CARTEA A II-A

De la Alexandria pină la un punt aproape de Nil este o cale de fier. Noi ne îmbarcarăm pentru Cair pe calea de fier. Această distanţă o făcurăm în trei ore. Vagoanele drumului de fier de aici sunt foarte elegante. Noi ne oprirăm, pe cale, la Damanhur, ce se chema în vechime Hermopolis Parva. Damanhur este un oraș mizerabil, ale cărui case sunt, ca toate celealte în toate satele Egiptului, zidite de cărămizi de pămînt nears. Populaţia lui are nouă mii suflete.

Înainte de a pătrunde mai departe în această ţară ce fuse leagănul civilizaţiei omenești, să dăm o repede idee despre evenimentele principale din istoria acestui pămînt curios.

Diodor din Sicilia scrie în Cart. ], part. II:

„După mitologia egiptenilor, unii din ei pretind că la început zeii și eroii domniră în Egipt într-un spaţiu de optspreze mii ani, și cel din urmă zeu, care fu şi împărat, se chema Horus, fiul lui Isis. De atunci ţara se guvernă de oameni ce domniră mai la cinci mii ani pînă la a o sută optzecea olimpiadă (şaizeci de ani înainte de Isus). Printre acest lung şir de principi, din care cel mai mare număr erau pămînteni, abia se află unii de originea etiopiană și care nici nu au domnit unii dupe alţii, dăr din cînd în cînd, şi mai puțin de treizeci şi șase de ani. De la Cambis, care supuse Egiptul prin arme, perşii domniră aici o sută treizeci şi cinci de ani; pe lîngă acești ani se adaugă epocile de revolte ale egiptenilor, care nu putură suferi nici asprimea guvernorilor perși, nici împietatea ce cuceritorii arătau către dumnezeii țării. Macedonenii domniră aici după perși două sute șaptezeci de ani ; în ceialtă rămășiță a timpuliii, țara avu trei guvernori pămînteni. Toţi sunt într-un număr de patru sute şaptezeci regi şi cinci regine.“

Din toate scurtările istorice despre Egipt, aceasta ni se pare cea mai sigură. Ne vom sili să dăm cîteva fapte ale acestor împărați şi citeva idei mai delungi asupra epocelor mai însemnate.

Menes, șef al castei miiitare, făcu o revoluţie, schimbă guvernămîntul teocratic în civil. Acest Menes fu cel întîi rege al Egiptului, recunoscut de istorie ; el întreprinse rezbele, fundă cetatea Memfis, ca să desparţă de influenţa preoţilor, ce locuiau: în Teba, vechea capitală ; fortifică cetatea cu șosele ; abătu cotul Nilului, cătră miazăzi; făcu: un lac mare și zidi templul lui Fta.

Regele Atotis, fiul şi următorul lui Menes din dinastia 1, zidi palatele regilor din Memfis. Acesta cultivă ştiinţele fizice şi sorise însuși o carte de anatomie.

1: Herodot,. în cartea II, zice : „Menes, care fu cel întîi rege, făcu, după zisa preoţilor din Egipt, șanțuri laMemfis. Nilul pină atunci cura cu întregime în lungul muntelui: nisipos. despre Libia; dar astupînd. cotul ce: face. Nilul despre miazăzi și fâcînd o divă la o sută stade mai sus. de Memfis, secă patul său cel vechi şi îi detesă curgere printr-un canai:nou etc.“ (n:a.).

Şous, din dinastia a II-a, regulă cultul celor trei vite, boul Apis, Menevis și țapul.

Bofis, din dinastia a II-a, făcu o lege ca femeile să poată împărăţi în Egipt.

