Cartea a VI-a

Ieşind pe poarta Sîntului Ștefan, spre răsărit, ne aduserăm aminte că pe aici. se ucise cu pietre sântul Ștefan : tot pe aici se dete asaltul de cruciați în anul 1099. De aici te cobori, apoi te urci în Muntele Măslinilor, ce stă în faţă cu Ierusalimul. Acest munte are trei vîrfuri. Pe vîrful cel mai din mijloc. împărăteasa Elena zidise biscrica înălțărei, căci, după tradiţie, de aici s-a înălţat Isus.

În timpul revoluţiei lui Abesalon, împăratul David, plecînd în exil, ieşi din Ierusalim cu puțini oameni şi se urcă cu picioarele în vîrful acestui munte. Acolo îngenunche și se rugă, apoi se coborî de cealaltă parte cu ochii plini de lacrimi.

La picioarele acestui munte, dincoace, se vede grădina măslinilor sau Gepsimania (teasc de untdelemn). Această grădină este astăzi ocolită cu zid şi se află proprietate a părinţilor schitului St. Salvador. Aici văzurăm cîţiva maslini bătrîni, pe care părintele italian, care culliva grădina, ne zise că sunt tot acei măslini ce trăiau în timpul lui Isus, cu toate că este cunoscut că măslinii aici nu trăiesc mai mult de două sute de ani. În toată grădina, sub arbori se află partere de flori de tot felul, ce cu culorile şi parfumul lor gîdilă dulce simţurile.

De aici plecarăm cu părintele Atanail, român din Macedonia, care nu-și ascundea naționalitatea sa și atunci egumen la Gepsimania, plecarăm să vizităm capela Maicei Domnului. Această capelă suterană se află spre nordul grădinei.

Ne coborîrăm aici pe o scară de piatră de marmură de patruzeci și șapte de trepte. Pe la mijlocul scărei, văzurăm la o parte, în zid, vu scobitură, unde este un mic altar. Aici se zice că este mormîntul lui Ioachim şi al Anei, părinţii Mariei ; în faţă cu acest mormânt, este mormîntul lui Iosif. De la capul de jos al scărei, la mîna dreapiă, sc deschide o cale. Acolo se află un monument de piatră. În acest edificiu întri pe o poartă mică, plecîndu-te, într-o cămăruţă, în care se vede o lespede de marmură aşezată ; sub accastă lespede se zice că este mormîntul Maicei Domnului. Aici văzurăm mai multe icoane, candele și candeliere mari, de argint si de aramă, cu untdelemn și cu făclii, arzînd neînceţat. Acestea sunt ale catolicilor, grecilor şi armenilor, ce au aici drepturi egale.Mai văzurăm la dreapta, afară din acest monument, în zid, o scobitură, unde este un fel de loc sînt și unde turcii vin să se închine ci însuși.

La stînga, intri în altă peşteră, a agoniei, unde sufletul lui Isus se întrista pînă la moarte şi zise : „Nu se poate, o, părinte, să treacă de la mine paharul acesta ?“ Aici un înger veni să-l întărească și Isus adăogă ruga sa şi, căzînd în aronie, asudă sînge, şi picăturile curau pe pămînt.

Fiindcă suntem încă la grădina măslinilor, să ne aducem aminte că aici Isus venea adescori să se plimbe „și ieșind se duse, după datina sa, dincolo de rîul Kidronului, spre Muntele Maslinilor unde era o grădină“.

Tot pe aici ne arătă pe o stîncă, afară din zidurile grădinei, locul unde adormiră apostolul Petru, Ioan și Iacob. „Ce, voi dormiţi ! nu aţi putut să vă rugaţi nici un ceas cu mine împrâună? Vegheaţi şi vă închinaţi, ca să nu cădeţi în ispită, căci zic vouă : duhul este ager, dar carnea este slabă...“ Tot aici Isus mai zise puţin mai în urmă : „Dormiţi acuma, timpul a sosit, acela ce are să mă vînză este aproape de aici“. Atunci Iuda veni cu banda sa prin valea lui Iosafat. Isus îi ieşi înainte. Cu o sărutare ce dete lui Isus, Iuda arătă sutaşilor că el era. Călugării ne arătară locul unde se dete sărutarea.

