ORIGINA ȘI ISTORIA ACESTUI POPOR ROMÂN

Înainte de a urma şirul acestei călătorii într-o parte a Olimpului, cu domnu Cosmad, şi a pătrunde în ţară, unde sunt rădăcinile românilor, să vorbim despre originea lor, istoria lor.

Puţine popoare, atit de mici, atit de înecate de vițe streine, putură să facă atitea fapte mari în scurta lor viaţă ca acest popor român, sau-această colonie romană aruncată și părăsită aici, ca o sentinelă pierdută a învingătorilor lumii.

Sînt felurite păreri în istorienii bizantini despre acesti coloni; însă atestarea celor mai mulţi şi care este că acesti coloni fură aduşi din Dacia lui Traian în Dacia lui Aurelian, însuși de Aurelian, din toate familiile mai alese, ca să le scape de năvălirile barbarilor din acele părţi, pe care împăratul nu putuse să le mai apere, este, dupe noi, cea mai adevărată şi se poate proba însuşi cu asemănarea limbagiului Şi datinelor, apropiate mai mult între ele decit cu orice alte poporaţiuni din Italia și Spania, ce fură

32

https://biblioteca-digitala.ro

vechile izvoare ale acestor colonii uriașe, Următorii lui 'Traian, sub pretext de năvălirile barbarilor, își făcură o plăcere crudă a strica tot ce făcuse Traian în Dacia, care purta numele său glorios.

Astfel Adrian strică podul lui Traian dupe Dunăre şi ar îi părăsit colonii Daciei Traiane la barbari, dacă nu l-ar fi oprit unii din amicii săi ; asfel Aurelian transportă pe acesti coloni de dincoaci, dincolo de Dunăre, şi părăsi Dacia. În anul 270, Aurelian transportă din Dacia Traiană soldaţii legiunelor romane și cei mai principali coloni în Moesia şi formă ceea ce se numi de atunci Dacia Aureliană.

După trecerea bulgarilor în Moesia, mult mat tirziu, bulgarii uniţi cu românii do acolo formară un rigat, care ţinu pînă la 1014, cînd Samuel, regele lor, fuse învins de Nichifor Uranus, ginerile împăratului Vasilii, care fărîmă acest rigat luînd numele de Bulgarocton. Bulgarii și românii păstrară cetăţile lor, și autoritatea bizantină era numai o iluziune, cel puţin asfel no zice Nichitas Choniates.

Împăratul Isac Angelo, pentru nunta sa cu fata lui Bela, rege al Ungariei, puse pă poporaţiunele acestea dări grele, care supărară pe bulvari. Petru şi Asan, «doi fraţi români din muntele lemus, aflîndu-se la curtea „impiărătească, și unul din e luînd o palmă în public de la însuşi impăratul, cătară să-şi răzbune, se întoarseră în ţara lor şi revoltară pe români şi pe bulgari. Românii păstori coborîră din munţi ca nişte lorente, sub comanda celor doi fraţi și uniţi cu bulgarii. Isac Angelo merse contra lor, în anul 1187, îi risipi. Dar cei doi fraţi români trecură Dunărea în Valahia, de unde luînd ajutoare «de la fraţii lor, cu aceste ajutoare ei goniră oștirea împăratului. Ioan Cantacozino, cumnat al lui Isac Angelo. merse cu oştiri contra rebelilor. Ro-

ş -Călătorh -. vot. i — D. Bolintineanu să

https://biblioteca-digitala.ro

mânii se ascunseră : dar pe cînd vrăjmașii lor erau fără pază pe lunci tăbăriţi, rebelii se aruncară într-o noapte în tabăra grecilor, îi tăiară şi îi risipiră, Generalul Cantacozino fugi cu puţinii oameni și scăpă în Constantinopol.

Împăratul, la această veste. adună oaste mai mare şi merse în persoană contra lor. Se întilniră la Bereu. Nichita Choniates era de faţă ca istoriograf al împăratului. Lupta fuse ciudată, după scrisele acestui istoriograf. Românii înaintau, apoi se pretăceau că fug, ca să atragă pe greci, pină cind, văzînd că sînt învingători, se aruncară asupra grecilor și tăiară cu furie pe cei ce fugcau și pe cei ce se mai apărau. Isac Angelo fugi cu rușine.