Sub Nimerofis, din dinastia a III-a, libienii întrară cu arme în Egipt ; dar, speriaţi de un eclips de lună, se înturnară în ţara lor. Sesortos, tot din această dinastie, cultivă medicina şi știa arta d-a tăia pietrele. Nicotris, femeia cea mai frumoasă din timpul ei, cea dintii femeie ce domni în Egipt, veni la tron după Mentesufin din dinastia a VI-a. Iată cum vorbește Herodot de Nicotris :

„Această femeie, ce domni în Egipt, se chema Nicotris, ca regina Babilonului. Preoţii egipteni îmi spuseră că locuitorii, dupe ce au ucis pe fratesău, ce era rege, îi dară ei coroana; dar ea cătă să-l răzbune și ucise, printr-o șiretenie, o mulţime de capi egipteni. Din ordinul ei, se făcu sub pămînt un apartament mare, ce de îață era hotărît pentru festine, dar în secret avea altă destinaţie. Regina învită la un festin, aici, o mulţime de egipteni, pe cari îi cunoștea ca cei mai mari autori ai morţei frate-său, şi, pe cînd ei erau la masă, făcu să între apă din rîu în acel apartament, printr-un cana! ascuns, şi toți oaspeţii muriră înecaţi.“ Tot acest autor zice că ea se ucise după aceasta, ca să scape de furia poporului. Meneton zice că a domnit doisprezece ani.

Se crede că Sesostris cel vechi fuse din dinastia XII-a. El luă prin arme toată Asia, în timp de noua ani, şi pătrunse în Europa, lăsînd pretutindeni, pe unde trecea, inscripții pe coloane de piătră, spre aducere aminte despre victoriile sale.

Iată încă cîteva rînduri din Herodot, pe care îl vom cita de mai multe ori, ca o autoritate după care toţi scriitorii istoriei egiptene s-au îndreptat.

„Acest principe, după spusa preoţilor, fuse cel dintîi care, plecînd din Golful Arabic cu vase lungi, supuse popoarele ce locuiesc țărmurile Mărei Eritree (Mării Roșii) şi purcese încă pînă la o mare, ce nu era navigabilă. De acolo, adăogară preoţii, se înturnă în Egipt, rădică mare armie și, înaintînd pe uscat, supuse toate popoarele ce întilni în cale. Cind afla naţii curagioase şi iubitoare de libertate, înălța în ţara lor coloane, pe care scria numele său, al patriei sale, precum și că învinsese acel popor prin arme ; iar cit pentru țările ce lua cu înlesnire și fără apărare din partea locuitorilor, rădica coloane cu inscripții, adăogînd, în săpătură, pe coloane, ca să arate lașitatea acelui popor, părţile naturale ale îcmii... El trecu în Europa şi supuse pe schiţi şi pe traci“. Această subjugare a schiţilor este interesantă pentru istoia țării românilor. Se zice curat că Sesostris întră în Tracia, apoi în Schiţia. Aceasta dovedeşte că partea Schiţiei, ce supuse, era cea mai vecină cu Tracia, şi ţara gheţilor săi, România de astăzi, era una din cele mai vecine cu Tracia. Tot Herodot rapoartă răspunsul ce ar fi dat preoţii egipteni lui Dariu că nu pot să așeze statua lui alături cu a lui Sesostris, căci acest din urmă supusese pe schiţi, pe cînd Dariu i-a atacat, dar nu a putut să-i supuie. De la această epocă, artele începură să înflorească în Egipt.

Regele Osimandias, din dinastia a XV-a, făcu război în contra bactrienilor. Diodor din Sicilia și Hecate, în descrierea ce fac despre mormîntul lui, zic că era scris pe el această bătaie.

Ozortasen, din dinastia a XVI-a, rădică obeliscul ce încă se află în picioare la Heliopolis. Trăi cu douăzeci şi trei de seculi înainte de Cristos.

