Cartea a III-a

Maroniţii locuiesc între ansarieni şi între druzi în Siria. Pe la anul 600 de la nașterea Domnului locuia pe malurile Orontului un sihastru numit Maron ce, prin purtarea sa, se făcuse iubit popuJaţiilor din vecinătate. In certele ce începură între cele două biserici, el luă partea occidentalilor. Mulţi împărtășeau ideile lui. După ce muri, ieși vorbă că pe mormintul lui se făceau minuni. Creștinii îi rădicară în Hama o capelă și un mormînt. Pe la încheierea sutei a VII-a după Cristos, un călugăr din schitul Hama, numit loan Maronitul, se declară pentru biserica latină. Partizanii împăratului din Bizanţ făceau progrese în Liban contra latiniior. Acesti din urmă trimiseră acolo pe Ioan Maronitul, numindu-l episcop. Acesta uni partizanii săi, îi adună şi se duse cu dînșii în Liban, unde formă o societate neatimată, sub raportul stărci civiie și religioase. Locuitorii luară nume de maroniți. De atunci ei se armară, se organizară şi sc luptară contra inamicului comun ; ei se făcură stăpîni peste toţi munţii pînă la Ierusalim. Dar, mai în urmă, începură să fie persecutaţi. Șeful lor se ucise prin trădare, le luă zece mii de oameni, oastea ce merse contra lor,

150

https://biblioteca-digitala.ro

sfărimă monastirea Hama și măcelări pe călugări. După moartea lui Iustinian, maroniţii bătură oastea ce venise în contra lor. .

Cu cruciații, ci se aliară şi se bătură ; pierzind ţinuturile lor, se iraseră în Liban. Pe la anul 1215, maroniţii se apropiară mai mult de Roma. În anul 1588, Amurat al III-lea trimise în contra lor pe Ibraim-pașa din Cair și îi supuse la un tribut anual, ce există pînă în zilele de astăzi. l'orma guvernului lor este întemciată pe datine. Naţia se împarte în popoare și în şeici sau capi. Ei sunt plugari mai toţi, au fiecare cite o femeic. Legea talionului este pusă în practică printre ei. .Mai toţi sunt armaţi. Numărul oamenilor în stare de a purta arme se urcă la patruzeci mii suflete : pînă astăzi țara lor este un tărim de revoluţii.

Sub raportul religiei, ei depind de Roma ; au un patriarh ales dintre dinșii. Preoţii lor sc însoară, dar trebuie să sc însoare cu fete, iar nu cu văduve; după moartea celei dintii fenfci, nu mai poate să se însoare. Unii din ei citesc liturgia în limba siriană. Cumenicarea se face cu anaforă, pusă în potir. Regulile monastirilor lor sunt cele făcute de sîntul Antonic.

După maroniți, un popol care locuiește această tară și merită să se însemne este poporul mutualis. lingă ţara druzilor. spre răsărit, locuieşte un popol cu nume de mutualis. El ţine religia musulmană, dar este de partea lui Ali, ca perșii, pe cînd turcii se ţin de partea lui Omar. La anul 36 al egirei, se făcu schismul; de acolo se născu între aceste două partide o ură neîmpăcată, care trăiește pină astăzi.

Partizanii lui Omar se numesc soniţi ; ai lui Ali, giiți ; mutualis înseamnă iar sectatori d-ai lui Ali.

151

https://biblioteca-digitala.ro

Sectatorii lui Ali își mai dau nume de adlie, adică partizani ai dreptăţii. Ei cred că Dumnezeu nu îacc nimic, decit numai prin principe de dreptate amestecată cu mintea omenească ; Dumnezeu nu poate să ordine o credinţă, ce nu se poate practica, nici fapte neputincioase, nici să îndatoreze pe oameni la lucruri ce sunt afară din cale ; dar poruncind supunerea numai, depărtează cauza răului, iartă rezonemîntul, cere ceea ce este lesne, iar nu ce este greu ; nu face răspunzător pe om pentru păcatele altuia. nu pedepseşte o faptă străină, nu află rău în om ceea ce el însuși a creat și nu cere să întîmpine ceea ce ursita a decretat asupra lui, căci, după ei, ar fi o nedreptate şi o tiranie de care Dumnezeu atotbun nu este în stare să facă. Pe lingă această doctrină, ei adaogă alta, blestemă pe Omar și pe Moauia, ca pe niște rebeli; adoară pe Ali și pe Hosein ca pe nişte sînţi. Se cred tinaţi dacă se ating de vreun străin ; nici nu mănîncă, nfci nu beau din vase, din care au mincat oameni ce nu sunt de secta lor, nici nu șed la masă cu dinșii ; se spală începînd de la coate, iar nu de la virful degetelor, cum fac turcii.

