Cartea A II-A

Pe la 8 ore seara ieșirăm din golful Smirnei.

Noaptea nu ne mai ierta să privim locurile desfătătoare ce treceau pe sub ochii noștri. Atunci ne chemă la masă, unde ne aștepta anecdotele englezului limbut.

Pe la miezul nopței, abia ne culcaserăm, cînd un pasager strigă cu spaimă :

— Ne înecăm !

Vaporul se opri deodată, şi aburul, liber să iasă din prinsoarea unde era constrins, se aruncă în aer cu un zgomot spăimîntător. Într-un minut, toți eram pe pod, vintul începuse să sufle; vasul se legăna necondus de mişcarea machinei, întorcîndu-se în toate părţile. Machina se stricase. Stăturăm aici, ca să o dreagă: stricăciunea era neînsemnată.

Nu departe de locul unde ne aflam atunci, văzui nişte lumini. Era insula Chio.

Această insulă, în vechime încă, pretindea că este patria poetului Omer. După moartea acestui poet, mai multe ţări se lăudară că erau patria lui. Pe cit trăi. în orice parțe a Greciei se arăta, era rău văzut, gonil sau despreţuit ; tristă şi dureroasă ursită este aceasta care face pe oamenii cei mari să fie iubiţi şi lăudaţi numai după ce au murit!

În Chio se află citeva urme de edifice vechi. Ruinele de la Cordomila se crede să fi fost templul lui Neptun.

În vechime, Chio era puternică, dete o sută de corăbii armate, cu patruzeci războinici fiecare, aliaţilor greci împotriva perșilor. Înşelaţi de unii din aliaţi ce nu voiră să se bată, soldaţii după flota din Chio se luptară bărbăteşte ; dar slăbiți ei însuși, se subjugară de Histia, tiranul de la Milet, după căderea Miletului în mîna perșilor.

Locuitorii de astăzi ai Chiolui, depeneraţi de multe cotropiri străine ce încercă această insulă de la perşi pînă astăzi, schimbară cu lotul caracterul lor războinic. Astăzi sunt neguţători; cei mai mari comercianţi din Turcia sunt chioţi.

Înainte de revoluţia de la 1821, Chio avea o sută de mii locuitori ; dar la această epccă, chioţii, comproriiși de samioţi, se măcelăriră, şi parte se luară în robie de turci. Astăzi populaţia este foarte mică, Casele de ţară ale locuitorilor erau altădată nişte palate ; astăzi sunt în ruine. Chio produce portocale, lămii, saciîz etc. Insula este verde şi plină de frumoase și pitoreşti poziţii pe cari le-am admirat la întoarcere.

Machina vaporului se puse din nou în mişcare. Iar noi din nou ne aruncarăm în braţele lui Morfeu, binecuvîntind această zeitate care ne șterge ochii de lacrimi și ne face să uităm amărăciunele vieţei.

După cîteva ore ne aflam în dreptul insulei Samos. Aici Morfeu mă părăsi şi zbură.

Coasta Asiei ce cade în faţă cu insula aceasta nu este mai puţin interesantă decît insulele.

Pe acolo era Lidia, despre care vorbeşte Herodot. Sarda, capitala acestui regat, a căria fondaţie se pierde în noaptea timpurilor, fuse una din cetăţile cele mai vestite din lume. Perșii o supuseră și o fărimară în parte, pe urmă pică în minele lui Alexandru, ale lui Antioh şi ale romanilor; către al XI-lea veac, turcii deveniră stăpiînii ei; sub Baiazed căzu în puterea lui Tamerlan, care o surpă cu totul. Astăzi se află iar sub turci şi este redusă într-un sat mizerabil. Călătorii ce au vizitat-o ne spun că se află aici ruinele unui teatru şi: mai multe templuri și că se vede încă urma palatului vestitului Cresus.

Herodot ne păstrează, vorbind de origina lidienilor, o anecdotă foarte curioasă.

Candaul, un rege al Lidiei, era înamorat de soţia sa, pe care o privea ca pe cea mai frumoasă femeie. Avea un ofiţer lîngă dînsul, numit Gyzes, pe care îl iubea mult și căruia îi vorbea neîncetat de frumusețile femeiei sale. Odată îi zise: „Tu nu mă crezi că femeia mea este atît de frumoasă pre cît îți spui, am să te fac să o vezi despoiată... Te voi duce şi te voi ascunde în camera de culcare ; o vei vedea, fără să știe ea.“ Gyzes nu voi să priimească această propunere, dar regele îi dete ordin să facă aceasta. La ora de culcare, îl duse în camera lui, unde veni îndată şi regina. Gyzes, ascuns, o văzu lepădîndu-și vestmintele şi, pe cînd înturna spatele să se urce în pat. el ieși din cameră ; dar regina îl văzu ieşind. Înţelese că soţul ei îl adusese acolo. Cu toate acestea nu zise nimica; dar în fundul inimei păstră dorinţa de a-şi răzbuna.

A doua zi chemă pe Gyzes şi îi zise: „Tu m-ai văzut despoiată ; ori vei ucide pe Candaul și mă vei lua de soţie, sau te voi ucide eu“. Acesta preferă să trăiască el şi ucise pe regele; îi luă tronul și femeia. ,

Perşii luară Sarda de la Cresus. Tot Herodot descrie bătaia lidienilor cu perșii şi luarea acestei cetăţi.

