul Costandin în Roma cu multă slavă și, deaca-l văzură ei, îi eșiră înainte toți domnii cetății și boiarii, mumânile și fetele, preoții și călugării și călugărițele cu féțele vésele și cu suflete curate. Și da mâna cu dânsul și slobozea glasuri de mulțumire acelui semnu purtătoriu de biruință și împăratului, pentru căci îi izbăvi dă răul și vicleanul Maxentie muncitoriul. Deacii, deaca făcură așa, iar împăratul dărui Romei iar cinstea și slobozeniia care o avusese mai denainte vréme, și zise să-și facă toți oamenii semnul sfintei crucii. Și rădică în mijlocul cetății o cruce mare și o scrise cu slove letenești, zicându: „Aceasta au slobozit cetatea noastră din munciri și o au izbăvit“.

Iar după acéstea, porunci pretutindinea să strângă moaștele mucenicilor foarte cu cinste și să le îngroape, și gonirea care era asupra creștinilor să să contenească și să să slobozească toți creștinii dă prin temnițe și de pre la închisori. Iar limbile câte era împregur, până la ochean, deaca auziră așa, toți priimiră acea învățătură cu dragoste și să împodobiia cu numele crucii. Și deșchise împăratul cămărăle cu avuțiia cea împărătească și o împărți toată săracilor, și începu a zidi bisérici creștinești pretutindenea și le dăruia moșii și avuții tuturor, ca un trimisu al lui Dumnezeu și cercetător, care slujiia și cu învățăturile și cu lucruri. Și toate câte poruncea împăratul și învăța, era bune și cu ispravă. Și adunară săborul slugile lui Dumnezeu în Efes și în hotarăle lui, și pacea lui Dumnezeu și déde acel loc biséricilor. Și câți i să închina din limbi și i să pleca lui, toți lăcuia în locurile lor; iar câți nu-l asculta, nici i să pleca, el îi gonea den lăcașurile lor. Așa și într-acesta chip îngăduia lui Dumnezeu acestu împărat credincios, și cerérea și pohtirea biséricilor nici cum nu o înfrângea. Pentru acéia și de la Dumnezeu i să da plată, că toate neamurile păgânești le supuse supt dânsul. Și deaca birui pre toți împrejurénii săi și-i supuse suptu biruința sa, deacii îl chema oamenii toți „biruitoriu“. Acéstea văzându romanii, să bucura și să veselea foarte. Și, odată, să împodobiră toți și făcură praznicul lui Dumnezeu în 7 zile și ziseră: „Acesta iaste praznicul biruinței“. Și crezură și cinstitei cruci, și cu toată inima i să închina și o săruta, și pre Costandin, cel ce iaste de-a pururea pomenit biruitoriu, îl slăviia.

Deaciia împăratul Costandin căzu în boala care să cheamă mișălie1, iar dohtorii câți era, toți să nevoia, cine cu ce știia, ca să vindece pre împăratul. Și munciră câtăva vréme cu meșteșugurile lor și nu putură folosi nimic. Deacii ziseră să strângă coconași mititei mici, mulți, vrând să-i junghe pre toți și să le sprijinească sângele într-un vas mare, și să să scalde împăratul într-acel sânge de coconi mici, și să va curăți de mișălie. Și strânseră atâțea coconi să-i junghe. Iar împăratul Costandin venea de la vânat și văzu atâtea mumâni plângându și văetându-se pentru coconașii lor, și întrebă ce poate să fie acea gâlceavă și vaete mari, ce fac acéle fămei acolo. Iar slugile îi spuseră, zicând: „Poruncit-au dohtorii să adunăm coconi mitutei mulți și să-i junghe, și să sprijinească sângele într-un vas mare, și să te scalzi măria-ta într-acel vas mare cu sânge, și te vei curăți“. Iar împăratul, deaca auzi așa, i să făcu milă de coconi și de mumânile lor, și déde pre toți coconii în brațele mumânelor lor, și zise: „Mai bine să pătimescu eu tot așa rău cu această boală, decât să moară atâțea coconi și să să topească mumânele lor, de jale și de dor, și să fiu eu vinovat a atâta moarte“. Iar noaptea i să arătă în vis Petru și Pavel, apostolii lui Hristos, și-i ziseră: „Noi suntem Petru și Pavel, apostolii lui Hristos, și ne-au trimis Dumnezeu să-ți dăm botezul mântuirii. Deci să trimiți să chemi pre Silivestru papa, să te îmbăieze în baia botezului și ți să va curăți mișăliia dupre trup, ce o ai pre tine, și toate păcatele tale, și vei fi vrédnic și harnec și împărăției ceriului“. Și într-acéste cuvinte să deșteptă împăratul și văzu doftorul său gătindu dohtorii, după cum îi era obiceiul și orânduiala. Iar el zise cătră dânsul: „De acum să nu mai vii la mine cu dohtorii și cu meșteșuguri omenești, că-mi va ajuta mâna lui Dumnezeu, carea ține toate“. Și îndată trimise la fericitul Silivestru, și veni de-l boteză. Iar deaca-l boteză și ieși din crestélniță, rămase stricăciunea dă pe trupul lui în apă ca niște solzi de pește, iar el fu sănătos și curățit, și ieși vésel cu trupul și cu sufletul. Și să boteză cu dânsul și Crisp, fie-său cel mai mare, și să îmbrăcară amândoi în haine albe, slăvindu și mulțumindu lui Dumnezeu pentru atâtea bunătăți ce să învrédniciră. Și fiind fericitul Costandin biruitoriu și țiitoriu Romei, mulți pizmași de-ai adeverinței să apropiia de dânsul, și de multe ori cu multe feliuri de otrăvi îl adăpa, iar el fiind cu mila lui Dumnezeu acoperit și umbrit, nimic nu-i strica nici să bolnăvea.