În primăvara viitoare reîncepu rezbelul și mai serios, sub zidurile Lobiţii, pe care nu o putu lua. Mai tîrziu se duse cu oştire mare și pătrunse pînă în munţii Hemus, Acolo, în niște pasagiuri, Asan și Petru căzură asupra grecilor și uciseră cea mai mare parte a armatei împăratului, care scăpă printr-o fugă rușinoasă.

Atunci românii luară în, stăpinire Anhiela, Varna, Triadiţa, Stumpium, Nisus. Cînd Constantin Angelo avu ochii scoși din ordinul frate-său, românii şi bulgarii se puseră să arză Filipopotis, să dărîme Sardica și pătrunseră în Adrianopoli.

Tocmai în anul 1193, Isac trimise pe Alexi Gui și Vasile Vataţe, cu o armată foarte mare, să fărime pe rebeli. Dar armata aceasta fuse fărimată repede. Alexe Gui dete fuga. Vataţes căzu mort. Ioan se înspăimintă serios. Ceru și dobîndi ajutor de la socră-său, regele Ungariii. Cînd Alexe Coman, îratele împăratului, îl surpă, și surpătorul făcu pace cu românii, Petru și Asan nu o priimiră. Bătură oştirile noului împărat și prinseră pe generalul lor Aspiates. Asan și Petru erau la Strimon şi Amfipo-

34

https://biblioteca-digitala.ro

lis, cînd sosiră noi oștiri grece, sub comanda lui Isac Sevastocrator. Acest general, tînăr, fără experiință, veni repede înaintea enimicilor. Cavaleria era obosită, pedestrimea zăzută pe cale. Erau învinşi, înainte de a îi bătuți. Românii şi bulgarii, ascunși prin păduri, ieșiră repede, se aruncară asupra grecilor, îi fărimară ; prinseră pe Isac. Abia jumătatea armatei scăpă cu viaţă. Isac rămase rob mai mulţi ani. Asan se proclamase rege.

El muri ucis de vărul său Ivancu. Petru se făcu rege. Petru asemenea fuse ucis. loan, fratele lor cel mic, se urcă pe tronul românilor şi bulgarilor. Protestatorul Manuel porni împotriva noului rege cu o mare armată ; dar pe cale, toți soldaţii fugiră, zicînd că ei nu vor să se bată împotriva românilor şi bulgarilor. În acest timp regele Ioan coprinse Macedonia și Tracia.

Era un căpitan român, anume Hrisus care se bătea cu banda lui impotriva grecilor pe socoteala sa. Acesta luă cetatea Prosaca și să așeză acolo, pe la 1199. Împăratul Alexi Comnen merse să asedie această cetate, O bătu, fără să o ia, şi fuse nevoit a face pace şi a recunoaşte pe Hrisus de rege şi a-i da mina uneia din nepoatele sale. După aceasta mai urmă o năvălire de români din Principate: asupra cetăților grece. Cei de dincolo urmară lupta, luară Constanţa și asediară Varna. Regele Ioan o luă cu o mahină ce născocise. —

Acest. rege Ioan fusese în relaţiuni cu papa Inocent al III-lea ca să se facă catolic. Există şi nişte scrisori ale amindorora,

Într-una din aceste scrisori, papa zice lui Ioan că; cl, Ioan, este de singe roman!: „Heredes descen-

1 Gesta Innocent, III, pag. 31, cap. 67 (n.a.).

E ai 35

https://biblioteca-digitala.ro

dentes a sanguine homanorum“. Dar loan nu se făcu eatolic, iar din cauza unor pretenţiuni ale latiniler. ”

Constantinopoli căzuse în puterea latinilor la 14 aprilie 1204. Regele românilor şi bulgarilor loan intră în corespondinţă cu noul împărat latin, Baudouin de Flandre. Acest din urmă îi făcu ştire că trebuie să-i scrie ca unui suzeran, iar nu ca unui egal.

