M. Blecher: întâmplări în irealitatea imediată

Mihail Sebastian

Rareori certitudinea de a mă afla în faţa unui scriitor de vocaţie a fost mai directă decât la lectura cărţii acestui tânăr debutant. A debuta înseamnă a începe. Cuvântul trebuie luat în înţelesul lui strict. Blecher începe într-adevăr cu scrisul sau ceva nou, deschide o lume de senzaţii, imagini şi gânduri cu desăvârşire diferenţiate. De la primele pagini eşti Pnns într-un peisaj sufletesc pe care îl simţi pentru întâia dată adus la lumină.

Este jurnalul unei sensibilităţi, al unei inteligenţe, al unei singurătăţi populată de umbre şi lumini secrete. Îl citeşti cu sentimentul de a face nu cunoştinţa unei cărţi, ci cunoştinţa unui om. Ai un prieten mai mult, când ai terminat ultima pagină.

Sunt cărţi care par a-ţi fi fost adresate. Este în ele un ton discret de scrisoare, de confesie. Simţi că au fost scrise din necesitatea apăsătoare de a se face înţelese. Cineva care nu-şi mai putea suporta singurătatea scrie o carte, cum ar arunca un apel în necunoscut. Sunt cărţile scrise cu orgoliul singurătăţii şi cu speranţa ascunsă de a găsi undeva o corespondenţă, un răspuns, un ecou.

O astfel de carte este întâmplări în irealitatea imediată.

Dacă aş şti că o asemenea operă poate fi „impusă”, v-aş ruga să o citiţi. Sunt însă convins că destinul ei nu trebuie forţat. O astfel de carte trebuie lăsată să-şi descopere ea singură cetitorii.

Dar pentru că eu nu sunt numai un cetitor, stăpân absolut al lecturilor sale, ci şi un cronicar obligat să dea seama de eventualele lui descoperiri – şi cum, pe de altă parte, calităţile literare ale lui M. Blecher sunt excepţionale, mă voi resemna să fac un „referat” acolo unde o tăcere emoţionată ar fi ajuns.

M-a supărat în primul moment titlul cărţii întâmplări în irealitatea imediată – mi se părea un titlu de tip modernist: abstract, îndrăzneţ şi persiflant. Genul nu-mi place.

Lectura cărţii justifică însă pe deplin acest titlu, care îş1 exprimă cu destulă precizie substanţa şi stilul.

Eroul acestor întâmplări trăieşte într-adevăr într-o „irealitate”, care însă nu este a visului ci a lucrurilor din jur, a vieţii de fiecare zi, a faptelor cunoscute.

Ele i se revelează în culori, în forme şi în sunete de o halucinantă putere sensorială. E ceva jupuit în sensibilitatea acestui om şi imaginea aceasta a cărnii deschisă până la sânge este obsedantă în carte. Simţirile lui au o ascensiune rănită.

Este ceva care depăşeşte limitele epidermice ale senzaţiei.

Cetind aceste pagini febrile te întrebi dacă viaţa noastră cotidiană nu este prinsă într-o crustă care ne împiedică să simţim direct obiectele şi să vedem direct culorile. Parcă totul este atenuat de obişnuinţă şi adormit de oboseală.

Această crustă este ruptă cu violenţă în „irealitatea” Blecher şi sentimentul de a trăi capătă o exasperantă putere.

Trebuie să înţelegem că lumea văzută şi simţită printr-o astfel de conştiinţă nu este mai puţin adevărată decât a noastră. Trebuie să înţelegem că această „irealitate” nu este nici abstractă, nici închipuită, ci, dimpotrivă, vie, precisă, organică.

Ce este tulburător în scrisul lui Blecher este extrema sa luciditate. Nu se poate un aliaj mai straniu decât această simţire fabuloasă şi această inteligenţă analitică.

Viaţa interioară a eroului este mobilă, neliniştită, torturată, împărţită între imagini şi simboluri deformate. E un fel de lanternă care îşi schimbă mereu bătaia luminii, din puncte total diferite.

Această agitaţie psihologică ar putea duce la un tablou sufletesc ceţos, confuz, nesigur.

Ei bine, ochiul scriitorului este atât de pătrunzător încât stările cele mai destrămate sunt văzute până la ultima nuanţă, ca printr-o apă foarte adâncă dar nemilos de clară.

Un chin organizat normal în limitele vieţii mele de copil„. „Un chin organizat” – este aproape o definiţie a acestei cărţi de suferinţă şi de examen lucid.

Resursele de expresie şi simţire ale tânărului scriitor sunt mult mai diverse decât poate spune referatul meu cam schematic.

Dacă paginile de jurnal intim ale lui Blecher sunt de prim ordin, nu mai puţin interesante sunt paginile sale de „roman” – pagini epice în care povesteşte un fapt, schiţează un personaj sau schiţează un decor.

Poet, Blecher scrie cu imagini de o preciziune vizuală derutantă. Observaţiile sale sunt juste, nete, nervoase, concrete. Obiectele capătă în evocarea sa relief şi – fără joc de cuvinte – realitate.