Druzii sau deruzii sunt un popor mic ce locuiește Libanul. Ei seamănă foarte mult cu maroniții, se traseră în Liban din cauze de certe religioase. Acolo trăiau în anarhie, sub comanda mai multor şeici. Erau despărțiți în două, în cauzini şi în imani; pe la anul 1588, Amurat al III-lea supuse pre acesti rebeli, ceea ce schimbă mult constituția lor : în loc de mai mulţi şeici, li se dete numai unul ; dar acesta concentră puterea lor şi îi întări, în loc să-i slăbească. Sub șeful lor emirul Facar elDin, druzii se imputerniciră cu totul ; bătură pe turci ; dar mai la urmă, Amurat al IV-lea trimise o mare armie în contra lui Facar el-Din,

152

https://biblioteca-digitala.ro

care îl bătu şi îl trimise în Constantinopole, unde fu ucis. Druzii rămaseră sub suzeranitatea Porei otomane ; în revoluţia lui Ali-Beg și Daher, ei încă jucară o rolă însemnată. De aici istoria lor este un şir de războaie mici și revolte contra Porţei. |

Ei sunt plugari, cultivă tutunul, bumbacul, grîne etc. ; plătesc tribut turcilor ; pot să dea pînă la patruzeci de mii oameni armaţi.

Să venim la religia lor; dar mai înainte să aruncăm o repede privire asupra schismului musulman. Certele dintre Ali, ginerile lui Mahomet, şi Moauia, guvernorul Siriei, cauzară schismul. Deosebirea ideilor însă nu era asupra dogmelor, asupra reprezentaţiilor profetului musulman. Se zice că adevărata cauză a schismului vine din ura ce femeia profetului, numită Aișa, avea în contra lui Ali. Aceasta, în spirit de răzbunare, rădică asupra lui pe toţi capii arabilor şi pe Amru din Egipt, pe Moauia din Siria ; cel din urmă se proclamă calif în Damasc. Ali îi declară război ; dar pieri la Cufa, ucis ; fiiul său Hosein îi luă locul; partizanii lui Moauia îl uciseră şi pe acesta. De atunci ura între partizanii acestor prinți se făcu mai mare şi nu se mai înţeleseră. Din certele religioase să născură o mulţime de idei ; unii scoaseră metempsicosa, cele două principe ale binelui şi ale răului, învierea peste şase mii de ani, după Zoroastru ; fiecine se făcu apostol, apoi șef de sectă. El-Machim, scriitor arab, zice : în anul egirei 386 (996 de la Isus) se puse calif în Egipt Hachen, care sili pe musulmani să nu mai meargă în pelerinagiu la Mecca. Postul, cele cinci rugăciuni, fură oprite și vru să treacă drept Dumnezeu el însuși. Făcuse să subscrie pe un registru pe toți aceia ce vor să-l adoare pe el ca pe

153

https://biblioteca-digitala.ro

un Dumnezeu şi află șasesprezece mii de închinători. Un profet mincinos, Mahomet ben-Ismail, îi vine în ajutor. Acesta propagă că pelerinagiul la Mecca, posturile, rugăciunea, tăierea împresiur. sărbătorile” erau toate de prisos; că era absurdă oprirea de a se mînca carne de parc şi de a se bea vin; că nunțile între fraţi şi surori puteau să se facă etc, Cît pentru califul acosta, nu era nici mai mult, nici mai puţin decît un Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu se ucise într-o revoltă Și profetul său muri încă ucis pe muntele Mocatan, fără să fi prevăzut această întîmplare. Ei muriră, însă ideile lor rămaseră încă : un discipol al acestui profet mincinos le răspindi în Egipt, în Palestina şi pe coastele Siriei pînă la Beirut. Druzii priimiră aceste idei. Religia lor este astăzi întemeiată pe opiniile lui Mahomet ben-Ismail, profetul mincinos. Astfel druzii, cu toate că sunt musulmani, nu au tăierea împregiur, nici nu se roagă, nici nu postesc; nu au sărbători, nici opriri de unele lucruri ; beau: vin, mănînc�' porc și fratele sc însoară cu sorăsa, Printre druzi se află o semenţie, care are datine religioase însemnătoare. Cei ce o formează îşi dau nume de ocalzi, adică spirituali. Ei au mai multe grade de iniţiaţie în cele sînte ; cel mai înalt rad este fecioria. Se cunosc după turbanul alb, simbol de curăţenie. Dacă cineva bea în vasele lor şi mănîncă din talerul lor, ci sparge aceste blide. Toate faptele lor sunt coperite de mister. Altarele lor sunt singuratece. Acolo se adună adesea în secret cu femeile lor. Se crede că practică niște ţeremonii ce înfăţişează un bou sau vițel.

