Lidia

Căutai soţi de călătorie pentru Brusa de la Smirna, pe uscat. Găsii un călugăr grec, care se ducea la un oraş aproape de Kintaia. Călătoriele prau pe atunci întrerupte de frica ce inspira un celebru tîlhar, nurait Catargi-Iani.

El nu ucidea pe nime, pe săraci nu despoia, dar aresta în munţi pe toţi călătorii de oarecare consideraţiune și îi forţa să scrie la casele lor a trămite sume mari de bani pentru răscumpărarea lor ; în caz contrariu îi ameninţa cu moartea. Ăst marafet nu-l cunosc tîlharii din Principatele Unite. Şi tîlharii chiar au rămas îndărăt la noi! Eu însă care nu aveam motive a mă teme d-a fi oprit şi a mă răscumpăra, neavînd nici cine, nici cu ce să mă răscumpăr, nu mă temeam a străbate aceste deșerturi. Călugărul ce venea cu mine nu era mai expus decît mine.

Drumul este prin Burnaba, sat unde smirnioţii avuţi au cele mai frumoase case şi parcuri. Vezi rîul Meles, Hermus, muntele Sypulus, Tmolus, satul Nymphis sau Nympheum, altădată loc de plăcere al împăraţilor bizantini.

Aici se vede încă zidurile unui palat construit de Andronic, cu trei etaje. Într-o stîncă, nu departe de aici, este săpat un bas-relief, foarte curios, descoperit în 1839. El reprezentă un am armat, de profil, privind spre răsărit, în mîna stîngă ţine o lance, în dreapta un arc, poartă tunică. Învăţaţii din zilele noastre cred toți să găsească aici monumentul de care vorbeşte Herodot astfel : „Se văd în Ionia două figuri de Sesostris, sculptate în piatră, unul pe drumul ce merge de la Efes la Foceea ; celalt pe drumul de la Sarda la Smirna, fiecare reprezentă un om de patru caţi... ţiind o lance în mîna dreaptă și un arc în mîna stingă“ etc. Astfel această sculptură are o vechime de treizeci și patru de seculi sau trei mii patru sute de ani.

Pe tot acest drum văzurăm o ţară cultivată și avută, văzurăm un sat numit Cassaba, de unde vin în Smirna pepenii galbeni cei renumiţi, tomatele și alte legume. Trecurăm prin Debrent, două ore de la Cassaba ; apoi Ahmediji, pe un loc foarte pitoresc. Pe aici încep a se vedea iurucii, populaţiune nomadă, dară blîndă. Dormirăm noaptea în cel din urmă sat, sub un fel de umbrar, şi cinarăm cu lapte și caş.

Îndată ce te apropii de locul unde a fost în vechime vestita cetate Sarda, capitala lui Cresus, în Lidia, vezi morminte şi ruine risipite. Vechia Sarda era surnumită Regina Asiei, din cauza mulţimii şi strălucirii edificielor ei, fără exemplu. Ştiţi ce se mai vede aici astăzi ? Cîteva pietre fărîmate.

Înainte de a face descripţiunea acestor ruine telebre, vom spune citeva vorbe despre Lidia, istoria şi geografia ei. Aici nu mai eram în Ionia propriu-zisă.

Lidia se întinde dincolo. de Ionia. Spre est se mărgineşte cu Frigia, spre nord cu Misia, spre sud cu Caria, despre care am! vorbit. Altădată se chema şi Meonia.

Celebrul munte Tmolus trece prin această țară.

Muntele Messogis face încă parte din Lidia. Ea este stropită de rîul Hermus, ce primeşte în sînu‑i pe Hilus sau Frigius. În timpii vechi, un drum mare trecea prin toată Lidia, de la est spre vest, mergînd de la mare pină la Suza. La fiecare stațiune a drumului erau case mari regale și locuri de repaus pentru călători, unde erau ospătați gratis. Această datină de a ospăta gratis pe călători există încă pină astăzi în mai multe părți ale Asiei. Pămîntul Lidiei era şi este foarte fertil, mai ales văile Meandrului. Figele sau smochinele, stafidele sau strugurii uscați, bumbacul, untdelemnul și susanul Lidiei sunt renumite pe toate părțile lumii.