Deci, după acéstea, iar să ridică cu Lichinie, ginerile lui Chesar, asupra lui Maximian. Și făcură oști pre mare și pre uscat, foarte mari și gréle. Iar Maximian, deaca auzi așa, își puse nădéjdea în vrăji și în farmece, și găti și el oști gréle. Și așa-i părea și cugeta că are pre Costandin prinsu și cu toate oștile, dinpreună cu Lichinie, în mâinele lui. Și să găti tare împotriva lor, și le eși înainte. Și cum văzu spurcatul Maximian semnul sfintei cruci că-l duc înaintea oștilor, îndată zise vitéjilor săi să-l săgéte cu săgeți, să-l lovească și să-l strice. Și așa mérseră oștile una spre alta până să apropiară bine, și semnul sfintei cruci tot îl purta înainte. Deci, cum începură a să lovi, îndată cuprinse groaza și frică pre céia ce să nădăjduia spre vrăjile lor și di spaimă mare își lepădă Maximian și caftanul cel împărătescu, gravaniu, den spinare, și fugi. Și iată, cel ce să nădăjduia spre vrăji și pre mulțimea oștilor sale, cum fugi și fu lipsit de toate și fu gonit den sat în sat. Iar spurcații săi dumnezei și vrăjitorii, ca niște mincinoși și înșălători, toți fură tăiați și fărâmați. Și se povestéște că atâta moarte și tăiare s-au făcut atunci, cât n-au fost altă dată de’nceputul lumii.

Și-i era voia lui Costandin să prinză și pre Maximian, iar Dumnezeu nu vru, ci porni altă mânie pre dânsul, că căzu întraltă urgie și mânie mai mare, că de viu i să împuțiră toate mădularele lui și i să târiia tote dânlăuntrurile pre pământu. Deacii îi săriră ohcii amândoi și fu orbu, și-i căzu toată carnea dupre oase și așa, întru această groaznică și cumplită mânie a lui Dumnezeu, câtăva vréme pătimind, muri. Și-i mérse sufletul la un loc cu idolii săi, în munca cea netrecătoare. Și așa fură idolii stricați și răsipiți dentre dânșii, și să făcu pace și liniște mare în lume, și să tocmiră toate cu blândéțe. După acéstea, fu Costandin împărat a toată lumea și singur biruitoriu, că păgânătatea o strică de tot și arătă tuturor semnul și biruința crucii.

Și era o cetățue mitutea, care o cema Viza, care o zidise Manasiia, împăratul Iudei, în zilele lui, și-i pusése numele Vizantiia, și numai într-acéia lăcuia câțiva păgâni foarte răi și iuți, și pre acéia nimeni niciodată nu-i supusése supt dânșii. Iar împăratul Costandin mérse și la dânșii să-i bată și săi supue suptu ascultarea lui, iar ei încă să gătiră de războiu și să loviră cu Costandin, și-l biruiră și-i uciseră atâtea oști. Iar a doao zi, iar mérse Costandin spre dânșii cu războiu, iar ei îl înfrânseră iarăși și-l biruiră. Deacii seara, deaca începu a înnopta, era împăratul Costandin afară și să mira cum și ce va să facă, și era încungiurat de cugete și de nepricépere. Iar el își aruncă ochii în sus cătră cer și văzu pre ceriu scrise slove de stele, și acéle slove zicea așa: „Chiamă-mă în ziua grijii tale, și te voi izbăvi și mă vei proslăvi“. Iar împăratul să mira și de aceasta, și iar nu se pricepea ce va să fie. Și mai căută și a doa oară spre ceriu și văzu o cruce făcută de stele pre ceriu și scrisă cu slove, și acéle slove zicea așa: „Cu acestu semnu vei piiarde pre toți vrăjmașii tăi“.

Deacii Costandin îndată-și scoase cuțitul și făcu o cruce de lemnu și o puse într-o prăjină lungă și zise să meargă cu dânsa tot înaintea oștilor. Iar a doao zi iar să loviră oștile, și-i birui Costandin și-i sparse de tot, și nu mai fu acea cetate samovolnică, ci fu supusă suptu Costandin, și plecă toată lumea supt biruința lui.