Unii din ei au nişte datine religioase ce recheamă metempsicosa ; alţii adoară soarele, luna, stelele. e

154 *

https://biblioteca-digitala.ro

Ansarii sau ansarienii sunt încă mai curioși ; locuiesc pe lanţul munţilor de la Latachia pînă la rîul Nar el-Kcbir. Originea lor este puţin cunoscută, dar numele ce poartă se dete, încă în cei dintii timpi ai lui Mahomet, unor prozeliţi. Volney, ce a scris foarte îndelungat despre toate aceste. popoare curioase, a găsit în biblioteca orientală documentul următor, pe care îl cităm aici:

„În anul 891 de la Isus era pe lîngă Cuia, la satul Nasar, un bătrîn pe care postul și rugăciunea, precum şi sărăcia îl făcuseră să treacă de sînt. Mai mulţi declarîndu-se partizanii lui, el alese între dînşii doisprezece inși, ca să împrăștie doctrina sa. Dar căpitanul locului, îngrijit de această mișcare, închise pe bătrîn. Starea hătrinului atinse inima fetei gărduitorului acei închisori şi hotări să-i dea libertatea. Pe cînd gărduitorul se culcase, beat, fata luă cheile închisorei de sub perina tatălui său şi, după ce liberă pe bătrin, le puse la locul lor. A doua zi veghetorul nu mai află pe prins şi căzu la mirare cum a putut să scape, cînd. nici o urmă despre ieșirea lui nu era. El crezu că bătrînul fu scăpat de vreun înger ceresc și, ca să scape el însuşi de pedeapsă, dete de veste că îngerul liberase pe prins. Din parte-i, bătrînu' prins spuse tot astfel unde se duse, şi de atunci mai mult decît totdeauna începu să propage ideile lui. El scrise o carte în care se citește: „Eu am văzut pe Cristos care este vorba lui Dumnezeu, care este Ahmed, fiul lui Mahomet, fiul lui Hanafa, din viţa lui Ali, ce este și Gabriel, și mi-au zis : — 'Tu eşti acela care citești, omul ce zice adevărul, cămila ce prezervă pe cei credincioși de miînie ; tu ești dobitocul ce poartă greutăţile ; tu ești spiritul şi ești Ioan, fiul lui Zaharia. Mergi şi spune oamenilor

e

35

https://biblioteca-digitala.ro

să se închine de patru ori pe zi, adică de două ori înaintea rădicării soarelui şi alte două după ce apune, întorcindu-și feţile spre Ierusalim și zicînd de trei ori: «Doamne totputinte! Doamne preaînalt ! Doamne preamare !... Să nu mai ţie decit a doua și a treia sărbătoare ;, să postească numai două zile pe an ; să nu-și mai spele membrii, să nu bca bere, ci vin ; să nu mănince carne de vite carnivore»“ șcl... |

Mulțimea îl crezu, dar, după cîţiva ani, el se făcu nevăzut.

Locuitorii din acele locuri unde trăia bătrînul sunt ansarienii. Sunt împărţiţi în mai multe ramuri sau secte. Printre dînșii sunt semsienii, sau cei ce adoară soarele : calbii ce adoară cânii, şi cuadmusienii ce au un cult rușşinos. Acesti din urmă, ca iezidii, au adunări de noapte cu femei, unde se fac orgii înspăimîntătoare.

Turcomanii sunt un popor păstor ce umblă pe ici pe colo, fără să aibă loc hotărit. Ei se trag din popoare tartare sau poate chiar din mesageţi, din care se trag turcii. Ei veniră în Siria în timpii califilor. Vorbesc limba turcă. Numărul lor se urcă la treizeci și cinci de mii suflete. Religia lor, cea mahometană ; dar nu prea îngrijesc de dinsa. Curzi încă se află în Siria. Ei sunt veniţi de două sute cincizeci de ani, din ţara lor proprie, de pe la Mesopotamia. Sunt păstori şi nomazi. Numărul lor este mai mare decit al turcomanilor. Limba lor seamănă oarecum cu cea persană. Sunt daţi la prade, Legea lor este cea mahometană. Astfel sunt deosebitele populaţii ce se îngînă în Siria şi se arată în Beirut.