Mai în faţă cu insula Samos se află schela Nova, vechiul Neapole. Trei ore mai înuntru este Efesul, cetate veche, ce după fabulă ar fi fost fondată de amazoane. Fazele istoriei ei fură mai tot acelea prin care trecu Sarda. Efesul căzu subt puterea perșilor, pe urmă sub a lui Alexandru, Lisimac şi regii Siriei, apoi sub a romanilor, carii înfrumusețară cetatea cu mulţime de edifice publice. De la romani căzu sub împărații saracini, carii apoi o dară iar grecilor la 1206, iar mai în urmă o luară turcii.

Dar să lăsăm Asia Mică şi să ne înturnăm la Samos. Această insulă este de zece leghe de lungă si cinci de largă. Ea jucă o rolă însemnată, atit în istoria veche, cît şi în cea nouă. Locuitorii ei sunt bravi. dar săraci şi daţi la tilhărie mai mult din cauza lenei, decît din ingratitudinea pămintului.

Această insulă a dobindit o constituţie destul de liberală : are dreptul la autonomie și administrație naţională. Se află sub suzeranitatea Porţei. căria-i plăteşte un tribut neînsemnător. Este patria mai multor oameni învăţaţi și cu talente. Aici se născu vestitul Pitagora filozoful, astronomul Canob care, aflîndu-se în Egipt mai în urmă, proclamă că cosița Berenicei regine, depusă la templul Venerei zefirite și care se fură de acolo, se rădicase la cer, ca să strălucească printre stele. pe lingă constelația leului ce astăzi încă se cheamă Gerba sau Cosiţa Berenicei, Teodor arhitectul, care zidi templul vestit al Junei la Samos, pictorul Timat, poetul Haril. Tot aici Herodot, fugit din țara lui, compuse cele dintîi cîntece ale istoriei ce ne-a rămas de la el.

Zea Juna, ce avea aici templu, se zice în fabulă că era născută aici.

Orașul cel mai mare este Vathi, situat pe malul mărei.

A doua zi timpul era frumos. Marea lină și lucioasă ca o mirasă (oglindă) ; un vînt dulce şi uşor. pe ici pe colo, încreţea subt linele lui sărutări surfasa de azur a undei și făcea din aceste creţiluri graţioase niște imagine răpite ce-si schimbau forma pe fiece sccundă și înotau totodată sub valurile scînteietoare ale soarelui de primăvară.

Ochii noștri, răpiți și osteniţi de vie lumină, se înturnau cu voluptate asupra pulberei de insuliţe ce păreau plulind ici-colo pe fața mărei: unele mici. fără nume. fără locuitori si fără verdeaţă : unele mai mari, lucuite ; altele purtind asupra lor nişte munţi, ale căror virturi se învăleau în sînul unui nor rătăcit în această climă senină. Pe ici, pe colo, pe malul acestor insule, apăreau sate, ale căror case albeau de departe prin grădini verzi şi îmbălsămite.

Noi treceam o parte din timp a privi jucînd sau a juca șah cu ofiţerii sau cu pasagerii. Miss lia, ce iubea cu deosebire acest joc, era cea mai meșteră. Nu este nici un joc care să mănînce mai mult timp ca jocul șahului. Acest joc se inventă de Sesa, filosof indian, şi iată cu ce ocazie:

Ardlir, rege al Persici, inventase jocul triostracului şi era mindru de aceasta. Sheram, rege al Indiilor, era gelos şi căuta să facă şi el o invenţie. Toţi indienii se apucară să inventeze cite ceva, ca să placă domnului lor. Sesa, unul din vi, descoperi jocul şahului și îl arătă regelui, carele îi promise pentru recompensă orice va dori. Filosoful îi propuse să-i dea atitea boabe de griu cîte ochiuri se află în tabla de şah, îndoind la fiecare ochi, adică şasezeci şi patru de ori. Regele mai întii rise la această cerere ; dar cînd începu a număra, după dorinţa filosofului, îndoind mereu boabele de grîu, văzu că nu este în stare a plăti atita mare cătățime, căci îndată ce ajunse la pătrarul numărului ochilor, mai urmînd, numărul se făcu nemărginit.

Pe la jumătatea zilei, vintul de sud începu să bată din nou: valurile se rădicară pe faţa apei; ele veneau deodată cu vîntul : le văzurăm în depărtare venind, vestindu-se printr-o coloare întunecoasă.

Pînă la insula Rodului aveam să facem încă mai multe oare; numai noaptea puteam ajunge acolo, şi portul acei insule nu este practicabil. Aceste motive făcură pe căpitanul să dea ordin ca să răminem în portul insulei Cos, în dreptul căria ne aflam atunci. Vaporul stete la adăpost și aruncă racul.

Insula Cos, sau Stanchei pe limba turcilor, este mai mică decît Rodul, are douăzeci şi cinci de mile de lungime ; face parte din insulele Sporade. Este situată la intrarea canalului ceranic. Strabon vorbeşte despre rodirea ei şi fructele plăcute, ce da încă din vechime. Populaţia ei este scăzută la douăsprezece mii locuitori ; turcii sunt în maioritate. Aici s-a născut Hipocrat, părintele medicinei, şi Apeles, cel mai mare sculptor din Grecia ; în vechime era aici templul lui Hipocrat și statua Venerei ieşind din mare, lucrată de Apeles. Aici s-a născut poetul Teocrit ; către anul 285 era în floarea lui.