Iar când vru să meargă de la sfântul și a toată lumea săbor cel dentâi patriarhul Macarie la Ierusalim, iar fericitul Costandin împărat îi zise să caute locul învierii Domnului nostru Iisus Hristos și locul țestului, Golgotha, așijderea și făcătoriul de viață lemnu. Și zise împăratul să meargă și sfânta a lui mumă Elena, și déde pre seama ei toată oblăduirea împărătească dentr-acolo. Iar preste puțină vréme, văzu sfânta Elena în vis o lumină, și era acea lumină foarte luminoasă și strălucea atâta cât nu poate omul să spue. Și-i zise acea lumină: „Să mergi în Ierusalim și să cauți să afli făcătoarea de viață cruce și mormântul și locurile céle sfinte foarte cu de-adinsul, care le-au ascunsu și le-au îngropat jidovii de pizmă“. Iar ia, cum să dășteptă, îndată spuse iubitului său fiiu, marelui Costandin împărat, acea vedére. Iar împăratul, deaca auzi așa, să umplu de bucurie și fu foarte voiuos să să afle acélea toate, și găti pre mumă-sa cu atâta cinste cum să cade mumei unui împărat, și-i déde avuție multă și o trimise la Ierusalim. Iar fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, deaca auzi că vine sfânta Elena, muma marelui Costandin împărat, eși în timpinarea ei cu mare cinste. Și, deaca veniră și intrară în cetate, începură cu multă nevoință și osteneală a căuta acéle lucruri sfinte și minunate dumneziești, și să nevoia cu ajun și cu post și cu rugăciuni pentru dânsele, și cu tot de-adinsul căuta. Pentru acéia și Dumnezeu, care iaste Domn minunilor, nu apesti mult să nu auză rugăciunea lor și să le vază ostenélele lor, ci descoperi fericitului Macarie în vis toate pre amăruntul. Iar Adrian împărat făcuse capiște mare deasupra sfântului a lui Dumnezeu mormântu, foarte frumoasă, și o împodobise cu multe lucruri scumpe, și făcuse idol pre spurcata și pângărita dumnezăoae Afrodita și o pusése într-însa. Iar sfânta și împărăteasa Elena, avându putérea și biruința împărăției în mâna ei, zise, dinpreună cu fericitul Macarie, de sparse și răsipiră acea capiște de tot. Și fusese acéa capiște foarte cu niște merșterșuguri frumoase și minunate; iar deaca o sparseră și săpară mult în pământ, iată să ivi sfântul mormântu și locul țestului, și lângă acéstia aproape, mai spre răsărit puținel, aflară și 3 cruci îngropate. Deacii săpară iar mult și aflară și cinstitele piroane cu care ucigașii de Dumnezeu jidovii înpironase pre cruce dumnezeescul trup al Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi nu putea cunoaște carea era crucea pre care să răstignise Hristos, și era pentru acel lucru sfânta Elena foarte tristă și în grijă mare. Iar Dumnezeu déde minte și cuget ca acesta dumneziescu și minunat patriarhului Macarie. Că era o jupâneasă mare și de neam vestit bolnavă spre moarte, și trăgea numai să-i iasă sufletul. Iar patriarhul luo crucile câte tréle și mérse cu dânsele la acea jupâneasă și puse lângă dânsa crucile pre rând câte una. Iar cum puse crucea caré fusése a lui Hristos, într-acela ceas să sănătoși acea jupâneasă și să sculă ca din morți, lăudând și slăvind pre Dumnezeu. Iar preafericita Elena, deaca văzu așa, se umplu de bucurie nespusă și cântă lui Dumnezeu cântec de laudă și zise: „O, prea dulce Iisuse, cum eu fiind neharnică și nevrédnică, iar tu m-ai învrédnicit la atâtea minuni și mile!“.

