IV

Acum începu distribuţiunea darurilor pe la sevitori, căci este cu totul oprit foncţionarilor mari, ministri şi alţii a primi cel mai mic dar; însuși servitorilor ce trăiesc din bacșişe le este oprit a priimi fără ştirea sultanului.

Se distribuă la echipajul corvetei, la acela al vasului francez daruri ce fac onoare ţărilor române. De aici, la servitorii sultanului, la aceia ai Porții, ai vezirului, ai palatului în care şedea domnitorul şi care erau nu mai mulţi decît o sută cincizeci de persoane ; la aceia ai vapoarelor, la caice ; se dară la săraci etc.

Două dame din cele mai renumite familii catolice, din cele mai frumoase persoane, d-na Virginia Flori și d-na Emil Durant, veniră într-o zi să facă vizita domnitorului şi să cheteze pentru săraci. Domnitorul, fiind indispus, nu putu să le priimească, dar săracii nu pierdură nimica, căci li se dară o mare sumă. Asemenca sume se dară şi pentru săraci de ritul oriental.

Toate aceste daruri generoase dară un mare zbor numelui României.

Agentul român din Constantinopole este în tratare cu În[alta] Poartă ca să se restituie ţărilor locurile pe care altădată au fost clădite casele agenţilor Moldovei şi Valahiei și care se luaseră prin hrăpiri arbitrare de turci. Aceste locuri sunt în Fanar. D. Negri are mare speranță de a reuşi.

Balul dat de ambasadorui Franţei în onoarea domnitorului român, la palatul său de vară de la Terapia, adună frumuseţele Bosforului cele mai renumite. Ambasadorul invitase pe domnitor să ia cu sine ori pe cine va voi din suita sa. Eu, ce văzusem deja ce sunt aceste baluri și a cărui curiozitate era mulţumită, nu mă dusei. Astfel, nu voi putea spune cu amănuntul cele ce se petrecură aici.

Prînzul dat a doua zi de ministru Rusiei fuse cel mai strălucit dintre toate. Aici se duseră puţini români, foarte puţini. Cei mulţi preferară să se culce. Cu toate acestea, ministrul rus întrecu prin străluciri toate celealte prînzuri. Localul misiunei ruse este unul dir cele mai frumoase de la Buiukdere. Personalul convivilor era foarte numeros, deși nu erau dame.

Aici, ca pretutindeni, se ridicară toaste în sănătatea domnitorului și prosperităţei Principatelor Unite. La sfîrșitul seratei, ministrul puse în dispoziţiunea principelui vasul său cu vapor în staţiune, ca să-l ducă la palatul său de la Emirgian. Cînd domnitorul se urcă pe vapor, miriade de candele romane se aprinseră deodată și un grațios foc de Bengal se vărsă pe faţa vasului.

În acea seară, la masa de la Emirgian, românii din suita domnească ridicară toaste în sănătatea domnitorului, d. C. Negri şi în unirea ţărilor.

Domnitorul priimi în palatul său vizita bătrînului vizir şi cel mai bogat personagiu al imperiului, Mustafa-paşa. Acesta este un turc vechi, dar încă cu oarecare virtuţi, ce cei mai noi le au pierdut.

Asfel se termină această vizită pe Bosfor, dupe douăsprezece zile. Luni se luă hotărîre ca să ne întoarcem către ţară ; miercuri se angajă un vas cu vapor francez, numit „Balcanul” să ne ducă pînă la Galaţi, cu preţul de cincisprezece mii franci, afară de cheltuielele cu consumaţiunea. Luni, sultanul trimise diferite feluri de decuraţiuni pentru toţi românii ce figurau în suita domnească. În ajunul plecărei, domnitorul cu toţi românii se duseră la sultanul să ia ziua bună de plecare.

Aceste decoraţiuni se dete la români nici pentru serviciuri aduse turcilor, nici pentru trădări, ci pentru că astfel spun unii că este obiceiul. Oricum ar fi, noi ne consultarăm cu unii din membrii corpurilor legislative şi se dezise că nu se poate refuza, fără a comite un act compromiţător pentru interesele ţărilor şi de impoliteţă. Deciserăm să le luăm, și cine va voi din noi, să nu le poarte.

Iată modul cu care se distribuiră aceste Medjidiele. Clasa a doua, de mare ofiţer: D. C. Negri, d. Ştefan Golescu, N. D. Golescu, d. C. Sturdza, d. C. Heresco, d. Plaino, d. D. Ghica.

Clasa a III-a, de comandir: D. Melinesco, d. Gr. balș, d. maior Pisoski.

Toţi ceialţi luară clasa a IV-a şi a V-a.

