Cîmpiile Troadei

Pe cărţile vechi, Troada se găsește în Misia.

Misia, în antichitate, spre sud se întindea pînă în rîul Caic, coprinzind Elastida și Teutrania, spre est pină la Rhyndacus, spre vest pină la rîul Aezepus. În lărgime se întindea de la mare pînă la poalele Olimpului. Misienii erau de origină traci, Ei trecură în Asia, și dupe o lungă ședere aici, confederindu-se cu teucrienii, se înturnară în Tracia, supuseră pe traci înainte de rezbelul Troadei. Se credea chiar în antichitate că ei erau tot dintr-o familie cu moesienii de la Dunăre, cari locuiau țările numite astăzi Dobrogea, Bulgaria şi Serbia.

Cititorii cari cunosc celebra epopee a lui Omer își vor aduce aminte toate numele locurilor, cetăţilor, oamenilor despre cari voim a vorbi. Lunca Troadei, unde se făcu marea bătălie, descrisă de părintele poeziei, se compunea de tărimul dintre capul Sigeu sau Ianiceru, şi promontoriul Lectos sau Cap-Baba. Între aceste două capuri era un vad unde dezbarcară grecii la venirea lor pe ţărmii Helespontelui. Acolo aveau tabăra. Pe o înălțime ocolită de stinci, spre sud-est de la capul Sigeu, se rădica cetatea Troada. Pe aici erau grădinele lui Priam și sorgintele Seamandrului. Pergama era un deal în mijlocul cetăţii. Valea Thymbra, unde erau tăbăriţi aliaţii troienilor, pe cînd Ector ţinea consiliu pe mormîntul lui llus, era situată intre rîuleţe şi cetatea. Dealul numit Calicoloneu se întindea în faţă cu cetatea, pe malul Simoisului ; valea în care intra toate aceste lucruri începea a se rădica de la malul mării pînă la porţile cetăţii. Pe fața ei trecca riîuleţul Seamandru şi Simois:

234

https://biblioteca-digitala.ro

ele îmbrăţișau valea în toată lungimea ei şi își împreunau apele la capătul ei.

Această vale astăzi nu mai prezentă nici o urmă. Resturi stinse de ruine apar pe ici, pe colo, călătorii cari au scris despre aceste ruine găsesc în fiecare urmă ceea ce ea a fost în antichitate și-ţi prezentă prin puterea imaginaţiunii pe vechea cetate a troienilor și pe toate persoanele de care vorbeşte Omer.

Strabone însuşi se îndoiește a spune. precis locul ocupat altădată de cetatea Troada. Inaintea sa, locuitorii acestor locuri arătau călătorilor mormintele croilor morţi în rezbelul Troadei, a lui Ahile, a lui Patrocle, a lui Aiax, a lui Ector şi altele multc.

Noi nu credem nimic din pretenţiunile arheologilor moderni asupra acestor vestige, însă ceea ce este pozitiv este că aici se crede că a fost Troada și că locurile ce se văd astăzi sunt astfel precum le descrie Omer, în tot ce este natură!.

Să revenim la istoria misienilor.

Opiniunea noastră este că dacii nu sunt tocmai ceea ce se chemau geţi. Geţii pe care, dupe Herodote, îi găsi Dariu pe malul drept al Dunării, în partea despre Dunăre și Marea Neagră, geții, de al căror port și limbă vorbește Ovid, deşi lo-

1 În anul morţii lui Bolintineanu, 1872, arheologul german H. Schliemann inaugura o serie de cercetări și descoperiri, continuate de el pînă în 1874 și reluate de W. Dârpield în 1891—1894, care au arăiat că Troia n-a fost doar o legendă. Pe litoralul de nord-vest al Asiei Mici. săpăturile făcute în profunzimea colinei Hissarlik au scos la iveală nouă siraturi de cultură ce s-au succedat între mileniile al III-lea şi al VI-lea î.e.n. Vestigiile Troiei homerice au fosi identificate cu acelea din siratul VII A, datat între anii c. 1350 și 1200 î.e.n. (n. e.).

