Capitolul XXII Vizita de la Neuilly.

— Discuţia cu doamna de Monjoie.         — Vesf alarmante.         — Primele baricade.         — Mesajul ducelui de Raguse.         — Prima lovitura de tun.         — Insurgenţii cauta arme.         — Ziarul Le Temps.

Tot ceea ce mi se povestise nu ma alarmase chiar atât de tare încât sa ma determine sa nu ies din casa. aşa ca la ora patru m-am urcat în trăsură cu gândul de a ma duce sa fac unele cumpărături de la negustorii de pe strada Saint-Denis Unul dintre servitorii mei pretinse ca în partea aceea a oraşului era mare agitaţie. Din moment ce tot ieşeam din casa m-am decis sa ma duc şi până la Neuilly. De câteva săptămâni purtam doliu după soţul meu si, înainte de a pleca la tara, voiam sa le mulţumesc prinţeselor pentru bunătatea pe care mi-o arătaseră, după ce rămăsesem văduva. Ducesa de Orleans se plimba prin parc. Cum n-aveam nimic interesant să-i spun, nu m-am dus după ea. M-am dus la Mademoiselle pe care am găsit-o în odaia ei, dezolata din pricina Ordonanţelor lui Carol al X-lea, foarte neliniştită din pricina efervescentei din oraş şi foarte speriata ca nu cumva numele fratelui ei sa fie compromis în vreun fel. La un moment dat, mi-a spus:

— Fara cele doua ceremonii – slujba de la Saint-Esprit şi deschiderea Camerelor – la care am fost obligaţi sa luam parte, am fi plecat sâmbătă la Eu şi n-am fi fost varaţi, în nici un fel, în încurcătura asta. Când ma gândesc la acest lucru, îmi vine să-mi smulg parul de necaz!

Daca intenţionase sa ma însele, reuşise perfect. Desi chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, sunt convinsa de buna ei credinţa, fiindcă era sigura ca Ordonanţele aveau sa duca la o adevărată catastrofa. Refuzul populaţiei de a plat' impozitele, neputinţa de a guverna împotriva opoziti61 generale manifestata prin toate mijloacele pentru rege, care se aruncase orbeşte într-o asemenea prăpastie. Am discut3' împreuna multa vreme. De la Mademoiselle, m-am dus >a doamna de Montjoie. Am găsit-o foarte agitata, f°ar neliniştită şi disperata ca nu apucase sa plece mai demult