Astăzi este căzută în mizeria în care se află toate insulele Turciei. În piața orașului este un platan, a căruia mărime este prodigioasă.

Îndată ce ajunserăm aici, guvernorul insulei, turc, veni să ne viziteze, însoţit de consolul francez de acolo, ce era tot într-un timp consol al tutulor puterilor străine. Ei mîncară aici. O bandă de muzică ce se afla pe vapor, jucă toată noaptea arii de opere, pe cînd vinurile Franţei fierbeau în paharele convivilor. Astfel, prin înţelepciunea căpitanului, în loc de a trece noaptea legănaţi de furtună, o trecurăm în dezmierdări, la umbra unei insule.

A doua zi, vintul nu încetă, dar noi plecarăm la Rod. Cînd eram aproape de această insulă, marea se linişti.

Nici o insulă din Arhipel nu are o poziţie mai încîntătoare. Apele mărei, chiar aici seamănă mai albastre. Ar zice cineva că ele se fac frumoase, ca să poată rivaliza cu Rodul.

Cetatea antică nu mai este; cea de astăzi ne aduce aminte de veacul de mijloc şi de cavalerii ce au domnit aici pînă în ziua cînd Rodul căzu în mînile lui Soliman, în anul 1522.

Îndată ce întrarăm în cetate, văzurăm o mulțime de case de piatră vechi. Cea mai mare şi mai frumoasă stradă se cheamă Strada Cavalerilor. Începe de la poarta portului, trece prin cetate şi merge la vechea biserică a Sîntului loan. Casele, pe această cale, sunt încă astfel precum erau la luarea cetăţii de turci : unele poartă încă pe faţada lor data cînd s-au zidit ; altele poartă numele, armele cavalerilor ce le locuiau, iar unele poartă încă cruci săpate. Mai au turele, scosuri, gutiere de piatră. Astăzi le locuiesc turcii, care au astupat ferestrele cu scînduri,

125

https://biblioteca-digitala.ro

Insula, în lungime de treizeci şi şase de mile și în lăţime de optsprezece, este depărtată de vreo zece mile de coasta Asiei Mici. -

De la acest oraș, în lungul insulii, pămîntul se înalţă mereu şi formează, pe la mijlocul ei, un munte numit Artamira ; vegetația ei este foarte bogată, pădurile nu lipsesc aici, văile sunt coperite cu luxoase verdeţi și grădini de arbori delicaţi ; palmierii încă rodesc aici.

Portul era apărat de două turnuri pătrate ce se cheamă, unul Sintul Ioan, celalt Sintul Mihail. Mai este un port cu un turn numit Sintul Nicolaie. Astăzi sunt în păragină.

Colosul Rodului, ce se număra între minunele lumei, era pus la intrarea portului pe două stinci, departe una de alta de șaptesprezece metri; între picioarele lui treceau corăbii. Era înalt de cincizeci picioare ; costase doisprezece ani de lucru. Un cutremur de pămînt îl dete jos și şezu culcat nouă sute de ani pînă la 672 de la Isus, cînd califul Moavias vindu arama colosului unui evreu, care încărcă nouă suie cămile.

În această insulă, în timpul lui Omer, erau trei mari cetăţi : Lindus, Camisus şi Ialisus. În Lindus era templul Minervei.

Rodul se zidi de Hipodamu. Să zice că numărul statuelor lui era de o seamă cu al locuitorilor, ati! frumoasele arte înfloreau aici.

Locuitorii ei de astăzi suni turci, greci şi ebrei; populația trece de treizeci de mii suflete.

De la Rod pină la Mersina făcurăm -două zile și jumătate sau șaizeci de ore, fără să ne mai oprim în vreun alt port. Coastele Caramaniei, din Asia Mică, ne răpiră cu majestoasele sale poziţii. Noi trecurăm zile și nopţi pe podul vaporului. În timp de mai multe zile avurăm sub ochi munţii

136

https://biblioteca-digitala.ro

'aramaniei, încărcaţi de ninsoare ; formele lor se chimbau neîncetat, din ce în ce mai bizare și nai sălbatice : verzile dealuri, ce se află între nunţi şi mare, fac un contrast răpitor pe lingă icest munte cu o mulţime de capete, de braţe, de iheburi, toate albe de ninsoare.

Este timp a vorbi despre oarecare datine ce sunt pe vapoare. Ofițerii despreţuiesc pe toţi pasagerii ce nu au bilete pentru locul întîi. Pasagerii de la locul întîi -despreţuiesc pe cei de la locul al doilea, și rareori vor vorbi cu ei. aflindu-se pe pod. Cei de ia al doilea își răzbună către cei de la al treilea etc. Omul a văsit mijloc să practice ierarhia chiar în mijlocul undelor. Cu toate acestea cei ce se află tot într-un loc fac lesne cunostinţă între dînşii. fără mijlocirea prezentaţiilor cerute în soţietate. Iată pentru ce. Fiecine își închipuieşte că cutare şi cutare pasager este cel puţin un prinţ deghizat, un ministru. De cîte ori trebuie să fi trecut în ochii călătorilor pentru milionar! ! !

