Cartea a VII-a

Ducerea la lordan a închinătorilor de riul oriental, ca să se moaie în ac: si riu, se face în săptămina cea mare a patimilor. Acea zi este o zi solemnelă. Guvernământul trimite o mare escortă de cavaleri armaţi să însoţească pe cale pe hagii, ca să nu fie atacați de către beduini.

Înainte de pornirea acestei caravane, şeicii sau capii beduinilor trimit la patriarhia greacă deputaţi, care se îndatoară să lase să treacă fără supărare caravana și să dea oameni ca să o însoțească ; patriarhia din parte-i se îndatoară să dea şeicilor o sumă de bani pentru acest sfirşit. Îndată ce se fac aceste formalităţi, pașa trimite din parte-i cavaleri turci şi un om care să facă poliţia pe cale. Patriarhia trimite un călugăr, și beduinii, douăzeci pînă la patruzeci cavaleri de ai Jor cu cîţiva şeici.

Mai înainte de pornire, fiece închinător este îndatorat să numere în casa patriarhiei douăzeci şi patru lei, dreptul sau taxa acestei plecări. Tot patriarhia este însărginată să găsească caii trebuincioşi sau alte mijloace de transport şi să taie pentru toate un preţ hotărît. Caii se plătesc de-

ul

https://biblioteca-digitala.ro

osebit. O parte din acesti bani rămîn în patriarhie ; ceialţi se dau la beduini. Astă dată numărul hagiilor abia se urca la o mie de suflete, din cauza războinlui ce ocupa toată lumea creștină din Orient. Pentru această scădere, călugării nu erau voioşi. Ei ni se plinseră că românii, dintre toţi, nu vin la Ierusalim.

Voincy zice că pe timpul său o ducere la lordan raporta o sută douăsprezece mii cinci sute franci guvernămintului turc, dar atunci numărul hagiilor era foarte marc.

Noi, unindu-ne cu europeii ce profitau de accastă ocazie, ca să vază acele locuri, plecarăm asemenea şi nu ca să ne scăldăm în Iordan, cum fac unii; nici să vizităm urmele cetăților biblice, cum fac turistii Europei, nici ca să spargem splinul, cum fac englezii ; dar ca să vedem această mare procesie, atît de curioasă și impozantă. Trebuie să aibă cineva credinţa adincă şi lăudabilă a vechilor creştini sau frumoasa nebunie a arheolugilor ce caută ruine, ca să călătorească cu plăcere în aceste locuri, pe o căldură atit de tare, un soare atit de arzător şi un tărim atît de uscat. Toate locurile acestor țări sunt mai frumoase în cărțile călătorilor, dispuși totdauna să laude orice văd, ca să intereseze pe cititori ; dar în realitate scad mult, căci cele mai multe lucruri care fermecă pe învăţaţi nu sunt sigure. Natura ea însăși, în aceste părți, nu are nimica de pitoresc să despăpubească pe călătorul deziluzionat și seamănă ea însăşi că a îmbrăcat vălul întristărei şi al morţei, de cînd mintuitorul lumei a suferit pe cruce „pentru oameni. Văzind această natură săracă, aceste stinci goale şi arse de soare, pe care iarba și arborii parcă se cred că se umil:sc de a crește,

212

https://biblioteca-digitala.ro

aceste văi coperite de năsip şi acele plante c6 pălesc și mor îndată ce se nasc, noi încurcam un simtiment ce nu are nici meritul adîncei melancolii, ci acela al abaterei și al morţei.

Plecarăm toți deodată, avînd în capul procesiei o bandă de muzică arabă, ale căror instrumente a trebuit să se fi născocit înaintea potopului lui Noe. Mai toată populaţia din Ierusalim ieşise afară din poarta Sintului Ștefan și in valea lui Iosafat, să privească trecînd armia pelerinilor. Trecurăm printre două rînduri de femei arabe, turce, ebrce ctc., cele mai multe învălite la faţă. |

După trei pătrare de oră, trecurăm pe lingă satul Bitania, unde, după tradiţie, locuia Lazăr cu surorile sale Maria şi Marta, şi unde se retrase Isus, în cele din urmă zile, de goana ebreilor. Cițiva arabi, ce locuiau acest sat, arată pentru citeva parale celor ce vor să crează un mormint şi o grotă, zicînd că este grota unde locuia Lazăr şi mormîntul său.

