ORAŞE ȘI SATE DIN MACEDONIA. TESALIA, EPIR, ALBANIA CE AU NUME ROMÂNESTI CA ALTE SATE

Frurca Gura Drachia Tusla Macriniţa Plăşia Mureşi Viziţa Golu Cucurava Bucrina Marmarianii

Puşcani Gralaţ Ostrovul Florina Cucova Dragomanul Vlașca Turn Targovistea Tarşani Stania Petrinu Potgoria Poiani Niculiţa Cornița

100

Tesalia Buba Spilaca Rabsana Pîrgotiu Cărpeniși Ciuca 'Tirna lacoviţu Vlahu Sclatinu Săracul Vadu Vlahului Piatra Coșani

DIN PRINCIPATELE DUNĂIIL

holianu Dumineca Viaho Iani "TUrDOvU Disicatu Janota Criţeanu Miriţa Crevena Voivodu Poiana Palma

În Macedonia, -ilbania

St. Georgi Bania Dobrişan Pepelistea Marina Izvorul Cărsteţ Parisu Tudoriana Romanați . Graţiana 'Treperziţa Petrani Costrăţi Coşana Dolieni Samarina

Râmnic Comaunota 'Turșani Bucovu Dragor Dragoș Laieţi Căprina Ciurlica Bărbușca Denescu Mălovistea Lunca Peliţa Iancovăţ etc.

https://biblioteca-digitala.ro

ORIGINEA ROMÂNILOR

„Praefuit his, Graecine, locis modo Flaccus ; et illo Ripa ferox Istri sub duce tuta fuit. Hic tenuit Mysas gentes in pace fideli, Hic arcu fisos terruii ense Getas.* Ovid, libr. IV De Ponte, eleg. IX!

Ovid şi pe urmă papa Aeneas Silvius fuseră de părere că numele de valahi vine de la Flaccus, general roman ce învinse pe geţi. Astăzi orice îndoieli au căzut asupra originii românilor. Numele de valah, nefiind cîtuşi de puţin cunoscut mici la românii din Dacia Traiană, nici la românii din Dacia Aureliană, se înţelege că numirea de valahi vine de la streini, de la slavi spre exemplu, care dau acest nume italienilor, din care coboară mai cu seamă

„românii.

Am vorbit de izvorul românilor macedoni că este Dacia Traiană, și timpul tirecerii lor peste Dunăre l-am arătat, după toţi scriitorii vechi, sub Aurelian. Se poate însă în epoca războaielor românilor aureliani cu grecii să se fi repetat aceste emigrări din Principatele dunărene de ceea parte. Limba românilor de dincoaci atit de mult seamănă în fond, în ordin, în ritm, în sintax, datinile atît

1 „Nu de mult, Graecine, Flaccus era în fruntea acestor locuri, şi sub acel

Comandant acest sălbatic rîu a! Istrului a fost sigur.

El a ţinut. popoarele Misiei într-o pace fidelă ;

E! i-a îngrozit cu spada pe geții ce se “încredeau în arcul . lor.“

Elegia a IX-a din Ponticele este adresată de Ovidiu lui

Graecinus, fratele pomenitului Flaccus, din al cărui nume

unii istorici străini și cronicari români derivă numele de

Vlahia (Flacchia), teză pe bună dreptate respinsă. de Bo-

jintineanu (n.e.).

101

https://biblioteca-digitala.ro

sînt de vecine cu ale românilor din Principate, încât este cea mai mare dovadă că cei de dincolo au plecat de aici. Asfel nu punem nici un temei pe opinia unora că românii de dincolo sînt coboriţi din fărimăturile armatei lui Pompeu, ce se adăpostiră în munţi după bătălia de la Pharsala, nici” pe opinia celor ce-i cred ieșiţi din Abruzzi, precum o cred românii aspropotemiţi !. Dar poate că aceste mici fărămiîturi se confundară în elementul dacoromân ?