Maneton zice că Salates, șef dintre populii barbari, de origine s-ită sau ebree, şi care sub Timaus încongiură cu barbarii săi Egiptul, se făcu împăral ; că, luînd Memfisul, despărți Egiptul de Sus de cel de Jos, rădică biruri prele şi hotărî să facă război asirienilor, muri mai nainte. Străinii „ce ocupară atunci Egiptul sunt desemnaţi de Maneton sub nume de hicsoși sau păstori. Ei se aşezară în Egiptul de Jos şi îndată se făcură două rigate şi două puteri. Faraonii, legitimi suverani în Egiptul de Sus, și păstorii în cel de Mijloc.

De la moartea lui Timeos pină la gonirea păstorilor domniră șase faraoni, care formează dinastia a XVII-a, ce ținu două sute şaizezi de ani.

Păstorii în Memfis, de la Salatis, cel întîi rege al lor, avură şase regi, ce domniră două sute cincizeci şi nouă de ani. Se zice că regele, sub care Iosif se făcu ministru, se chema Apofis, şi era din regii păstori ; doi regi păstori domniră încă după moartea lui Iosif.

În acel timp, împărații faraoni, retrași în Egiptul de Sus, se aflau neîncetat în ceartă cu păstorii. Unul din acesti regi izbuti să gonească din ţară pe păstori. Acest faraon se chema Ahmosis. Sub următorul lui, ţara scăpă cu totul de străini. Atunci guvernul faraonilor se întinse din nou peste tot Egiptul şi toate luară altă curgere. Cei mai mlţi regi făcură monumente măreţe, ale căror ruine se văd și se admiră pînă astăzi.

Amensa, femeie regină din a XVII-a dinastie, domni peste Egipt douăzeci și unu de ani. Rădică obeliscul de la templul din Karnak la Teba: estecel mai frumos ce s-a văzut. Fiul ei, Moeris îi urmă în tron. Acesta domni treisprezece ani. El încă rădică o mulţime de monumente. Poporul îl numi amicul artelor și al păcei. Herodot zice de Moeris

„Preoţii egipteni imi spuseră că din toţi regii ni-i unul n-a fost încă care să se deosebească atit de mult prin lucruri însemnate ce a făcut, sau prin fapte strălurite ca. Moeris...

Un rege ilustru a fost asemenea Amenofis al III-lea sau Memnon, ce a dat numele lui statuei vorbitoare. El încă rădică mai multe monumente şi fuse din dinastia XVIII-a. Horus, fiul acestuia, lăsă după dînsul iar o mulțime de edificiuri.

Sub domnia lui Ramses Meiamun, ţara se turbură. Istoricii greci zic că păstorii se încercară să răpească din nou tronul Egiptului ; luară ţara și șezură treisprezece ani aici, pe cînd Ramses se trăsese în Etiopia. Fiul său Sestos, venind în vîrstă de optsprezece ani, întră in Egipt cu armie, bătu și soni pe păstori. Acest rege plecă mai tîrziu din Egipt cu armie şi o flotă, luă cîmpu, atacă Finicia, asirienii, medii, și se duse spre naţiile Orientului. Acolo află că frate-său Armais, pre care-l lăsase în locu-i, se proclamase împărat. El se înturnă ; frate-său scăpă prin fugă.

Herodot vorbeşte despre aceasta în cartea a II-a, dar pe Sestos îl numeşte Sesostris.

Reînnoirea sicului zodian şi căderea Troadei se întimplară în timpul regelui Menofres (Teon, matematicul).

Unul din regii renumiţi fuse Psametic, care scutură jugul ereselor şi chemă străini în Egipt, dîndu-le pămînt. Acest rege întreprinse război în Siria ; rădică propileele, despre miazăzi, la templul lui Fta (Vulcan) în Memifis, și domni cincizeci şi patru de ani. Sub Psametic armia sa emigră în Etiopia. Mai în urmă, temerea ce avea de perși îl făcu să caute aliaţi între greci.

Dar să trecem peste cîţiva regi și să venim la luarea Egiptului de perşi.