Lidienii nu erau greci, nu erau nici asiatici de origine. Erau originari din Europa. Frigienii și lidienii erau la început mai civilizați decît grecii, cari împrumutară la populii Orientului germenele civilizațiunii. Lidienii învățară pe greci acele melodii populare, cari fuseră originea sublimii poezii lirice a Greciei mai tîrziu. Din Lidia se duse în Grecia modul melodios al muzicei. Încă din timpul Heraclizilor se simţi înrîurirea civilizaţiunii lidiene asupra grecilor. Cele mai minunate pirostrii și cratere de aur și de bronz ieșeau din atelierele Lidiei şi se transportau în cele mai mari templuri ale lumii, pe cînd grecii nu fabricau încă decît obiecte grosolane de bronz.

Herodot ne spune că lidienii aveau legi cari semănau cu acelea ale grecilor.

Herodot vorbeşte mult și detaliat despre istoria lidienilor, cu ocaziunea rezbelelor persane. În timpul întîi al dinastiei Heraclizilor, sub coborîtorii lui Ninus și Belus, Lidia era aliată a marei împărăţii. Lidienii, ca să se asigure contra asirienilor, începură de atunci să aducă în serviciul lor pe greci, cari se înmulțeau pe coasta Asiei Mici.

Carienii se făcuseră puternici la curtea lui Candaule ; Gyges, carian, comanda armata lidiană.

Herodot ne spune că Candaule avea o femeie jună și frumoasă, anume Nysida, de ale cărei frumuseţi era înamorat soţul ei. Acesta spunea lui Gyges mai în toate zilele că nici o femeie în lume nu are mai frumoase forme decît regina şi stăruia de Gyges să i-o arate în toată nuditatea ei. Gyges refuza, zicînd.că nu se cuvine unui serv să vază pe suverana sa nudă; regele stăruieşte. În fine Gyges se decide a urma voinței regelui. Într-o noapte, regele conduce pe Gyges în camera de culcare a reginei și îl ascunde, pe cînd frumoasa regină îşi scosese cele din urmă vesminte şi voia să se arunce în pat. Întimplarea făcu ca ea să zărească pe Gyges. Cu toate acestea se culcă, fără a zice nimica. A doua zi, ea cheamă pe Gyges şi-i zice să aleagă între două lucruri, ori să se decidă a muri, sau să se decidă, ucizind pe regele, bărbatul ei, să o ia pe diînsa de soție. Gyges se hotărt pentru cea din urmă. Candaule fuse asasinat. Gyges ia de soţie pe Nysida şi devine rege. Această fabulă a lui Herodot nu mască însă adevărata situațiune a lucrurilor pe atunci. Carienii erau în îruntea armatei ; Gyges era carian : ei tindeau a

213

https://biblioteca-digitala.ro

cotropi pe lidieni, şi oricare ar fi fost cauza morţii. lui Candaule, un complot întins a trebuit să fi existat între toţi carienii contra regelui,

Cu Gysges, puterea iidienilor crescu și se întinse pină la coasta mării, oeupată pe atunci de greci. Lidienii se decid a supune Ionia. Lidieni, misieni, carieni se aliară contra grecilor ienieni. lonienii se gîndeau a se alia cu Atena. Rezbelul începe. Gyges atacă intii Smirna şi. este respins; atacă Colofon şi cetatea cade în puterea lui. Ardys, următorul lui Gyges (670), luă Priena, dupe o rezistenţă eroică. Ionia era să cază cu totul sub lidieni, daca cimerienii, populi nomazi de la Marea Caspiană, nu ar fi apărut pe malurile Mării Negre, supuse lidienilor.

Dupe cimerieni veni alt popul, numit treri. Acestia au venit pînă în Magnesia, lingă Smirna.