Noi am vorbit de războaiele lor împotriva grecilor. Acum să reproducem aci cîteva rînduri ce le păstrează Pouqueville, cu colori energice :

„În secolul al X-lea, românii intrară în luptă cu grecii, arzind şi prădind cele mai frumoase ţări ale Traciii și Macedoniii. Citeodată învinși, dar foarte des învingători, ei strălucesc prin curagiu şi prin virtute, uniţi cu comanii și cu sziţii, coborau, ca nişte torente înecătoare, din vîrful munților Hemus și Rodopa. Seres, Filipopoli, Tirnova, Rodosto încearcă furia lor și Orientele, spăimîntat, tremură la singurul zgomot al numelui lor. Născocesc toate revoluțiile, ca să ia parte la ele, și se amestecă în convulsiile sîngerinde ale statului, ca să-l dăzmădule și ca să împarţă fășiile. În sfirşit, în anul 1205, dă o lovire fatală acestii fantasme de împărăție greacă ce latinii cercau să sprijine. Acesti români se arată înaintea taberii franceze sub Andrinopoli ; o lovesc şi atrag pe vijelioșşii nostri. războinici într-o ambuscadă, în care avangarda lor, tăiată în bucăţi, ispăşește greşeala vitejiii nesocotite. Comitele de Blois, capul vitejilor, pierdu viața, și împă-

1 Vlahi-bruzi, români bruzieni (n.a.).

102

https://biblioteca-digitala.ro

ratul Baudouin, prins, să ucide la Tirnovo...! Europa creștină tremură la auzirea acestii ştiri grozave. Pietatea părintelui tutulor credincioşilor se înflăcără, dar numai dupe douăzeci și mai bine de ani Grigoriu al IX-lea cuteză să trimiţă pe legatul său, epis-opul Strigoniii, către regele româno-bulgarilor. Acest trimis află pe bulgari sau români șezind sub corturi de aba ; dar nu izbindi nimic; căci aceste bărbăţii trufașe, ce nu cunoşteau decât . fierul şi războiul, erau îndirjite ; ei despreţuiră pe trimisul papii, îl înfruntară, arătindu-i hîrca împăratului Baudouin, pe tărimul chiar unde se arată străinilor, lingă Tirnova, aproape de Hemus, mormintele francezilor...“

Am împărţit seminţiile române din Macedonia, Albania, Tesalia în şase; dar aceste numiri de seminţii ele însuși sint subîmpărţite în mai multe numiri după localităţi, despre care vom vorbi mai în urmă. Pină atunci să ne ocupăm <u românii ce locuiesc înălțimile Pindului, megalo-vlahii (marii

1 Villehardouin ce scăpă fărimăturile armatei franceze din minile românilor spune vorbele comitelui de Blois: „Ne plaise dam le dieu+que iames me soit reprouve que je fuie de camp et laisse Vempereor.“ Zice că împăratul îşi făcu datoria foarte bine: „que onques mes cors de chevaliers mielz ne se defendi de luy“. Cu împăratul pieriră încă acolo comitele de Blois, episcopul Petru de la Betlehem. Etienne de Perche, Renault de Montmirail, frate cu comitele de Nevers, Mathieu de Vaslencourt, Robert de Ronqoy, Jean de Friaise, Gauthier de Milli, Ferri de Herres, Jean, frati-său, Eustache de Henmont, Baudouin de Neville şi alţii care fură ucişi (Villehardouin, L. XII, pag. 131) (n.a.). — Citatele, în franceza veche din cronica lui Villehardouin“ : „Cu adevărat, să dea Dumnezeu să nu fiu vreodată blestemat că am fugit de pe cimpul de bătălie şi l-am părăsit pe împărat“ ; „niciodată vreunul dintre cavaleri nu s-a apărat mai bine decît el“ (n.e.),

103

https://biblioteca-digitala.ro

români) din cantoanele Malacasis și Aspropotamost ce ţin de sangiacul Tricalii (Tesalia). Românii așpropotamiţi se zic coboriţi din românii bruţieni. Sint încă românii mezoviţi sau perebieni, zagorienii, masaragii sau deseraţii, ce rezidiră Muscopolis, căruia dară numele de Voscopolis. „Această vitează poporaţiune ?, ale cării seminţii sînt întinse în cantoanele Colonias. Gceoargea şi pină aproape de Durazzo, cred că sînt coboritori unei colonii romane aşezate de Quintus Maximus în Taulentia sau Musaşeu, de unde ar fi trecut mai tirziu în munţii Candavieni. Sînt seminţiile române pe lingă Pernas şi Cefiza din Focida.“

Chalcocondyla zice că românii se găsesc așezați din Dacia pînă la Pindul Tesaliii%, Nicetas numeşte această din urmă vatră meteorii munţilor, ce au nume de Megalo-Vlahia (Marea Valahia) 4; izvorull acestii mari seminţii este virful munţilor. Românii ocupă prin numeroase sate părțile înalte ale munţilor ce să învecinesc cu izvoarele riului Peneu, Ahelous, Inahus, alţii au atirnat satele lor pe colţurile stîncilor, ca să trăiască în deplină liberntate ; alţii au coborit şi călătoresc cu familiile şi turmele ca nomazii. Alţii însă s-au coborit prin orașe în mare număr.