Deacii să auzi véstea aceasta pretutindenea și să adună mult nărod de oameni și zise să vază acea cruce sfântă și făcătoare de viață. Iar fericitul Macarie patriarhul să sui pre amvon și rădică sfânta cruce a lui Hristos în sus și o arătă de o văzu tot nărodul. Iar sfânta Elena luo o parte oarece din cinstita cruce și cu cinstitele piroane de le ținea la dânsa, cu multă frică și cu multă cinste, că vrea să le trimiță fie-său Costandin la Vizantiia. Iar céialaltă cruce, de care luase, Elena împărăteasa o déde lui Macarie patriarhul și zise să o arate tuturor năroadelor câte vor veni să o vază. Și zise deacii împărăteasa să zidească bisérică în locul unde se află sfânta cruce, așijderea și pre sfântu mormântu a lui Hristos, iar alta în locul țestului și alta în Ghethsimaniia, în numele sfintei maicii lui Dumnezeu, unde iaste mormântul ei. Și zic mulți că acolo iaste locul Văii Plângerii și pârâul Chedrului și valea Asafatului și grădina în care fu Hristos vândut și locul în care să rugă Hristos în noaptea care-l vindea. Deacii mérse sfânta Elena spre răsărit și să urcă în muntele Emonului, den care fu Domnul Hristos ridicat și înălțat cu un nor la ceriu, și zidi și acolo bisérică. După aceasta mérse la mormântul lui Lazar, la Vithaniia, și stătu den afară de cetate, ca la 2 popriști, și plânse cu lacrăme ca de foc și să rugă mult acolo, și zidi și acolo bisérică, în numele sfântului Lazar cel drept. Apoi mérse la apa Iordanului, unde omorî Dumnezeu păcatul cel mare a toată lumea, și zidi și acolo bisérică foarte minunată. Deacii trecu Iordanul și află peștera în care lăcuise cinstitul și sfântul Ioan Predteciu, și făcu și într-însa bisérică pre numele lui Ioan Predteci. Așijderea zidi bisérică și în locul cela unde să luo Ilie prorocul ca la ceriu, în numele prorocului. Și mai mérse 4 zile și ajunse la orașul Tiveriei, și află locul carele-i zicea locul a 12 scaune, unde șăzuse Domnul Hristos și înmulți pâinea, de sătură din 5 pâini și 5 pești 5.000 de oameni, făr' de muieri și făr' de copii. Și încungiură sfânta Elena toate hotarăle Tiveriei și porunci de zidi bisérică în numele și în slava Domnului nostru Iisus Hristos. Așijderea mérse și la locul cela ce tămădui Hristos pre muiarea céia ce-i curgea sânge, și zidi acolo bisérică în numele cinstitei cruci. Deacii mérse la Marea Teveriadului, unde mersése ucenicii la vânătoare de péște, iar Hristos, după înviiare, li să arătă și acolo, când puseră peștii pre cărbuni și prinseră 153 de pești, și zidi și acolo bisérică în numele apostolilor. Iar de acolo, mai mérse ca la 2 popriște și găsi unde fusése casa Mariei Magdaliniei, și zidi și acolo bisérică. Deacii întră în cetatea Tiveriei și află casa soacrei lui Petru și zidi și acolo bisérică în numele sfântului apostol Petru. Deacii să urcă în muntele Thavorului și află locul unde să închipui Domnul nostru Iisus Hristos, și zidi bisérică și acolo. Iar de-acolea mérse în Nazaret, unde aduse Gavriil arhanghel preacuratei fecioarei Mariei glas de bucurie (și-i spuse că va să să nască dintr-însa cuvântul lui Dumnezeu cu trup), și acolo iar zidi bisérică în numele maicii lui Dumnezeu. Așijderea făcu bisérică și în locul casei în carea făcu Hristos apa vin. Iar de acolea mérse în Vithléemul jidovescu (unde să născuse trupéște Domnul nostru Iisus Hristos), și zidi acolo bisérică mare în făptură de cruce, cu strane în numele lui Hristos, Dumnezeul nostru. Și iar zidi bisérică în locul care fură uciși de Irod cei patrusprăzéce mii de coconași mititei, și-i puse hramul în numele lor. Într-acestași chip și în locul carele spuse îngerul păstorilor véste bună și să bucurară cu bucurie mare, și zidi bisérică în numele preacuratei de Dumnezeu născătoarei și a lui Iosif, logodnicul ei. Deacii să sui și în sfântul Sion, carele iaste spre amiiază-zi, și acolo zidi fericita Elena bisérică naltă și mare și o învăli cu plumbul, și făcu curțile Caiafei bisérică în numele sfinților și mai marilor apostoli Petru și Pavel. Și nu făcu numai acéste bisérici, ci și altele multe pren multe locuri, în valea Ieremiei prorocul și la fântâna Siloamului și la Lithostroton. Așijderea zidi bisérică și sfântului Chira și lui Ioan, și iarăși la stejariul Mamvriei zidi bisérică, și la locul olariului.

Deacii, deaca isprăvi sfânta Elena țmpărăteasa acéstea toate și le tocmi cum să cade, muma marelui Costandin împărat déde acestor bisérici multe orașe și sate și alte avuții multe. Iar sfintele icoane le ferecă tot cu argint și le polei și le împodobi cu pietri scumpe și cu mărgăritar. Așijderea le déde vase sfinte și scumpe acelor bisérici și alte avuții, și galbeni de aur mulți le împărți. Și déde și săracilor milă. Și dărui pré sfântul și marele patriarh Macarie cu multe daruri împărătești, și să întoarse iar la fie-său, marele și credinciosul împărat Costandin.

Iar împăratul Costandin, deaca văzu așa, să bucură foarte și să veseli, și luo acea parte ce era luată den sfânta cruce și o sărută și o puse într-o lăcricioară aur. Iar din piroanele acélea își ferecă cu 3 coiful câtvași, iar unul și-l puse la gherdanul de la raftul calului, și să umplu cuvântul carele au zis prorocu: „În zilele acélea va fi sfințirea Dumnezeului atotțiitoriului la raftul calului împăratului II. Și să veselea împăratul de acélea foarte și să bucura și făcea praznice și mulțumiia lui Dumnezeu, căruia îl făcuse și-l dăruise cu atâta bine. Și să osteni cu dor și cu pohtă multă, carea avea pentru semnul și ajutoriul crucii în toate războaele sale. Și făcu 3 cruci pre numărul ce i să arătase în oști, că întâi i să arătasă la Roma, a doao la Vizantiia, iar a treia oară, când făcu pod preste Dunăre. Și-i puse numele cei dintâi , iar cei de a doao , iar a treia

Iar Eraclie mpărat le puse numele anikitos (ce să zice nebiruit), care stau și până în ziua de astăzi pre un stâlpu. Și zic mulți că să pogoară și acum îngerul lui Dumnezeu de trei ori într-un an la acel stâlpu, de cădéște acéle 3 cruci și cântă cântarea heruvimilor, în luna lui mai, în 7 zile, și în luna lui septemvrie în 14 zile, și când iaste a treia săptămână din postul cel mare.