De la grădina aceasta, către satul lui Siloam spre s.-0o. se întinde valea lui Iosafat, unde se află încă mormintele ebreilor celor vechi. Printre altele, se arată trei monumente mai deosebite, pe pariea stingă : mormîntul lui Abesalon, al lui Zaharia şi al lui Iosafat. Cel puţin astfel se zice prin tradiție. Aceste trei morminte sunt nişte monumente de piatră ce merită luarea-aminte -a călătorilor.

În faţă cu satul Siloam este fintîna Mariei. Se vede că ar fi aceea despre care vorbește Biblia. -Cură în fundul unei peșteri şi comunică cu fîntina lui Siloe. Între muntele Sion şi Maria, unde se “împreună valea lui Iosafat cu valea Chinomului, se arată fintina lui Siloe, ce cură dintr-o stincă de piatră de calcar. Aceşt izvor face două lacuri mici ; cel dintîi uda altădată grădinile regilor şi se chema lacul regal (Nehemia). Cînd Ierusalimul se încongiura de inamici, locuitorii înturnau apa din Siloe şi astupau izvorul. Aceasta se făcu şi de Hischia sau Ezechias, cînd asirienii încongiurară cetatea Ierusalimului. Se mai făcu asemenea în timpii cruciaților ; Coeur de Lion încetă de a mai bate cetatea, din cauză că Saladin tăiase apele. Nu departe de aici, se arată locul unde Isaia, după tradiţie, fu tăiat în două bucăţi cu herăstrăul, din ordinul regelui Manasea ; tot aici se zise că ar fi îngropat. Din cei treizeci de arginţi ai lui Iuda, pentru care a vîndut pe Isus, s-ar fi cumpărat un loc ce se cheamă cîmpul sîngelui sau Hacheldama. Acest loc se află spre miazăzi de la Sion, dincolo de valea Chinomului. În dosul acestui loc se înalţă muntele numit Sfatul rău și în care Clarc a găsit monumente și inscripții grece: Tîc ăyias Zuv

În valea Chinomului, spre vestul cetăţei, se vede o fîntînă ce poartă numele văiei. Mai nainte d-a ajunge la poarta Damascului, văzurăm o peșteră în care se zice că Ieremia ar fi compus plingerile sale ; adîncimea acestii grote poate să fie de treizeci şi opt picioare şi lungul de treizeci, învălitoarea se sprijină de două coloane. Spre est se mai vede o grotă ce se zice că ar fi fost închisoarea lui Ieremia. La șase sute pași de la grotă, văzurăm un monument, pe care toți călătorii îl înseamnă. Se crede că aici ar fi mormintele regilor ludeei, din urma lui Irod ; iar unii pretind că se află și mormîntul lui Otaniel, Gedeon, Samson, lefta şi alţi judecători ebrei ; însă nu este nimica sigur. Nu puturăm vedea toate aceste lucruri cu nepăsare. Cînd gîndeşte cineva la timpii trecuţi, la gloria, mărirea, puterea acestui popor, pe cînd arta și îndestularea înălță aceste măreţe monumente, și apoi trece la starea de astăzi, cine poate să nu verse o lacrimă asupra deşertăciunei lucrurilor omenești ? Acest sentiment se face cu atîta mai dureros, cînd gîndim că aceste popoare au trecut şi nu s-au sacrificat elc singure. Oricare popor, oricare ar fi mărirea lui, va pieri într-o zi şi urmele lui însuşi se vor şterge sub greutatea secolilor ! Ferice însă acele popoare, care prin virtuțile lor vor afla mijlocul să amiîie sosirea orei de picrire !... Orice popor cade, se stinge, el însuşi este vina căderei sale, a suferințelor sale... Poporul ebreu însă pierduse virtuțile bărbătești ale vechilor lor străbuni ; moliciunca și luxul îl duseră lă simţualism, aceasta la idolatrie, idolatria la schism, -apoi la slăbiciunea ce purcede din dezbinare.

Noi lăsarăm aceste morminte, a căror vedere ne împlea de întristare şi ne înturnarăm în cetate, tot prin valea lui Iosafat. Pe calc ni se spuse că un englez călător, văzînd această vale, ar fi întrebat pe dragoman :

— Aceasta este valea lui Iosafat ?

— Aceasta, i-a fost răspuns.

— Unde, la învierea ce are să fic, toţi morţii au să ne adune?

— Aici.

— Din Londra este departe, zise englezul... Eu am venit astădată ; calea este grea... așadar, ca să nu mai am necazul de a veni o dată la timpul învicrei, uită-te ce voi să fac!