Pretutindeni, în Palestina mai ales, pe unde trec streinii, oameni, femei, fete stau pe cale și fără cuvint, nici ruşine, îţi cer bacşişul. Trei ore de la Ierusalim, munţii ce,treceam începură din ce în ce să ia o fizionomie mai tristă, mai sălbatică ; verdeaţa încetă cu totul şi calea se făcu anevoioasă. De cînd în cînd vedeam, pe marzinile drumului, rădicîndu-se, asemenea morţilor ce imaginaţia poeţilor germani îi vede rădicîndu-se din morminte, cîte o fiinţă omenească, cîte un beduin, jumătate gol, cu chipuri palide, zbircite şi sinistre pe care rătăcea un zimbet amar ce făcea şi mai sinistră fizionomia lor. Aceste fantasme “întindeau o mină neagră, ce ai fi vrezut transpa-

213

https://biblioteca-digitala.ro

rinte, să priimească bacşișul, pe cînd cu ceialtă mină ţinea o puşcă.

Cînd ajunserăm în virful cel mai înalt, văzurăm valea Iordanului, care pe ici pe colo, pe unde se scura capriţiosul rîu, era verde rizătoare. Aici se vede Iordanul curgind în ocoluri și Marea Moartă închisă între doi munți.

După citeva minute eram în vale. Caii nostri ne duseră cu iuţimea vîntului la locul unde a fost altădată cetatea Ierihonul. |

Teriho sau Cetatea Palmierilor era așezată în această vale, şase 'ore departe de Ierusalim. Ea se luă de ebrei sub Iosue, următorul lui Moise. Patruzeci de ani după sosirea ebreilor în Palestina, oameni, vite, tot ce era vieţuitor într-această cetate căzu sub sabia cuceritorilor ; cetatea se arse cu toate avuţiile ei. losue pronunţă atunci anatema peste toți aceia ce vor zidi din nou aceste ziduri. Cu toate acestea, se rezidi de Hial de la Betel. Aici locuiră mai în urmă profeţii Elie și Elisei. Cind se înturnară ebreii din exilul Babilonului, aflară Ierihonul în floarea lui. Principii Macabei îl fortifică mai în urmă. Erod făcu aici un teatru “şi un palat. Sub Vespasian se dărimă; Adrian o zidi din nou. Pe timpii cruciaților se arse cu totul. Iar astăzi nu se mai cunoaşte nici o urmă. Palmierii cei vestiți au căzut sub săcurea beduinilor. Rozele de la leriho, despre care vorbesc poeţii. au încetat de a mai crește în aceste locuri, de cînd mina delicată a fecioarelor Ierihonului a înghețat sub sărutările morţei.

Pretutindeni prada, dezolaţia ne aduce aminte de răutatea omului din toate locurile, din toate timpurile ! Oare cartea trecutului, scrisă cu lacrime de singe, nu vădește că viitorul nu va fi

214

https://biblioteca-digitala.ro

mai ferice ? Tristă și dureroasă cugetare ! Cit de mult trebuie să sufere omul cel bun la această gîndire !... Prezentul se amestecă încă şi mărturiseşte că nu este speranţă pentru visele cele dulci ale inimilor nobile și generoase. Amar acelora ce în zborul imaginaţiei lor și-au format o patrie, o societate ideală şi frumoasă ca sufletul lor! Vine o zi cînd tot ce este verde, tot ce este tînăr în inimă îmbătrinește şi se usucă! Ferice încă de acela pe care moartea îl coseşte înainte ce trista realitate nu a cosit încă florile inimei sale.

Nu departe de Ierihon, zice sîntul Antonin în călătoria sa, pe cei dintîi timpi ai creștinismului, se afla într-un munte o grotă, unde locuiau în rugăciune şapte fecioare. Fiecare fecioară avea cămăruța ei în fundul grotei, venite fiind aici din pruncia lor. Cind murea vreuna din ele, se îngropa în cămăruţa unde locuia și se scotea altă cameră pentru altă fecioară. Aici se zice că se păstra pînzele sau giulgiul cu care s-a fost coperit corpul lui Isus.

Această vale are șase ore de lungime, trei de lărgime. Pămintul ei este năsipos și coperit ici colo de ierburi palide și rari. Pe locul unde a fost cetatea Ierihonului, se află o dumbrăvioară de arburi sălbateci crescuţi din sînul năsipului și face un fel de oazis în mijlocul deșertelor vecine. La umbra acestor arbori cură un rîuleţ ce vine din muntele Carantania. Iosif zice că izvorul lui era foarte aproape de vechea cetate. Profetul Elisei, care își dete numele său acestui rîu, îndulci apele lui, ce mai nainte erau sărate. „Aduceţi-mi sare“ zise profetul locuitorilor şi, aruncînd sarea în izvorul riului, mai zise: „lată ce zice Domnul, această apă nu va mai da nici moarte, nici secetă“,

Apoi apa se făcu bună.

213

https://biblioteca-digitala.ro

Munţii între carii se află această vale sunt înalţi, sterpi și pulberaţi.