La Mersina ne darăm jos cu mare greutate, căci port încă nu este.

Mersina nu este nici oraş, nici sat. ci o schelă, unde se află mai multe magazii, în care se depun mărfurile. asteplind venirea vapoarelor să le ia; locul este mocirlos, oamenii nu pot să trăiască aici vara, din cauza frigurilor.

Alexandreta. ce se află de ccialtă parte a golfului celui mare. este un sat mizerabil, unde frigurile ucid pe locuitori ; câteva case ce se află aici sunt în mijlocul unui băltău. Turcii o numeşce Ischenderum, este portul Alepului.

De aici urmarăm calea noastră pină la Latachea.

latachea este vechea l.aodichea ; portul ei nu poate adăposti vase mari, nefiind curăţit. Oraşul este situat pe un cap de pămînt, numit Ziaret, îm-

127

https://biblioteca-digitala.ro

prejurul lui se înalță grădini de portocali renumite. Latachea, văzută de la mare, este unul din cele mai frumoase orașe după țărmurile Siriei. Are șase mii locuitori. Comerţul său consistă în tutun şi fructe mai aleş.

De la Latachea se îmbarcă pe vaporul nostru o damă alepiană. Ea mi se păru că este vestita doamnă lorel, despre a cărei frumusețe toţi călătorii vorbesc şi pe care însuși Lamartine a cîntat-o în versuri grațioase, pe ea și pe nargheleaua ei. Ca să aflu dacă este ea, o întrebai de obicinuieşte să îume din narghele, căci Lamartine în versurile lui o descrie fumind din această sticlă. Ea îmi răspunse că iubește mult nargheleaua. De cînd a cîntat-o Lamartine sunt mulţi ani. Floarea alepiană s-a veștejit, poetul ei trebuie, el însuşi, să fie alb, pleșuv și știrb ; nargheleaua s-a fărimat. Numai versurile au rămas tinere și grațioase ; frumuseţea femeii trece, a poeziei niciodată.

De la L.atachea merserăm la Tripoli.

Tripoli sau trei cetăţi, cum arată numele ei. este situată sub picioarele munţilor Libanul, pe. o înălțime ce înaintează în mare. Tripoli este o cetate antică. În cartea întîi a macabeilor se vorbeşte le dinsa. Portul cel vechi se află la marginea limbei de pămînt ce înaintează în mare. Citeva fărimături de piatră, răsipite pe ici pe colo, arată urma vechilor edifice.

Tripoli are șaisprezece mii locuitori, aerul nu este sănătos.

Comitele Joseph d'Estourmel zice că a căutat peste tot, în Tripoli, să afle urmele casei templului unde muri cavalerul de Rudel, a căruia istorie

amoroasă se află în cronicele Franţei. lată această istorie :

138

https://biblioteca-digitala.ro

Era în Franţa un june şi frumos cavaler, cu numele de Gaudetroid de Rudel. El auzise pe la pelerinii ce se înturnau din Antfohia o mulţime de laude despre frumuseţea și virtuțile comitesei de Tripoli. Imaginaţiunea lui se aprinse: fără să o vază, se înamoră de ea; compuse asupra ci tot felul! de cîntece pline de graţie şi de patima cea mai sublimă : patima lui merse crescând. Timpul, ce stinge toate bucuriile și durerile omeneşti, nu putu să stingă din inima lui această flacără, nici imaginea iubitei sale. Căzu într-o adîncă melancolie. În deseret amicii săi cercară prin toate mijloacele să combată patima lui; de Rudel se făcu cruciat şi piecă în Siria. În lunga sa călători' pe mare se făcu şi mai melancolic, şi intristarca lui se mărea, cu cît se apropia de Siria ; o cugetare dulce şi tristă totdodată îl aruncă în amărăciune: fi-va el iubit ? Dar într-una din zile pică într-o boală grea „pe corabie : oamenii săi crezură că o să moară; dar avînd vintul favorabil, ajunseră în Tripolj cu domnul lor încă viu. Aici îl depuseră într-un spital. Vestea amorului său, statornicia, suferinţa lui veni la urechile comilesei. Aceasta se duse lîngă patul lui de moarte să-l vază şi să-l mînsiie. Ea se: aruncă în braţele lui. De Rudel, aflind că această femeie era iubita imaginației sale, se înturnă spre viaţ�< și cu lacrimi muiţumi cerului că a trăit pînă să vază pe dama sa iubită. Apoi muri în braţele celii ce iubea. Comitesa îl înmormîntă în Tripoli în casa templului. A doua zi ea luă vălul și de atunci trecu viaja în lacrimi, cugetînd neîncetat la „credinciosul ei iubit.

La fortificațiile cetăţei Tripoli se afla lucrînd, ca prizonier, pe timpul francezilor, vestitul poet persan. Saadi. El se născuse la Smiras, capitala Persiei, în anul 1 193 de la Cristos. Fugi din patria

13 — Călătorii — vol. I — D. Bolintineanu 133 e

https://biblioteca-digitala.ro

sa secerată de turci, ajunse în Palestina, unde pică în robie. La această epocă, el lucră la fortificațiile cetăţei. Un neguţător din Alep îl răscumpără și-i dete de soţie pe fie-sa, cu care nu fu ferice.