Pe la 525 de ani înainte de Isus, un popor din Asia, trecînd pe la Aracs, tîrî după sine o mulţime de populaţii barbare, conduse de Ciru, urmaţi toţi de magi și comandaţi, în parte, de principi ahmeniţi și de caste privilegiate a pasargazilor. Acești barbari supuseră Babilonul, Siria, etc. și veniră mai la porţile Egiptului. Dar aici muri Ciru, șeful tutulor.

Fiul său Cambis se puse în locui lui. Cambis mai avea ajutoare un corp de eolieni şi altul de ionieni ; se aliară cu arabii, ca să se asigure despre deșerte, și iînaintă spre Peluza. Psamenit, regele egiptenilor, tăbări spre gura Nilului, unde aștepta Cambis; armiile se loviră și egiptenii luară fuga în neorînduială, să se ascunză în Memfis. Cambis trimise depulaţi la Psamenit, dar egiptenii uciseră pe deputaţi. După ce încungiură cetatea mult timp, egiptenii se predară. Perșii intrară în cetate; Psamenit se cobori din tron, după șase luni de domnie. De atunci Egiptul căzu în puterea perșilor.

Herodot, de la care se ştiu toate aceste lucruri din istoria Egiptului, descrie astfel starea lucrurilor după război (cartea a III-a):

„Zece zile după ce luă Memiis, Psamenit, regele Egiptului, fu dus, din ordinul lui Cambis, înaintea oraşului cu alţi egipteni. Perșii îl maltratară foarte, ca să-i încerce. Cambis dete ordin să învestminte pe fiica acestui rege ca pe o roabă și o trimise, cu un urcior în mină, să caute apă. Era însoţită de mai multe fete de cele întîi familii, învestite toate ca fala regelui. Aceste fate, trecînd pe lîngă părinţii lor, se înecară de lacrimi și scoaseră ţipete tînguitoare. Părinţii, văzind pe copiii lor în astfel de stare, le răspunseră prin lacrimi, strigăte și gemete; dar regele, cu toate că le văzu și le auzi, plecă ochii numai și tăcu. După aceasta, Cambis făcu să treacă pe lîngă Psamenii pe fiul său, însoţit de două mii egipteni de aceeași vîrstă cu funiile de gît și un frîu în gură. Îi ducea să-i omoare, ca să răzbune pe deputaţii uciși la Memtis, căci judecătorii regali ordinară că, pentru fiece om ucis, să omoare zece egipteni din cele întii familii. Psamenit cunoscu pe fiul său mergind la moarte, dar, pe cînd ceilalţi egipteni plingeau şi se tinguiau, Psamenit tăcea și părea liniştit. După ce trecură toţi, regele Egiptului văzu un bătrîn care mai nainte minca la masa lui. Acest om, despuiat de toate averile sale și trăind acuma cu cerşetoria, se ducea din rînd în rînd prin armia perșilor, cerînd graţia fiecărui soldat. Psamenit, la această vedere, nu-și putu opri lacrimile... Gardienii ce şedeau lîngă el, ca să-l privegheze, spuseră lui Cambis de cele intimplate. «Cambis, stăpînul tău, îi zise un trimis, te întreabă pentru ce nu ai strigat nici nu ai plins, văzînd pe fie-ta tratată ca o roabă și pe fiul tău mergind la moarte, ci ai făcut și una și alta văzînd pe acest cerşetor care nu-ţi este nici rudă, nici aliat ?...» «Nefericirile casei mele sunt prea mari să să le plîng; dar soarta tristă a unui amic care, la începutul bătrîneţei, a căzut la cerşetorie, după ce a avut mari avuţii, mi s-a părut demnă de lacrimi».

