Cartea a VIII-a

Miercuri pe la zece ore întrarăm în Ierusalim. Mulţime de lume ne aștepta, ca la plecare, să ne vază revenind. În cetate era o'mare mișcare, zi de tirg. Stradele cetăţei ni se părură mai necurate decit totdauna. Se vede că de o mie de ani lerusalimul nu a luat nici o schimbare în ceea ce se atinge de curăţenia căilor. Căci pe la opt sute ani după Isus un episcop de la Gaulles, sîntul Arnulf, zice că se făcea, pe timpul său, în cetatea sîntă un tirg mare, şi mulţime de oameni veneau atunci în Ierusalim ; că multele cămile, cai şi boi împleau de necurăţenii cetatea lui Isus; însă, după tîrg, o ploaic minunată cădoa reculat şi spăla căile. Din nenorocire această ploaie nu mai cade şi cetatea nu este curată. Guvernămintul se vede că așteaptă o ploaie ca aceea, ca să curețe stradele.

Joia este hotărită ca să se facă un serviciu religios, cel mai frumos ce am văzut aici, căci are în sine un princip moral. Înaintea bisericei Sintului: Mormiînt, pe o înălţime făcută din lemne, se face spălarea picioarelor apostolilor de Isus: doisprezece călugări înfăţişează pe cei doisprezece apostoli ; un arhiereu pe Isus. Spălarea se face în public.

Sîmbătă merserăm la biserică, să fim de faţă la ceremonia ce se face pentru venirea focului sînt pe mormîntul lui Isus. În timpii vechi această ceremonie se făcea de catolici. Astăzi catolicii nu o mai fac ; numai grecii şi armenii schismatici o mai practică.

Oameni mai din toate părţile lumei se adunară aici, ca să dea tributul de recunoștință celui care învățase pe oameni să iubească şi să sufere pentru iubirea neamului omenesc. Puţini oameni însă înțeleg adincele cugetări ale lui Isus! Şi mai puţini sunt accia ce urmă voinţelor lui ! Cind cineva a împlinit formalităţile impuse de disciplina și regulele bisericei, crede că și-au împlinit datoria de creștin, pe cînd faptele nu seamănă cu voinţa celui ce a pus anatema pe cele rele.

Biserica era plină de lume: englezi, germani, francezi și alte neamuri veniseră să fie faţă şi să mulțumească curiozitatea lor. Soldaţii turci, postaţi pe la toate ieșirile, prevegheau la păstrarea ordinei. Cu toate acestea, arabii de ritul oriental făcură din biserică un fel de tirg; vînzătorii de portocale, de cafele, şerbete, circulau neîncetat prin biserică, lăudind marfa lor, prin strigăte neplăcute. Oriunde aruncai ochii, se vedeau turme de femei arabe învălite la ochi ca nişte măști de bal, șezind, unele să mănînce în biserică ; altele aduseră aici, dupe la casele lor, aşternuturi şi învălituri și dormeau în biserică, așteptînd începutul ceremoniei. Oamenii beau cafele şi fumau pe ici pe colo, prin colţuri.

De cînd în cînd, v=derea tutulor sc oprea pe niș>> arabi de rit-l oriental, carii, întrind cu raulțimea pe poartă, ieșeau pe alta, după ce trec-a" de două-trei ori biseri-a, ţinindu-se de mînă

232

https://biblioteca-digitala.ro

“şi dănţuind sau sărind în sus ca niște turbaţi. Ei şuicrau ca greicrii şi băteau apoi în palme; ocoleau un cerc ce se afla în lespezile capelei greceşti și unde grecii de aici, în neştiinţa lor, zic că se află centrul pămîntului, Vorbele ce spuneau erau acestea : „Numai religia grecilor este adevărată; celcalte sunt mincinoase !“ După toate acestea se puneau să urle, chemînd lumina sîntă. Astfel de vorbe nu pot să facă onoare nici celor ce le ziceau, nici celor ce îi lăsau să zică, căci nu aveau nici mărinimia unor antagonisti nobili, nici toleranţa ce timpul de civilizaţie cere. Ei cădeau în greșeala musulmanilor ce nu sufere alte religii cu nepăsare.