Latinii asediară Andrianopoli, locuitorii acesti: cetăţi cerură ajutor lui loan. Acesta porni cu oştiri, îi bătu și îi fărîmă cu totul. Împăratul fuse prins şi dogele Dendolo abia scăpă la Radosto. loan făcu un act barbar : tăie pe împărat în mai multe bucăţi şi din ţeasta lui îşi făcu o cupă din care bea vin. Acest Ioan se făcu crud împotriva poporaţiunelor grece, luă titru de Romeocton. Bătu de mai multe ori pe noul împărat Henric. Dar muri repede sub zidurile Salonicului, pe care îl asediase. Acropolitza zice că acest om a făcut mare rău grecilor, cît nimeni altul. El domnea asemenea în Banat.

După moartea lui, Florilă, nepotă-său, îi luă locul (1207), dar mai tîrziu, venind fiul lui Ioan cu oaste, îl goni (1217). Acesta luă de soție pe Maria, fata regelui Ungariii Andrei al II-lea. Făcu pace cu Teodor şi se încuscri. Teodor îndată îi zise că trebuie să i se supuie lui ca vasal. loan Asan, regele cel nou al româno-bulgarilor, porni cu oştiri împotriva grecilor şi îi bătu. După aceasta luă Adrianopoli, Dedemotișa, Bolerus, Sera, Prilop şi Pelegonia, Tesalia, şi pătrunse în Iliria, mai tîrziu făcu pace cu împăratul grecilor Vatages, al cărui fiu luă de seție pe fata lui loan Asan. După aceasta sc aliară amindoi și porniră %ontra latinilor ce aveau Constantinapoli și alte cetăţi.

26

https://biblioteca-digitala.ro

„loan Asa muri [la] 1241. După el urmă Coloman, fiul său, în vîrstă tînără şi care muri în cu.. rînd veninat. Veni apoi Mihail Asan ; pe acesta îl uciseră românii și bulgarii, fuse urmat în tron de Coloman, fiul lui Alexandru Asan, care el însuşi fuse ucis mai tirziu. Cu acesta se sfirşi vița bărbătească a regilor români de naştere, Sub regii ce urmară, românii rămaseră uniţi cu bulgarii. De atunci pînă la căuerea lor sub turci, istoria Bulgariii este și istoria acestor poporațiuni românce -— sub turci, şi românii și bulparii sînt supuși. Cei dintii s-au răspîndit în Tracia, Macedonia, o parte din Tesalia. Epir.

Sirăbunii acestor coloni, pe care vecinii lor îi numesc ținţari, coţovlahi, în rîs, luară iniţiativa a rădica vehiul rigat al româno-bulgarilor, şi viţa regilor de singe român dete cei mai străluciți regi a acestor două popoare unite. Ei slăbiră puterea bizantinilor. În sfîrşit astfel fuseră acesti români ce astăzi propaganda greacă îi dezlipeşte de elementul bulgar, ca să-i contopească în elementul elin,

MUNTELE OLIMPUL

Să ne inturnăm la Salonic.

Ţineam mul să văz Olimpul, acest loc unde zeii antici aveau locașul lor. D. Cosmad decise să -plecăm cu un cale, în ziua viitoare, ca să trecem golful de ceiallă parte. Acolo la uscat era să păsim cai şi să mergem înainte. D-na Cosma era să vie cu noi. A doua zi sosi. Din nsfericire acea zi era vînturoasă. D-na Cosmad nu cuteză să între în caic. Plecarăm dar numai amîndoi, adică d. Cosmad şi 7 eu, avind cu noi un arnăut, armat de la cap pînă la picioare. şi un serb purtător de merinde.

https://biblioteca-digitala.ro

Ne îmbarcarăm de dimineaţă. Vîntul, fiind priincios, trecurăm repede goltul şi ajunserăm de ceea parte la un loc unde găsirăm cai cu șele turcești ce ne așteptau. De aici pină la un sat, ce se cheamă Caterina, făcurăm două ore. Aici descălecarăm și merserăm să vedem pe subprefectul locului, un amic vechi al d. Cosmad. El ne priimi cu o politeţă deosebită, îi spuserăm că voim a rnerge spre Olimp şi daca drumul este sigur. El ne răspunse că nu avem a ne teme de nimic şi că va veni el însuși cu noi.

Ne dete cafele și ciubuce şi ne prepară o gustare turcească, care ar fi fost bună, daca noi nu am fi avut merinde mai bune. Turcul nostru nu era de acele tipuri grave, tăcute, bănuitoare, ce întilneşte cineva atit de des în aceste ţări. Era voios. vorbitor, deschis — un om de patruzeci şi cinci de ani : faţă rumenă, rătundă, fesul pe ceată şi cu fruntea ieșită.