Seara pornirăm de la Tripoli către Bairut, pre care eram nerăbdător să-l cunosc. A doua zi vaporul nostru se opri aproape de ţărmul pe care este situat acest oraș.

În vechime. Bairutul se chema Berit și era a doua cetate a Feniciei. Se “află încă cîteva urme din antica cetate : cîteva fărămături de coloane. Căile aici sunt așternute cu piatră pătrată. Acest paviment este din veacul de mijloc. Afară din cetate, şi nu departe, se arată locul unde sintul George, după tradiție, ar fi ucis un balaur. Șarpele locuia singura fîntînă care adăpa pe toţi locuitori cetăţii. El nu mai ierta de la-un timp pe nimeni să scoaţă apă din fîntiînă, decit cu condiţie să-i aducă, din timp în timp, o fecioară tînără, ca să o măniînce. Mai multe fecioare se dară șarpelui şi le mîncă. Veni rîndul fiicei unui om mare. Fata fu legată la gura fîntînii şi aştepta cu spaimă să vie balaurul, cînd siîntul George se arătă aici călare şi armat. Șarpele, ale cărui gusturi nu erau fără oarecare poezie, se arătă îndată. Dar sîntul George se luptă cu dinsul, îl ucide, scapă pe fecioară şi o duce la părinţii săi. Această faptă se află și în Orlando Furiosul al lui Ariost, dar personagele sunt schimbate.

Din toate cetăţile după coasta Siriei, Bairutul pare a îi ursit să ajungă odată una din cele mai importante cetăţi din Orient. Clima lui este sănătoasă şi dulce. De la cetatea cea veche, se întinde două aripe pe malul mărei, cu case noi şi grădini verzi şi frumoase. Toate casele aici sunt zidite de piatră, cu terase.

140

https://biblioteca-digitala.ro

Mișcarea este mare în Bairut. Aici se îngînă o mulţime de costume, religii și naţionalităţi. Siria este o ţară unde, din timpii cei vechi pînă astăzi, populaţii străine veniră una după alta să o locuiască. Asirienii de la Niniva, caldeenii din Babilon, perșii, macedonenii, romanii, bizantinii, arabii, cruciații, turcomanii, mamelucii, tătarii, turcii, egiptenii și ebreii au trecut pe aici mai înainte și au lăsat în urma lor felurite viţe ce s-au amestecat, pierind unele, iar altele trăind încă în genul lor. Aceste din urmă au numirile următoare : grecii, ce se împart în greci catolici și greci de biserica Orientului ; arabi catolici și arabi de biserica Orientului ; maroniți, ce se crede a îi de origină greacă şi care se ţin de secta călugărului Maron, ce s-au unit cu biserica Romei. Musulmanii se împart în mutualis, în druzi, în ansarieni. Pe lingă acestia vin curzii, turcomanii, arabii, beduinii.

Noi vom arăta pe scurt care este cultul acestor populaţii și fazele principale ale istoriei lor. Vom începe cu arabii.

Între Persia, Siria şi Egiptul, se întinde o peninsulă. Această peninsulă se împarte în trei — Nedged sau Arabia deşartă : un deșert întins, cu stînci sterpe și: năsipuri arzătoare, ce spulberă vînturile ucigătoare ale lui samun, numit şi îngerul morţei. Aici, din timp în timp, pe malul vreunui riuleţ rătăcit, creşte iarba palidă și tristă, ce atrage prin murinda ei frăgezime pe locuitorii degertelor. Hedjas sau Arabia Petrce, spre otarul Egiptului ; numele îi vine de la orașul Petree, nume ce îi dau grecii. Arabia fericită este a treia parte ; se cheamă încă Yemen, patria apelor dulci, a fructelor delicate, a parfumelor desfătătoare. Locuitorii acestor trei țări se cheamă arabi. Unii din ei se cheamă șarachiuni (saracini). Arabii,

13x 141 https://biblioteca-digitala.ro

după Fiblie se cobor din Sem, dar se subîmpart în mai multe viţe. Ioctan, nepot al lui Sem, avu doi fii : popolul lui se chema ioctanid ; din cei doi fii ai săi, să osebiră cahlanidii și dioramidii. Alt neam sc coboară de la Abraham. Ismail, fiul lui Abrahâm, gonit de tată-său, fugi în pustie cu muma sa Agar. Acolo Agar văzu pe îngerul Domnului care îi zise : „Acest copil va rădica mîna împotriva tutulor și toţi împotriva lui vor fi, și va așeza corturile lui în faţa fraţilor săi”. Din cei doisprezece fii ai lui Ismail s-au născut ismailiţii, fiii deşeriului, cunoscuţi astăzi sub nume de beduini.

Arabii aveau gusi pentru poezie. dar primitivă şi simplă. Serbau geniul unui pcet născut înainte de: Mahomet. Ei se duccau pe fiece an la lirgul de la Ocad ; acolo, schimbind mărfurile lor. repetau bucăţi de poezic şi elocuinţă.