Muntele Carantania, ce este aici, este acela unde Isus a postit patruzeci de zilc şi unde i s-a arătat diavolul ca să-l ispitească. Pe coastele acestui munte, mai în sus de fîntină, se află ruinele unci monastiri. Mai înainte, mergind către Marea Moartă, se văd ruinele monastirei Sîntului Ioan : sunt pe jumătate surpate. După losue şi vestitul călător d'Anville, aceste ruine se află pe tărimul unde a fost în vechime Galgala, unde tăbăriră ebreii, după ce trecură Iordanul, şi unde șeful lor înălță douăsprezece pietre ce scoase din Iordan, spre aducere aminte că Israel a trecut Iordanul. Aici ebreii începură să practice tăierea împregiur, pre care o părăsiseră de patruzeci de ani. Tot aici mîncară, pentru: întîia oară, îructe din pămintul Canaan. Aici îngerul războiului se arătă lui losue. Galgala se făcuse cartierul general al ebrcilor. De aici porniră în contra lui Adonisec, rege al Ierusalimului.

Prin stăruirea călugărilor greci, se așeză pe lingă dumbrăvioară o mulţime de corturi destinate pentru pelerini, nefericiţii călători carii plăteau toate : cheltuielile. procesiei. Dar printr-o întimplare, ce nu este rară. în analele socictăţei omenești, corturile se ocupară de călugări şi de rudeniilelor, de cavazi, de beduini ; hagii rămaseră sub cer, expuși la soarele zilei şi la roua nopței. " Călătorii europei așezară corturile lor lingă un apedue. :

Călugării ne-au fost zis la Ierusalim să nu luăm provizii. căci acolo (la Ierihon) ei au îngrijit de ale măncărei, cum şi de un cort pentru noi trei. Chiamil-pâşa însă ne-a fost zis : „Nu vă lăsaţi în speranţa călugărilor !“* El avea dreptate. Dupe ce

216

https://biblioteca-digitala.ro

ajunserăm la Ierihon şi cerurăm un cort, călugărul dragoman ne răspunse ci nu are nici un cort. Lin norocirea rioastră, pașa nec trimisese un cavaz la plecare. Acest om preţios, îndată ce se încunoştiință de bunăvoință a călugărului, s> duce cu patru beduini şi puse mîna pe cel dintii cort ce întilni mai îndemînă. Acel cort cra ocupat de nepoatele călugărului. Fapta noastră supără atita pe unchiul, încit nu vru să ne trimiţă mîncare. Noi aveam cu noi bucătar, pe popa Iona sau Elidor. Cavazul ne aduse cele trebuincioase ; umbra lui Macbeth le prepară, trecîndu-le prin foc si prin apă, și noi prînzirăm ca totdauna; ba încă trimiserăm să invite a mînca cu noi călugărul dragoman. El refuză cu amărăciune.

Pină a nu se face toate aceste, mai multe fete de beduini, din satul vecin, veniră printre corturile noastre. Într-un loc se opriră, se luară de mină, făcură o horă și începură a se întuma în dreapta și în stînga, cîntind o arie sălbatică cu niște voci guturale și, din cînd în cînd, bătind din palme și fluicrind într-un chip necunoscut în țările noastre, imitind oarecum fluierul greierilor de cîmp. Cea mai înaltă dintre ele sta singură în mijlocul lor şi părea că ţine tactul.

Dupe aceasta veni rîndul cavalerilor arabi. Jucară giritul pe cai arăbești foarte frumoși. Această exerciţie fuse frumoasă în adevăr. |

Dupe dînşii veniră comedienii, muzicanţii și zi" cătorii de vorbe comice.

Aceste petreceri dăiniră pînă după miezul nopţei. Cu toată osteneala noastră, nu puturăm dormi de multele zgomote ale oamenilor, vitelor și de necomoditatea ce încercam. Prînzul trecuse bine ; Jar culcarea era altfel. Ne culcarăm sub cort, avînd, în loc de perne, şelele cailor și, pentru aş-

21

https://biblioteca-digitala.ro

ternut nisipul desertelor. Mulţime de insecte încă ne supărau cu muşcăturile lor.

Abia una dată închiserăm ochii ; dar ne deşteptarăm repede, treziţi de o mare larmă. Hagiii au fost dat bani, ca să fic siguri pe cale despre tilhari. Acum călugării şi șeicii beduinilor voiră să dovedească că acei bani erau bine daţi; voiră poate să mai ia și alţii. În vecinătatea corturilor se aşezară, încă de cu scara, beduini armaţi, avînd consignă să nu lase pe nici un om din călători să se depărteze măcar zece pași de la corturi, ca să nu-i atace tilharii.