Gu. De altfel, mi s-a părut ca tot! Cei din lucru. Am discutat îndelung cu ea şi ne-am puteam aştepta după atâtea greşeli pe care guvernul. Mi-a repetat ceea ce-mi spusese până atunci poate de sute de on: ca ducele de Orleans era cel mai fidel slujitor 81 regelui, în Franţa, dar ca nu-l va mai urma în străinătate A trebuit sa admitem ca era cu neputinţă ca numele ducelui sa nu fie rostit în acele zile, chiar fara ştirea lui. Caci de mai bine de un an de zile, tot auzeam spunându-se, când se vorbea despre rege şi despre miniştrii sai: „Ăştia nu fac decât să-i pregătească culcuşul ducelui de Orleans!” Discuţia noastră se prelungi. Cum ducesa de Orleans încă nu venise, am rugat-o pe doamna de Montjoie să-i transmită omagiile mele, după care m-am întors la Paris. Nimic nu prevestea, în cartierul liniştit pe care-l străbăteam, tumultul ce avea sa aibă loc în acea seara. Doar străzile mi s-au părut parca mai goale ca de obicei. Mi s-a spus ca avusese loc o încăierare la poarta Saint-Martin şi încă în câteva locuri. Eram atât de convinsa ca nu era vorba de nici un fel de rezistenta din partea populaţiei, încât nici nu m-am mai gândit la asta. Dar iată ca, după-amiaza, niciunul dintre mucitorii care lucrau acasă la mine n-a mai venit. Un camionagiu, un fierar şi un lăcătuş, care locuiau peste drum de casa mea, mi s-au plâns şi ei ca angajaţii lor lipseau de mai bine de trei ceasuri. Acest lucru mi-a dat de gândit. Nu peste mult, am început a primi, din sfert în sfert de ceas, vesti despre nişte evenimente atât de grave, încât nimeni nu putea prevedea cum se vor sfârşi. Aceleaşi persoane care fuseseră în ajun, la mine, începuseră a sosi pe rând şi toate aduceau vesti din ce în ce mai alarmante. Am aflat astfel ca ducele de Raguse se mutase la Tuileries. Către ora şase, trecând într-un tilbury1, printr-un pâlc de °arc>eni, era cât pe-aci s-o păţească, fiindcă peste tot se ndicasera baricade. Gărzile le împrăştiară; poporul păru a se ' Cabrioleta uşoară şi descoperita, de doua locuri, purtând numele celui care t_r, înfierbânta şi mai tare. Ba chiar se spunea ca se traseserv câteva salve, şi dintr-o parte şi dintr-altă. Domnul Pasquier s duse după ştiri la doamna Girardin, a carei casa era întot deauna plina de lume. Unul dintre secretarii ambasadorul^ Rusiei văzuse, în Piaţa Bursei, un om mort în jurul căruia se înghesuia o mulţime de lume. Domnul Pasquier găsise farnilja Girardin singura. Sotia era foarte abătută şi foarte trista Soţul, foarte îndârjit şi categoric, susţinea ca trebuia stăvilita odată toată acea mulţime, ca era cazul sa li se puna pumnul în gura celor nemulţumiţi, speriindu-i şi guvernând cu sabia, îm, spuse ca jandarmii atacaseră într-adevăr câteva persoane, ca pe unele le uciseseră, iar pe altele le raniseră. O baricada alcătuită dintr-un omnibus şi din câteva şarete răsturnate, la intrarea pe strada l'Echelle, fusese distrusa de soldaţii din garda. Cursese sânge şi în Piaţa Palatului Regal. aşa ca domnul Girardin spera ca populaţia, înspăimântată, sa se potolească. Am mai aflat, cu acest prilej, ca Pieţele Ludovic al XlV-lea, Vendome şi Carroussel erau pline de artilerie, de tunuri şi ca fitilele nu aşteptau decât sa fie aprinse. Aceste fapte nu ma speriară prea tare. Auzisem adesea spunându-se ca în timpul răzmeritelor guvernele fac uz de toate forţele militare pentru ca populaţia, văzându-le, sa se sperie şi sa se risipească. Ne-am despărţit pe la miezul nopţii, după ce am primit raportul celor doi oameni pe care-i trimisesem, unul -în Piaţa Greve – iar pe celalalt – la Poarta Saint-Denis, şi care ne-au spus ca peste tot era linişte. ai, cu toate ca eram destul de îngrijoraţi, nimeni nu se aştepta la ceea ce s-a petrecut a doua zi. Miercuri, întorcându-mă acasă, mi s-a spus ca nici un muncitor nu venise la lucru. Socotind ca situaţia nu era totuşi chiar atât de grava, încât sa ma facă să-mi schimb planurile si> trebuind sa plec la tara a doua zi, am vrut sa dau o fuga până la bancherii mei, fraţii Malet, unde aveam unele treburi & rezolvat. M-am hotărât sa ma duc imediat, gândindu-mă ca daca va izbucni vreo răzmeriţă, n-aveam sa mai pot pleca' Am poruncit deci sa se înhame caii si, la ora zece, m-am urc în trăsură, îndreptându-mă către strada Mont-Blanc.

— A pe vizitiu sa ocolească bulevardele şi s-o ia pe străzi mai josnice, începând cu strada Mathurin, toate felinarele fuseseră scoase, zăcând sfărâmate, pe caldarâm, în pragul fiecărei porţi vedeai câte un pâlc de femei şi de copii îngroziţi, jijsemnele regale, care împodobiseră prăvălia lui Despilly, negustor de hârtie, fuseseră smulse şi azvârlite pe jos. Portarul fratii01” Malet făcu unele mofturi până binevoi a deschide poarta cea mare; în sfârşit, se hotărî, trăsura mea intra în curte, iar el fereca la loc poarta, cu o graba ce ma nelinişti. Am urcat în biroul celor doi bancheri care au rămas cu gura căscată când m-au văzut. M-au rugat, cu cerul şi pământul, sa ma întorc imediat acasă şi sa nu mai ies pe nicăieri, în timp ce semnam unele hârtii importante, îmi povestiră cum, la şase dimineaţa, grupuri mari de oameni luaseră cu asalt prăvăliile armurierilor pe care le prădaseră fara ca cineva sa cuteze a li se opune. Peste tot, spărseseră felinarele şi smulseseră însemnele regale de pe firmele prăvăliilor. Proprietarii, nu numai ca nu protestaseră, ba chiar le dăduseră o mâna de ajutor. Se punea problema de a se reînfiinţa gărzile naţionale, pentru a apăra oamenii şi casele. Domnii Malet se şi duseseră la primărie în acest scop. Tocmai se pregăteau sa se duca din nou acolo, trăgând nădejde ca, înainte de amiaza, o garda naţională improvizata sa şi înceapă a colinda cartierele. Nu ca sa ajute armata, ci ca să-i apere pe oameni de jafurile care avuseseră loc în cursul dimineţii.