Anne Comnen şi Cantacozin ? au confundat pe acești români din Pind (megalo-vlahi) cu albanezii.

1 Riu alb, altădată Ahelous (n.a.).

2 Pouqueville, tom II, Voyage en Grece (n.a.).

> Amd Acid Ext Ilrv5ov d 2e Geccantov KapTnov ivutrioac Epvoc Bădxot (n.q.). -

« Vechea Dolopia (n-a.).

$ Anne Comnen ziec: „Sirgianis, fugind de la Galata la insula Eube, se îmbarcă şi, ajungînd la uscat, trecu prin ţara locrienilor și acarnanienilor, ca să meargă la albanezi, oameni cîmpeni, daţi la grija turmelor, ce să cîrmuiesc cu legile lor. de care fuse bine primit pentru

104

https://biblioteca-digitala.ro

Alţi autori moderni greci şi franci au făcut aceeaşi greșeală. Asfel Pouqueville, singurul călător ce s-a apropiat mai mult de adevăr în ceea ce priveşte pe români, le aruncă o mușcătură energică zicînd: „Se vede că Du Cange şi Pachimere spun cu greşeală că armata lui lon Paleologu era compusă de greci de origină şi anume megalo-ulahiți, ai căror străbuni se luptară sub Ahile ; pentru <ă românii nu sint nici pămiînteni, nici greci, nici pelagi... Pentru că se află în Dolopia,-nu va să zică că sint coboritori din luptătorii lui Ahile... dar crudiţia greacă este totdauna îngimfată de pretenţii de antichitate, pe care nu le poate sprijini. Viţiul celor noi (greci) a fost totdauna să trăiască din fala lui Platon, Miltiadi, Cimoni, fără a îngriji a-și face singuri o strălucire a lor proprie.“

Vedem dar cum grecii, și după ei cei mai mulţi călători streini, îi lasă la o parte. Grecii văd în toate celealte poporațiuni creştine din aceste ţări greci. Străinii caută să afle în aceste locuri urmele civilizaţiunii antice : tipurile lui Socrat, Alcibiade, Epaminondas.

După ce turcii luară aceste ţări, cei mai fericiţi fuseră românii Pindului : ei rămaseră neatîrnaţi, din cauza poziţiilor rîipoasc ce ocupau. Mai tîrziu ei singuri, de bunăvoie, capitulară cu turcii, ceea ce îi puse în condiţii mai bune decit celcalte po-

vechea amicie ce avusese cu €i.* Apoi: „Pe cînd împăratul Mihai Paleologu era în Tesalia, albanezii ce poporăste aceste locuri și trăiesc neatirnaţi, chemaţi cu numele cupilor lor (erau românii), malacasis, bobieni, masaraţi, veniră în număr de douăsprezece mii să-i dea tribul. Se temeau să nu-i fărame romanii iarna, căci nu au oraşe închise și trăiesc răspîndiţi prin munţi“ (Cantacuzen) (n.a.).

105

https://biblioteca-digitala.ro

poraţiuni. Întîmplarea voi ca ei să cază sub protecția validei mumei sultanului, căria plăteau un tribut ușor ca vasali, și nu ca supuși șerbiţi.! De atunci fură guvernaţi în orașele și satele lor, formâînd douăsprezece căpitănate mari, de cite un sfat de bătrîni aleşi dintre ei, fără să aibă a face în nimic cu turcii. Aceasta ţinu pănă la Ali-paşa Te“peleni, care îi supuse pe toţi și cercă cu toate mijloacele a-i corupe. Cu toate azestea, românii nu sînt clăcași, ci proprietari, afară de cinci sate mici, care cu două mii galbeni se pot răscumpăra.