Medalion M. Blecher

Saşa Pană

La Roman, într-o casă cu ceardac îmbrăţişat de o stufoasă viaţă vegetală, lângă un pat pe rotiţe, am cunoscut pe marele suferind şi scriitor, M. Blecher. Prin 1936, câte două-trei ore, în mai fiecare sâmbătă, dintr-un sfârşit de primăvară şi până când lacrima dimineţilor din rouă se prefăcu în brumă, soseam cu trenul din Bucureşti. El mă primea uneori cu aceleaşi cuvinte tragice, fiindcă erau adevărate: „Te primesc pe patul 'meu de moarte”. Lucid, îşi da seama că boala pentru care urmase ani de ani tratamente în ţară şi străinătate nu avea leac. Zece ani a durat chinul său: din anul când luase bacalaureatul şi până în clipa trecerii în veşnicie. Sunt anii când a scris poemele (de esenţă suprarealistă) Corp transparent, prozele întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate, Vizuina luminată (tulburător şi fermecător jurnal de sanatoriu, aflat în păstrarea noastră, deocamdată inedit şi din care publicăm primul fragment în „Almanahul literar” 1970), apoi substanţiale şi personale eseuri apărute în „Vremea”, alte proze scurte în „Adevărul literar”, „Bilete de papagal”, pe lângă colaborări la reviste străine de prestigiu. Ani în care mintea lui iscoditoare a călătorit prin cele mai ascunse tainiţe, a scormonit cu dârzenie de miner în străfundul gândului şi trupului său. Obsesive pagini. Vise? Coşmare?

M. Blecher citea mult, întreţinea o vastă corespondenţă cu scriitori din ţară şi din Franţa, scria – ce fină caligrafie!

— Transcria de nenumărate ori şi, în nopţile bogate de insomnii, medita. Acele pagini, rod al măcinătoarelor suferinţe, au nealterata gravitate a piscurilor. Întâmplările. Fac din Blecher autorul unei cărţi fără corespondenţă în literatura română. Aş apropia-o de Nadja, cartea de magie şi onirism a lui Andre Breton.

Originar din Botoşani, unde s-a născut la 8 septembrie 1909, M. Blecher a murit la Roman (unde a trăit cei mai mulţi, din puţinii săi ani de viaţă), în ultima zi a lunii mai 1938. Încă nu împlinise douăzeci şi nouă de ani.

„Almanah literar”, Bucureşti, 1970, p. 160.

Share on Twitter Share on Facebook