Tot acesti beduini plecau, despărțiți, şi sc înturnau toţi împreună către corturi strigind şi descărcînd puştele. Atunci şeicii lor dau alarma și trimiteau pe alţi beduini, ca să tracteze cu înemicii comuni, ce veneau să ne despoaie, sau să se bată cu ei, dacă nu vor voi să tracteze. Dar inemicii comuni, oameni cu minte, au ales totdauna pacea și au venit la corturile noastre, ca să ne apere. Aceste şiretenii ţinură toată noaptea şi se repetară chiar în ducerea la Iordan. Șiretenia nu este o proprietate a civilizației ; este proprie tutulor ființelor vieţuitoare, oricare ar fi felul lor, şi a tutulor popoarelor, oricare ar fi starea lor de civilizaţie. Dar se află mai ales în natura fiinţelor celor slabe, la care ea ţine locul puterei ce le lipseşte. Cu cii un om este mai slab cu atit este silit să alerge la şiretenie, sau ca să se apere contra celui mai tare, sau ca să atace el însuși. Ceea ce este pentru individe, poate, în acest caz, să se aplice și la popoare.

Beduinii se află în această categorie, în care un popor nu poate vieţui, fără să alerge la șiretenie. Divizia, neștiinţa despre puterea lor, despotismul

218

https://biblioteca-digitala.ro

a-i goneşte din societate, trebuințele viețuirei -au 2dus la stare do slăbiciune. Dar oricare ar îi cauzele slăbiciunei lor, este netăgăduit că sunt un popol plin de șşireienic.

Mulţi scriitori maii, între alţii Volney, s-au aprins de mirare pentru czracterul lor onest ! EL pune înainte datinele lor; între altele multe, accasta : că dacă o dată mănîncă din masa ta, apoi te apără cu sîngele său şi, cînd va să-ţi facă rău, te vesteşte, nevoind să ia din masa ta. Cum poate să aibă caracter frumos un popor în a cărui ţară nu poţi merge, fără să fii despuiat, bătut sau ucis,

„dacă te aperi ?

Beduinii sunt arabi musulmani, locuiesc deșerturile care se întind de la țărmurile Marocului pînă la hotarele Persiei. Sunt despărțiți în seminţii, cu şeicii lor. Limba lor este cea arabă. De relipgiune nu îngrijesc mult: Mahomet îi numea rebeli, pentru această cauză.

Nu au case, nici locuri hotărite, dar aleg totdauna tărimurile vecine cu vreun riu, unde se află apă și ierburi pentru vite; tirăsc în toate părţile după ei corturile și vitele care îi hrănesc cu laptele lor. Nu lucră pămintul niciodată. Mincarea lor este foarte simplă. Seamănă în multe locuri cu ţiganii nomazi din Principate. Ei sunt negriciaşi la faţă, macri. Vestmintul lor este o manta lungă de lină sau altă materie, cu un capuşon pe cap, peste care se leagă cu o funie. Această maânta se cheamă baracan ; cei mai avuţi poartă pe sub manta cămașe. Femeile lor au cite o cămașe groasă de pinză albastră şi o maramă iarăşi de pînză, pe cap. Adeseori se războiesc între dinşii. Cît despre starea lor în privinţa turcilor, sunt totdauna în revoltă. Cei din fundul desertelor sunt

cu totul neatirnaţi.

18* 219 https://biblioteca-digitala.ro

Acesti străncpoţi ai vechilor patriarhi, duţ Gischoe, ar fi mai onvsti decit străbunii lor. Aces autor dă un exemplu și zice că unul din şeicii be duinilor, priimind de la pasa Egiptului o leafe mare și postul de guvernator de piovinție, nu afli nici o fată de beduin, care să priimească să-l ie de bărbat. Aceste sentimente nu se potrivesc cL datinele fetelor care le-am văzut pretutindeni întinzînd mîna la călători, să ia mila ce o cer cu neruşinare.

Tot acest autor: mai zice despre ei: „Femeile măritate poarlă un fel de cămașe mai puţin grațioasă decît a felahelor din Egipt. Fetele lor în genere sunt goale : ele nu au nici o grijă de coafura lor; părul lor este împletit, strins şi uns cu grăsime... Cind un beduin va să se însoare, trimite o cămilă la părinţii fetei; dacă darul este priimit, capătă voia să vorbească cu fata, cara, în această întîlnire, sau priimeșşte sau refuză propoziţia. Cind răspunsul este favorabil, se hotărăşte ziua nunţei. Mirii șapte zile nu se văd; în a opta, se adună în casa părinţilor fetei. Atunci se taie citeva oi şi adunarea se dezmiardă, uitindu-sc alergînd cămilile ; a doua zi, mirii se așază într-un cort. Cămila dată înaintea nunţei se face propvictatca miresei...“

Am putea zice o mulţime alte lucruri despre acesti sălbatici ; dar fiindcă cele mai multe nu pot să intereseze mult pe cititori, vom sfîrşi spuind o istorie ce ne zise cavazul nostru Hasan.