Vorbind astfel, el încărcă un pistol, cu care se sinucise. Această anecdotă, ce ne-o spuse un călugăr, am citit-o mai în urmă într-un voiagiu.

De aici ne duserăm să vizităm geamia lui Omar.

Omar, după ce luă Palestina, dete ordin să se zidească în Ierusalim o geamie frumoasă, pe locul unde se afla altădată templul lui Salomon. El însuşi lucră la temelie, chiar cu mînile sale, căci voia să îacă un monument demn de templul lui Salomon. Se .zice că Sofronim, şeful bisericei creştine de aici, văzînd că se zidisc această geamie, muri de durere.

Geamia lui Omar este una-din tre pcumii pe care musulmanii le preţuiesc ca cele mai sinte. Celealte două sunt cele de la Mecca şi Medina. unde se duc în pelerinagiu ; cea de la Ierusalim se numește AlAcsa (depărtata).

Spre vestul geamici se înalţă niște căscioare tar cești, ocupate de oamenii ci. În mijlocul curţei se înalță geamia, ce formează un optogon regulat; o boltă sferică, cu o semilună aurită, o încunună. Bolta se odihnește pe o platăformă, une te urci pe o scară largă de şase trepte; aici întri pe patru porţi, ce sc uită în cele palru puncturi cardinale ; trei porţi au fiecare cite o porsă de lemn. grațios lucrată ; cca de la nord este împodobită cu o portică ce sade pe opt coluane de marmură de ordinul corintian. Cele patru părţi unite suit pătrunse fiecare de opt ferestre ; cele patru. prin care întri, au numai cinci. Aceste ferestre sînt ornate cui sticle colorate. Ficce faţadă a geamici este impătratiă şi părţile împătratului formează. în fiece unghi, niște pilastri plini. Josul păreţilor si friza suni, pe dinafară, imbrăcate în marmură albă și albasțră ; iar înuntru este îmbrăcat tot cu marmură, albă. Piatra de sus a păreţilor şi friza sunt coperite de mici pătrate de smalţ, de mai multe feţe, dar printre care domnește faţa albastră. Aceste pătrate sunt amestecate «de arabescuri și versete de Coran. Se văd de departe şi formează un mozaic ciudat și grațios totdodată ; coperemîntul este de plumb : bolia încă este coperită cu plumb.

Cîţi au putut să între înuntrul geamici ne spun că nu este nimica interesant. A intra în această geamie, este foarte greu pentru creștini ; trebuie să aibă cineva un ferman de la Poarta otomană, şi atunci încă se încearcă mare împicdecare din partea preoţilor musulmani. Noi abia puturăm ao examina pe dinafară, şi aceasta pentru că eram însoţiţi de şeful poliţiei din Ierusalim, ce întilnirăm la poarta curţei acestii geamii.

Dar iată destul despre geamia lui Omar. Să vorbim de templul lui Salomon.

Ne vom împrumuta la mai mulţi autori vechi şi noi, ca să dăm o idee cît se va putea mai justă despre acel templu minunat.

Salomon trimise la Hircan, regele Tirului, să-i trimiţă lemne din cedrii Libanului şi arhitecţi fenicieni, ca să lucreze Ja templul ce avea de gind să facă. Mai nainte d-a începe lucrarea, prepară, prin mari strădanii, locul pe care era să-l zidească. Lucrarea începu patru ani de la domnia lui Salomon şi ţinu şapte ani.