Erau barbari și cruzi. Cimerienii luară Sarda ; dară, neputînd lua și cetatea fortificată, lăsară şi orașul cîştigat şi plecară. Poetul Callinus, ce trăia în Efes, compuse imni minunaţi să deştepte curagiul ionienilor contra barbarilor sciți. Orientalii numeau sakai seminţia ssită din munţii (Koh) din Crimeea, ale cărei horde erau cunoscute sub numele de koh-sa-kai, sciţii din munte, din care mai tîrziu moscoviţii au făcut cosacii. Aceste năvăliri făcură să înceteze rezbelul între lidieni şi greci,

Cimerienii șezură doisprezece ani în aceste ţări. Alyate, părintele lui Cresus, rege al Lidiei, reuşi a goni pe cimerieni în anul 606, ant. Chr. Sadyate, fiul al lui Ardys, se urcă pe tron în 621. Alyate, fiul lui Sadyate, se urcă pe tron dupe doisprezece ani. ,

Alyate, dupe ce goni pe cimerieni, reîncepu rezbelul cu ionienii, luă Smirna și Miletul. Apariţiu-

213

https://biblioteca-digitala.ro

nea mizilor dincolo de riul Halis făcu să înceteze rezbelul lidienilor cu ionienii. Ciaxare, fiul lui Phaorte, aliat cu regele Babilonului Nabonasar, sub pretextul unor refugiţi sciți, declară rezbel lui Alyate. Lidia, ce se întindea de la Misia pină la Taurus, avea popoli războinici să opună inamicului. Rezbelul incepu și ţinu cinci ani și se termină printr-un accident. În timpul unei mari bătălii, un eclips de soare schimbă ziua în noapte. Midii, spăimiîntaţi de aceasta, încetară de a combate şi încheiară pacea.

Alyate dede pe fie-sa, Arienis, în căsătorie lui Ciaxare. Alyate avusese două femei, una cariană, alta ioniană. Cu cariana făcu pe Cresus, care devenise guvernor în Misia; pe acesta Alyate îl hotări a-i fi moştenitor la tron. Cu ioniana avusese alt fiu, Pantalean, pe care Cresus îl ucise. De aici se prelungi o ură teribilă în familia regală, care făcu nenorocirile grecilor în Asia Mică.

Dupe moartea lui Alyate, regatul Lidiei era în toată mărirea și puterea lui, şi a cărui avuţie întrecea toate statele cele mari de atunci. Poporul îl rădică un mormînt, la care contribui cu sume mari toate curtezanele timpului. Vom vorbi mai tirziu despre acest mormint, ce există încă la Sarda.

Dupe ce Cresus ucise pe frate-său Pantaleon, trămise la toate centrurile religioase din Asia [Mică] daruri de mare preţ. Cetățile grece văzuseră cu îngrijire pe Cresus pe tronul Lidiei, şi nu se înșelară, căci nu trecu mult și Cresus atacă Efesul. Pandarus puse orașul sub pratecţiunea templului, legind cu o funie templul de partea orașului. Cu toate acestea, Cresus luă orașul, dară se mulţumi a cere un tribut mare și se intoarse acasă. Toate orașele ioniene căzură în puterea lui Cresus.

214

https://biblioteca-digitala.ro

Guvernul lui fuse încă blind. El chemă la curtea sa. pe toţi cei mai mari artişti ai Greciei. Domnia. lui Cresus fuse periodul cel mai strălucit al Lidiei. Muzele grece sorbeau din fintina asiatică noi inspiraţiuni. Statul ajunse într-o stare de bogăție imensă. Comerţul său mișca toate. porturile lumii. Cresus cugetă acum să canchidă alte ţări mai depărtate, precum Chipru și Capadocia, ce era atunci sub suzeranitatea perșilor, Qracolii consultaţi, în faţă cu darurile preţiaase ce le dede Cresus, ziseră că rezbhelul ce proiectează va avea rezultat fericit. Cresus voi să atace Persia şi luă de pretext scăparea rudei sale Astiage, ţinut în robie de Cir. Cresus se alie cu babilonenii, cu Amasis, rege al Egiptului. Cir căuta de mult timp să zdrobească pe greci, cu gindul ca să propage ideele religioase ale perşilar. Perşii atunci recunoșteau numai un zeu unic şi nevăzut. Sacrificau lui Jupiter pe virfurile înalte ale munților, fără să rădice nici templuri, nici statue. Ei urau şi despreţuiau cultul naţiunilor de la vest, spărgeau idolii unde îi găseau.

