Ajutorul vine!... Domnu-a-ncălecat...

Smulge o secure de la un soldat.

Cum un vultur cade peste păsărele,

Le fărâmă-n gheare și-aripile-i grele,

Astfel cade domnul peste-un corp osman.

Vede de departe pașa Caraiman,

Ce cu cel mai tare cere a combate.

Sabia-i lucește... mulți creștini abate.

Între alte prade vede trei copii,

Frați d-același sânge, juni frumoși și vii.

Fiecare-n luptă pe păgân îl cheamă

Și combat cu dânsul fără nici o teamă.

Însă tineri încă, junii frățiori

Sub a lui secure cad ca trei dulci flori.

Caraiman cu calul peste dânșii pasă,

Dar Mihai sosește, vede crudul pașă

— „Nu-i curaj cu pruncii a te măsura.

D-ești voinic, cu mine vin-a te lupta!”

Astfel zice domnul și spre pașa zboară. 

Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară,

Iar în mâna stângă ține steagul sfânt

Ce se desfășoară legănat de vânt.

Caii lor în salturi zboară și s-opresc.

Armele, lovite, scântei și lucesc.

Lupta este scurtă. Sub o lovitură

Pașa cade, varsă sângele pe gură.

Dar Mihai răpește steagul cel vestit

Și l-ai săi se-nturnă fără-a fi rănit.

Când se-nalță-un suflet mai presus de lut,

Temerile morții rușinos amut.

Sabia română scânteie p-aramă.

Kirali din tunuri pe nemici sfăramă.

Avangarda turcă fuge rușinos,

Calcă p-ienicerii ce combat fălos.

Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună,

Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună.

Iar în amețeală singuri se-ntr-omor,

Se strivesc sub arme și sub caii lor.

Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă,

Însă nici acolo zilele nu-și scapă;

Apa mocirloasă îi reține-n fund;

Câți silesc să scape, încă se cufund.

Agonia-i crudă; moartea-i rușinoasă.

Plini de tină-noată-n unda mocirloasă...

Trei mari pași s-aruncă și prin apă mor.

Chiar Sinan vizirul cearcă soarta lor.

Un spahiu îl scapă, dar pe coasta lată

Armia turcească fuge sfărâmată.

Astfel se zărește peste-un moșoroi,

Alergând furnice după repezi ploi. 

O, Sinan! trufia-ți ce se face oare?

S-a topit cu roua sub al zilei soare!

Oștile-ți făloase repede-au pierit

Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! 

Cum în capul turmei taurul purcede,

Domnul înaintea cetelor se vede.

Calul din ardoare-i pare-nflăcărat,

Sângele din spada-i cură ne-ncetat.

Hasan-pașa ține încă-n apărare.

Astfel prin furtună vechiul trunchi apare

Înfruntând cu pieptul vântul furios,

Dintre pomișorii care cad pe jos.

Domnu-nvită pașa piept la piept să vie,

Dar Hasan dă dosul prins d-a lui urgie.

Sângele desfundă lutul cel uscat.

De turbane, d-arme câmpul e-ncărcat.

Leșurile rânduri zac în lac de sânge...

Corbu-n nerăbdare de plăcere plânge.

Noaptea scapă restul turcilor învinși.

Ei s-ascund prin tufe de spaimă cuprinși.