Templul cel de piatră era de şaptezeci cudee de lung, douăzeci de larg și treizeci de înalt. Înaintea porţei lui se afla o portică, numită Ulam, a cării lungime coperea toată lățimea templului. Înaintea acestii portici erau două coloane de aramă atit de înalte pe cit templul era de larg, și largi de douăsprezece cudee fiecare, cu capetele asupra lor, nalte de cinci cudee. Surfaţa capetelor era coperită cu flori de crini în relief. Șapte lanţuri încon= giurau această surfaţă şi formau un îel de viţă. La fiecare din cele două margini ale capetelor erau, pe lanţ, o sută de grenade. Coloana despre miazăzi se chema Yachin, și cea despre nord, Boaz. Artistul care le făcuse se numea Hirom din Tir. Pe două părţi în dosul templului, pe lîngă zid, se mai înălțau trei etaje, compuse de camere unde era să se ţie proviziile și tezaurii templului. Mai presus de aceste case, lipite de templu, erau ferestrele templului. Templul era coperit cu lemne de cedri din Liban. Acum să vedem înuntrul lui. Templul era despărţit în două : locul sînt, care priimi nume de Heșal şi sîntul sînţilor, care se numea Debir. Acest din urmă ce se afla spre occident, se întindea peste a treia parte din spaţiul templului, adică douăzeci de cudee ; lărgimea lui era încă de douăzeci cudee, precum și înălțimea. Păreţii erau coperiţi cu lemne de cedri, săpaţi în cherubimi, ramuri de palmieri şi de flori de toate felurile. Plafonul era iar de lemn de cedri, pardoseala de lemn de ciparis ; peste păreţi, plafon și pardoseală era o lucrare frumoasă, împodobită cu flori de aur. În amîndouă despărţirile acestui templu, lemnele erau poleite cu aur; iar în Debir şi pardoseala era de lemn de cedri. Întrarea în Debir era închisă cu o poartă de lemn de măslin sălbatic, săpată şi aurită ca păreţii. Asemenea poartă era și în Helaș ; dar broaștele şi cheile lor erau de aur.

În mijlocul curții dinuntru, se afla altarul cel mare de aramă ce avea douăzeci cudee de lungiine şi lăţime și şase de înălțime. Bazinul ce se aila spre sud-est de la altar, din cauza mărimei lui, so chema marea de aramă. Avea forma unei emisfere; mărginile lui erau lucrate în forma florilor de crin. El se odihnea pe doisprezece boi de aramă : trei din acesti boi se uitau spre răsărit, trei spre apus, trei spre nord şi trei spre miczăzi. Afar: din acest mare bazin mai erau alte zcce, care erau, fiecare, ce patru cudee de adincime. Erau așezate pa piedestalele de aramă care stau pe patru roate, Piedestalele crau împodobite cu figuri de lei, de boi și ce cherubimi. Cinci baz'nc se aflau așe-ate spre nord și cinci sore miazăzi, În Heșal, înaintea întrărei în sîntul sinsilor, era altarul parfumelor, de lemn de cedri, coperit cu aur. Candelierul cu şapte ramuri şi masa pinei se afla pe acel loc, ca în tabernacolul lui Moise. Mai cra încă la fiecare din două părţi cinci candelabre și cinci mese de aur, cu o mulţime de cupe, vase și alte unelte, toate de aur.

În Debir era arcul sînt pe un piedestal; doi cherubimi de lemn de maslin poleiţi cu aur, la două margini ale arcului, de zece cudee de înalte fiecare, și aripele lor întinse copercau toată lărgimea Debirului şi arcul.

Templul era zidit pe muntele Moria.

Nu departe de templu, Salomon mai zidise palatul său care, după istoricii ebrei, costă treisprezece ani de lucru. D. Munc pretinde că tot edificiul acesta forma un paralelogram cu o curte la mijloc, lung de o sută cudee, cincizeci de larg și treizeci de înalt. Fondamentul era de pietre mari, pe care se înălța ziduri de piatră poleite şi împătrate prin coloane mari de lemn de .cedri. Palatul. era despărţit în trei etaje, al căror plafon era de lemn de cedri. Împregiur se afla, la fiece etagiu, ferestre. La întrarea sa era o portică sprijinită de coloane de cincizeci cudee de lungi şi treizeci de largi. De aici mergea într-o sală, ce se chema portica justiţiei. Acolo era tronul lui Salomon. În dosul porticei, în curtea dinuntru, erau la o parte apartamentele împăratului, de ceialtă parte, ale împărătesei, fiica regelui din Egipt. Edificiul era ocolit cu o curte formată dintr-un zid. Tronul lui Salomon era de ivoriu coperit cu aur. Dosul lui era rotunzit în cus ; te urcai aici pe şase trepte, avînd fiecare treaptă doi lei la cele două marfini ; în sala armelor se vedeau două sute de buclicre mari de aur şi trei sute mai mici.