Pe cînd auzirăm afară o mare larmă, Hasan întră în cortul nostru, să-şi ia pistoalele și sabia ce Je depusese aici.

— Te armezi de bătaie? îl întrebarăm noi. „_— Nu, răspunse el; dar bine este ca anna să fie totdauna lingă om... cu beduinii se întîmplă

220

https://biblioteca-digitala.ro

iulte. Sunt gilcevitori şi te înfruntă... În astfel le întimplare, vorbele sunt deşerte... loviturile „ji dau dreptate.

— Este adevărat, îl întrebă unul din soţii mei, că aceşti sălbatici despoaie pe călători ?

— Se întîmplă citeodată. Aici nu sunt tilhari, de meserie, dar sunt toţi tilhari de întîmplare. De ie vor găsi singur sau în număr mic şi ncarmat, cei dintii beduini co-i întilni te dezbracă ; de te vei apăra, te bat ; de vei trage cu focuri, te ucid. Sunt ciţiva ani de cînd mi s-a întimplat chiar mie una bună...

Vorbind astfel, Ilasan îşi împlu ciubucul ; şezu şi începu astfel :

— Sunt doisprezece ani de cînd veni în Ierusalim o doamnă mare din ţara rusească. Această doamnă, după ce văzu toate lucrurile din oraș, voi să vază monastircle din afară. Într-o zi plecă la monastirea Sintului Sava cu două femei ale ei și un om ce o servea. Datina este cînd un călător de biserica grecească face accastă călătorie să spună călugărilor de la patriarhie, cari găscsc cai şi îi dau un beduin spre gardă, iâr călătorul plătoşte o sumă de bani. Această doamnă nu dete de ştire călugărilor, ci trimise să ccară un om de la pașa. Paşa mă trimise pe mine.

Plecă dar cu două femei, un om și cu mine. Eu mergeam înaintea tutulor. Dar abia nc urcarăm pe un munte, și sase oameni ascunși după niște stînci întinseră puştile, strigîndu-ne să stăm. Totdodată, înturnîndu-se către minte : „lar tu, lasă ghiaurii şi fugi, căci altfel te vom ucide !“.

Mai întîi îi rugai cu binele să ne lase să trecem înainte ; nu fu cu putinţă. Trăsei sabia ; dar patru alţii, ce nu se arătaseră încă, mă apucară pe la spate, îmi luară armele şi mă legară strîns

18 221

https://biblioteca-digitala.ro

şi mă lăsară să zac pe pămînt. Dar copiii ce ve: neau după cai, precum și servul, aflindu-se mai în urmă, o luaseră la fugă 'înapoi, Beduinii deteră pe femei jos după cai, apoi le invitară să se dezbrace și să le dea lor vestmintele. Ele, tremurînd de spaimă şi ameţite, se dezbrăcară de orice vesiminte purtau peste cămăși şi crezură, că beduinii se vor mulţumi pe atita , dar albeţea cămăşilor îi răpi ; ei cerură să se dezbrace chiar de cămăși. Puteţi să vă închipuiţi că mai întîi nu se supuseră, ţinute de ruşine, dar beduinii le tăiară cămășile dupe ele și le luară cu celealte vestminte. O damă mare, tinără, care nu umblase poate în viața ei decit pe covoare scumpe, iată-o acuma goală, cum se născuse, în mijlocul tilha-: rilor, cu picioarele plăpînde călcînd pe pietrele arzătoare și colțoroase ! Dar ce erau acele necazuri pe lingă rușinea ce simțeau să se vază goale sub ochii atiîtor oameni ? Beduinii însă luară caii şi fugiră.

Atunci le strigai în limba grecească să vie să mă dezlege, căci numai așa aș fi putut să le fiu de ceva ajutor. Dar puteau ele să mă dezlege, fără să se ruşineze, în starea în care se aflau ? Trebuiră însă a mă dezlega. Cu tarabuluzul meu învelii pe una, cu briul pe a doua şi cu minteanul pe a treia. lar de aici merserăm, cum puturăm, la monastirea Siîntului Sava. Aici altă nevoie! Dupe canoanele monastirei, femeile nu se priimesc înuntru. Egumenul trimise însă vestminte călugăreşti pentru cîtetrele, le găsi trei măgari şi ne înturnarăm la Ierusalim, însoţiţi de zece beduini armaţi, ce trăiau din pinea monastirei.

Astfel ne vorbi Hasan şi ieși armat.

