Visul lui Ștefan cel Mare

Seara răspândește umbrele-i ușoare.

Și melancolia trece gânditoare.

Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,

Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oștire;

Țara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colț de piatră șade el în dor;

Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!

Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind

Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,

Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre și bogate sub cununi de flori;

Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci și călduroase,

Mâna ei atinge coamele-i undoase.

– „Ce? Eroul mare, umbra a grăit,

Însuși el suspină și s-a îndoit?

Înțeleg fricosul ce ascuns lovește,

Robul ce sărută jugul ce-l strivește;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,

Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!

Urmă datoria care ți-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;

Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi!”

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;

Un parfum de roze pasul ei exală.

Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa,

Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,

Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă,

Vede-a lui oștire care îl așteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor

În tăcerea nopții le vorbește lor:

– „Fraților de arme, fala romănească!

Dacă o să piară țara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat

A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puțin atuncea piară vitejește

Remușcând toiagul care îl lovește,

Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins,

Caută să muște cel ce l-a atins!

Astfel e românul, și-n a lui cădere

Cine îl rănește, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,

Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!”

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă

Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc

Și-n adâncul nopții văile mugesc:

– „Astfel e românul, astfel să pierim,

Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!”

Share on Twitter Share on Facebook