Cresus merse contra persilor cu armata lirliană și ajutoarele de la grecii din Asia Mică, către Capadacia. Cir trămise emisari în Ionia, ca să zică grecilor a se revolta contra lui Cresus. Ionienii refuzară de a se asemăna acestor dorințe. Bătălia se dete lingă. Pterium, Bogsaz-Keiu ; fuse sînserindă, dară fără rezultat.

Cele două părţi se retraseră. Cresus se întoarse în Sarda, licenţie trupele şi ceru ajutor aliaţilor săi pentru viitoarea bătălie. Dară Cir proiită de eroarea ce făcu Cresus cu licenţiarea armatei şi. se răpezi către Sarda, dupe Cresus, care nu avu timpul nici să-și stringă trupele risipite.

5

https://biblioteca-digitala.ro

Rezistă însă cu cele ce putu să găsească sub mină, se lovi cu Cir pe lunca lui Hermus, nu departe de Thynibrea. Poate că Cresus ar fi bătut marea armată a lui Cir, fără stratagema de care vom vorbi. Harpagus, general med, ştiind cît vederea şi mirosul cămilei speria pe cai, puse în primul rind al armatei persane o turmă de cămile încălecate de cavaleri. Caii de cavaleria lidiană, ce era cea mai mare parte a armatei, la vederea cămilelor, se spăriară şi luară de fugă în toate părţile. Anmata lidiană, deși se apără vitejește, fuse silită a se retrage în Sarda.

Perşii încongiură cetatea, o bat în timp de patrusprezece zile, apoi o iau cu asalt. Cresus cade rob în minele perșilor. Ionienii și eolienii trămiseră lui Cir deputaţi a-i recunoaște cu acele condițiuni ou care îi recunoscuse Cresus. Cir refuză. Grecii se armară să-și apere libertăţile. Astfel căzu acest mare imperiu al Lidiei printr-o singură bătălie. Astfel vor cădea şi se vor risipi toate statele guvernate de oameni cari nu vor fi la înălțimea misiunii lor și formate de popoare care nu se vor înţelege între dinsele.

Lidienii și grecii din cele mai bune familii fuseră siliți a se expatria în Europă; în diviziunea imperiului persan făcută de Dariu, Lidia, și Misia făceau parte din satrapia a doua. Sarda -se alese ca reședință a satrapului. Vine Alexandru cel Mare. apoi Antiohus. Dupe bătălia de la Magnesia, ea se anexă cu regatul Pergamei, apoi deveni provincie romană şi bizantină,

Musulmanii o luară în urmă, mai întîi arabii, apoi cavalerii şi turcii,

Dară să ne înturnăm la ruinele Sardii,

Dupe Strabone, Sarda ar îi mai veche decît Troada, şi înaintea fondării Sardei ar fi fost, pe

216

https://biblioteca-digitala.ro

același loc, o altă cetate, numită Hydea. Pliniu crede că Hydea era forterețea Sardei. Alţi autori zic multe despre aceasta; dar nu ne interesă mult,