235

https://biblioteca-digitala.ro

cuiau 6 parte din Tracia, dară chiar dupe Herodote, nu sunt clasaţi printre populaţiunile trace, propriu-zise. Ei au trebuit să vină în Moesia prin Schitia. Ovid îi găseşte lingă sarmaţi, au barbe mari, păr lung, cojoace, nădragi persani; vorbesc un fel de limbă persană. În Tristele sale se exprimă astfel: „Cu toate că populaţiunea (orașului ce locuia) este o amestecătură de greci (coloni) şi de geţi, viţa neînvinsă a celor din urmă este cea dominantă... Cojoace, nădragi largi nu-i pot bine garanta contra frigului ; păru lung acopere fața lor grozavă. Limba lor (a colonilo:) abia mai păstrează vestige din limba greacă și încă sunt dosfigurate prin pronunţțiațiunea getică... Limbagiul lor barbar este cu totul străin limbei latine şi din care elementul grec se şterge, dominat de elementul getic...“

Din toate acestea vedem că geții sunt descriși de Ovid, care trăi printre ei, ca un popor mult mai barbar decit geții lui Herodote. Atît de barbar și înspăimîntător, încît nu pot să ne dea pe daci astfel cum ne lasă a-i cunoaște notiţiunile ce s-au putut avea despre dinșii cu ocaziunea rezbelului lui Traian. Dacii au trecut pe malul stîng al Dunării, în partea munţilor, înainte de a trece geții propriu-ziși în partea Moldovei orientale și a Basarabiei, se acordă a zice cei mai mulţi autori vechi. Noi credem că dacii trecuţi din Tracia în Munţii Carpaţilor de peste Dunăre au fost un popor mult mai puţin barbar decit geții și iată ce voiam să expunem aici. Credem că dacii erau traci asiatici, surnumiți misieni, bitinieni, frigieni, pe cînd geții erau o seminţie sarmată, a căror origine părea să fie mai proprie Schitiei decit Traciei. Herodote se exprimă astfel despre traci: „Națiunea tracilor este cea mai mare din lume dupe indieni,

236

https://biblioteca-digitala.ro

daca ar fi guvernată printr-un singur, sau dacă ar avea o singură cugetare : ar fi neînvinsă și cea mai puternică ; dară această unire lipsește şi nu se va realiza niciodată. Tracii au diferite numiri, fiecare dupe provincia sa. Ei observă toţi, în orice lucru, mai aceleași datine, afară de geți și de trausi. Am vorbit despre datinele geților, care se cred nemuritori“.

Din aceste rînduri vedem că geții aveau alte» _datine decît ceialţi traci, și nu vedem nicidecum că geții de cari vorbește Ovid erau tot aceia de cari vorbeşte Herodote, cărora le dă pe un Zamolxis de zeu sau profet și cari credeau în nemurirea sufletului. Nu credem că dacii să fi fost nici geții lui Herodote, nici geții lui Ovid. Credem că dacii erau o viţă din tracii asiatici, de origine pelasgă. Credem că numele de daci le vine din limba medă, ce înseamnă munteni (dagh). Credem că acesti traci asiatici au trecut Dunărea în urma lui Alexandru şi în urma emigraţiunii iasigilor spre Carpaţi !.

Dupe Herodote, trâcii trecură odată în Asia Mică, în Misia și Bitinia ; dară mai tirziu se înturnară la locul lor cu datinele şi numele misienilor.

De la dinșii se dede numele de Moesia părţii dupe malul drept al Dunării.