Întrebînd pe călugări cum lasă să se facă asemenca lucruri necuviincioase, ce sunt o urmă de barbarie, răspunscră că este datină veche, că ei fac tot ca să o stîrpească și că, cu toate măsurile luate, aceşti sălbatici tot nu se lasă de obiceiul lor. Văzui cu ochii mei cavazi ai bisericei îmbrîncindu-i şi bătîndu-i ca să-i dezbere, dar fără folos.

Netoleranţa, fanatismul creștinilor aici este tot atit de mare ca al musulmanilor. El se întinde nu numai asupra celor ce nu sunt creştini, dar chiar asupra creștinilor de alt rit. Musulmanii numesc cu dispreţ pe creștini ghiauri, adică necredincioși, câni ; grecii numesc pe catolici și cei de alte rite schilofranchi : cîni de franci ; catolicii, pe greci, schismatici. Cind spusei călugărilor că la noi poporul este mai înaintat în civilizaţie, căci el jici 'nu urăște, nici nu iubește pe oameni, pentru că au cutare sau cutare religie, ci îi privesc totdăuna după faptele lor, că orice rit şi lege este tolerată și că toţi sunt înaintea lui Dumnezeu ca

233

https://biblioteca-digitala.ro

oameni, iar nu ca cîni, călugării nu puteau să crează.

Dar să ne înturnăm la arabii cci fanatici. După ce făcură toate acele exerciţuri barbare, se puseră astă dată cu tot deadinsul să cheme lumina, prin urlete înfiorătoare şi sălbatice. Ai fi zis, văzîndu-i și auzindu-i, că sunt o turmă de lupi ce urlă la stele,

Toate candelele erau stinse. Un mitropolit ce se cheamă sîntul Petru, din cauză că a avut sau are încă o monastire în Arabia pietroasă, se închisese în camera a doua a Sintului Mormînt. La ușa capelei mormîntare, pe dinafară, erau înșiraţi mai mulți preoţi şi diaconi.

Deodată auzirăm sunînd clopotele în biserică. Nişte flăcări ieșiră repede prin ferestrele capelei mormîntului. Mulțimea aprinse atunci făcliele din această lumină. Peste două minute toate candelele se aprinseră, Noi însă ieşirăm, căci fumul luminărilor ne îneca.

Origina sărbătorilor Paştelui vine de la ebrei.

De cîte ori faraon era lovit de o rană nouă, se înrăutăţea şi nu lăsa pe ebrei să plece, înainte de a-i veni cea din urmă rană. Moise zise să fie preparați de plecare. Le dete ordin să taie cite un miel de fiecare familie, a patrusprezecea din luna primăverei ; după-amiază să mănince carnea friptă, cu pine fără aluat şi ierburi amare. Ebreii erau să facă această gustare noaptea, pe picior, în costume de călători şi cu bastonul în mină, și trebuia să ungă cu sîngele mielului porţile caselor lor, ca ucigătorul celor întîi născuţi să recunoască casele ebreilor şi să treacă pe lingă ele. De aici acea gustare și ceremonia ce ordină de a se repeta în fiece an ; spre aducere aminte despre minune, pri-

294

https://biblioteca-digitala.ro

imiră nume de Paesaş (paște). Paştele la ebrei începea la a XV-a zi.a lunei lui Abia ; ţinea șapte zile şi:se termina seara.la 21. În ajunul sărbătoarei, a XIV-a zi a lunei, între cele două seri, fiecare familie trebuia să taie un miel sau un ied de un an și fără nici o meteahnă ; sîngele ce-l lua preoţii se vărsa la picioarele altarului. Mielul, îript întreg, se mînca în seara aceea cu pîne de azimă şi ierburi amare, și nu puteau să oprească din această mincare nici o-rămășiță pentru a doua zi; ceea ce nu se mînca: seara, se arunca în foc, Dacă o familie nu era numeroasă și nu putea minca tot, se însoțea cu alta. Mielul se numea: mielul paștelui şi trebuia să aducă aminte în fiece an ritul ţinut de ebrei în ajunul ieşirei lor din Egipt. Azima aducea aminte plecarea repede, ce riu iertase să se rădice plămădeala; ierburile amare erau simbolul amărăciunilor robiei din Egipt.

Datina pînei-azime era ordinată pentru șapte zile ale sărbătoarei, pe cînd nu se putea păstra aluatul prin case. Legea oşindea pe acela care, în timpul paştelui, ar fi mîncat pîine plămădită cu aluat. De aceea şi paștele se cheamă Hag-Hamacot (sărbătoare de azime).