222

https://biblioteca-digitala.ro

Pe la trei ore după miezul nopței, caravana se repară de plecare către Iordan. Beduinii şi caalerii turci deschiseră calea. Această armie e elerini, compusă de oameni, de femei, de copii: in mai toate naţiile, pe cai, pe asini, pe cămile, je jos, se silea să ajungă pe mergătorii inainte u torţe aprinse în mînă. Toţi se îndesau, sa loreau unii de alţii ; femeile şi copiii ţipau de prin zoşurile în care se aflau pe cămile; caii nechezau ; asinii răspundeau prin nişte ţipete neplăcute urechilor nededate cu melodioasele lor con“erte, Arabii, voind să puie ordine prin rînduri, făceau mai mare larma şi încurcătura. Această caravană, compusă de o mie călători, număra încă o mie de oameni, gardieni, închirietori de cai şi o pulbere de speculatori de tot felul, ce urma cu mărfuri pacinica noastră armie,

Văzind această mulţime, mai de toate limbele și religiile mergiînd către locul unde Isus a priimit botezul, însufla respect și da caravanei un caracter nobil și maiestos. Dar acest sentiment se stingea îndată ce analiza cineva natura acestei caravane. Turcii, arabii, beduinii mergeau la Iordan pentru un interes material, pentru o sumă de bani ; călugării, să împlinească o datorie cumpărată cu bani de către călători; o mare parte din călători, ca să treacă prin toate formalităţile impuse acelora ce vor să poarte titlu cel dorit de dînșii, de hagiu ; europeii, de curiozitate; răminea o mică parte de oameni care luase această cale împinși de un sentiment religios... Cît de adiîncă și adevărată este vorba Scripturei, ce zice : „Mulţi chemaţi, puţini aleși !“

223

https://biblioteca-digitala.ro

De la Ierihon la riul Iordanului sunt trei ore Noi ajunserăm acolo cu lumina zilei, după şasi staţii ce făcurăm, din voinţa arabilor, ca să ni asicurăm mai înainte de poziţia îinemiciloi comuni.

Vederea acestui riu n-are nimica de rat, afară de suvenirele religioase ce ne păstrează. Lărgimea Jordanului este de șasezeci pină la șaptezeci picioare ; douăsprezece picioare de adincime. Seamănă mult cu riul Dimboviţa pină ce nu ajunge la șanțur" ; dar este mai repede. Apa lui este turbure. Malurile sunt coperite de sălcii şi alţi arbori sălbateci. Locul ce el stropește este mai verde decit celalt tărîm al băiei.

Ebreii îl numcau larden ; arabii, El-Șarid. Iordanul se face din trei riuri : din Hasbeni, care iese din muntele Gebel-el-Şeic ; din Dan, ce iese despre Hasbeni. aproape de Tel-el-Cadhi; din Bancas (Paneas), ce vine de la cost și care iese dintr-o peșteră de lingă Baneas, vechea Cesarea Filipi. Aceste irei riuleţe, împreunîndu-se, fac Iordanul. El cură mai întii în lacul numit El-Hulci (Samoconites), apoi iese din lac și aleargă pe băile Galileci. Trei ore şi jumătate de la acest lac, cade în alt lac, ce se cheamă lacul Tiberiadei, pe limba ebrce : Iam Chineret. Iordanul iese încă din acest lac, fuge pe valea Gorulu şi, la o distanţă de douăzeci și cinci ore, se aruncă şi piere cu totul în Marea Moartă.

Caravana noastră se opri pe malul Iordanului, într-un loc unde se zice că Isus ar fi fost botezat de Ioan. Îndată ce ajunseră pe mal, mulţimea peJerinilor greci voi să se arunce în apă; cei mai mulţi din ei erau osteniţi, asudaţi; dar aceasta nu-i opri de a se scălda, îndată ce ajunseră. =.

224

https://biblioteca-digitala.ro

Fiecare se cufunda de trei ori în apă; o a doua persoană trebuia să-l moaie. Avea fiecare om si femeic o cămaşe de borangic supţire, făcută înadins pentru scăldarea în Iordan. Cu această cămașe trebuie să sc îngroape la moarte. Unii însă nu aveau cămăși. Femei de toate virstele şi albeţelc, cu cămăși supţiri, altele fără cămăși, despletite, se aruncau în apă, printre oameni, și își expuneau asifel corpul lor la vederea arabilor surizători. Ar fi crezul cineva că vede o scăldătoare a nimielor din mitologie. Atita numai că cele mai multe din aceste nimfe îmbătriniscră şi se urîţiseră acuma. Un preot grec intrase în apă îmbrăcat, şi acolo citea pe o carte.