Strabone zice că misienii aveau acecaşi origine cu tracii şi chiar Bosforul Traciei dintre Bizanţa și

1 Bolintineanu complică puţin lucrurile. Dacii, cum le spuneau romanii, şi geții, cum îi numeau grecii, erau același popor şi făceau parte dintre traci, erau tracii din nordul Dunării. Așa stînd lucrurile, geții nu poi îi consideraţi sarmaţi. Desigur, deosebiri existau între diversele triburi irace (în sudul Dunării: odrizi, tribali. moesi), dar acestea nu pot constitui argumente pentru a-i disloca pe daci-geţi din masa poporului trac (n. €.).

237

https://biblioteca-digitala.ro

Halcedonia se numea bitinian, căci misienii locuiau şi Bitinia, chiar. după zisele lui Omer. Toţi scriitorii antici pretind că misienii din Asia Mică erau din aceeași familie cu cei de la Dunăre. Acum să vedem pe ce ne întemeicm în aceasta.

Herodote ne dă o listă de contingentul dat de Asia Mică infanteriei armatei persane. Din toate aceste popoare vedem numai pe misieni, numiţi şi bitinieni sau traci din Asia, al căror costum diferă cu totul de acela al celoralte națiuni şi se apropie de costumul dacilor, dupe cum ni se prezentă pe coloana lui Traian și dupe cum se vede pînă astăzi în munţii nostri. Tracii din Asia, zişi misieni și bitinieni, purtau pe cap căciulă de blană de vulpe, apoi o tunică (cămeașşă), asupra căreia aruncau un vestmint cusut cu multe colori și numit zeira (zeghe?); la picioare puriau încăltăminte de picle de cerb (opinci?), o ostie in mină și sabie scurtă, cum și o pavăză de apărare.

Forma căciulei nu este doscrisă, dară avem cunoștinţă de forma căciulei friviene, care trebuie să fie tot accea şi care nu este alta decit căciula ţurcănească, atit de cunoscută la noi chiar astăzi. Se observă că în aceeași listă de contingente se află diferite popoare, atît civilizate, cît și barbare, și nici unul, afară de misienii traci, nu avea acest costum. Astfel paiflagonienii purtau pe cap un coif de fier. Matienicenii, pigienii, mariundienii, capadocienii purtau vestmiîntul și armele ca paflagonienii. Armenii mai tot accea. Lidionii, cari erau vecini cu misienii, chiar ei difereau în costum de misienii traci. Pisidienii purtau coifuri de aramă cu urechi și coarne de bou din acelaşi metal. Cabalienii, cilienii, milienii purtau asemene coifuri. Printre populii barbari de la nord-est nu-

23%

https://biblioteca-digitala.ro

mără pe moschi, tibarenieni, macroni, mosineci sau mositenii, cari purtau coifuri de lemn.

S-a zis că limba dacilor era slavă, că românii de astăzi sunt fructul împerecherii colonilor romani cu dacii cari erau slavi.

Daca dacii vorbeau o limbă slavă. daca dacii s-au încuscrit cu colonii romani și au produs pe românii de astăzi, romanii în timpul lui Aurelian ar fi vorbit un dialect slav. Dară ni se va zice că limba ce vorbim astăzi este amestecată cu vorbe slave ? Aceste vorbe slave nu sunt moştenire de la daci şi iată cum o vom dovedi: Este un fapt incontestabil că, sub Aurelian, o mare parte din rolonii romani au fost transportaţi în Dacia Aureliană. Acci coloni sunt românii din Macedonia, Epir, Tesalia. Acesti români nu au nici o vorbă slavă în limba lor. Cu timpul au împrumutat vorbe la greci şi la turci. Românii din Principate au multe vorbe slave, în limbă. Ei le-au luat mai tirziu de la slavi prin relaţiunile care au avut cu dinşii. Daca ar fi avut aceste vorbe slave de la