156

https://biblioteca-digitala.ro

Feluritele costume ale acestor popoare ne atraseră mai cu seamă mirarea, însă cel mai curios costum este al femeilor druze. Ele poartă pe cap, sub văl, într-o pârte, un com lung de un cot aproape.

Aici, ochii călătorilor nu mai văd pe strade trecînd femeile învălite cu văluri transparente, prin care se zăreşte feţe albe și frumoase, cosiţe voluptoase împletite cu perle ; ochii negri sau albastri, a căror căutare se varsă asupra străinilor ca niște scintei ; aici femeile sunt învălite în mantile albe ; pe cap poartă un văl alb și pe figură un alt văl închis, des, prin care văd, fără să fie văzute. Ai zice, văzindu-le învălite în mantilele lor aibe, niște umbre ieşite din morminte cu giulgiul de moarte şi rătăcind în lumea ce nu mai este a lor. Cite din aceste femei surprinserăm un minut fără văl, văzute prin porţile caselor lor, ne dară să înţelegem că Beirutul are în sinu-i cele mai rari frumuseți. În Siria, ochii femeilor sunt partea ce ele ascund mai cu îngrijire, pe cînd sinul rămîne dezvelit ; în Turcia”proprie, ele învălesc pura, mai cu îngrijire ; aceasta se face şi în Egipt.

Noi văzurăm în Beirut mulţime de femei fără văl, cele mai multe creştine.

Miss Lia rămase aici, de unde era să se ducă la Ierusalim pe uscat. Părintele ei ne invită să prinzim împreună la o locandă, unde ne arătă părerea lui de rău că nu-i însoțeam în călătoria lor pe uscat.

Tot ce este ciudat şi răneşte urechile nu se face numai pe la noi. Fiece ţară are ale ei. lată ce ni se întîmplă în portul Beirutului.

Înainte de a se porni vaporul din port, o femeie și un secretar de la un consul din Beirut, însoţit

14 157

https://biblioteca-digitala.ro

de un cavaz ce purta un baston de argint, veniră la vapor şi reclamară, ghiciţi ce? Pe vreun refugiat politic ? Nu. Vreun bărbat ce-și lasă femeia şi fuge în lume? Nu, uu! Ei veneau strigînd din departe să stea vaporul, ca să reclame două cotlete de vițel ! Consulul zisese măcelarului arab să-i păstreze două: cotlete de vițel:; măcelarul, aflind preţ mai buni, le vinduse la vapor. Pentru această lipsă de parolă, consulul se supără și ceru de la cîrmuire şă bată pe măcelar, ca să-l înveţe să fie de aici înainte gentilom. Pe de altă parte, trimise la vapor pe bucătărița cu cavazul său să reclame cotletele. Aici rămase dama alepiană, despre care am vorbit mai nainte. Ea se învăli în portul ci grațios și poetic, ce este al tutulor femeielor din aceste locuri, şi dispăru în mulţime. Fiindcă suntem în vorbă de dame alcpiane, vom zice că toate aceste făpturi graţioase sunt însemnate în faţă sau prin alte locuri cu urma unui urcior sau a butonului de la Alep. Iată ce cste acest buton: fiece om sau femeie. fără oscbire din străini, care a șezut cita timp în Alep, capătă pe faţă, pe braţe sau pe sin, o broboană, cunoscută sub nume de buton din Alep. Acest buton se face bubă, adesca rană, dă friguri, durere şi piere, după un an, lăsînd o urmă amară aceluia ce îi va ieşi buba în faţă! Cauza acestui buton nu este bine cunoscută: apa, cerul, vegetalele poale să o producă. Dama alepiană, cîntat�< de Lamartine, avea urma lui, dar Lamartine nu zice nimica, în poezia lui, despre aceasta. Dar este timp să lăsăm aici damele alepianc şi butonul din Alep.

Între mulţimea pasagerilor ce luarăm de aici, văzurăm cu plăcere o cunoştinţă din Pera... un secretar de ambasadă ce mergea să se facă hagiu!...

e

158

https://biblioteca-digitala.ro

Eva însoțit de soția sa, o. temeie tinără, mică, plină de vioiciune și de graţie, ca o gazelă sălbatică.

De la Beirut plecarăm drept cătra Jaffa, unde ajunserăm după şasesprezece oare. Trecutăm, fără să ne mai oprim, pe la Said sau vechiul Sidon, Tirul, Acra, Caifa.