Cambis găsi că are cuvînt. Cresus, ce urma pe perși, plînse la aceasta; nu numai el, dar încă toţi perșii aveau ochii plini de lacrimi. Cambis chiar atît fu de atins, încît dete ordin să scoaţă pe fiul său dintre cei ce erau să se ucidă, dar cei ce se duseră să aducă pe acest principe, îl aflară mort, căci se ucise cel mai întîi. Psamenit trecu viaţa pe lingă Cambis.

Se zice că Cambis se duse la Sais, ca să maltrateze ţărina lui Amasis, după datina barbarilor de atunci ; neputind a-şi răzbuna în contra unui om, în viaţă, își răzbuna după moarte, maltratînd corpul inamicului. Ajungînd în Sais, Cambis dete ordin să scoaţă corpul lui Amasis şi să-l bată cu nuiele, să-i smulgă perii şi să-l înţepe cu ace.

Perşii se purtară cu asprime în Egipt. Țara aceasta sub perşi se cîrmui de guvernori.

Sub Dariu Notu, egiptenii se revoltară, avind în cap pe un Amirta, care goni pe perși şi restatornici regatul faraonilor. Această dinastie trăi o sută douăzeci de ani. Cel întîi rege se numi Neferites. Certele urmau între acești regi cu perșii. În timpii lui Acoris, egiptenii se aliară cu ciprioţii, cu arabii, cu sirienii, cu libienii și lacedemonii. Perşii, ocupați de proiecte mai mari, nu făcură cu dînșii război serios. După întîia dinastie, urmă încă una.

Sub Dariu Ocu, grecii aliaţi cu egiptenii se bătură și se învinseră de perși, carii luară din nou Egiptul (338). Dariu. Ocu, după ce bătu pe Nectanab al II-lea, rege al Egiptului, în acest război, orîndui satrapi, ca să guverne.

Alexandru cel Mare, după ce sparse împărăţia perșilor, luă India şi toată Asia și întră în Egipt. Locuitorii îl priimiră ca pe un liberator. El aşeză aici autoritatea sa în anul 332 înainte de Isus, dar peste opt ani muri în Babilon.

Alexandru nu avea moştenitor în vîrstă. Generalii săi se adunară să hotărască pe cine să puie în locu-i. Perdicas prapuse un fiu al Rohanei, pe care acesta îl purta încă în pîntece. Nearc se declară pentru fiul Barsinei, și Ptolomeu în contra amîndoror. „Oare am învins pe perși, zicea el, ca să-i punem pe tronul Macedoniei?“ Femeile lui Alexandru erau persane. Mulțimea însă, afară, proclamă rege pe fratele lui Alexandru, Aride. Guvernemîntul Egiptului se dete lui Ptolomeu cu Libia şi o parte din Arabia. Ptolomeu fu unul din cei mai înţelepţi principi ai Egiptului. Avu o mulțime de certe cu moştenitorii lui Alexandru, purtă război în Siria, în Arhipel și alte locuri. Rodienii îl subnumiră Ptolomeu Soter (scăpătorul, le sauveur). După mai multe învingeri, luă titlul de rege. O dinastie de origină greacă începu în Egipt. Această dinastie domni două sute șaptezeci de ani. Aceşti regi se chemară Lagizi, de la Lago, nume ce. se da lui Ptolomeu Soter. Următorul lui Ptolomeu Soter fu Everget, fiul său cel mare, născut cu Arsinoe.

Din căsătoria acestuia cu Berenisa, fiiza lui Magos, rege al Libiei și Cerenaicei, născură mai mulți fii. Cel întii urmă tatălui său la tron şi se chema Filopator. Epifan, fiul acestuia, îl moşteni.: Murind, lăsă văduvei Cleopatra doi fii şi o fiică. Fiul cel mare, Filometor, îi urmă la tron. După unsprezece ani de împărăție, căzu printr-un război cu Antioh Epifan, rege al Siriei. Frate-său îi urmă sub nume de Everget al II-lea sau Fiscon. El împărtăși mai în urmă tronul cu frate-său, ce se

22 283

https://biblioteca-digitala.ro

liberase." Apoi acest din urmă domni singur optsprezsce ani încă, tări frate-său fu silit să domnească numai în Cerenaica. După moartea acestuia, Everget veni cu armie în Egipt și luă tronul, ca regent și epitrop al nepotului său. [.uă în căsăiorie pe muma junelui rege, ce era soră-sa, ucise pe junele moştenitor și se făcu rege.