Pentru cultul public, legea prescria un sacrificiu mare : în fiecare zi în cele șapte zile de sărbătoare se mai sacrifica doi tauri tineri, un berbece mare și șapte mici... Cea dinti și a şaptea zi erau singure privite ca zile de repaos și de sărbătoare ; în cele cinci zile de la mijloc era iertat să lucre.

Paștele era asemenea. cea dinti epocă a recoltei. Era sărbătoarea coasei: orzului ; şi în acest înţeles sărbătoarea trebuia să se serbeze printr-un rit particular. A: doua zi din.ziua întiia a paștelui se trimitea la templu a rămurică. de orz din noua

19 — Călătorii — vol. 1 — D. Bolintineanu 235

https://biblioteca-digitala.ro

zoasă. Un preot făcea cu accastă rămurică cerenonia întărirei ; totdodată să tăia un miel.

Din aceste vedem că unele lucruri le-am priimit cu sărbătoarea ; însă cele mai multe s-a lepădat.

Isus încă ținea sărbătorile paștelui.

A treia zi după pașii, noi pornirăm din lerusalim ca să vizităm biserica Sintului Sava, Betlehemul şi alte locuri.

Monastirea Sintului Sava se află trei oare departe de Ierusalim. Pe cale întilnirăm o tabără de beduini cu corturile ; oameni, femci, fete, copii, alergară înaintea noastră să nc ceară bacşis. Arabii, ce veneau cu noi din Ierusalim. ca să îngrijească de cai, le dară pine. Ei se păstrează totdauna de pine, cînd călătoresc prin locuri sălbatice, ca să dea beduinilor; aceasta ii scapă de orice maltratare din partea lor. Aşadar beduinii ne lăsară să trecem în pace; dar incepură între ei un război pentru împărţirea prăzilur luate.

Este cu neputinţă să-si facă cineva o idee dreaptă despre acest loc, pină a nu-l vedea cu ochii ! Monastirea este zidită pe o coastă a unei stînci, peste un abis, în fundul căruia cură un torent ce se cheamă Chedron și care vara seacă cu totul.

Aici sîniul Sava. fondatorul acestei monastiri, trăia retras de oameni. Călătorii carii vizitează această monastlire suni îndatoraţi să se arate cu o scrisoare de recomandație de la patriarhia grecilor ; fără asemenea scrisoaru, nu sc deschid porțile. Îndată ce sosești aici. portarul deschide o fereastră de la turnul său, de unde veghează ; se uită și, cînd s-au încredințat că nu sunt beduini, coboară un pancr cu o funie lungă. Aici se pune scrisoarea ce aduce călătorul, iară portarul o 236

.

https://biblioteca-digitala.ro

trage în sus cu panerul, apoi se face nevăzut. După citeva minute de aşteptare, poarta se deschide. Femeile, de orice religie și vîrstă ar fi, nu se priimesc a întra în monastire. În anul acesta s-a făcut o excepție pentru ducesa de Brabant, sub cuvînt că venea de departe etc. aa „să

Întrînd în curtea monastirei, ne deterăm pe scări lungi şi merserăm cu un călăuz mai întîi într-o curte, apoi într-o sală a unei case zidite pe o înălţime în formă de terasă. Aici superiorul veni să ne vază. Curăţenia domnește în toate părţile monastirei. Călugării au sădit pe ici pe colo arbori roditori, carii, deși trişti și degeneraţi, înveselesc oarecum adînca întristare a acestor locuri sălbatice şi sterpe.

De aici purceserăm să vizităm schitul e cu de-amăruntul. Merscrăm mai întii într-un turn ce se află pe partea de sus a monastirei către poartă. Pină la un foc ne urcarăm pe scări de piatră; întrarăm în turnul cel vechi, ale cărei scări sunt de lemn putred, ne mai acățarăm pe une locuri, urcîndu-ne și cu minile. Mai întîi vizitarăm sala bibliotecei, părăsită și lăsată păianjinilor şi scorpiilor. Plahșetele putrede amenințau să se rumpă sub pașii nostri. Biblioteca este compusă de citeva cărți, ediții vechi, grece. latine, germane și slavone, precum şi citeva manuscrise. Toate aceste cărţi erau aruncate fără nici o ordine,

Deasupra camerei bibliotecei este o cameră unde călugării se urcă şi se închid de cîte ori sunt amenințaţi de beduini.