Îndată ce gustarăm, caii se aduseră. Cite un ciubuc încă, cîte o cafea, și ne aruncarăm pe cai.

Odihnirăm caii în două locuri. Înainte de seară

ram la mănăstirea Scala sau Scara, la picioarele

Olimpului, dupe ce trecurăm mai multe dealuri, plaiuri, cotișuri, văi, dumbrave, lunci, locuri sterpe, lăcoase, altele pietroase, sălbatice. Satele se află foarte depărtate unele de altele.

Schitul Scala are o poziţiune desfătăioare. De aici se vetica marca, muntele Athos. valea Macedoniii ; mănăstirea este înconjurată cu păduri de brazi, fagi, rasini, stejari, castani. Interiorul mănăstirii, curat ; biserica, nimic extraordinar.

Nu mă puteam sătura de desfătătoarea vedere a acestor locuri sălbatice, grandioase. Marea mai ales, văzută de departe, cu nemărginirea sa, cu nenumăratate sale umbre şi lumini, cu colorile ci nchotă-

38

https://biblioteca-digitala.ro

„ rite, cu cerurile ce se răsfring intr-insa, sub mişcarea aurelor sau a vinturilor de ! la ţărmuri, suflind din mai multe locuri, incrucişindu-se, turbure colo, lină alături, încreţită mai dincolo, apoi iară liră, lucea ca un cristal, luminoasă, formează unu! din acele tablouri ce niciodată penelul unui artiste nu a putut prinde cu exactitate. Înţeleg pe toţi acesti insolari greei, ce aflindu-se în grădina Cismegiului se uită unde sint și stau privind pe acest lac mic.

'Trecurăm noaptea în această mănăstire.

Întrebai pe superiorul dacă are bibliotecă !a mănăstire. Răspunse că nu are, că mănăstirea e săpacă, că ei se hrănesc acolo cu bunăvoință a călătorilor. Lucru ciudat, toți aceşti călugări, la toate mănăstirile, atit în Macedonia, cît și în Palestina şi Egipt, îndată ce aud că eşti român din Principate, închid bibliotecile. La Ierusalim, voind să vizitez biblioteca, a trebuit să aştept trei zile pină să întru acolo. Aceasta a făcut o treabă de stat în consiliul suprem al călugărilor.

Către acestea călugărul ne ospătă bine.

După cină ne spuse mai multe isterioare ale ei localităţi și se plinse de arnăuţi. — Și eu sint arnăut, zise turcul, rizină — te

plingi de mine la mine.

— Eşti arnăut? îl întrebai eu.

— Arnăut — de naștere, răspunse ej, arnăut musulman.

Cei mai mulţi arnăuţi sint musulmani şi acestia sînt cei mai cinstiți, voinici şi cavaleri. Cei care sînt creștini, s-au grecit, s-au latinit, au incetat să fie mîndri de neamul lor. Nu au cuvint, adăogă el, acest neam e plin de mărire şi nu va picii niciodată. O să aibă şi el o zi în viaţă ; acea zi e departe, poate ; dar o să vie.

2

https://biblioteca-digitala.ro

— Moșu-meu era în casă la Ali Tepelcni. Cind” a murii Ali, ucis prin trădare, fuse şi el ucis împreună, căci îi rămăsese credincios...

— De ce să nu ne spui această istorie? îl întrebai eu.

