Cum se face noapte, domnul în tăcere

Cheamă cavalerii și consiliu cere

— „Voi, boieri de țară! Ce vom face oare

Să nu pierdem pacea binefăcătoare?

Carol, sub pretexte, fără de cuvânt,

Cată să robească ăst frumos pământ!”

Unul dintre dânșii și acel mai june

Cu mărinimie aste vorbe spune

— „Doamne! Două chipuri, două drumuri sânt...

Amândouă rele pentru-acest pământ...

Unul este lupta, pierdere făloasă;

Celalt este pacea, viață rușinoasă!

Însă pentru mine, d-ar fi să doresc,

Aș alege chipul cel mai vitejesc,

Căci mai dulce-mi pare moartea cu mărire

Decât cu rușine trista viețuire!” 

— „Ale tale vorbe, Basarab a zis,

Îmi îmbată dulce sufletul închis.

Ele mă răsfață ca visări plăcute

De copilărie, de mulți ani pierdute,

Pe atunci când viața luce fără nor,

Ochiul fără lacrimi, gândul fără dor!

Zici că să ne batem, să pierim cu fală?

Oh! Vedeți ce dulce sufletul se-nșală! 

Celor slabi în lume dat-a Dumnezeu

Mintea să se lupte cu tiranul rău.

Oastea ne lipsește și ne vor supune...

Să batem tiranii prin înțelepciune!

Să le dam ce cere, dar p-al lor cuvânt

C-or ieși îndată din acest pământ...

Mai târziu, cu timpul, oști mai mari vom strânge

Și-al lor jug cu fală și folos vom frânge!”

Astfel le vorbește domnul cel mintos.

Cei mai mulți suscris-au actul rușinos.