De aici vizitarăm grota unde sîntul Sava, după spusa călugărilor, a trăit mai mulţi ani în societate cu un leu. Ea se află în partea despre sud a monastirei. Astăzi, din această peşteră, s-a făcut chilii pentru călugări.

19* 237

https://biblioteca-digitala.ro

Biserica făcută de sîntu Sava se vede încă, dar veche şi :mai surpată. Într-o chilie întunecoasă -și închisă, în întrarea vechei biserici, ni se arătă, printr-o fereastră, o piramidă de căpățini omenești, ce ar fi fost ale călugărilor care locuiau în monastirile aproape de Ierihon și pe care ostașii li Cosrae, rege al perșilor, îi măcelăriră, pe cînd veniră în Palestina. Călugărul ce ne spuse aceasta adăogă că -mai în urmă arabii măcelăriră pe călugării din monastirea Sîntuiui Sava şi ne arătară pe un zid al bisericei un cadru desemnat cu cu= lori, ce înfățișa această ucidere.

Biserica ce se vede astăzi este mai nouă şi dreasă de curînd. Ea nu are nimica care-să atragă mirarea streinilor. În curtea monastirei, lingă biserică, se vede un mic monument de piatră pătrată, unde este mormintul sîntului Sava. Aici, înuntru, este un altar.

Iată ceea. ce cunoaște istoria despre acest sînt. Nu trebuie să se confunde cu Sava Hereziarhul, capul .Mesalienilor, ce dete averea sa la săraci, ca să urmeze Evangeliei, se făcu enuc şi făcu prozeliţi și fură arşi cu toţii în foc de Letoriu, episcopul de la Mitilene. Sîntul Sava era egumen genera! al monastirilor din Palestina. Se născuse pe la 439 de ani la Mutalosc, burg după hotarul Cesariei din Capadochia. Întră într-o monastire, unde petrecu viaţa, imbunătăţind-o. Sîntul Sava apărase cu zel credinţa consiliului de la Calcedonia, sub domnia lui Anastase. Și muri la 5 decembre 531.

Lingă coasta occidentală a bisericei, la o înălțime oarecare, se ridică o casă cu -mai multe chilii destinate pentru patriarhul sau călătorii de distincţie. Aici domnește o mare curățenie; o te-

2%

https://biblioteca-digitala.ro

rasă se întinde do aici peste orăţii. Vederea este maiestoasă. Muntele pare că s-a despicat, urmînd capriţiosul curs al Chedronului, ca să lase să treacă apele lui.

În coastele acestor stînci dezlipite se află o mulţime de grote naturale, în care se zice că altădată locuiau sihastri. Noi vizitarăm cele mai mari grote. În cea mai de jos, ce este în coasta stincei monastirii, întrarăm plecîndu-ne. Aici este un mic izvor de apă rece din care băurăm ; călugării ne spuseră că aici încă se făcu o minune, dar am uitat ce fel de minune ne-a zis că s-a făcut.

În Sîntul Sava locuiesc patruzeci de călugări. Noi trecurăm jumătate din noapte pe terasă să privim în fundul abisului, la razele lunei, mulțime de vulpi ce veneau să adune fărîmiturile mesei călugărilor. Seara era frumoasă. Luna plină înota în valurile azurate ale cerului acestor locuri, cerul părea că voieşte să ajute natura acestui tărim fără frumuseţe, prin frumuseţea lui, vîrfurile dealurilor negre şi întristate ca mormintele se coperiră de razele acestii stele, ca bătrinele femei ce se învălesc încă sub cununiile de flori ale verginilor. Din cînd în cînd strizătul dureros al şacalilor se amesteca cu ţipetul unei vulpi, cu răcnetul sau şuierătura vreunui beduin.

Superiorul veni atunci la noi şi ne învită să întrăm în cameră, căci aerul de la Marea Moartă putea să ne dea friguri.

Noaptea fu turburată de zgomotul ce făcură cîțiva beduini armați care, voind să între în monastire, eflară întîmpinare,

A doua zi, luîndu-ne ziua bună de la superiorul acestii monastiri și dînd o mică sumă pentru biscrică, porrirăm către Betlehem.