Sunt câteva medii familiare, câteva scene epice, câteva momente dramatice în această carte şi toate sunt remarcabil realizate. Episodul amoros al Clarei (p. 23-28) este scris cu o tensiune sensuală şi, în acelaşi timp, cu o scrutătoare putere de a observa. Familia Weber şi moartea Eddei este un concentrat roman. Capitolul cinematografului de provincie şi apoi capitolul cabaretului (mai ales acesta din urmă) sunt de o bogăţie de nuanţe care legitimează un mare destin literar.

Nu cred să mă înşel. Cred că apariţia lui M. Blecher în literatură este un fapt revelator şi un moment de care se va ţine seama. Sunt unele pagini pe care aş vrea să le transcriu în întregime şi există un fragment (p. 118-119) în care mă întreb dacă nu este o tresărire de geniu.

Nu aş spune acest lucru despre o carte de literatură – dar Întâmplări în irealitatea imediată nu e o carte de literatură.

„Rampa”, An 19, n.5432 din 22 februarie 1936, p. 1-

Compoziţie – Lui M. Blecher -

Ion Manolescu

Ni se răreşte scama orelor în palmă

Şi seara în pupile e rece şi calmă.

Pe masa cu esseuri şi ape minerale

Adorm în pahare privirile tale

Vin crinii tăcerii până la scară.

Lumina când s-apleacă e mai puţin amară.

Tu îmi întinzi floarea mâinilor pală şi nudă Pe geamuri, tristeţea rămasă asudă. „Front literar”, An. I, n. 2-3, aprilie-mai 1936, p. 1.

M. Blecher: întâmplări în irealitatea imediată

Mihail Gresian în publicistica tânără de la noi „cazul” Blecher a trecut aproape neobservat. Cred că o semnalare izolată încă nu justifică o atenţiune care ar fi meritat, fără doar şi poate, oarecare amploare. Şi aceasta nu prin tragismul fizic al autorului întâmplărilor în irealitatea imediată. În imobilizarea în care 1-a cufundat un destin necruţător, el pare să fi ajuns demult la o comprehensiune filosofică proprie. Ci prin acea uluitoare sistematizare a unei simţiri, risipită printr-o lentilă multiformă, în pagini de literatură unică.

Confesiunea lui Blecher, în forma ei originală şi atrăgătoare, se integrează în rândul acelor documente pline de un conţinut mai aproape de adevărul uman. E proiectarea unei sensibilităţi, pricinuită de o cauză locală, organic generalizată, într-un decor de luminozităţi şi imagini. Aproape o prăbuşire sistematică, sprijinită pe luciditate, într-un neant de culori alternante, de posibilităţi refulate.

Ai zice o evadare din sine însuşi, urmărită pas cu pas. Orice e presupus că posedă un germene virtual de impulsiuni e doborât, cu o obstinare repetată. Orice motiv e bun, numai dacă slujeşte în cadrul acestei incantaţiuni fermecătoare, dar morbide. De aici, o imaterializare obsedantă, ce-şi caută refugiul oriunde. În divagaţii abundente ale inutilităţii. În stridenţe multiplicate şi ingenioase. Într-o scormonire a concretului. Totul capătă acea valoare imediată, la Blecher tradusă debordant, cu un lux necontenit de amănunte.

Voi cita numai câteva exemple din această frescă de contraste, de împreunări paradoxal virile şi subordonate aceleiaşi obsesiuni: „Un porc se scărpina de gard. Găseam în el ceva imens de satisfăcător şi o liniştitoare asigurare că lumea continua să existe.”

Sau: „Erau foarte multe de văzut într-un strujian uscat”.

Sau: „Câteodată voiam să fiu câine, să privesc lumea aceea udă din perspectiva oblică a animalelor, de jos în sus, întorcând capul. Să merg mai aproape de pământ, cu privirile fixate în el, legat strâns de culoarea vânătă a noroiului”.

E o umanizare a concretului, dublată de o nedezminţită vână poetică, în permanenţă prezentă la Blecher. Mai citez o singură pagină, neîntrecută prin frumuseţea ei: „Ploaia spăla în grădină florile şi plantele veştede. Toamna aprindea în ele incendii arămii, roşii şi vinete ca nişte flăcări ce străluceau mai tare înainte de a se stinge. În piaţă apa şi noroiul curgeau despletite din mormanele enorme de zarzavat. În tăietura sfeclelor apărea deodată sângele roşu şi întunecat al pământului. Mai încolo zăceau cartofii buni şi blânzi, lângă grămezile de capete tăiate ale verzelor înfoliate. Într-un colţ se ridica mormanul de exasperantă frumuseţe al bostăneilor umflaţi şi hidoşi, plesnind din toată coaja lor întinsă, de plenitudinea soarelui băut o vară întreagă”.

Întâmplări în irealitatea imediată e o paletă pe care se profilează sute şi sute de nuanţe cromatice, estompate într-o diversitate ce se păstrează necontenit proaspătă. Nu ştii ce să admiri mai întâi: imaginaţia de detaliu, cu acea minunată pactizare a concretului sau exasperanta luciditate a unui baudelairian, realizat într-o estetică de cel mai autentic conţinut artistic.

Am cetit cartea lui Blecher de câteva ori. Şi am însemnat de fiecare dată alte pagini care au rămas scumpe inimii mele. E, în orice caz, un efort care a fost răsplătit din plin.

„Adam”, An VIE, n. 89 din 15 septembrie 1936, p. 15-16.