Atît templul, cît şi palatul, am zis că se despoiară de Sisac, rege al Egiptului, mai tirziu de filisteni sub Ioram ; iar sub Nabucodonosor, caldeenii surpa:ă cu totul templul şi palatul. Cele două coloane Yachim și Boaz, cum și marea de aramă, se sfărîmară și se luară la Babilon. Cirus, regele perşilor, dete voie mai tîrziu ebreilor să facă din nou templul lor ; dar se zidi numai sub Darie. Acest nou templu se numi al lui Zerubabel ; era mai tot atit de mare ca al lui Salomon, dar nu avea nici bogăţia, nici frumuseţa celui dintii. După cinci secoli, acest templu se surpă de Erod, sub cuvînt să zidească altul, care să răspunză cu frumuseţa celui dintii. În locu-i, dar, zidi Erod un templu ce se săvirşi după opt ani şi care întrecea în frumuseţe pe al lui Salomon. Templul lui Erod se surpă cu totul la luarea Ierusalimului de Titus, dimpreună cu toate celealte edifice.

Era timp să facem o vizită paşii din Ierusalim, pentru care aveam scrisoare vizirială. A doua zi dar merserăm să-l vedem.

Chiamil-pașa ne priimi cu o politeţă şi bunăvoinţă rară. Acest paşă este dintre turcii cei tineri, cu idei mai noi şi generoase în privința creștinilor ; nici un alt pașă înaintea lui, afară de Ibraim, fiul lui Mahomet Ali, nu făcuse atîtea concesii pentru creștini. Ca să arate arabilor fanatici că nu trebuie să mai existe oarbele prejudecăţi religioase și desprețul ce au pentru biserica creştină, acest pașă veni repulzt, în toate serile din săptămîna mare a Paștelui, la biserica noastră.

Peşa ne întrebă de voim să mergem să vedem Iordanul și Marea Moartă, după cum fac toţi pelerinii ; răspunzindu-i că dorim, ne promize să ne dea cavaleri să ne însoțezscă, precum şi un cort,însă noi îi mulţumirăm și îi ziserăm că voim să mergem o dată cu mulţimea pelerinilor greci, pentru ca să vedem această procesie curioasă; cît pentru cort şi alte trebuincioase, îi ziserăm că grecii călugări s-au însărcinat singuri a ni le înlesni.

— Nu trebuie să vă lăsaţi în speranţa ce vă dă călugării, zise el rîzînd ; oricum, la întîmplare să vă trebuiască, le aflaţi toate la mine.

De la pașa, merserăm să vizităm cîteva alte locuri în Ierusalim ; văzurăm casa suterană unde se zice că s-a născut Maica Domnului. Aici grecii au zidit o biserică de mult, dar astăzi este părăsită ; întrarea în peștera ce a fost casa de naştere se află în biserică. Această biserică nu este departe de poarta Sîntului Ștefan.

Mai departe de aici vizitarăm locul unde Isus a fust arestat ; fraţii latini au zidit aici un altar.

Merserăm de aici să facem vizită patriarhului catolic. El ne priimi foarte bine ; este un italian, om foarte învăţat și înţelegător. Ne întrebă despre lucrurile războiului ; vorbea despre aceste cu înlesnirea unui militar.

El ne invită să mergem să ședem la schitul catolic, unde ne promitea toată mulţumirea, adăogînd că la latini se priimesc streinii de orice rit vor fi. Noi îi mulţumirăm : el ne rugă să vizităm cel puţin așezăminturile lor.

Curăţenia şi rînduiala domnesc în al lor schit: aici se află camere în care călătorul află acecasi comoditate ca la o locantă de rîndul întîi. După un nou ordin al papei, călătorii se ospătează aici în timp de douăzeci zile, fără să se ia de la nimeni o lescaie pentru ospitalitatea aată.

Tot în acea zi vizitarăm monastirea armenilor ; biserica lor este unul din cele mai frumoase monumente din Ierusalim. Nici grecii, nici catolicii nu au ceva mai măreț. Ea este zidită pe muntele Sionului, în marginea cetăţei. Se zice că ar fi zidită pe locul unde a fost altădată casa Caiafei. Acolo Petru, șezind la foc, după ce prinse pe Isus, se lepădă de stăpînul său, răspunzînd că nu îl cunoaște.

Nu departe de aici, poate chiar în acest loc, a fost palatul împăraţilor vechi ebrei. Aici se trecură atitea fapte mari și frumoase și totdeodată atitea micşorimi, atitea crime! Aici era locaşul celor mai frumoase fiice ale Iudeei, care cele dintii împletiră lanţurile de robie ale ebreilor, împletind cununile desfătărilor și ale moliciunei.