Iată ce zice, în ilinerariul său, sîntul Antonin : „Valea Iordanului era locuită de sihastri. În luna lui iulie şi august, malurile Mărei Moarte, în vecinătate cu gura Iordanului, se copereau de leproşi. După ce stau toală ziua culcați pe mal, seara se muiau în apa lacului Asfaltit, și Dumnezeu vindeca pe cei care voia el... Segor era încă în picioare... Șapte monastiri de oameni și șase de femei se aflau prin vecinătate. O cruce de lemn, înfiptă în apa Iordanului, însemna locul unde Mîntuitorul priimise botezul. În ajunul epifanici, în tot anul, veneau aici mulţime de creștini, ccl ce serba, întra în rîu, îl binecuvînta, şi îndată rîul Iordanului se oprea cu mare zgomot ; undele rămiîneau nemișcate, Creștinii din Alexandria veneau la această solemnitate cu vase cu balsam și alte aromate, pe care le umplea cu apă din Iordan. Din această apă stropeau corăbiile la fiecare nouă călătorie pe mare. Creștinii părăseau lordanul, după ce se muiau în apa sîntă... După ceremonie, undele Iordanului începeau iar să cure ca mai înainte către Marea Moartă.“

https://biblioteca-digitala.ro

Aceste sunt scrise de o mie două sute de ani Ducerea la Iordan este dar o veche datină.

Mulțimea cu care venisem aici era să se întoarcă îndată la corturile de la Ierihon, unde erau să mai doarmă o noapte. Grecii nu iubesc să vază Marea Moartă. Noi lăsarăm aici pe toţi acei scăldători și purceserăm către lacul Asfaltit. Un şeic de be. duini ne dete, pentru cincizeci lei de persoană, un cavaler să ne însoţească pe cale. Cu un singur beduin, eşti totdauna sigur d-a nu fi atacat de boduini. Ei despoaie adesea pe acei călători ce nu se însoțesc de unul din ei, căci aceia dovedesc că nu au plătit dreptul de călătorie în locurile lor. După o oră și jumătate, ne aflarăm pe malurile lacului, unde întîlnivăm o mare companie de englezi și francezi.

Acest lac sau mare este închis între doi munţi. Este de douăzeci leghe de lung și patru numai de lat. După La Jenesse (c. 14-8-3,) pe acest loc, unde astăzi este lacul, altădată era o vale, numită Sidim. Aici se aflau o mulţime de puțuri de asfalt. Se zice că această mare se formă din catastrofa care arse cetățile Sodoma, Gomora, Adana şi Seboina. Mai înainte de această catastrofă, aceste cetăţi erau guvernate de patru domni, cari se aflau sub suzeranitatea lui Chedorlaomer, rege al Elamului sau al Suzianii. Nu se ştie sigur originea acelor popoare, Cei patru domni se răsculară una dată împotriva lui Chedorlaomer. Acesta merse înaintea lor cu oaste, îi bătu în valea Sidimului, apoi se înturnă, cu o mulțime de robi şi avuţii luate de la enemici. Acest rege luă atunci rob pe Lot, nepotul lui Abraham. Abraham, auzind, plecă cu robii săi împotriva lui Chedorlaomer ; îl ajunse, îl bătu şi îi luă toate prăzile şi pe cei ce acest rege făcuse robi. Lot dar locuia în aceste

2265

https://biblioteca-digitala.ro

locuri. încă de cînd se deosebise de Abraham.

În Biblie se zice că Dumnezeu spusese lui Abraham că are să piarză acele cetăţi. Abraham rusă pe lehova să cruțe pe locuitori, sperînd că cei răi se vor ierta pe lîngă cei buni; dar fiindcă drepţi nu erau, arderea Sodomei și celoralte cetăţi fu hotărită. Doi vestitori cereşti se duc la Sodoma să scape pe Lot şi familia sa. Lot îi priimi în casă ; dar locuitorii cetăţei ocoliră casa lui Lot şi cerură să le dea pe acei oaspeţi. Vestitorii cerești spuscră lui Lot ceea ce era să se întimple gi ziseră să iasă îndată din cetate. Lot şi familia lui crezură că este o mistificaţie şi nu voiră să-i asculte ; vestitorii însă iau pe Lot și familia sa, prin silă, şi îi depun afară din cetate, printr-o putere peste natură. Atunci o ploaie de foc şi pucioasă cade și arde cetăţile. Femeia lui Lot se uită spre cetate, dar fuse schimbată îndată într-o stîncă de sare.

Victor Hugo, un poet francez, a compus o frumoasă pocmă asupra acestui sujet.

Acest lac este cunoscut în Biblie sub numele de Marea de Sare, Marea Orientală. Grecii şi romanii o numoau lacul Asfaltit, din cauza mulţimei de asfalt ce se află pe malurile mărei. Arabii îl numesc Bahret-Lut (Marea lui Lot). Numele de Marea Moartă îi este dat de Euseb şi de sîntu [eronim ; acest din urmă, în comentariele lui asupra lui Ezechiel, zice că se cheamă astfel, fiindcă nu se află nimica viu în apa ei.