Un fiu al lui Everget, ce era exilat în Cipru, veni în Egipt și luă tronul. El își dete nume de Ptolomeu Soter al II-lea. Maică-sa, Cleopatra, sculă poporul în contra acestui Ptolomeu Soter al II-lea, îl detronă și puse în locu-i pe Alexandru, un alt fiu al ei. Ea medită apoi moartea lui Alexandru, ca să poată domni singură; dar acesta prevăzind, o ucise el.

Poporul chemă la tron pe Ptolomeu Soter al II-lea, care muri după șapte ani de nouă domnie.

Alexandru al II-lea, protejat de romani, se însură cu Berenisa și luă tronul Egiptului ; dar ucise pe Berenisa si domni singur. Alexandrinii, supăraţi, se răsculară și îl goniră din tron. El, murind Ja Tir, lăsă romanilor prin diată o ţară ce nu mai era a lui.

Neos Dionises, fiul lui Soter al II-lea, luă tronul. Silena, femeia a doua a lui Sotor al II-lea, soţie a lui Antioh Epifan şi gonită din Siria, reclamă tronul Egiptului la romani, dar fără folos. Acest rege merse la Roma. În acest timp, tronul se dete fiului său cel întii. Seleucus, venind în Egipt, se însură cu Berenisa și se făcu rege ; dar aceasta îl sugrumă. Se mărită pe urmă cu Arcelau, ce muri în război contra lui Marcu Antoniu. Ptolomeu Denis, ce se afla în Roma, se înturnă cu romanii şi luă tronul. După patru ani muri. Cleopatra, cea mai mare fiică, se urcă pe tron cu frate-său Pto-

284

https://biblioteca-digitala.ro

lomeu, după cererea romanilor. Poporul era contra Cleopatrei și cerea numai pe Ptolomeu. Poporul, răsculat, ceru să le dea: pe Ptolomeu: Iuliu Cezar, care favora pe Cleopatra, priimi ; dar junele rege muri repede. Cezar proclamă din nou pe Cleopatra. asoţiindu-i pe un frate Ptolomeu, pe care a:easlă regină îl luă de soţ. El era de unsprezece ani și nu fu nici bărbat, nici rege.

Cleopatra sc miîntui de acest din urmă și rămase singură regină. Ea este cea din urmă regină a ainastiei macedone. Domnea fără temere, în puterea armelor rarci sale frumuseți. mai mult decit în puterea oștirilor şi a flotei, căci văzuse la picioarele ei pe fiul marelui Pompei ; Iuliu Cesar uitase în braţele ei ale lui datorii. Antoniu. ce o văzu pentru întiia oară la Tarsus, se bătu în Armenia, gindind la Cleopatra; învins, fuge în Egipt şi nu are putere d-a se înturna la arme fără această femeie. Ea îl urmează la război. Octaviu, voind să surpe acest rival, dar necutezind, atacă pe această regină, o acuză înaintea senatului.

Dar ca să nu întirziem la lucruri de puţin înteres aici, vom zice numai că. Octaviu deschise război; că Antoniu luă parte cu Cleopatra; că acest din urmă, părăsit de flotă, de armie, urmărit de Octaviu, trădat de Cleopatra, se ucise singur. După ce se ucise însăşi Cleopatra, Egiptul căzu cu totul în puterea romanilor. Lagizii domniseră de la 30 mai 223 pînă la 15 august anul 30, după era vulgară, sau două sute nouăzeci şi patru de ani iulieni și şaptezeci şi opt de zile, ori două sute rouăzeci și patru de ani egipteni şi o sută cincizeci şi două de zile. Avură șaisprezece regi şi regine şi dară douăzeci şi una de domnii felurite.