Nu peste mult, am primit un bilet de la domnul Pasquier, către ducele de Raguse; voia sa ştie daca puteam comunica în vreun fel cu ducele, care se afla, cu toţi oamenii 'uit la Tuileries. Am înfăşurat biletul lui într-un bileţel în care arn aşternut câteva rânduri la repezeala; dar nu ştiam prin cine Sa i-l trimit. Medicul meu, care venise sa ma vadă, îşi asuma el sarcina sa i-l dea ducelui, în mâna. Reuşi, caci după putina rerne, 1-am văzut pe domnul de La Rue, aghiotantul ducelui, frand în odaia mea. Mareşalul îl trimisese să-mi spună ca 'Otelul venise prea târziu; fuseseră încercate toate

°Punerile de împăcare, dar în zadar. Poruncile regelui erau categorice, aşa ca nu-i mai rămânea decât sa le execute milităreşte. Domnul de la Rue adăuga, stânjenit, ca tocmai pleca sa ordone ostaşilor sa treacă la atac. Aveau porunca sa mature tot ce întâlneau în cale, aşa ca, mai mult ca sigur ca cel mult peste o jumătate de ceas, aveam sa aud bubuind tunul.

— Domnul sa ne păzească! Am strigat.

Apoi i-am zugravit situaţia mareşalului de Raguse: i-am vorbit despre cât de nepopular era în întreaga tara, unde încă mai circulau, pe seama lui, anecdotele din 1814, despre putina afecţiune de care se bucura la Curte, despre neîncrederea pe care o inspira partidelor ultra şi iezuit; în sfârşit, despre faptul ca nimeni n-avea ochi să-l vadă.

— Daca ducele, am adăugat, va trage o singura ghiulea poate sa se duca sa se împuşte, caci viaţa lui nu va mai valora nici doua parale!

Eram foarte pornita şi am izbutit să-l conving pe La Rue. Acesta devenea din ce în ce mai îngrijorat, iar la urma îmi spuse:

— Bun! Dar ce-i de făcut? Se va trage asupra noastră şi va trebui sa ne apărăm! Ar trebui ca cineva sa le vâre minţile în cap deştepţilor ălora! Iar cu mareşalul nu se mai poate vorbi. Ca să-mi încredinţeze mesajul pe care vi 1-am adus, a trebuit sa ma vâre în ambrazura unei ferestre… Abia a găsit o clipa libera ca sa poată citi biletul dumneavoastră…

— De ce asta?

— Pentru ca toţi miniştrii de la Tuileries sunt pe capul lui şi nu-l slăbesc o clipa. Polignac şi ai sai îl păzesc ca pe nu stiu ce, având în vedere ca a fost numit seful întregii operaţiuni militare de înăbuşire a răzmeritei; n-are voie sa facă un gest, darămite sa discute cu cineva.

— Încearcă totuşi să-l faci sa înţeleagă ca se sacrific* degeaba. Vorbeşte-i mai ales despre pericolul în care se afla tara căreia el îi este atât de devotat.

— Voi încerca să-i reproduc întocmai cuvin1 iţele dumneavoastră. Caci ale mele nu vor avea nici o influenta-obisnuit sa ne comande şi nu sa ne asculte. aşa ca nu pu preţ pe sfaturile noastre. De altfel mesajul dumneavoastră nu e singurul pe care am sarcina sa i-l transmit. M-am întâlnit cu Fabvrier1 la usa domniei voastre. Sosit chiar în dimineaţa asta de la Lyon, a găsit treburile cu totul altfel de cum şi le închipuise. „Până acum, mi-a spus el, populaţia nu şi-a spus cuvântul. Dar, de-acum într-un ceas, fiecare grup va avea în fruntea lui câte un sef inteligent, poate chiar un ofiţer, iar acest lucru se va observa. Cu poporul nu-i de glumit, iar când intra în joc, face acest lucru cu violenta şi reuşeşte mai întotdeauna pentru ca lupta lui dreapta nu se datorează nici unei conspiraţii!” atiam ca nimeni n-are mai multa influenta asupra ducelui de Raguse ca domnul Arago2. aşa ca i-am scris rugându-l sa se duca de îndată la Statul Major şi sa uzeze de toată influenta sa pentru a salva tara şi pe prietenii sai de la ruina sigura de care erau ameninţaţi. Am trimis un om calare care s-o ia pe străzi lăturalnice, până la Observator. Dar servitorul nici n-a apucat bine sa iasă din curte, ca s-a şi auzit prima bubuitura de tun! Nu pot reda pe hârtie efectul pe care 1-a avut asupra mea. Am scos un strigat si, acoperindu-mi urechile cu palmele, am rămas aşa câteva minute.