Deacii, de atunci porunci împăratul să nu să mai răstignească vinovații pre cruce, că crucea iaste blagoslovită, iar nu iaste blestemată, că Hristos pre cruce au dăruit spăseniia tuturor oamenilor. Drept acéia cine va răstigni vinovatul pre cruce, să să omoare și acela.

Iar fericita Elena, muma împăratului Costandin, lăcui câtăva vréme cu fie-său; de-acii să duse la Roma și acolo trăi puținel tot în viață bună și cinstită, și să prestevi, fiind de 80 de ani, șiși tocmi toate lucrurile în urmă bine și cum să cade.

Iar bunul și credinciosul împărat Costandin, deaca birui toate ținuturile și le supuse supt ascultarea lui, și să umplu toate biséricile de pacea cea dumnezeiască, îi părea foarte bine. Și zise boiarilor săi: câți să vor apuca di cărți și vor ceti scripturile și învățăturile dumnezeești, să-și înalțe firea și cugetul cătră vedérea dumnezeiască și să ia aminte ce zic scripturile. Și, cănd vor sta spre rugă, să-și rădice mâinile cătră ceriu și de acolo de la cer să-și ceae ajutor. Așijdérea puse lége și obicéi să sărbéze dumineca, că iaste ziua dintâi a săptămânii, întru care ne-au dăruit Dumnezeu izbăvire. Iar pre preoți și pre diaconi îi cinsti cu cinste mare și-i învăță să facă dumineca slujbă mai multă și rugăciuni mai cuvioase pretutindenea, decât în célé zile. Așijderea să postească vinerea, pentru pomenirea morții Domnului nostru Iisus Hristos. Și zise să meargă toți oamenii la bisérici să să roage și, deaca vor întra în bisérică, să îngăduiască până vor sfârși slujba, să nu iasă.

Iar pre slujitori și pre oamenii cei de oaste îi învăța așa: cînd vor fi în oaste, iar ei să iasă la un câmpu curat și să tacă toți și să să roage lui Dumnezeu încitișor, iar cu toată inima. Și pre Dumnezeu să-l știe și să-l crează, că el iaste dătător de bine. Și când să vor ruga, să-și rădice mâinile cătră ceriu și să zică: „Pre tine singur te știm Dumnezeu și împărat, pre tine singur te mărturisim că ești ajutătoriu, de la tine cérem céle ce suntu de biruință să luom, cu tine am biruit vrăjmașii cei putérnici, de la tine cunoaștem, că ne iaste mila și începutul bunătăților și pre tine ne vom nădăjdui și în veacul ce va să fie. Toți suntem robii tăi, pentr-acéia ție ne rugăm să păzești pre împăratul nostru cu îndelungată viață și biruitoare“. Așa puse lége și obicéiu să facă toți ostașii și să să roage lui Dumnezeu. Iar el singur să închidea câte într-o cămară și vorbiia cu Dumnezeu și să ruga să dobândească binele cel ce va să fie. Iar când era zile mari și praznice dumniziești, atuncea ajuna mai mult și să postea și cu tot sufletul și cu toată tăriia făcea rugăciuni sfinte. Iar în luminata noapté a sfintelor Paști, toată noaptea priveghea și învăța de punea făclii mari prin toate turnurile și pren toată cetatea, de ardea toată noaptea. Deacii, deaca să făcea ziuo, în ziua de Paști împărțea milă tuturor limbilor și tuturor oamenilor și da tuturor den dăstul.

Iar când fuse odată, chemă pre toți arhiereii la masă și zise cătră dânșii așa: „Eu mila și cu ajutoriul lui Dumnezeu a atâta milă și cinste m-am învrédnicit, cât n-au avut nici un împărat câți au fost mai nainte de mine, și atâta chibzuială am dobândit, cât n-au avut altul. Și după acéstea m-am învrédnicit de m-am îndulcit și de a voastră blagoslovenie a atâțea părinți sfinți și a atâtea chipuri îngerești și a atâtea slugi ale lui Dumnezeu. Ci pentru căci nu iaste altă rânduială mai aproape, pre după îngeri, de Dumnezeu, decât rânduiala preoției, drept acéia pohtescu și eu și dorescu ca, de ar putea fi putință, de voi să mă alătur și eu și să fiu părtaș darului preotescu“. Iar ei îi răspunseră cu féțe vésele și cu suflete bucuroase și cu blânde cuvinte ziseră: „O, împărate, pre tine Dumnezeu te-au pus arhiereu, să socotești toate și să bagi seama de cei mai mici, ca de céia ce-ți sunt dați de Dumnezeu pre seama ta, și cât vei putea să-ți petreci traiul și viața cu bună credință și cu curăție, și vei lua dintr-însele cununa cea cinstită a sfinților, care iaste neschimbată și netrecătoare“.

După acéia făcu obicéi și lége, nici cum creștinul să nu fie slugă sau rob la ovréiu, ci să fie toți ertați și slobozi. Așijderea cei ce nu vrea să să însoare, ci vor vrea să petreacă în curăție și în juniia lor, să să hrănească din bisérici și dintr-ale biséricii să li să dea céle ce le vor trebui. Iar biséricilor le da de la împăratul încă și mai multu decăt le trebuia, unele ori le da moșii, alte ori avuție. Așijderea miluia și săracii și mișălii și văduvele, și le da și haine și bucate și arginturi tuturor den dăstul. Și avea în gând totdeauna frica și judecata lui Dumnezeu și cu învățăturile sale, ca cu niște săgeți, pătrundea și rănea inimile oamenilor celor răi și lacomi. Și să nevoia să aducă pre toți întru frica lui Dumnezeu.