285

https://biblioteca-digitala.ro

Cel întîi prefect, sub romani, fa Corneliu Gatu. Petroniu îi urmă. Alexandrinii se revoltară şi fură învinşi. Pe cînd armia lui August, sub Eliu Gal, întră în Arabia, unde suferi atitea rele, rezina Candace a etiopienilor întră în Egipt și. după ce despuie ţara, se înturnă. Petroniu o urmă în Etiopia şi o supuse la un tribut. August urmă politica lui Alexandru cu egiptenii, tolerind religia și datinele lor. Citeva întimplări ce mai urmară, fiind numite la articolul Alexandriei, vom trece înainte.

Sub împărații Orientului, Egiptul fu turburat adesea de certe religioase.

Pe la anul 614, perşii întrară în Siria, înuingători ; peste doi ani luară Alexandria. Împăratul Heraclie recunoscuse autoritatea lui. Pe atunci ordsie arabe ale lui Omar, conduse de lo-otenentul lui Amru, întrară în Egipt; bătură armia lui Heraclie şi pe Macaucas. În anul 641, Esiptul pică cu totul în puterea arabilor. Mai tîrziu. Constantin al Il-lca trimise o flotă şi o armie în Egipt. Dar Amru veni din nou în Alexandria și bătu pe greci, unit cu copții. Atunci islamismul se statornici în tot Egiptul.

Marea împărăție a califilor se dezmădulă cu timpul ; guvernorii ei se declarară peste tot suverani independenţi. Pe la 969, în Egipt se stabili o putere regală, ai cării principi cîrmuiră sub nume de califi fatimiţi. De atunci ei se certară cu califii Bagdatului ; disputîndu-le acest teatru, califii Egiptului rămaseră stăpîni aici: se amestecară în certele religioase de secte. Mai tirziu veniră în Egipt cruciații. În timpul califului Adhad celDin, acesta chemă un neam de turcomani și de curzi din Siria, precum şi pe Nur el-Din, suveran de la Alep. Ei scăpară pe Ahmad el-Din de tri-

286

https://biblioteca-digitala.ro

butul cruciaților şi de pretenţiile generalului lor ; dar acesti străini se -făcură epitropi ai califului. Selah el-Din, unul din acesţi străini, luînd în anul 1171 comanda armiei, sugrumă pe calif. Astfel arabii Egiptului se supuseră la străini, ai cărora principi începură o altă dinastie în persoana lui Selah el-Din.

Urmă:orii acestui principe, sub nume de turcomani, în anul 1230, după invazia mongolilor, cumpărară douăsprezece -mii de circazieni, mingrelieni şi abasani, îi crescură, îi exersară în lucrurile militare. Mai tîrziu, această miliţie se răscul�& și dete legi principelui turcoman ; pe următorul său îl scoase din tron. Pe la 1250 uciseră pe cel din urmă principe turcoman și puseră în locu-i pe un șef al lor, cu titlu de sultan, păstrînd pentru ei numele de mameluci, ce înseamnă robi militari. De atunci Egiptul căzu în demnia mamelucilor, carii cuceriră asemenea -Siria și Palestina. În două sute cincizeci și şapte de ani ce domniră, avură patruzeci și șapte de şefi, a căror tiranie fuse nesuferită. Pe la 1517, sultanul otomanilor, prinzînd pe Sumambeg, cel din urmă şef al lor, luă Egiptul. El nu ucise pe mameluci, după datinele turcilor, ci, din contra, statornici un consiliu sau divan compus de guvernorul otoman şi șapte din şefii miliţiei. Mamelucii trebuiau să dea, dintre ei, douăzeci şi patru guvernari sau bani de ţară şi fură însărcinaţi să ţină pe arabi în friu, să facă poliţia înuntru, să strîngă birul. Acest guvernămiînt a ţinut mai mult de doi secoli.

