Fiii de Moldova într-o zi s-adun

Ș-ale țării rele astfel le expun

— „Ungurii cu leșii se dispută iară

Cine-a pune domnii în această țară.

Fiii țării noastre încă n-au murit

Ș-a lor țară, drepturi d-astăzi s-au robit.

Leahul cere țara ca o moștenire;

Ungurul trimite pe Răzvan c-oștire;

Numai noi, moldavii, încă n-am vorbit!

Dar când moldoveanul va fi înjosit

Cât să nu roșască de a sa rușine,

Îcă-o să-mi aleagă pe tirani mai bine!

Însuși noi acuma domnul să numim

Și cu arma-n mână ca bravi să murim!

Astfel strigă țara suspinând sub silă 

Și alege-ndată domnu-i pre Movilă.

Apoi către unguri domnul a solit

„Drepturile țării ce le-ați nimicit

Sunt a ei avere, viață, onoare, nume

Și cu-al nostru sânge le-am păstrat în lume.

Vă duceți din țară sau vă aruncați

Masca creștinească ce pe frunți purtați,

Căci creștini în vorbe, faptele vi-s rele...

Hearele păgâne nu-s atât de grele!

Ne siliți cu turcii armele s-unim

Și poloni, și unguri să vă nimicim!”

Cu oștiri de țară domnul a plecat

Ș-a-ntâlnit pe unguri la Areni la sat.

Domnul îngenuche, face rugăciune,

Apoi dă semnalul muzicii să sune.

Lupta este aspră; fieru-n cărni se frânge,

Câmpul se îneacă într-un lac de sânge.

Ungurii se pleacă, seamănă învinși.

Moldovenii-i urmă de turbare-aprinși.

Ungurii iau fuga, moldavii-i gonesc,

Îi omoară, îi prinde sau îi risipesc.