Și când mergea departe într-alte țări păgâne, el să ruga episcopilor și arhiereilor să meargă cu dânsul, că nu vrea cât de puțintel să să despartă de dânșii. Și purta bisérica lui Dumnezeu tot cu dânsul, că nu vrea nici la război să se lipsească de darul biséricii. Iar arhiereilor le părea bine de aceasta și nu voia nici ei nimic să să dezlipească de dânsul; că vedea că-și pleacă împăratul cinstea împărăției sale de tot și și-o supune supt dumnezeiasca bisérică.

Și-și învăța împăratul feciorii săi să se ție de credința cea bună și adevărată, iar de învățăturile céle réle și de erese să să întoarcă și să să ferească foarte tare. Iar mai vârtos să-și pue toată nădejdea și să crează în Hristos, cu tot sufletul și aceluia să se închine și aceluia să slujască și pre acela să-l ție făcător și tocmitoriu a toată făptura. Așijderea îi învață și de altele de toate.

Și împărăți ani 32, fără 2 luni, iar toată viața lui fu 66 de ani și își petrecu toată viața sa cu cinste și cu curăție și cu bunătăți. Iar chipul lui era așa; pre toți lumina cu bărbățiia sa, și era viteaz, ascuțit la minte, la cuvântu pilduitoriu, judecător drept, în milostenie gata, la obraz frumos, în credință tare și neclătit, cu căutare frumoasă, cu firea veselă, mijlociu cu statul, supțire la grumazi, rumen la obraz, părul capului cam rar, cu barba nu foarte multă, frumos la ochi. Și era tuturor oamenilor drag și era blându, bunișor, smerit, duios și iubitoriu de oameni. Iar era și batjocorit și grăit de rău de céia ce nu umbla pre dreptatea lui Dumnezeu, ce numai în față să arăta creștini și credincioșii, iar lucrurile lor era tot réle și păgânești. Și le era picioarele iuți și alergătoare întru toate cărările lor spre dosăzi și spre vărsări de sânge. Deci, cât împuta aceștea împăratului pentru lucrurile sale céle bune, el atâta să făcea mai înțeleptu și mai bun și mai blând. Și nu vrea nici cum să să întocmească și să să împotrivească lucrurilor și vorbelor lor céle réle și îndrăcite. Și ajunse pre acéia curând urgiia și mâniia lui Dumnezeu și periră. Iar împăratul păzea însuși oamenii săi foarte bine și făr' de vătămare, și tocmai légea lui Dumnezeu foarte bine și biséricile. Și își așăză domnii și boiarii și altele toate le alcătui toate foarte bine și frumos, care cu nevoe să vor uita, că sunt spre folosința tuturor oamenilor. Deacii, odată, având el întâmplare bună și văzând pre toți adunați împrejurul lui pentru învățătura, că cu tot sufletul pohtiia, când va fi aproape de petrecaniia sa, să vază lângă sine pre toți domnii și boiarii săi, să-i învéțe și să le spue ce locuri de minunate suntu păzite și tocmite de Dumnezeu celor buni și celor ce-l iubescu, ce frumuseți, ce plată, ce cunuci, ce cinsti, ce bucurii și ce lăcașuri. Așijderea și pre cei ce fac rău și umblă fără dreptate, ce răutăți îi așteaptă, ce munci, ce ispitiri drăcești. Și învăță pre toți într-un chip de toate de acéstea, cela ce iaste întocma cu apostolii, fericitul Costandin.

Iar când să pricepu că i să apropie ceasul să meargă cătră Dumnezeu, i să bucură sufletul foarte și tocmi toate lucrurile împărătești pre rând, și-i opri cu învățătura mare, zicând: „După petrecaniia mea, să nu fie în urmă niscare plângeri sau niscare mestecături, că mie îmi pare bine căci mă dăsparțu dintr-acest trup și mă duc să mă lăcuescu cu Hristos“. Iar domnii și boiarii lui, deaca auziră așa și deaca văzură că i s-au apropiat ceasul morții, sloboziră glas de vaete și plângere mare, atâta cât să umplu tot văzduhul și slava ceriului. Iar Costandin zise cătră dânșii cu glas blândecel și de mângâiare, grăind: „Acum v-ați dăstoinicit vieții cei de véci, acum ați aflat calea credinței cei adevărate, deci într-aceasta să lăcuiți și într-însa să vă întăriți, și să fie cu voi Dumnezeul păcii“. Și să pristăvi sfântul și marele Costandin împărat în ziua de praznicul Rusaliilor, cându s-au pogorât duhul sfântu în chip de foc spre sfinții apostoli, când fu soarele amiază-zi. Și fu sufletul lui luat și priimit de Hristos, pre care-l și iubiia, iar trupul, căci fu din pământu, să lăsă pre pământu rudeniilor și oamenilor lui celor pământești. Deaca i să duse sufletul cătră adeverința cea curată și luo plata cea bună, ca un lucrător harnec și vrédnic platei sale. Iar slugile sale, deaca văzură lucrul carele ei nu să nădăjduia, își spărgea hainele și-și zmulgea părul și-și plângea pustiirea lor, căci au rămas de păstoriul cel bun și de stăpânul cel blându și milostiv. Și să făcu atâta plângere de năroade, cât să umplu aerul de tânguiala lor, și ajunseră suspinile lor pân’ la ceriu. Deacii mérseră toate oștile și-i luară trupul de-l băgară într-un coșciug, care îl făcuse el încă în viiața sa, și căzu tot nărodul cât era acolo în genuche și i să închina ca unui viu și săruta coșciugul și zicea: „Dupre Dumnezeu, noi pre acesta sărutăm, ca pre un dătăror de binele nostru. Că acesta ne-au scos den-tunérec la lumina cea dreaptă a adeverinții și toată cinstea ce i să cădea, fiind mortu, ei îi făcea ca unui viu. Deacii făcură bani și scriseră într-înșii numele lui și chipul, ca cum ar fi înălțat în ceriu. Atâta cinste-i făcură domnii și boiarii în urmă, pentru dragostea ce avusése cătră dânsul. Așa fu viața marelui Costandin și dreptăți ca acéstea făcu.