Zeii arabilor, în timpii vechi, nu sunt bine cunoscuţi. dar să cunosc cîteva lucruri despre cuitul lor. Vechile tradiţii spun că era la Mecca o casă numită Kaaba şi zidită de Abraham sau Ismail: în această casă se păstrau două pietre: una. pe care era tipărit piciorul lui Abrahara, ceialtă. o piatră neagră ce se numea simburele cel întii la pămiutului și care pierduse albeţea sa din cauza păcalelor omenești ; piatra iar era să. se albcască la ziua judecăţei. l.a sfîrșitul lunei ficcărui an. oraşul Kaaba se umplea de pelerini. ficcine se despoia de vestminte ; ocolea de șapte ori Kaaba alergind, săruta de șapte ori piatra neagră : arunca de şapte ori pietre în valcea Mihci: vizita de șapte o;i munţii vecini și la urmă sacrifica oi și cămile.

Toţi arabii nu urmară această idolatrie deopotrivă. Unii din ei urmau /sabeismul lui Zoroasiru,

142

https://biblioteca-digitala.ro

legea lui Moise și chiar cristianismul, ale cărui precepte fură răspîndite printre ei de sintul Iud.

Alexandru cel Mare voi să-și întemeieze tronul în Arabia fericită, dar muri mai înainte de a pune în lucrare acest project. Regele arabilor, Aretas, fu bătut: de Pompei în anul 63 înainte de Cristos. Sub Traian, Palma, general roman, supuse Arabia (103). Atunci legile Romei se așezară aici în al IV-lea secol. Tobahii de la Yemen, făcându-se ebrei, persecutară pe creștini. Acesti din urmă, cu ajutorul abisienilor, iși făcură un rege creştin, Abiat ; fiul acestuia, voind să surpe idolatria, nu izbuti la Mecca. Yemenul recunoscu supremaţia sasanidilor.

După toate acestea veni Mahomet, fiul lui Abdalah. El se născu la Mecca în anul 570. Familia lui era din seminţia corcischiţilor. La vîrsta de cinci ani Mahomet rămase orfan, neavind altă avere decit cinci cămile, sub epitropia unchiului său Abu Taleb. De la paisprezece ani se băgă şerb, ca să caute de cămilele unei văduve bogate, numită Cadijac, cu care se şi însură. Atunci se puse să mediteze asupra lucrurilor omeneşti și să-și închipuiască că poate să fie împăratul Arabiei, lumei întregi și profetul lui Dumnezeu.

Cincisprezece ani trecu în singurătate, meditind; la vîrsta de patruzeci de ani, într-o noapie, cînd se afla în peşteră la rugăciune, în noaptea lui Alcadar, adică a poruncei dumnezeeşti, islamul sau credinţa se cobori din cer: arhangelul Gabriel i se arătă ţiind o carte şi îi. zise : „Citeşte“. „Nu ştiu să citesc“, răspunse Mahomet. Atunci îngerul îl apucă de păr şi îl trînti pe pămînt de trei ori. La a treia oară, Mahomet se sculă ştiind ceti, iar Gabriel mai zise: „Citeşte în numele Domnului tău care a făcut

143

https://biblioteca-digitala.ro

1

totul, care a făcut pe om din puţin sînge ; citeşte, căci Domnul tău este cu totul mărit : el a învăţat pe oameni să scrie şi tot lucru ce omul nu știa!“ Profetul repetă aceste vorbe, și, mergînd în mijJocul muntelui, auzi un glas care-i zicea : „Mahomet, tu ești apostolul lui Dumnezeu şi eu sunt Gabriel !*

Venind în Mecca, spuse familiei sale toate cele ce se întîmplase. Femeia sa crezu cea mai întîi că Mahomet era profet și se închină în Ismail ; atunci soţul ei zice : „Între oameni sunt mulţi buni ; dar între femei numai patru, adică: Asia, fiica lui Faraon, Maria, fiica lui Abraham, Cadijac, femeia, și Fatmauna, cea din urmă fiică a lui“. Ali, văr al profetului, crezu încă ; apoi Zaid, robul lui Mahomet, apoi Abu-Becher, apoi alţi .nouă, care toți mărturisiră că îngerul se arătase lui Mahomet.

După trei ani, profetul văzu pe îngerul stînd în tron între cer și pămînt. El fugi către ai săi, strigind : „Coperiţi-mă !“ Iar Domnul îi răspunse: „O, tu ce eşti coperit, rădică-te“ etc. La un prinz ce dete după aceasta la toate rudele lui, le vorbi de toate fericirile pămintești şi cereşti ; dar toţi zimbiră cu un aer de îndoială. „Voi fi calif; cine din voi va să fie vizirul meu ?* Toţi tăceau. Dar Ali strigă : „Eu voi face tot ce tu voieşti ; cine se va împotrivi ţie, îi voi sparge capul — eu voi fi vizirul tău!“ Rudele profetului se retraseră, rîzînd de Mahomet.

Mahomet înfrunta și ameninţa pe compatrioţii săi idolatri că vor suferi în iad. Acestia sa plin-

„seră lui Abu-Taleb, unchiul profetului, care,

zicîndu-i de aceste, primi răspunsul: „Cînd vor 144

https://biblioteca-digitala.ro

veni către mine cu soarele într-o mînă și cu luna în alta, încă nu mă vor face șă mă lepăd de credința mea !“

Coreischiţii atunci proscriseră neamul său.