1 Acestia erau populi din Caucaz ce locuiau malurile Phasului între Marea Neagră și Marea Caspică. Numele de mosineci sau mosteni se mai găsește dară la alte popoare din Pelasgi. Nu este de mirare ca numele de ROȘ, moşicu, moştenire, moșneni, moșteni să nu aibe o rudenie din timpii vechi prin rudenie cu popuiii antici. Îi găsim în Caucaz, cum și în Grecia. Valakșa, vorbă sanscrită, desemna pe oamenii aibi în genere, în părţile „Asie',' între care se desemnau chiar misienii traci Cine slie daca nu vine de aici chiar vorba de Viazca, Valahia prin tracii misieni ? (n.a.) — Ipotezele lui Bolintineanu rămin fără acoperire. E adevărat, originea cuvintului moș (cu familia respeciivă) nu este cunoscută ; o formă similară “există şi în limba albaneză: moshi. Vlașca însemnează „Ţara valahilor“, dar cuvintele zalahi (vlahi), Valahia apar destul de lirziu, în evul mediu, şi reprezintă nurnele dal. de străini românilor, respectiv Ţării Româneșii (n. e.).

228

https://biblioteca-digitala.ro

daci românii din Principale, negreşit că era să le aibe și chiar românii din Macedonia, cari s-au despărţit de noi toamai sub Aurelian, şi ei nu le au. Şi acei români și noi însă avem în limbă două familii de vorbe grece, care se disting îndată unele de celealte. O familie de vorbe este veche, moștenită de la daci ; aceste vorbe sunt în coliba poporului, care nu a avut nici o relaţiune cu grecii în urmă; ele sunt: pirostria, pădure, sfecla!, şi altele multe trecute în limbă şi cari nu supără urechea ; cele noi căpătate prin frecuentarea cu grecii în oraşe sunt lipon cu toate rudele sale.

Se şti''că în cel din urmă rezbel definitiv al lui Traian cu Decebal, numai dacii (muntenii) s-au bătut. Toate celealte seminţii germane şi slave au refuzat, pînă şi iasigii, cari erau o ramură din sarmaţii slavi.

Ar fi neapărat foarte dificil a pretinde ca să dovedim cum că românii de astăzi nu sunt fructul împerecherii între daci și colonii romani, deşi, dupe raţionament, am putea să zicem. Dacii propriu-zişi nu erau un popor mare. Chiar Munţii Carpaţilor nu era tot locuit de dinşii. Se întindeau pină la Olt despre munţi.

Erau acolo diverse fracțiuni de populi emigraţi sau din Schitia sau din Germania, cari în timpul războiului cel mare se supuseseră lui Decebal, şi cari, dupe război, trebuiră să se ducă la urma lor. Se înţelege, dupe mînia imperatorelui asupra

„acestui popor dac, că nu cruţă pe locuitorii mun= ților, ce singuri se luptară. Geţii de la gurele DuDării nu au putut lua armele, căci Traian nu atacă

1 Teză falsă. Pirostrie este neogrec, pădure, latin, sfeclă slav! (n.e.).

240

https://biblioteca-digitala.ro

acele părţi, ci părţile munţilor, şi cînd armata romană se duse să ia posesiuni în Basarabia, nu află nici o împotrivire de la niste populaţiuni nomade, cari nu avură decît a se retrage în fundul Schitiei.

Afară de aceasta cine nu ştie că un popor nu poate niciodată să dispară cu totul, prin încumetrire. Dacia fuse colonizată nu numal cu militari, dară încă cu muncitori aduşi din Italia, însuraţi.

Cit despre port, este lesne de înţeles că romanii trebuiau să adopte portul dacilor, din cauza climei. Ovid mărturește că grecii ei însuși au fost nevoiţi, din cauza climei, pe malurile Mării Negre, să adopte costumul locului.

Acum să căutăm în datinele și limba misilor traci, doară vom găsi care au fost datinele şi limba dacilor.

Misienii aveau reputaţiunea de oameni ce suni de bună-credință. Aceasta era în caracteriul tracilor şi o găsim în acela al dacilor.