Aici împăratul David, preîmblîndu-se pe terasele palatului său, văzu în grădinele vecine pe Batscba, femeia lui Urie, a cării frumuseţe perfectă turbură mintea împăratului. Aici Batseba se dezonoră în braţele acestui suveran. Tot aici, ca să spele păcatul ce urmă acestei fapte, David compuse sublimii săi psalmi, trecînd zilele în lacrimi și în rucăciuni. Aici Amon, fiul lui David, prefăcîndu-se că este bolnav, chemă pe Tamor, soru-sa, și o dezonoră. Tot aici, ostenit de ani, de lupte, de dezmierdări, bătrinul împărat căută în deşert să reîntinere simţurile sale cele stinse în braţele Abisagăi, cea mai frumoasă fecioară din toată împărăţia.

Afară din poarta cetăţei, ce nu este de parte de schitul armenesc, se vede o mică geamie. Se zice că această geamie este zidită pe mormîntul împăratului David.

Locașul patriarhiei grecilor este foarte întins, compus de mai multe case, împletite una cu alta, fără arhitectură, gust şi cuvînt de a fi astfel. Aici este locașul superiorului arhiereilor și alţi călugări mai mici. Cînd ajunserăm la Ierusalim, cavazul de la Ramla ne duse aici, unde deocamdată trag taţi streinii de ritul oriental, şi de aici cei ce sunt de prisos se trimit pe la alte monastiri grece din Ierusalim.

Pe noi ne duse aici la un călugăr grec, dragomanul întîi al patriarhiei. Acesta se vede că fu însărcinat să ne cerceteze, să vază ce oameni suntem, apoi să ne dea ospitalitate potrivită cu poziţia noastră socială ; dară se vede că persoanele noastre nu prea însuflară mare lucru, căci de aici ne trimise să locuim într-o sală mare, cu alţi patruzeci de pelerini. Aici ne aşternuse, pe lespedea de piatră, cîte un ţol vechi ca la cîni. La această vedere neașteptată chemarăm cavazul şi-i darăm ordin să ne poarte bagajele la vreo locandă. Atunci numai atunci văzurăm o mulţime de călugări, venind să ne invite, fiecare la monastirea sa, unde era egumen. Ei ne aduseră aminte de stăpinii de ospătări ce se arată pe vapoare, cînd ajungi în vreun port, și te ostenesc cu invitaţiile ce-ţi fac și desfătările ce-ţi promit. Noi ţinurăm bine şi ieșirăm din patriarhie cu bagajele noastre. Merserăm la locandă, unde aflarăm mare mulţumire despre toate. Cite zile şezurăm în Ierusalim, pe fiece oară venea la noi cîte un călugăr să ne afle ce oameni suntem ; dar noi răspunserăm la toate întrebările lor atit de încurcat şi contrazicător, încît ei se înturnară mai încurcaţi de cum veniseră.

Pașa, trimeţind la noi pe dragomanul şi doctorul său să ne viziteze din parte-i și să ne vestească că are să vie la noi să ne vază într-o zi, călugării întrară în mai mare curiozitate. Atunci ei crezură <ă ori suntem niște boieri înrîuritori din ţară, sau niște agenţi secreţi trimiși ca să-i spioneze. Mai tîrziu văzură că nu eram nici una, nici alta, ci niște simpli călători cu scrisori bune de recomandaţie.

La intrarea noastră dintr-o preîmblare afară din Ierusalim, nu mai aflarăm la locandă bagajele noastre ; călugării le luaseră și le-au fost dus la monastirea Sîntului Arhangel. Aici ei preparaseră o cameră frumoasă cu trei paturi franceze. Ei ne rugară atîta, încît ar fi fost o impoliteţă din partea noastră să nu priimim ; făcurăm însă condiţie să le dăm ceea ce dam şi la locandă. Călugărul Iona, sau umbra lui Macbeth, ce ne urma neîncetat, fu bucătarul nostru.

Veniturile Sîntului Mormînt sunt :

Din Principate.

Din taxele puse asupra pelerinilor ce vin să se închine în Ierusalim,

Din daruri de la Rusia și alte locuri.

Din închirieri de case etc.

Din moșteniri de la particulari și de la călugări bogaţi, ce mor în Ierusalim.

Însă cele mai însemnate sunt cele ce vin din proprietăţile acestor locuri din Principatele noastre şi din taxa pelerinilor.