El zise prozeliţilor săi fără familie: „Risipiţivă pe faţa pămintului!“ „Unde?“ îl întrebă ei. „Pe acolo“, adăogă profetul, arătîndu-le Etiopia. Optzeci porniră în Etiopia, iar profetul cu proscrișii săi întră în castelul unchiului său AbuTaleb, unde şezu trei ani încă. Coreischiţii dară un: rescript în contra profetului, oprind pe toţi de a avea înţelegere cu ei, pină ce îl va preda lor. Atunci iar i se arătă îngerul Gabriel cu o sută de capete și o sută de perechi de aripi, care se întindeau de la răsărit la apus, iar Gabriel îi zise: „Dumnezeu te salută şi îţi vesteşte prin mine — «O, iubitul meu! O,.puterea mea! O, gloria mea ! N-am făcut încă nici un profet mai bun decît tine ! Pentru ce te-ai umplut de temere și de spaimă ?»*

După moartea soţiei sale şi a unchiului său, aflîndu-se pe dealul Al-Acaba, se arătă unor locuitori de la Latreb și pe mulţi îi mulțumi prin vorbele lui. Acestia spuseră celoralţi. Doisprezece din acesti noi prozeliţi ansarieni, adică ajutători, veniră. la Mecca să se închine profetului. Coreischiţii persecutară pe ucenicii lui Mahomet. Gabriel iar se arătă profetului şi zise lui : „Nu te culca astă noapte în patul tău, unde te culci altă dată“. Ali se îmbrăcă cu haina cea verde a profetului și se culcă în patul său ; iar profetul, deschizind o uşă ascunsă, apăru în mijlocul conjuraţilor și, luînd pulbere în mină, o aruncă pe capetele lor. Aici începu fuga lor sau egire (622). Era vineri : fuga profetului a sînţit această zi, ce încă astăzi este o zi de sărbătoare pentru musulmani. El

145

https://biblioteca-digitala.ro

plecă cu ai săi şi pe calc, temîndu-se de vrăjmași, intră în peștera Tur, unde şezură trei zile; cei care îl goneau veniră aici şi aflară la gura peşterii două columbe ce făcuseră cuibul lor şi o pînză de paianjen care astupa întrarea. „Daca ar fi intrat cineva aici, de curînd, ar fi spart această piînză de paianjen şi ouăle columbelor* — ziseră conacii. Zicînd astfel, nu intrară și merseră înainte. După mai multe necazuri, ajunseră la latreb, care din acel minut se numi Medina (medinet, adică oraşul profetului ; iar soţii lui se numiră mohagerieni, adică refugiaţi). Aici sc zidi o giamie, la care profetul lucră însuşi. Aici se înfrăţiră mohagericnii cu atsarienii. Aici Mohamet se împuternici și ridică steagul. Iesi din Medina cu trei sute treisprozece oameni și șaptezeci cămile. El întilni pe vrăjmașii săi, se luptară si era să ia fuga, cînd profetul îi îmbărbătă încălecind pe cal şi aruncînd pulbere în corcischiţi. zicînd: „Să vi se învâlcască faţa de ameţeală !*, iar către ai săi: „Loviţi din toate puterile voastre!” Vrăjmașii se învinsecră. De aici morse la Mecca. Mai tirziu avu încă o luptă cu corcischiţii, în care profetul îu rănit şi șaptezeci de ai săi rămaseră pe cîmpul de bătaie. Mai tîrziu bătu seminţia nadiriților şi supuse cea mai mare parte din seminţiile după la Medina, apoi avu război la Medina cu zece mii arabi, dar acesti din urmă, avind mulţi şefi, se certară între ei și fugiră. După toate acestea făcu un tractat de pace cu coreischiţii ; bătu pe ebrei la Caibar. Mahomet se mai bătu în contra romanilor, apoi luă Mecca. De atunci începu războiul contra idolatrici ; supuse seminţia Honain şi încungiură de două ori pe arabii de la Taicf. Mahomet priimi ambasadori de la cele mai multe staturi ale lumei la Medina (631),

146

https://biblioteca-digitala.ro

nouă ani de la anul egirei. El muri după ce domni mai peste toată Arabia.

Dar să lăsăm aici tradiţia și să vorbim după istorie. Mahomet cunoscuse în călătoriile sale un călugăr grec eretic şi un rabin. Acesti doi oameni îi cetiră, unul Evangheliile, celalt Pentaicucul. Acestia fură îngerii care îl inspirară. Profetul făcu o comparaţie între aceste două cărţi cu obiceiurile arabilor şi făcu o lege mai bună decît idolatria. Cind se credea inspirat, dicta secretarilor săi, care scriau pe cîte o foaie de curmal. Aceste foi se adunară, după moartea lui Mahomct, de Abu-Becher şi făcu o carte cu nume de Coran, ca Biblia ebreilor, ca Zend-Avesta perșilor.

Islamul eşte întemeiat pe două principe fundamentale : nu este alt Dumnezeu decît Dumnezeu și Mahomet este profetul său. Mahomot declară război idolatriei şi schimbă numai preceptele creştine.