Fortereţea ocupă un deal rămas din Tmolus; Ea a fost zidită de regele Myles. Citeva bucăţi din ziduri au rămas încă în picioare. Rîul Pactole cură prin locul unde fuse orașul, pe lîngă teatru. Cibela era zea indigenă a Lidiei. Ea avea în Sarda un templu, care arse cînd ionienii luară cetatea. Se văd aici ruinele templului Cibelei și se crede că acest templu fuse reclădit sub Alexandru. Templul era construit de marmură albă: edificiul este pus de la est spre vest ; faţa orientală despre Acropole, ceaaltă spre Pactole. Se vede pînă astăzi două coloane în picioare. Pe teren se văd mulţime de bucăţi de coloane, de capite, de arhitrave. Coloanele sunt cam îngropate în pămînt. Capitele sunt de ordin ionic; dară lucrate cu o artă şi o delicateţe cari atrag mirarea călătorilor. Templul a fost octostil și dipter, cu opt coloane în frunte şi treizeci şi două pe cele două părţi ale lui. Mai departe se vede teatrul : a rămas numai forma caveti cu zidurile fundamentului, cari sunt de piatră lată.. Acest teatru, dupe mai mulţi autori, ar fi conţinut pină la zece mii spectatori. Se vede asemene ruina stadei ; apoi ruina unui palat între teatru şi templu și o mulţime de alte ruine. Pe Pactole este o biserică mare, ruinată, din timpul bizantinilor ; această biserică interesa pe călugărul ce era cu noi, mai mult decît locaşele idolilor. Vizitarăm asemene și geamia. Aceasta fusese în vechime iară o biserică, unde văzurăm cîteva coloane vechi.

Am vizitat cimitirul. Aici se văd o mulţime de tumulus de diferite mărimi ; intre altele se vede

, 217

https://biblioteca-digitala.ro

unul foarte mare, ca un deal, mormintul lui Alvyate, părintele lui Cresus. lată ce zice Herodote despre acest mormint : „Se vede în Lidia un monument, care nu este mai prejos de acelea ale egiptenilor şi: babilonenilor, mormîntul lui Alyate. Fundamentul. este farmat de un subasămint rădicat și surmoniat de un colţ de pămînt grămădit. Este fapta artizanilor, luerătorilor și a curtezanilor“. Lucru curios cum în acei timpi femeile publice sacrificau tot pentru rădicarea de monumente. Una din piramidele Egiptului este rădicată cu cheltuiala unei curtezane.

La patruzeci de stade de oraș este lacul Gyges, zice Strabone, lac de care vorbește Homer şi care s-a mai munit Coloe. Aprvape de lac se veste templul Dianei Coloene. În giurul lacului sunt nzormintele regilor. Despre Sarda este mormintul lui Alyate... Lacul a fost săpat de oameni, ca să primească apele cînd sunt înecăciuni. Astăzi se vede aici nişte ruine de piatră ingropate de pămint și de mărăcini. Pe acest lac se vede cociocuri mari, pe care cei vechi le numeau insule mișcătoare și le da numele propriu de insule Calamine.

Ciţiva romani şi-au scăpat viața în timpul rezbelului cu Mitridate, ascumzîndu-sc în aceste cociocuri. Varon vorbește de insulele Lidiei, insulele Nimfelor, care insule se punea a dănțui la sunetut fluierelor, întorcîndu-se împregiur.

Călugărului începu a i se uri cu atitea ruine, pe care călugărul le numea îdoli. Aş fi dorit să văz Filadelfia, Trales sau Aidin-Guzel-Hissar. Dară ele se aflau opuse cu itinerarul nostru. La AidinGuzel-Hissar este astăzi o cale de fier, ce vine de la Smirna. Dară cite alte multe cetăţi antice, ruine, demne a îi vizitate nu se aflau în Asia Mică ? Frebuia mult timp şi mulţi bani, ca să vedem cea mai

28 A

https://biblioteca-digitala.ro

mare parte a acestor ruine. Putem merge la Brusa pe «două căi : prin Ykiak și Kiutaia, sau pe coastele mării, pe unde avem a vedea celebra Troada. Decisei pe sălbaticii soți de călătorie să urmeze itinerarul din urmă.

Să vorbim însă puţin de Aidin, unde poţi să mergi astăzi cu drumul de fier, şi mai întii de Tiladelfia. Aceasta din urmă este aşezală spre orientul Lidiei, aproape de Tmolus. Se fondă de Alale Filadelie, rege al Pergamiei, care îi dece numele kai. Strabone ne spune că această cetate a fost în vechime supusă la mari cutremure de pămînt. Ba se fundă la o sută treizeci de ani înainte de era creștină ; există și astăzi cu același nume. Este așezată pe mai multe dealuri. Aici veni sintul Ioan în începutul cristianismului. Cetatea primise dreptul de a face parte din cele șapte biserici ale Asiei, din cauza blindeţei ce arătă creștinilor. Astăzi casele sunt de lemn și de pămint cele mai multe. Populaţiun=a este însă foarte avută, din cauza rodirii cei mari a pământului. Are la zece mii locuitori, din care două mii de religiune creștină. Turcii o numesc Ala-Keher.

