CARTEA A VI-A

La Giza se află un cuptor public, unde clocese oule de găină, ce dau pui, fără să aibă trebuinţă de cloșşti, ci numai prin căldura lui. Acest așezămînt se cheamă pe limba ţării Mahmal Ferugi. D-aceste cuptoare sunt mai multe în Egipt. Este despărțit în două scorburi ; oule se depun în scorbura de mai jos; în cea de mai sus arde focul. Căldura se cere să fie totdauna de 32 de grade R&aumur. Aici se depun dodată patru mii de oue, pe trei rinduri. Oamenii însărcinaţi cu privigherea lor le înturnă adesea. Clocirea se face în douăzeci la douăzeci şi cinci de zile cel mult ;. îndată ce puii ciocnesc oul, îi scoate din ou şi-i dă femeilor îndatorate să-i crească. Fiece particular poate aduce aici ouă. Pentru o sută ouă, primeşte proprietarul lor cincizeci de pui de găină. Suma puilor ce scoate acest cuptor, pe fiecare an, este foarte mare. !

Tot ce poate cineva să-și închipuiască mai graţios, mai fearic, mai oriental, tot ce se aseamănă mai mult cu acele grădini magice din o mie şi una de nopţi, este grădina Șubrah, făcută de bătrinul Mehemet Ali. Aleele ei cele mai mari sunt pavate cu mozaice albe : arborii cei mai rari şi mai deli-

341

https://biblioteca-digitala.ro

caţi se află aici. Chioşcul unde bătrînul pașă căuta umbra în zilele de vară este elegant și pare că învită pe fiecine la repaos şi la desfătare. Mai este un labirint ce poartă în virfu-i un pavilion graţios. Aici te urci pe 15 trepte. Pavilionul este pătrat ; în mijlocul lui se află un bazin mare de marmură albă ocolit cu figuri săpate grațios, care varsă aici apă limpede ca cristalul. Este cel mai frumos monument din această grădină. Eleganţa, bogăţia, aici sunt vărsate din urna fiivolă și grațioasă a plăcerilor celor moi, mai mult decît oriunde. Aici Mehemet Ali, în mijlocul celor mai frumoase odalisce, venea să uite cîteva minute grijele sale, răpit de plăcerile băiei şi beat de răsfăţările nimfelor graţioase ce îl încungiurau ; şi iară de aici, sătul de plăcerile unui simţualism brutal, se arunca din nou în viscolul luptelor pătimașe ale sufletului său ambițios.

Dar acest bărbat nu mai este, și toate cad în ruină.

La trei oare departe de Cair, pe Mocatam, începe pădurea împietrită, despre care o mulţime de călători vorbesc cu entuziasm ; mulţi însă cu dispreț. Să nu credeţi că voi descrie o pădure împietrită ca cele din o mie și una de nopţi, ce este numaâi..., dar mai nainte să vedem care este părerea d. Gische despre aceasta. Acest autor pretinde că este o adevărată pădure împietrită, ba încă, cercetînd trunchii arborilor, a aflat coaja, rămurile şi nişte crăpături unde altădată locuiau viermuleţi în lemn şi adaogă că poate să spuie chiar felul lemnului acestor arbori împietriţi. Dar să cităm chiar cuvintele sale : „Apele mărei au împietrit această pădure atît de întinsă ; dar, de cînd s-a tras marea, partea arborilor lipită de pămînt s-au făcut de

3 https://biblioteca-digitala.ro

fier... această a doua schimbare se făcu din cauza căldurei din centru... toţi arborii împietriţi, ce zac pe pămînt, sunt de fier în jumătatea grosimei lor și de piatră în ceialtă jumătate... materia primară a acestor minunate împietriri a fost sigur de lemn... și nu se poate tăgădui... se deosebește foarte bine coaja de ceialtă parte ; se cunoaşte arborul ce se uscase mai nainte de a se răsturna şi a se coperi de apa sărată a mărei ; mii de înţepături mici arată locul viermuleţilor ce-i rodeau, şi se găseşte, cu toate că este împietrită, pulberea rumegăturei lor şi pulberea produsă de putrejunea de mai nainte... Toate caracterele se păstrează așa de bine, că orice ar zice cineva în contra, ar fi o nebunie... este lesne să dovedești din ce esență era lemnul... seamănă că este de felul acelui ce creşte în climele noastre...“ |