Sidonul fuse acel oraș al F eniciei, ale cărui corăbii pătrunse soră cele mai întii mările necunoscute, încă pe acei limpi. Astăzi, după trei mii de ani, este un sat mizerabil. Călătorii ce l-au vizitat spun că au văzut coloane din măreţele lui edificii, aruncate pe pămînt. Pe aici Isus se înturnă către Marea Galileii. Se zice că poziţia este plăcută. El era în vechime împăratul mărilor, pînă cînd Tirul nu-i luă locul.

Tirul merilă să ne ocupe cîteva minute. Ce idee mai bună putem da despre vechea lui strălucire, decit aceste strofe ale lui Ezechiel :

„Tir, tu ai zis în tine însuţi: eu sunt cea mai frumoasă printre frumuseți şi domnese preste mări !

Catartele corăbiilor tale sunt de lemn din cedrii Libanului ; lopesţile tale, din stejarii Bazanului ; lina Egiptului a ţesut vălurile tale, iasomia și purpura Arhipeluiui dau feţe pavilonului tău. Sidonul îţi dă lopătarii ; cîrmacii sunt învățații și înțelepiii tăi. Lidianul, persul, libianul sunt în armia ta şi artul pigmeilor luceşte pe turnurile tale cele prea. înalte. Cartagena schimbă cu tine metalurile ; Ionia şi Georgia schimbă robii lor; Armenia, cursierii săi, Sirienii vînd în tîrgurile tale stofe şi pietre preţioase ; fiii lui Israil şi ai Fudeii vind mierea, balsamul ; Damascul, vinurile alese şi lina fină.

159

https://biblioteca-digitala.ro

Mai multa insole schimbă cu tine ebenul și ivoriul. Arabii îți dau cana aromatică și fierul cu graţie poleit ; alţii, covoarele ; iar locuitorii deşertului, berbecii și mieii lor. Abisinia şi Yemenul te îmbogăţese cu aurul şi aromele lor ; asirianul şi caldeul îţi trimite argintul și stofele scumpe, şalurile şi mantele lor.

Lopătarii tăi te-au purtat pe apele adinci ; dar vînturile au sfărimat în mijlocul mărei marinarii tăi, oamenii de război ce făceau puterea și bogăţia ta ! Tot va pieri în ziua pierderei ! Cei ce ţineau cîrma, o vor părăsi! Ciîrmacii vor răminea pe ţărmuri cu ochii la pămînt. Popolii şi împărații vor fi abătuţi şi vor schimba faţa, privind, şi vor pune fruntea în ţărină și vor zice unii altora: — Unde se mai află o cetate asemenea Tirului! Și astăzi este mută în mijlocul apelor !“

Această profeție s-a împlinit. Strălucirea Tirului nu mai este.

Dar să ne întoarcem la societatea noastră din vapor. O mulţime de sirieni, în costumele lor, ce ne aduceau aminte de căldărarii* din București, inecaseră salonul elegant al vaporului. Cînd ne chemă la masă, ei se aruncă să ia locurile pe întrecute ; se loviră în capete, se certară, se amenințară cu pumnii. Locurile damelor, precum și locurile vechilor pasageri, se luară de ei. Comandantul dete ordin să se pună o altă masă pentru noi şi pentru dame. O ursită părtinitoare voi să șez lîngă graţioasa damă, soţia secretarului de ambasadă, şi lîngă un sirian, din a mea nefericire, Aceasta fu cauza să mă scol de la masă nemincat. Eram ocupat a convorbi cu dama de lîngă mine și a-i turna apă în pahar. Cind găsii un minut de

160

https://biblioteca-digitala.ro

răgaz, vrui să mănînc ; dar pîne nu aveam : veclnul meu sirian, după ce mincă partea lui de pine, luă şi pe a mea; tot astte. făcuse şi cu apa, cu vinul meu. Vrui să strig să mi se dea pîine şi apă; dar frumoasa mea vecină mă întreb�> repede dacă miss Lia era atita de frumoasă precum se zice. Răspunsul meu aduse alte întrebări ; apoi convorbirea noastră se făcu mai interesantă, apoi... adio mîncare !... Eram la sfirşitul mesii. Cînd mă întorsei către pozitivismul vieţuirei, cerui o bucată de plăcintă dulce... vecina îmi cere apă... Sirianul luă plăcinta şi o mîncă pentru mine.

— Din ce loc ești ? întrebai pe acest vecin,

—De la Nazaret, răspunse el cu buonomie.

https://biblioteca-digitala.ro