— Să vă spui, răspunse el, astfel cum o ştiu de la tată-meu. Dar mai nainte, voi să-ţi vorbesc de censîngenii mei arnăuţi. Neamul nostru este aşezat în partea de la nord a Epirului și Iliriii grecești. Numărul acestor albani se urcă astăzi la un milion cu cei răspîndiţi printre neamurile vecine cu dînșii. Oamenii sînt viteji şi femeile frumoase, la munţi. Mai în toate părţile Turciei, pînă și prin Asia Mică, autorităţile au în serviciul lor albani d-ai nostri, pentru două cuvinte : întăi că sînt voinici, şi al doilea, că în loc să ţie zece turci, pot să ţie doi albanezi ; doi albanezi fac mai bună treabă decît zece turci. Oamenii cu care mă şerb eu sînt albanezi. Cu acești oameni Ali Tepeleni săvîrşi lucruri mari, în aceste ţări. Iată un om rar. Acesta se rădică din popor. Era fiul unui aga sărac din Tepelin, dar bărbăţia și mintea îi deteră aripi să zboare, şi albanezii vintul. Veni o zi cînd domnea pe Epir, pe Acarnania, munţii Pindului, Tesalia și Macedonia. Era amic cu Bonaparte. Sultanul tremura la numele său. Nelson îi scria și îl numea eroul Epirului ; împărații cerșeau alianţa sa. Ianina era capitala sa: Din saraiul său, el despica secretul Orientului. Agenţii lui furnicau în Asia, Africa şi în palatul sultanului. Un singur vrăjmaș se găsi: Pașa-bei, căruia Ali îi răpise averile. Acesta fugi în Constantinopoli. unde se puse a conspira împotriva lui Ali. Făcu pe sultanul să bănuiască că Ali-pașa va să-l răstoarne și să-i ia locul. îi spunea totdodată că Ali are comori nenumărate la Ianina. Ali-pașa află aceste uncltiri și încercă să ucigă pe Pașa-bei, chiar

40 !

https://biblioteca-digitala.ro

în seraiul sultanului, unde acela. era peşchirgibașa. Un ucigător să prinse şi mărturisi că era pus de Alipașa. Sultanul îl chemă la' Constantinopoli, hotări să-l piarză. Trimise oștiri mari împotriva lui. Alipașa ţinu bine. Dar vinzarea veni să înlocuiască bărbăţia : sultanul era slab. Vînzarea intră între aliaţii săi, în amicii săi, în familia sa chiar. După doi ani fu nevoit să treacă din palatul de la Ianina la cetăţuie, unde se luptă crîncen.

Ali-paşa se închisese în cetăţuia lacului cu cîţiva oameni hotăriţi, între care era și moșu-meu. Acolo el aștepta în tăcere ziua primejdiii, hotărît să puie foc pulberii şi să salte în aer. Un turc Selim şedea neîncetat în beciul cu pulbere, cu un fitil aprins în mînă, gata să puie foc la cel mai mic semn al lui Ali-pașa. Curșid-pașa, trimis de sultanul împotriva lui, cercă să-i zică că sultanul îl iartă, daca se va supune. Cînd Curşid îl primi în insola lacului, îi zise să dea ordine ca Selim să stingă fitilul aprins, din cetăţuie. La care Ali răspunse că Selim are ordin a nu se supune decit la poruncile sale verbale şi că trebuia să meargă el însuși acolo. Curşid nu priimi să-l lase.

Ali-pașa tot credea că sînt adevărate făgăduielile lui Curșid. Scoase din sîn o jumătate de inel — Selim avea ceialtă jumătate — şi îl dete lui Curşid, zicîndu-i că la această vedere Selim va depune fitilul. Aceasta se făcu. Selim dete fitilul, dar fuse înjunghiat îndată. Ali-pașa, în insula lacului, în mijlocul a cîtorva ofiţeri ai săi, între care era şi moșu-meu, căzuse într-o adînc�< abatere, deși prin vorbe îmbărbăta pe oamenii săi. Era armat cu o carabină largă şi aștepta. Spre seară veniră acolo Hasan-paşa, Omer-bei, selictarul lui Curșid, cu o mulţime de ostași de gardă.

Ali-pașa se aruncă spre ușă strigînd :

4

https://biblioteca-digitala.ro

— Ce-mi aduceţi ?

— Fermânul sultanului, răspunse Hasan-paşa, Vei să-l citeşti ?

— Dară, răspurmse e!.

— Supune-te uzsitei şi fă-ți rugăciunea, căci trebuie: să mori. mai adăogă pasa,

— Nu va muri Ali așa: de lasne, strigă el, și: trase cu pistelui în: Hasan-pașa, pe care il răng răa. Descărcă încă două pistoale şi ucise doi dim capii acestii deputaţiuni:. Oamenii hui Al scoaseră săbii! şi începură să: se apere, Ali-pașa. puse carabina. cea largă la. cătare. dar atunci silictarul paşii trase eu pistolul asupra lui Ali şi îi înfipse un glont în; pieptul de jos, încă un glonţ îi pătrunse pieptul. Alj, căzînd, sizigă: către moșu-meu :

— Durte: de ucida pe Vasiliehi, ca să mr cază vie în mînile acestor cini: nerușinaţi !