Miniștrii stăruiau să ni se dea corvete de rezbel, ca să ne înturne la Galaţi. Domnitorul refuză şi se prinse batelul „Palcan“ al companiei franceze. Acest batel se întuma în Constantinopole, ca să intre în timp de cincisprezece zile în reparațiune ; dar comandantul priimi ordin să plece îndată cu noi toţi la Galaţi. Miercuri de dimineață el stătu la Emirgen, în fața palatului. La 9 oare ne îmbarcarăm.

În momentul plecărei sosi la vapor ambasadorul Angliei. Se urcă pe pod, apoi întră în camera domuitorului. Ancora se rădică ; pornirăm către Marea Neagră. Dupe o oră, vasul stătu ca să lăsăm pe sir Pulver la Buiukdere. Ambasadorul, dupe o conferință d-o oră cu domnitorul, coborî în caicul său, iar noi urmarăm calea spre Marea Neagră.

Afară ploua repede. Dejunul era preparat și ne cheamă la masă. După dejun. lumea se afla bine, şi marea părea adormită. Ieşirăm în Marea Neagră.

Atunci mă întrebai: Vom avea unirea ţărilor ? Vom avea o lege electorală întinsă ?

Credinţa mea este că cel mai bun lucru ce avem a face este deocamdată să fim, adică să ne armăm, şi, cînd vom fi tari, să proclamăm unirea țărilor noi înșine, rămîind ca Europa să o recunoască.

Însă ce să facem ca să fim? Nimic. Țara prezintă un aspect dureros. Unirea lipseşte chiar între fraţi. Vai ! Fără unire între inimi nu vom avea niciodată unirea între ţări! Spiritul fatal ce desparte pe români în tabere este cel mai crud inemic al ţării. El este mai aspru decit politica turcă, rusă, austriacă. El este tot, el face tot răul. O singură zi, la 24 genariu, românii îşi dară mîna, şi cele două ţări avură un singur domn, şi streinii nu putură să fărame voinţa lor.

Vîntul de sud începînd a sufla, începu totdeodată să abată pe unii din soţii noștri de călătorie. Marea se întărîtă și ţinu asfel pînă la ridicarea lunii. Atunci vîntul de sud căzu. Încă cu ridicarea soarelui, un vînt de nord, aspru și furios, suflă deodată. Valurile se ridicară mari și cu furie și se aruncau contra pieptului vasului ce ne purta. Din treizeci şi trei de soţi, abia cinci rămaseră în picioare : domnitorul, d. Negri, d. Marin Naţionalu, d. M. Solomon și eu. Dedaţi cu capriciile acestui element, aflați în timpuri de tempeste mai mari pe mări mult mai periculoase, în călătorii mult mai lungi, noi privim această turburare a elementului ca o plăcere ce ne procura o vie dorinţă de a mînca.

Cît pentru ceilalţi, căzură sub acţiunea teribilului rău al mărei, fără să poată să se mai scoale, sau să mănînce.

Către zece ore de dimineaţă, vîntul păru că se îndoiește, Noi mergeam contra valurilor, şi mersul era greu. Eram prea departe de malurile Bulgariei. Comendantul, temîndu-se de pămînt, dete ordin să se depărteze. Această manoperă cauză o lovire furioasă de mare, ce mugi în flancul batelului, făcînd un salt teribil. Unul din cei bolnavi, crezînd că vasul se pierde, zise:

— Pomenește-mă, Doamne, cînd voi veni în împărăția ta!

D. Marin Naţionalul, voind să glumească, zise :

— Încă o lovitură ca aceasta, şi ne vom coborî în imperiul întunecos al lui Pluton!

Totdodată, vaporul stopă.

Merserăm să vedem care este cauza. Unii crezuseră că focul se declarase pe vas. Din fericire, era numai o spetează de la roata vaporului ce se rupsese.

Noi cei cinci urmam ca totdauna a mînca regulat.

În scurt, vasul nostru se luptă pînă la 4 ore, cînd intră în apele Danubiului.

Puturăm intra cu înlesnire în Sulina.

Un vapor otoman salută pe domnitor cu tunuri.

Vasul nostru stătu să trecem noaptea aici. Căci este cu neputinţă a purcede prin întunerec pe acest canal strîmpt şi încărcat cu mulţime de vase de comerţ fără să nu se întimple vreun accident.

Îndată ce intrarăm în gura Dunărei, toți bolnavii se treziră deodată. Orice indispoziţiune le trecu ca printr-un farmec.

Vineri, la 5 ore de dimineaţă, pornirăm către Galaţi. Pe la 4 ore era în portul acestui oraş. Aici ne așteptau alte ceremonii. Tunurile începură să bubuie, mai-multe vase erau încărcate cu oameni ce strigau : „Ura“. Oștirea de garnizoană se afla în picioare, precum şi toată populaţiunea.

Domnitorul păru contrariat pentru toate aceste preparative şi îmi zise :

— Știu cum se fac acestea. Nu-mi plac comediile.