Islamul cunoaşte de proleţi sau trimiși de la Dumnezeu pe Adam, pe Noe, pe Abraham. pe „Cristos ; dar Mahomet este cel din urmă, si prin urmare cel mai sigur, pentru musulmani. Mahumet este acela ce Evanghelia creştiuiă promite să şteargă lacrimile lumci ; ei cred că creștinii var fi osîndiţi, pentru că cred în Isus ca într-un Dumnezeu, și ebreii, ce n-au voit să recunoască pe Isus încă se vor osindi în ceialtă viaţă ; că Isus. el însuși, are să-i pirască înaintea judecăţei ; că Dumnezeu, ce a priimit ființa de la sine însuși, nu semînţează, precum nu este semiîntut., si nu cungaste nici un soţ. Dumnezeu, tot după ci, arc îngeri pre 'cari-i trimite în lume profeţi, este puternic, drept, pedepseşte și recompensă ; face să trăiască sufleiul după moarte și învie corpul la sfîrșitul timpurilor. Cînd toţi, după moarte, vor răspunde

147

https://biblioteca-digitala.ro

pentru faptele lor, vor trece toți pe o punte îngustă, ce va fi peste un abis; cei drepţi vor trece lesne, cei păcătoşi vor cădea după punte în iad, mai sus sau mai jos, după faptele lor. ladul are şaote alte despărţituri ; a şaptea, cea mi amară, va priimi pe ipocriţi, a şasea pe idolatri, a cincea pe magi, a patra pe ebrei, a treia pe creştini, a doua pe apostaţi sau revoluționari, cea dintii pe musulmanii cei răi, care numai ei pot să fie iertaţi de păcate. În rai, Mahomet promite credincioşilor săi că vor fi investiţi în aur, că vor locui osrădină desfătătoare ca Yemenul și plină de mese strălucitoare cu cele mai delicate bucate, vinuri alese şi huriile cu ochi negri, cu faţa albă ca mărgăritarul Orientului.

Ca să poată intra în rai, musulmanul este: dator să crează, să se taie împregiur, ca să arate că este aliat cu Dumnezeu, să postească, să se roage și să dea la săraci. Prin rugăciune, el ajunge la calea jumătate către Dumnezeu, prin post pină la poarta cerului, prin darea către săraci i se deschide poarta. Dumnezeu voiește fiece credincios să se închine de cincizeci ori pe zi; dar profetul a mijlocit către Dumnezeu să se închine numai de cinci ori. Musulmanul se înturnă spre Mecca, cînd se închină. Vinerea, ziua fugei profetului, musulmanii se închină la giamie. O dată în viaţă, dacă poate, trebuie să se ducă la Mecca. Acest obicei era încă înainte de Mahomet. Postul se făcea în timpul ramazamului pentru sărbătoarea baieramului. În acest timp, musulmanii, o lună, nu mincă ziua, nu bea, nu fumă; dar îndată ce apune soarele, se desfătează în tot felul. Săracilor trebuie să dea a zecea parte din averea lor, și cine dă, să dea în secret; să împrumute fără dobîndă. Mai sunt datori să se spele (vodca); daca

z

148 https://biblioteca-digitala.ro

nu are apă, cu năsip. Nu sunt liberi să bea vin, nici altă băutură spirtoasă. Acest ordin (după tradiţie) veni din cer profetului, cînd acesta se afla la masă la nadiriţi ; jocurile de noroc încă sunt oprite, precum și carnea de porc, de iepure și alte dobitoace sugrumate ; dar să iartă să aibă mai multe femei, de la patru la cincisprezece. Această credinţă se impuse cu armele. Ca să facă pe om să moară fără părere de rău, priimi dogma predestinaţiei, adică „ceea ce esta scris să fie, va fi“, aceasta este cauza cea mai îhsemnată a mărirei arabilor.

După Coran, vine Suna, altă carte scrisă de alţii, în urma lui Mahomet, unde se vorbește de profetul şi de minunele lui. Abu-Berc se făcu calif, dupe Mahomet. El era socru profetului şi părinte Aişei. Ali, ginere-său, ceru să-l moștenească, dar în deșert. Soţia lui muri, și el (Ali) fu silit să recunoască pe Abu-Berc; cu toate acestea, Ali inventă un schism. Suneţii recunoscură de legitimi pe cei trei califi ce fură înaintea lui Ali; pe d-altă parte, siicii au adăogat la islam că, dacă Mahomet este apostol al lui Dumnezeu, Ali încă este vizirul său.

Sub Abu-Berc începu războiul de lege, care ţinu douăzeci şi trei de ani, sub trei califi: AbuBerc, Omar, Otman. Arabii luară Siria, Palestina, Persia și Egiptul. Mai tirziu, războaiele iar începură sub califii omniazi (692); armele arabilor merseră pină la Marea Neagră, în Spania şi o parte din Franța. După domnia califilor casei Omniazilor, veni dinastia califilor Abasidi. Către veacul al VIll-lea, Abu-Giafer, Almenzar, hotărî scaunul acestei împărăţii la Bagdat, dincolo de Eufrat, în Caldeea. Domnia califilor ţinu şase secoli şi jumătate, apoi lăsă locul turcilor.

https://biblioteca-digitala.ro