Toate strădaniile noastre fuseseră de prisos, zarurile fuseseră aruncate, tara, poporul, totul era pierdut! Nu ne mai rămânea altceva decât sa aşteptăm, tremurând, rezultatul acelei funeste întreprinderi! Mi-am petrecut mai tot timpul la fereastra, în curând am văzut sosind o patrula de soldaţi. Oprindu-se în strada, au început sa traga cu puşca, desi totul era liniştit. Contele Karoly, care tocmai pleca de la mine,

1 Charles-Nicotas, baron de Fabvrier (17'82 – 1855), locotenent de artilerie a Austcrlitz, ofiţer de ordonanţă al generalului Gardannc, ministru în Pcrsia unde a PUS bazele Arsenalului din Ispahan. Raliindu-sc Restauraţiei şi apoi condamnat, s-a vârât în complotul liberalilor împotriva monarhici, a luptat în Spania împotriva axPcditici franceze (1823), apoi a plecat în Grecia, înapoindu-sc în Franţa, ajunge -_n 1830 – 1831 – general şi comandant al Parisului, în 1839 c locotenent general, iar '„ 1845, pair al Franţei.

— Frânt; ois Arago (l 786 – 1853), astronom francez, membru al Academici de Q? Ln'c> 'a numai douăzeci şi trei de ani. Profesor la acoala Politehnica, directorul i”s^rvatorului din Paris. Deputat (1830) şi membru al Guvernului Provizoriu, în crezu ca fusese şi el atins de glontele ce se înfipsese în poarta Noroc ca pe strada de Anjou nu s-a întâmplat nici un accident Dar pe strada Surene, un căruţaş, care-şi întorcea liniştit căruţa, a fost ucis. Aceasta demonstraţie absolut gratuita îj îndârji grozav pe locuitorii din cartierul meu. Până atunci stătuseră liniştiţi, la uşi ori la ferestre, începând din acea clipa, casele fura părăsite, oamenii se adunară în grupuri, ne strada, şi toţi cei care erau zdraveni se pregătiră de apărare Acesta a fost semnalul ostilităţilor. Acea patrula imprudenta o luase din loc şi se reunise cu un grup mult mai mare de soldaţi, aflaţi în strada Faubourg – Saint-Honore de unde auzirăm în curând o salva de împuşcături, destul de lunga. Puterea, prost instruita sau prost inspirata, trimisese pretutindeni trupe pentru a alunga gărzile naţionale de la primărie. Ele se apăraseră, şi acele atacuri simultane, în douăsprezece locuri din oraş, izbutiseră sa scoată din sărite o populaţie liniştită căreia nu-i plăcea zgomotul împuşcăturilor.

Acest episod odată isprăvit, 1-am văzut strecurându-se pe lângă pereţi pe medicul meu, Chavernac. Venea să-mi spună ca dăduse scrisoarea mea unuia dintre aghiotanţii mareşalului de Raguse. Atiam, pentru ca primisem răspunsul. Medicul intra în casa lui1, apoi veni să-mi spună cum ca o mare mulţime de oameni, având în frunte un bărbat îmbrăcat sau mai bine-zis dezbrăcat, ca şi restul gloatei, venise sa bata la usa lui. Coborâse, ca sa vorbească cu el. Aeful îl întrebase, foarte politicos, daca-i putea împrumuta nişte arme. El îi răspunsese ca n-avea de nici un fel, fiindcă în casa nu locuiau decât el şi câteva femei. Omul îi ceru mii de scuze ca-l deranjase. Ca sa facă şi el pe politicosul, îşi mărturisi regretul ca n-avea arme ca sa le poată oferi acelor domni.

— Vai, domnule, dar suntem siguri ca, daca ati fi avut, ne-aţi fi dat. Care francez nu e alături, măcar cu inima, de nobila noastră cauza?

Chavernac îi văzu apoi bătând la poarta de alături unde li se dădură doua pistoale mari şi câteva gloanţe. Omul ducea cu sine o mulţime de puşti şi tot atâtea pistoale, aduna*6” ' Stătea pe Grangc-Bateliere, numărul 8 (n. ed.fr.).

Probabil, în acelaşi fel. De altfel, aceste colecte avură loc aproape în toate cartierele Parisului. ai ceea ce e mai ciudat e ca, după opt zile, aproape toate aceste arme – dintre care unele de mare preţ – fura înapoiate proprietarilor lor.

Tot pe atunci, sau poate mai înainte, s-a distribuit o foaie din jurnalul Le Temps în care se istoriseau toate evenimentele, îmboldind poporul sa reziste în fata trupelor, fiind sigur de victoria sa. În vremea asta, servitorul îmi aduse răspunsul lui Arago. Avea sa se duca la Statul Major desi ştia ca nu va avea nici un succes, ci doar ca sa nu-şi reproşeze nimic, nici ca francez, nici ca prieten.