Bitinienii, tinicnii. bebricii, mariandinienii,misienii aveau aceeași origine cu tracii şi nici limba, nici datinele lor nu difereau mult între dînşii!. În timpii antici, opiniunea tutora era că misienii erau din aceeași familie cu moesienii de la Dunărea de jos. În timpul rezbelului Troadei, misienii pare că ar fi fost aşezaţi în Asia Mică, căci Omer citează printre auxiliarii troienilor pe bravii misieni, veniți din fertila Ascania, adică din giurul lacului Ascania, numit mai tirziu Niceea, loc unde veniră din Tracia mai nainte misienii. Herodote zice că mişienii erau o colonie lidiană ; dară aceasta nu contrazice originea lor tracică, fiind un fapt recu-

1 Strabone (n.a.).

16* 241

https://biblioteca-digitala.ro

noscut că misicenii, lidienii și carienii ieșeau dintr-aceeașşi ramură. Acesti trei populi. în Asia Mieă ofereau sacrificii la Zeus Carios pe teritoriul Milesiei. £

După Xnathos lidianu și Menecrate din Eleu. dialectul misienilor era o amestecătură din lidian și frigian. * .

Thiod Meneke, în Lidiaca sa, precum şi alţi scriitori atribuie lidienilor origine semitică. Dară Vivien de St. Martin, în istoria descoperirilor geografice, descurcă lucrul, prin găsirea că erau două elemente în poporul lidian : unul tracic mai vechi, reprezentat prin meoni, cellalt mai nou, avind legături cu aramcenul și care adusese cu dineul numele de iud.

Frigienii, dupe Herodote, purtau numele de brigi, pe cît timp locuiau în Tracia, nu departe de Macedonia. Cînd trecură în Asia Mică, luară numele de frigi ( Dpvyzs ); în Tracia, brici ; în Macedonia, brigi ; în Germania, bructeri ; în Pont, bebrici : în Gaulia, lalobrigi; în Britania. briganţi ; în Alpi, brigiani

De unde această. asemănare între numirile diverselor popoare ce văzurăm ? Toate acestea dovedesc că aceste popoare au originea lor indo-europeană. Brigusii din Indus, arieni, se răspîndir'� în toate aceste părţi unde gășim aceste nume, precum şi în Tracia, de unde îirecură în Asia Mică. Inscripţiunile găsite pe mormintele regilor Lidiei, deşi nu au putut fi bine descifrate, dară s-au, putut citi citeva și în care se găsește elementul celui mai vechi alfabet grec. și între ele un număr de vorbe barbare, vorbe cu totul grece, precum :

1 Omer, Sirabone (n.a.). > Strabone. lib. XII (n.a).

242

https://biblioteca-digitala.ro

MIDAI FANACTEI Mda ânax=, EDAE, pentru era:oay . Cramer, în descripţiunea din Asia Minoră, zice că limba brigilor, adusă din Tracia sau Macedonia, ar fi fost un dialect din pelasga veche, dară că în timpii din urmă se uni cu idiomele asiatice vorbite mai de demult în Asia Mică.

Carienii vorbeau. precum am zis mai sus, aceeași limbă cu lidicnii şi misienii, cu care erau uniţi prin rudenie religioasă. Omer le dă epitetul de barbarophoni!. Phillipos de TFPhiangela pretinde că fondul idiomei caricnilor era helenic. Aceasta nu este greu de ghicit, din momentul ce toate aceste popoare au ortginca în Indii.

Limba acestor popoare ale Asiei Mici venite din Tracia era dară un idiom trac, barbar, pe un fond pelasg. Aceasta a trebuit să fie și limba dacilor. Cei mai vechi locuitori din Asia Mică au fost de viţă semitică. Viţe de Schitia se uniră mai în urmă cu acesti populi: printre acesti din urmă erau macronii, halibii, drilii, tibarenii, mariandinienii, holizonii. Veniră încă despre est fenicienii şi sirienii, cari se amesticară cu ceialţi de acceași viţă și cu cari sunt rudiți capadocienii, cilicienii, pamfilienii, picidienii, soenii, milienii, paflagonienii. Tracii și pelasgii reprezență vița indo-europeană, din care se trag, in Asia Mică, misienii sau teucrienii, meonienii sau lidienii, bitinienii, carienii şi frigienii ; în Europa, între alte viţe, dacii.