Vezi, iubitul mieu fiiu, că Costandin, marele împărat și îngăduitoriul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt si slăvit, carele fu mai mare înaintea lui Dumnezeu pentru bunătățile lui decât toți împărații den veac, și pentru dreptățile lui i să arătă semnul crucii lui Dumnezeu făcut pre cer de stéle, în vréme de amiazăzi, și strălucea mai vârtos decât soarele, și era scris cu slove letenești, și acéle slove să înțelegea așa: „Costandine, cu aceasta vei birui“. Și i să întâmplă de-i fu arătată ăntâi, când vru să să bată cu Maxentie împărat. Deacii, deaca muri și să sfârși Maxentie înecat, iar el mărturisi semnul sfintei cruci pretutindinea, și făcu cruce mare și o puse în mijlocul cetății Romei și o scrise cu slove letenești, așa zicând, adecă: „Aceasta au izbăvit cetatea noastră den muncă“.

Vezi mulțămirea împăratului, carea déde lui Dumnezeu pentru arătarea ce i-au arătat și pentru alte bunătăți ce-i da, pentru toate îi mulțumiia cu credință și-l lăuda. Și atâta era care iaste acum între sfinți, marele împărat Costandin, întru toate bunătățile și curățiile desăvârșit, cât văzuși că, odată, șăzându la masă cu arhiereii, îi rugă cu mare voire și pohtă, ca să cheme și pre dânsul darul duhului sfânt și să-l facă preot. Deacii, cându să bătea cu turcii de la Vizantiia, el căută spre ceriu și văzu scris ceriul cu stele, și zicea acéle scripturi așa: „Chiamă în ziua grijii tale și te voi izbăvi și mă vei proslăvi“. Așa și tu, fătul mieu, să chemi pre Dumnezeu și în vremile céle bune și de pace, și în vremile céle de grijă, și să te păzești în curăție. Deacii-ți va ajuta Dumnezeu întru toate, ca și cum auziși că au ajutat marelui împăratului și blândului Costandin și a altora a mulți au ajutat, carii au făcut voia lui. Pentru aceasta, fiind împăratul Costandin în nedomirire, să mira ce va să fie acéle cuvinte, ce fură semnate pre cer; și mai căuta și a doa oara spre cer și văzu cruce făcută de stele pre cer și scrise slove, și zicea așa: „Cu acest semnu vei birui pre toți vrăjmașii tăi“. Iar el, numaidecât îl luo, cuțitul, și făcu o cruce de lemnu și o puse într-o prăjină naltă și zise să o ducă tot înaintea oștilor. Deacii, a doao zi dimineața, cum să loviră oștile, îndată fură turcii biruiți. Iar măcar deși fu Costandin prinsu de turci întâi și vrură să-l junghe și să-l facă jirtvă spurcaților lor idoli, iar fu degrab’ scos, si-l izbăvi Dumnezeu din mâinele lor. Că zice apostolul, că știe să mântuiască Dumnezeu pre cei drepți, iar pre cei păcătoși să-i muncească în ziua mâniei. Că iată, Dumnezeu îi zise: „Chiamă-mă în ziua grijii tale și te voi izbăvi și mă vei lăuda“. Și iarăși mai iaste scris în Sfânta Scriptură și zice: „Înălța-voi pre cei ce mă vor înălța“. Că cât fură slugile lui Costandin împărat de biruite de păgâni de la război și goniți și răsipiți și tăiați de perși, iar ei știind pre stăpânul și împăratul lor prinsu și rob și scos spre junghere, numaidecât să adunară iarăși într-ascunsu și năvăliră de apucară armele persilor și întrară într-înșii, și luară întâi pre Costandin împăratul lor între dânșii. Deacii începură făr' de milă a tăia pre perși.