Dar abia zise această. vorbă şi muri, ueigind patru oameni. Oamenii ce înconjurau pe Ali se iuptară încă. Moşu-meu muri în băiaie, lovit de un glonţ în cap: Capu! lui Ah se tăie și se trimise suitanuliri, care dete poruncă să-l înfigă: im pearta. seraiului. Asfel pieri Ali, asfel pieri tata tatăiui mew, fără să fi putut împlini poruaca iui Ali de a ucise pe Vasilichi, femeia sa; ceaiubită. greacă: |

lată ce ne spuse soţul nostru de eătătarie, lucruri ce le știam. din isteria iui Ali-paşă. Tot ce nu ştiam era rola moșului său la: scena: de ucidere:

A doua zi de: dimineaţă lăsarăm acest schit şi pornirăm. înainte. Nu departe. de acolo, pe talerul unei măguri, este zidită o altă monastire Sintul Dionisiu (Aghies Dienisios) ; în jurul monastirii sa văd. ripe nalte şi sălbatice, cu forme ciudate și variate. Aici găsirăm.o: bibliotecă de cărţi greceşti, latinoşti, slavonești şi citeva manuscrise ; vizitarăzri o peşteră în care se află un altar făcut de sintul

42

https://biblioteca-digitala.ro

Dionisiu, dupe zisa superiorului, și :un izvor de apă curată, ce iesi înţtia oară, cînd arest sint avu sate şi, negăsind apă, bătu din picior — și îată că se arătă :aceat „izvor,

Lăsarărn :caii în această momnastire şi ac urcarăm pe Olimp, cu picioarele, inisaţiţi de superiorul schitului acehuia. ,

Suișul era greu. Dar eram muţi la număr și toţi dispuși a ride — făcurăm o mare distanţă de suire, fără să băgăm de seamă. Aici ţiindu-ne cu mîinile de pietre, de copaci, de mărăcirii, de ierburi sălbatice, aci mergind lin, aci înturnindu-ne, coborind şi iară urcând, stind și privind înapoi și admirind o vedere răpitoare. Era căldură mare, arşiţă, vintul nu sufla. Pe un loc seţ de cîteva picioare ne puserăm a ne odihni. Era timpul să gustăm cite ceva. Aceasta se făcu, ne dete nouă puteri.

Ajunserăm la o înălțime oarecare, unde văzurăm tărimul nins, pe ici, pe colo. De aici începe partea de munte coperită de nea. Aici nu era cald. Trecerea repede de la o mare -căldură la trig făcu impresiune asupra noastră. Superiorul ne zise că ar fi bine să nu mai mergem inainte, căci fiind obosiţi şi găsind îrig în sus, să nu răcim. Cînd ne aflarăm mai sus, cu picioarele în nea. cu mîinile roşii de deasa atingere a neaii, avurăm o vedere ce anevoie

se poăte alta în alte părţi. De acolo se vedea valea |

Tempei. riul Peneu, micșorate foarte.

Închipuiţi-vă că acesta este Olimpul, unde zeii

se adunau în consiliu, și mai des încă în banchete, unde curgea nectarul în cupe de aur, unde mirosea ambrazia ? După spusa poeţilor antici, locul zeilor trebuia să îi fost în virtul muntelui. Dar acest viri

este coperit de nea; aerul îngheţat, zeii și mai:

ales zeițele mu era bine oapaerite ; dimpotrivă lăsau să se dorească mult, sub acest raport. Poatc că

43

https://biblioteca-digitala.ro

acea adunare se făcea mai pe jos, in locul monasti rii de astăzi, spre exemplu ? Oricum va fi adevărul. noi nu mai pulurăm a lupta cu frigul şi coborirăm, plingind pe bieţii zei, expuși la nea şi la frig.

Eram mulţumit că am pus picioarele pe acest Olimp, atât de renumit de mai multe mii de ani.

Noaptea aceea dormirăm la subprefeciul otoman. Şi a doua zi ne înturnarăm la Salonic.