239

https://biblioteca-digitala.ro

Betlehemul sc află trei ore departe de Sintul Sava.

Acest burg avusese altădată nume de Efrata. Este situat la două ore de Ierusalim, de care se află despărţit prin valea Refaimului. Burgul este așezat p-o înălțime şi este vestit ca locul unde s-a născut Isus : e locuit de arabi, cei mai mulţi creștini de ritul oriental şi catolic.

Sintul Icronim scrie că cotatea sintă căzu mai în urmă la credinţa idolilor, că aici era o pădure consacrată lui Tamnus, adică Adois. Aici în timpii antici Samucl veni să alcagă printre fiii lui Isaia pe David, ca să domnească peste ebrei.

Îndată cc ajunserăm aici, vizitarăm monastirca grecilor, unde se află biserica. De biserică sunt ]ipite monastirile greacă și catolică. Biserica este făcută de împărăteasa Elena pe un loc unde, după tradiţie, se născu Isus. Principii creştini o drescră mai în urmă. Este foarte întinsă şi sprijinită pe două rînduri de coloane mari. Are mai multe altare, dar cel mai frumos este al grecilor. În mijlocul bisericei se mai află două scări de cincispreozece trepte fiecare, amîndouă sucite, pe care te cobori în peştera naștorci lui Isus. Această grotă este tăiată în piatră. Locul unde s-a născut Isus se află «pre răsărit ; aici este un altar; în josul lui se vede o marmură albă ocolită ci un cere de argint cu raze în forma soarelui. Împregiurul cercuiui se citeste: „Hic Virginae Maria «Jesus Christus natus est, adică: „Aici s-a născut Isus Cristos din fecioara Maria“. La dreapta vă7urăra pe părete. atîrnate lanţuri și căpestrele vitotor ce s-au fost aflat aici la nasterea Domnului. Se mai vede locul unde Maria se afla, cînd arătă magilor copilul. Aici încă este un altar. Tot în această mare biserică sc allă o grotă unde, dupe

240

https://biblioteca-digitala.ro

tradiţie, se -zice că -s-au înmormîntat copiii uciși din ordinul lui Irod, ce voia cu aceasta să ucidă pe Isus ; în altă grotă se arată mormîntul sîntului Ieronim și Pavel și Eudochia. În grota naşterei, grecii, catolicii şi armenii fac liturghia unii dupe alții, dar catolicii au întîietatea.

Monastirea greacă este aici şi mai frumoasă și mai binc ţinută decit a celoralţi ; călugării, adică superiorul şi iconomul, printr-o întimplare rară, sunt oameni cu oarecare cunoştinţă.

La trei pătrare de oră de ia această monastire, se află o bisericuţă, în pămint, zidită sub locul unde se zice că îngerii se arătară păstorilor, vestindu-le nașterea lui Mesia. lată ce se zice prin tradiţie despre aceasta :

„Erau niște păstori ce treceau nopţile în cimp şi luau aminte de turmele lor. Într-o noapte, o lumină cerească înecă ochii lor și un înger li se arătă zicind: «Nu vă temeţi, vestea ce vă dau vouă va împlea de bucurie tot poporul — mâîntuitorul lumei s-a născut, Isus Cristos, în cetatea lui David. Mergeţi și-l veţi afla într-o ieslă !» Atunci mulţime de cîntece cerești se auziră lăudind numele lui Dumnezeu.“

Această bisericuţă este proprietatea grecilor, se află într-o grădină de maslini.

Între Betlehem și acest loc, mai văzurăm o grotă ; aici se zice că Maica Domnului priimi de știre să ia pruncul și să plece în Egipt. Nemaiavind ce face la Betlehem, pornirăm să vizităm niște mari rezervorii de apă, ce se zice că ar fi făcute din timpul lui Salomon ; se află la o oră și jumătate de Betlehem, spre calea Hebronului.

Aceste rezervorii sunt pe o coastă lină: sunt trei : cel mai rădicat varsă apa în al doilea ; acesta

211

https://biblioteca-digitala.ro

în cel de al treilea, care se află mai jos. Sunt săpate în stînci de piatră, au forma pătrată; cel! întîi poate să fie de patru sute șaptezeci picioare de lungime; cel de al doilea de cinci sute, iar cel de al treilea de șase sute cincizeci de lungime ; lăţimea tutor trele poate să fie de două sute şaizeci picioare. Aceste rezervorii priimesc apa de la o fîntînă ce se află aproape de cel dintii şi care se cheamă fintîna sigilată. Arabii o numesc Bias el-Ain. Al treilea rezervoriu are două scări de piatră mari ce s-au păstrat. Noi coborirăm aici pe una din aceste scări și ne preîmblarăm înuntru pe marginile lui, tăiate în trotoriu.