O, mare înțelepție a slugilor celor drépte și credincioase, cum atunce scăpase și fugise den periciune și iarăși într-acéia dată mérseră și-și déderă viața morții, pentru stăpânul lor cel drag! Dreptu acéia iaste fericit și de Dumnezeu și de oameni, cela ce-și pune sufletul pentru priiatenul său, și vor avea și plată mai mare de la Dumnezeu céia ce-și pun capetele pentru stăpânii lor. Iar cel ce nu se va nevoi să slujască stăpânului și domnului său cu credință și cu dreptate, acela iaste osândit de Dumnezeu. Că să cade omului să slujască cu frică și cu cutremur Dumnezeului său, căruia l-au făcut și l-au zidit. Așijderea să slujască și domnu-său, că iaste zis: „Cel ce să potrivește1 stăpânului, acela lui Dumnezeu să potrivește“.

Dar cine iaste cel ce să potrivéște stăpânului său? Iaste cel ce să rădică cu ficleșug asupra domnului său. Și unul ca acesta să împotrivește1 cu Iuda vânzătoriul. Că să sculă Iuda cu nebunie și cu pizmă nebunească și vându pre Hristos, stăpânul și Dumnezeul său. Drept acéia fu judecat pre dreptate și pre vina sa, că fu lepădat den ceata apostolilor și den slava lui Dumnezeu, ca și diavolul. Că el încă să trufi și vru să fie mai mare decât Dumnezeu care-l făcuse, și zise: „Mérge-voi și-mi voiu pune scaunul deasupra norilor și voi fi întocma lui Dumnezeu“. Pentru acéia să făcu drac întunecat și fu lepădat den ceriu, si-l aștéaptă acum focul gheenii cel nestinsu. Așijderea să sculă Adam, omul cel dintâi, spre domnie și spre împărăție, și vru să fie Dumnezeu pre pământ, iar el nu fu. Că de la Dumnezeu să dă împărățiia și domniia, și pre pământu, și în ceriu. Pentru acéia fu osândit și aruncat întru întunérecele iadului, până ce veni Hristos, și fu legat cu legături nedezlegătoare. Iată că zice că au fost și Adam legat numai până la venirea lui Hristos și osândit în muncă, iar roada lui și după venirea lui Hristos va fi osândită și aruncată în focul cel nestinsu. Însă carii vor face rău și vor umbla denafară de lége înaintea lui Dumnezeu și înaintea împăraților și a domnilor dupre pământ? Pentru că zice Dumnezeu cătră Samuil prorocul: „Suitu-s-au strigarea și suspinile săracilor înaintea mea, deci pasă și le pune împărat“. Așijderea zice și de domni și de împărați, că de vor fi ei aleși și puși de Dumnezeu și de vor face voile și poruncile lui cu adevărat, deacii și Dumnezeu de-a pururea și în tot locul va fi cu dânșii. Și măcar de le-ar fi toată lumea pizmași și să să scoale cu vrăjmășii și cu oști asupra lor, nimic nu le va strica, ci încă mai multu vor ațâța mâniia lui Dumnezeu și vor aprinde focul cel de véci în capetele lor și în cestu veac și în cel ce va să fie.

Cu sensul exact contrar limbii actuale, se potrivește, se aseamană.

Pentr-acéia nimini să nu îndrăznească, nici slujitoriu, nici țăran, nici nimeni să-și rădice firea și gândul, cu meșteșug hiclean, dintru îndemnarea diavolului, spre împăratul și spre domnul și stăpânul lor. Că cel ce să va ispiti a-și rădica mâna asupra stăpânului său fără dreptate și asupra domnului său, carele iaste îngăduitoriu și unsul lui Hristos Dumnezeu, acela cu adevărat de pripă își va aduce mâniia lui Dumnezeu cea dreaptă spre nedreptul lui cap, și urgiia Dumnezeului celui viu să va pogorî pre dânsul. Că împărățiia și domniia a împăraților și domnilor, care iaste pre împărații și domnii cei credincioși și drepți, acéia iaste împărăție și domnie cerească. Și Domnul, fiiul lui Dumnezeu, va fi lor împărat și va judeca lumea pre dreptate.

Dreptu acéia, fieștecărui împărat sau domn căruia i să dă împărățiia și domniia, den mila lui Dumnezeu să dă și să triméte pre cine-i iaste lui voia. Că împărățiile și judecățile ale lui Dumnezeu sântu, și pentru acéia să dau împărățiile de la Dumnezeu, ca să judece pre oamenii săi cu dreptate, iar pre cei răi, carii fac fărdelége, să-i judece cu caznă și cu certare. Pentru că nimunui, niciodată, n-au împărțit, nici i-au dat Dumnezeu să facă lucruri réle și nedrépte, nici i-au trimis cugete spurcate, nici în inima nimunui n-au sădit Dumnezeu cugete și gânduri hicléne. Ce tot cu meșteșugul diavolului să ațâță acéstea toate. Că tot diavolul, toate lucrurile céle réle, cu îndemnarea lui să fac, iar nu cu socoteala lui Dumnezeu. Că de Saul diavolul să apropie și-i ațâță gându rău și-l îndemnă ca să ucidă pre împăratul și îngăduitoriul lui Dumnezeu, pre David. Iar apoi el însuși fu ispitit de mâniia lui Dumnezeu și să lăsă el însuși în țapa lui, și i se pătrunse inima de arma sa, și așa rău să sfârși.