În adevăr, nimica trăitor nu se află în marea aceasta. lată cum se exprimă Volney :

„Nu se vede nici verdeață pe malurile ei, nici pește în apă ; dar nu este adevărat că aerul să fie atit de inveninat aici, încît paserile să nu poată sbura pe dasupra apei, fără să le facă rău... cauza

2217

https://biblioteca-digitala.ro

lipsei vegctalelor și animalelor este sărățimea acră a apci, ce aici este mai tare decit în alte mări ; pămîntul din vecinătate, plămădit cu această sărăţime< nu produce plante ; aerul chiar, care se încarcă de sărăţime prin evaporaţia mărei și care priimeşte încă aburii pucioasci şi ai bitumului, nu prieşte vegetației.“

Se zice că oamenii pot să plutească în marea aceasta, fără să înoate, din cauza greutăţei apei. Iosif scrie că Vespasian dete ordin să arunce în accastă mare oameni cu mînile și picioarele legate și plutiră pe faţa apei. Noi ne scăldarăm aici ; apa este groasă, te face să pluteşti mai mult decît apa celoralte mări ; însă nu atita preciît scriu unii călători. Icşind din apă, eram toţi albi pe faţă și pe păr dc felurite lucruri ce se află în apa acestei mări.

După o experienţă făcută, peștii din alte mări mor îndată ce-i pune în apa din acest lac.

Cităţimea de apă, ce cură din lordan în acest lac, este mai lesne de crezut că se evaporează, decit că se strecoară prin vreo comunicaţie ascunsă cu alte mări.

Vederea acestor locuri, cele mai triste ce pot să lic, este atita de împovărătoare; natura aici se pare atita de degradată, încit ţi se pare că distrugerea generală a lumei a început aici! Sufletul călătorului se despoaie de tincreţe, de poezie, de iluzii şi într-un minut îmbătrineşte. Un siagur smtiment îl mai pune în mișcare : acela al distrugerei şi al morţei ! a |

Nu departe de malurile acestei mări a trebuit să fi fost cetatea Masada, ce se făcu. vestită în timpii lui Titu, prin purtarea ebreilor încongiu-

228

https://biblioteca-digitala.ro

raţi de romani. După luarea Ierusalimului de Titu, Flaviu Silva încongiură Masada. Elcazar, ce comanda garnizoana ebree, văzînd că nu este mijloc să se apere cu succes, dar nevoind nici să se închine cu rușine, luă o hotărire teribilă, pe care o găsiră de bună toţi soldaţii din cetate. Ebrcii, după ce îmbrățișară femeile și copiii lor, chiar cu minile lor îi uciscră. Pe urmă tracoră la sorţi zece oameni ce erau îndatoraţi să ucidă pe ceialţi, apoi ci însuşi să se ucidă pînă la cel din urmă între ci, ca să nu cază nimeni cu viaţă în mîinile romanilor. A doua zi, romanii, întrind în cetate, se mirară de tăcerea ce domnea acolo. Atunci ieşiră două femei şi cinci copii ce scăpaseră ascunzindu-se prin apeduce. Ele spuscră romanilor cele întimplate. l.a vederea cadavrelor, soldaţii romani vărsară lacrimi.

De la Marea Moartă ne înturnarăm la Ierihon prin locuri năsipoase și neîmblaic, Astăzi în Palestina nu sc vede o cale bună, nici șosele. Cu toate acestea cra un timp cînd se aflau şi pe aici drumuri bune. Sub ebrei erau șase mari drumuri : patru plecau din Ierusalim ; unul spre n.-e. mergea în Perea, trecînd prin Muntele Maslinilor, deșertul Ierihon și Iordanul ; altul se ducea spre Sisen şi Samaria în Galileca ; al lreilea mergca spre vest, la Jaffa și la mare ; al patrulea se ducca la Hebron, dc unde înainta pînă în golful Elanitiv ; altul încă mergea de la Acra la Damasc şi altul trecea pe lungul țărmului mărci. Iosif zice că Salqmon ordină să se paveze cu piatră neagră sau de bazalt şoselele ce mergeau la Ierusalim. Aceste

"drumuri se chemau mesila.

229

https://biblioteca-digitala.ro

La Ierihon era să mai ir'cem o noapte. Noi voiam să pornim chiar noaptea, prin deserte, către sîntul Sava ; dar călăuzii nostri se opuseră, zicînd că este mare pericol despre tilhari. Astfel rămaserăm noaptea aici, și a doua zi pornirăm cu toţi pelerinii spre Ierusalim.

https://biblioteca-digitala.ro