Din al treilea rezervoriu se aducea altădată apă, pe ţurloaie, la Ierusalim. Astăzi nu mai îmblă.

Valea unde se află aceste rezervorii este între doi munţi coperiţi cu mari broboane albe de piatră. Valea este udată de o apă limpede ce se strecoară de la rezervorii. Coprinsul acesta se cheamă Hortus. Noi trecurăm printre pietrele muntelui, despre Ierusalim, apoi coborirăm. prin niște strimtori, urmaţi de departe de niște beduini armați, ce ne vinau ca pe niște căprioare sălbatice, dar de care scăparăm aproape de rezervorii, unde o mare caravană poposise.

„Bram împărat al Ierusalimului, am făcut lucruri măreţe, case, grădini, am făcut rezervorii de apă ca să se ude arborii cei tineri...“ Aceste vorbe din Cîntecul cîntecilor mărturisesc că aceste rezervorii sunt făcute pe timpul lui Salomon și vecinătăţile lor erau împodobite cu grădini.

Încuragiaţi de caravana care mergea către Hebron, ne veni ideea să mergem la acel oraș. Promiţînd un preţ bun călăuzului cu caii, şi acesta

242

https://biblioteca-digitala.ro

învoindu-se, pornirăm îndată. Hebronul se află cinci ore departe de Betlehem. Noi întrarăm cu seara. Este una din cele ma vechi cetăţi ale lui Canaan. Se zice că se zidi șapte ani înainte de Tanis din Egipt (Cartea numerilor). Înainte se chema Chiriat-Arba. (cetatea Arba). Fondatorul ei fuse Arba, părintele lui Anachim (losue, cap. 14). Aici a locuit Abraham și a înmormîntat pe femeia lui, Sara ; tot aici s-a înmormîntat el însuși (Munc.) dîmpreună cu fiul său Isac şi femeia lui, Rebeca, precum și Iacob cu Lea. Pe timpul lui Iosif scriitorul, se vedeau încă monumentele patriarhilor. Regele Hebronului Hoham, pe timpul lui Iosue, se ucise de ebrei. Cetatea se dete atunci lui Caleb, în puterea unei făgăduinţi a lui Moise; dar pe urmă se dete leviţilor din familia lui Kehat. David a avut aici scaunul său pînă a nu lua Sidonul. Idumeenii o luară în stăpiînire, după exilul Babilonului, iar mai pe urmă fură goniţi de luda Macabeu. După ce se ocupă de romani, se mai luă de Simon, fiul lui Gioras, un cap al insurecţiei ebreilor. Generalul roman Cerealis o luă după aceasta cu asalt, ucise garnizoana ebreilor şi arse cetatea. În timpul cruciațilar, Hebronul se chema sîntul Abraham. Astăzi în Hebron, acolo unde se zice că a fost mormîntul patriarhilor, este zidită o geamie, numită Mesged-al-Calil, în onoarea lui Abraham pe care musulmanii îl numesc Al-Calil, (amicul lui Dumnezeu). La Hebron se află şase sute de case. Locuitorii mai toţi sunt musulmani.

Afară din mormintele patriarhilor ce se află sub peamie, în care nici ebreii, nici creştinii nu pot să între, se află la Hebron mormîntul Isaiei (lesc), Părintele lui David.

243

https://biblioteca-digitala.ro

Trecurăm aici noaptea la un arab bătriîn, om onest şi foarte ospitalier. Dar nu puturăm dormi toată noaptea, din cauza mulţimei insectelor supărătoare şi mai ales a scorpiilor, ce se adunau cu grămada în așternutul nostru, Astfel fuserăm siliţi să lăsăm patul și să renunţăm cu totul la dulcele plăceri ce ne dă zeul Morfeu.

Nu se făcuse încă bine ziuă, cînd noi plecarăm să vizităm orașul. După aceasta încălecarăm și pornirăm înapoi către Betlehem.

https://biblioteca-digitala.ro