Mamelucii s-au înmulţit în Egipt, nu din prăsila celor dinții, căci se stingeau mai toţi neavînd fii, ci din vinzarea robilor de această origine, Poarta otomană, ca să ţie în friu pe paşii guver-

287

https://biblioteca-digitala.ro

nori, dete divanului putere întinsă. si şefii ienicerilor și abazilor se făcură puternici. Șefii miliției căpătară voie să aibă proprietăţi în pămînt şi sate; aceste proprietăţi depindeau de guvernul mamelucilor. Mamelucii căpătară o mare înriîurire de atunci asupra împroprietăriţilor. Proprictarii cumpărară robi, îi liberară în urmă, le deteră ranguri în armie. Un ienicer Ibrahim, colonel veteran în anul 1746, luă în mînă-i toate puterile. Îşi făcuse o mare partidă dintre oamenii ce înaintase în .carieri felurite, sau liberase din robie. Mai pe urmă se însoţi cu Rodoan, alt colonel de abazi. De atunci puterea pașii ajunse să fie o umbră ; ordinite sultanului erau nule, pe lîngă ordinile lui Ibrahim. După moartea lui, anul 1757, toţi oamenii casei, creaturile lui urmară a da ordine. După moartea lui Rodoan, care luase locul lui Ibrahim, mai mulţi sefi urmară unul după altul ; iar, la 1766, Ali-beg, un mameluc, luă toată puterea în mînă şi mai în urmă se declară neatîrnai de Poarta otomană, goni pe pasa. nu mai voi să trimiţă tributul, bătu monedă în 1768. .

Daher, în Siria, încă se revoltase atunci ; Poarta, ocupată cu pretenţiile Rusiei, nu putea să rădice armele ; veninul, ştreangul, intrisa, zice Volney, nu putură să izbutească.

Ali-beg trimise în Sais, în anul 1769, în contra unui şef arab, o ceată de mameluci, comandată de Mohamed-bei, care sparse pulerea arabului ; mai în urmă supuse Mecca ; se alie cu Daher din Siria. lia 1771, armia lui Ali-beg și a lui Daher morse la Damasc asupra armatei turcești ; bătaia se deie, și turcii o luară la fugă. Aliaţii luară Damascul. Dar prin intrigile turcilor, Mohamed-beg se înturnă repede în Egipt cu toată armia sa.

288

https://biblioteca-digitala.ro

În 1772, acesti aliaţi bătură pe turcii mult mai numeroşi decit armia lor, aproape de rîul Aula, lingă Saida. Șapte paşi, carii comandau, luară fuga. Aliaţii merseră şi luară Jaffa.

Ali-beg se înturnă la Cair. Mahomet, vechiul său general, voia să se puie în locu-i. Acesta trimise una mie ameluci, sub comanda unui june mameluc Murad. ce era înamorat de o femeie a lui Ali, ca să bată pe Ali-beg. Se întilni cu Ali în deșerturi, îl lovi fără veste şi îl luă rob. Ali-beg muri în Egipt.

În anul 1773, Mohamet-beg se puse în locu-i și se supuse Porţgi, cu condiţie să rămiie la putere.

După aceasta veniră la putere Murat-bes şi Ibrahim-beg, ce domniră împreună. Un Ismail-beg le luă locul ; dap-iară fu gonit de cei doi dintii carii acuma învinseră pe Hasan-beg, rebel.

Napoleon, întrînd în Egipt, mai în urmă, sparse puterea mamelucilor.

Mehmet Ali-paşa din Rumelia stirpi pe cei din urmă mameluci. Următorii acestui pașă, ce domni în Esipt, dau aslăzi pe viceregii acestei ţări,

https://biblioteca-digitala.ro