Trales, astăzi Aidin-Guzei-Hissar, fuse unul din oraşele cele mai înfloritoare ale Lidiei. În vechiTe, orașul ocupa picioarele muntehai Messogis. Se crede că ar fi fondat-o argienii și tralii, un popor trac. Ea se mai numea Evantea inflorita și Ergina cea tare. Riuleţul Hudon stropea zidurile ei. Avea locuitori foarte avuţi.

Se văd urmele unui teatru, unui stad. Orașul ce astăzi Aidin-Guzel-Hissar nu ocupă tocmai locul celui antic ; riulețul Eudon trece prin mijlocul lui. Aidin este oraşul cel mai însemnat din provincia aceasta în cameri ; populaţiunea din Aidin se urcă la optzeci mii suflete şi douăsprezece mii case, din

219

https://biblioteca-digitala.ro

care patru sute sunt ale creștinilor. Spre sudul oraşului se vede lunca Meandrului ; riul 'ce cură prin mijloc face hotarul între Lidia şi Caria.

Noi plecarăm din Sarda. Trecurăm noaptea la Marmara, într-un han unde călătorii sunt ospătaţi gratis. Eram încîntat de varietatea costumelor ce se găsesc în aceste locuri. Pretutindeni întilneam zeibeci, ce nu seamănă cu ceialţi locuitori. Zeibecii au un turban foarte nalt pe cap, șalvari albi de pînză sau de aba ce coboară numai pină la genuche şi mai puţin jos încă. Şalvarii nu sunt largi, ci strinşi. Un briîu foarte larg cu pistoale, iatagane, alibiuri, ciubucul, chiseaua şi punga. Ei domina mai ales în satele din munţii Tmolus și Messogie. Se pretinde că zeibecii nu sunt turcomani, ci o ramură din vechii traci sau tralieni, cari în timpii antici serveau în toate părţile cu armele în mină pentru soldă. Astăzi sunt de profesiune despoietori de caravane. Ei nu practică atit de bine ca turcii islamismul. Tahir-paşa voi, este cîtva timp, să schimbe costumul zeibecilor, care insuila îrică. Ei se revoltară ; dară paşa de la Aidin trămise asupra lor ostirea regulată şi măcelări pe mulţi din ei, în urma cărei învingeri se supuseră. Trecurăm seara în acest han cu nişte derviși călători cari făceau tot felul de profeţii.

Un bun pilaf și un cadaif ne serviră de cină.

A doua zi la patru ore de dimineață eram pe drum. Trecurăm prin Ak-isar, care în vechime se numea Thyatira. Saleucus Nicanor ar fi fondat această cetate. Pliniu zice că se numea altădată Pelopia. Această cetate, dupe ce Antiohus fuse învins, se uni cu Pergama. În timpul romanilor, era aici un senat şi popolul Thyatirii.

Antonin Caracala rădică aici edificiuri mari și căi de comunicaţiune. Se văd încă mai multe ruine pe ici pe colo în mijlocul orașului.

Thyatira trecea în numărul celor șapte biserici creștine ale Asiei. În secolul al șasesprezecelea, Andronic fugi din Pergama, gonit de turci, şi se retrase aici. Ak-isar are vreo zece mii suflete.

Pe tot acest drum se văd munţi şi văi lungi şi roditoare ; rîuleţe, grădini cu fructe pe lingă sate, holde îndestulătoare. La satul Bakir, unde naște rîul Caic, se găsesc ruine, fărîmăture de marmură. Se crede că aici a fost Nacrasa.:La satul Sama se văd încă niște ruine bizantine.