Viţa semitică este aceea care coprinde toate idiomele ce se vorbeau în părţile situate spre estul Eufratului, pînă la coastele Mediteranei şi Arabiei, avînd aceeași lege fonetică, şi în care predomină sunetele guturali ; această familie se diviză în trei: I-iu, arameena, ce se vorbea în Siria, Ba-

1 Vorbitori ai unei limbi barbare, adică din afara culturii eline (ne).

16 243

7

https://biblioteca-digitala.ro

bilonia şi în Mesopotamia, subdivizindu-se în arameen siriac şi arameen haldeen ; Il-lea, canaaniticul, vorbit în Palestina şi în Fenicia, din care fac parte ebrea, feniciana ; și araba din care a născul siriacul egiptean, şi idiomele statelor barbareşti, cum şi idiomul Maltei.

Ldiomele indo-europene sau indo-germanice coprinde toate ramurele viței cei mari caucaziană, răspiîndite într-o parte a Asiei, mai în toată Ruropa, apoi în America. Aceste limbe oferă între ele o mare analogie, din cauza comunei lor origini. Sunt şase subdiviziuni, coprinzind fiecare limbă care au între dinsele raporturi de afinitate mai apropiate decit altele. Două dintre dînsele coprind limbele asiatice, şi celealte patru coprind limbele europene indo-germanice ; cele. asiatice sau arice, sau ariene, coprind pe cele indiene cu sanscritul, ca cea mai veche din familie ; coprind asemene limbele iraniene sau medo-persice, sau arice, din cari cea mai veche este zenda. ce are raporturi mai apropiate cu sanscritul și care coprinde limba persiană de astăzi, limba afgană, curdă şi ossetă şi arrăeană. Limbele din Asia Mică, cum cisiana, frigiana, liciana, cariana, paflagoniana, misiana etc., au trebuit să aibe strînse raporturi cu grupa limbelor indo-germanice.

Limbele indo-germanice din Europa, împărţite în patru subdiviziuni, cuprind : I-iu, familia limbelor greco-italice, despărțite în două ramuri cea dintîi helenă, a pelasgilor ; a doua, limba italiană sau latină, muma limbelor romane ; 2-lea, limbele celte, despărțite în două ramuri mari, kymri şi gaelie ; 3-lea, limbele germanice ; 4-lea, limbele slave, despărțite în două grupe, pruso-lituaniană şi slava propriu-zisă.

244

https://biblioteca-digitala.ro

Rudenia ce se dovedește prin coborirea acestor limbi dintr-o mumă depărtată a dat ocaziune slavilor să 'pretinză că dacii erau slavi, germanilor, că dacii erau germani. Această a făcut pe mulţi din oamenii nostri cei mai învăţaţi să arunce din limbă multe vorbe, numai pentru că le-au găsit şi în limbele slave. Astfel văzurăm robia înlocuită cu sclazia, cînd robor în limba latină desemnează închisoare.

Astfel sunt vecernia ce nu este alt decit vesper latină ; iubirea, ce nu este decit lubididem vechi şi libidinem, nou libet. Astfel mahala, magalia în limba cartagă, priimită de romani, se înlătura la noi ca turcă. Am putea aduce o mie de alte vorbe.

Osteneala călătorici mă abătuse; lăsai dară ideea de a merge la Brusa pe uscat și mă îmbarcai, la Cenakealesi, pe un vas cu aburi francez, ce pleca pentru Constantinopole, însoţit de călugărul grec.

.

Fine

https://biblioteca-digitala.ro

https://biblioteca-digitala.ro