Veniturile proprietăţilor lor din Principate sunt destul cunoscute de români, ca să le mai înșir aici, Vom vorbi numai de taxa asupra închinătorilor. Acesti închinători greci, bulgari, sîrbi, arabi, sirieni, ruși etc. abia ajung la Jaffa și trag la monastire și sunt siliți să subscrie într-un registru numele lor, apoi îndată fiece închinător este îndatorat să numere douăzeci și patru de lei turcești pentru ospitalitatea de o noapte, ce se compune d-o supă de linte și un loc de dormit între nişte ziduri deșarte şi umede. A doua zi, daca ei vor să mai sază, trebuie să măniînce de la dînşii. La schitul de la Ramla, fiece închinător suscrie în registru și dă doisprezece lei. Ajungînd la patriarhia din Ierusalim, suma se face cu totul mare, fără ca felul de ospitalitate să se îmbunătăţeze. La biserica Sintului Mormint, la Gepsimania, Betlehem, S-tu Sava, Profetul Elic, la biserica Crucei, pretutindeni unde merg să se închinc, trebuie să dea bani și trebuie să meargă, căci altfel nu i se dă la plecare diploma de hagiu. Pe cei mai săraci îi goneșie, pe unii chiar îi închide, pînă ce plătesc. Afară de aceasta sc ia o taxă de douăzeci și patru lei de om, pentru ducerea la Iordan. Suma totală și anuală ce se ia de la închinători este foarte mare. Pe fiece an vin închinători de la două mii pînă la trei mii oameni şi nici unul nu cheliuicșie în Ierusalim mai puţin de cinci mii lei.

Cînd ajung în mulţime închinătorii în Ierusalim, călugării greci se arată la ferestre cu un zîmbet de triumf și de despreţ totdodată pe buze. Fiecine știe atunci că bucuria lor este determinată prin numărul închinătorilor.

Iată cum vorbește un călător în scrierile sale despre pelerini :

„In fiece an pleacă din Morea, din Arhipel, din Constantinopol, din Asia Mică, Bulgaria, Armenia, Rusia, Siria și Egipt o mulţime de pelerini de toate virstele și de amîndouă sexele. Numărul lor se urca în anul 1784 la două mii. Călugării ce văd pe registre că altădată veneau de la zece pînă la douăsprezece mii oameni stripă că religia cade și zelul creștinilor se împuţină. Dar trebuie să le dim dreptate : acest zel este costisitor, fiindcă cel mai simplu pelerinagiu costă cel puţin patru mii franci“

(Volney).

Altădată dările erau mai mari, fiindcă si turcii luau mai mult de la călugări. Fiece pelerin era dator să plătească un drept pentru întrarea în acest pămînt, fără a mai număra alte dări ce purcedeau din imprudenţa pelerinilor în timpul cît şedea în Ierusalim ; se plătea un drept deosebit pentru orice procesie ; se mai dau bani la guvernămînt pentru dregeri de case, de ferestre, apoi la fiece schimbare a superiorului și a paşci, gratificaţii ascunse ; astăzi este ceva îmbunătăţire.

Patriarhia grecilor are vreo cincisprezece monastiri în Ierusalim. Toate monastirile de afară, cum Betlehemul, Profetul Elie, Sintul Sava, Crucea și aliele au de la patriarhie cîte o mică sumă anuală. Dacă nu se ajunge, egumenul împlinește lipsa cu cîșțigul de la închinători. Betlehemul priimește de la patriarhic zece mii de lei turcești pe an, sau două sute galbeni, pentru ţinerea biscricei, a şcoalei și a oamenilor.

Patriarhia are o tipografie în Ierusalim.

Se cheltuiește încă bani cu dregeri și zidiri, cu toate că am văzut foarte puţine ; se mai cheltuiește cu propaganda religioasă printre arabii creştini. Grecii sunt siliţi să le dea bani, ca să nu se facă catolici ; se mai cheltuieşte cu membrii mesglisului, spre a căpăta felurite favori.

Cîtă osebire din timpii vechi cu cei de astăzi! Astăzi pelerinii ce vin să se închine se priimesc de călugări rău şi pentru un interes material. Cînd aruncăm ochii în cărţile vechi, ne împlem de mirare văzînd schimbarea ! În timpii trecuţi, pelerinii se priimeau aici de cavalerii Sintului loan ; mai tîrziu, de gardienii Sintului Mormint, ce erau de rîndul sîntului Francesco d'Assisa. Păstrind datinele din timpii cei vechi, şeful lor spăla el însuşi picioarele călătorilor şi le da tot ajutorul (Munk).