Acest autor, cu o lovitură repede și absolută, hotăraște dovă lucruri : că această pădure era de lemn și că marea a fost înecat aceste locuri altădată, apoi iar s-au tras. Adaogă că în timpurile antice muntele Mocatam și munţii Libiei se fărtmară de la natură... că acești munţi au în sînul lor mulțime de scoici de mare, de unde încheie că marea sc afla pe locul unde acești munţi se rădicară și goniră apele mărei ; că atunci izvorau de aici ape dulci ce produseră pe acest munte păduri, etc.

Volney zice că întîmplarea singură a dat acestor minerale forma unui vegetal împietrit.

Fiecine poate să-și dea o părere ; dar în deșert “oamenii vor căuta să dea soluţie unei asemenea probleme : nu este dat minţei omenești să pătrunză toate secretele naturei.

Ceea ce văzurăm înşine despre această pădure este : o mulțime de trunchiuri de piatră, cu forma

343

https://biblioteca-digitala.ro

de arbori, erau culcați pe pămînt, ca niște cadavre despoiate, și răsturnaţi în toate felurile... cei mai lungi erau de treizeci de metri. Unii erau fărîmaţi.

Dar să lăsăm pădurea împietrită.

Într-o zi merserăm să vizităm insula Rudah. Se află mai în față cu satul Ghifa şi Fostatul. în această insulă se află un nilometru făcut de Amru. Încă de la venirea arabilor, acest nilometru era o măsură a apei Nilului ; după el se știa, la vărsarea Nilului, gradurile înălțărei apei. Este o coloană ce stă în miţlocul unui bazin, a cărui adincime este egală cu fundul Nilului. Pe o coloană sunt scrise gradurile. Această coloană este locuită. Se zice că înaintea venirei arabilor era o cetăţuie. În cercul acestei cetăţui se află nilometrul. În această insulă, se zice că fiica lui faraon, mergînd să se scalde, găsi în apă şi scăpă pe Moise. Aici pașa are cîteva grădini frumoase şi case.

Este timp să vorbim de relele la care se află supusă această ţară.

Înainte timp, în fiece an, ciuma se declara aici pe la februarie şi ținea pînă toamna.

„Cîteva persoane, zice Volney, au voit să ne facă să credem că ciuma se naște în Egipt; dar această opinie, întemeiată pe prejudecăţi nesigure, nu seamănă cu ceea ce se întimplă. Neguţătorii nostri, stabiliţi aici, şi pămîntenii zic că ciuma nu vine din Egipt ; ci întîi se arată pe coasta Alexandriei ; de aici trece la Rozeta, Cair, Damieta şi alte locuri. Mai spun că ea se arată după ajungerea vreunui vas venind de la Smirna şi Constantinopol... se vede dar că vine de la acest din urmă oraș, unde se împroaspătă neîncetat din cauza neîngrijirei etc“.

Mulţi alţii pretind că se naște în Egipt, din aerul cadavrelor ce exală peştii sau crocodilii ră-

344 https://biblioteca-digitala.ro

mași prin nisipul deșertelor, după ce se retrag apele vărsate ale Nilului. Alţii iar cred că vine din aerul ce exală lacul Mareotis de lingă Alexandria. Noi să nu cercetăm cauzele ce o produc, dar să luăm o cale mai sigură. De cînd s-au aşezat carantine regulate în Orient, ciuma a pierit cu totul. Dacă era născută în Egipt, ciuma s-ar îi arătat din nou, căci atunci carantina ar fi fost nefolositoare. Nu putem zice nici că vine din Constantinopol, că nici în acest oraş ea nu se mai arată. Dar ori de unde ar veni, măsurile de curățenie, prefacerile spre îmbunătăţire, făcute de atunci în toate părţile ca să o stirpească, au izbutii. Poate iară că ciuma să fi fost una din acele boale ce se arată într-un timp de mai mulţi ani şi piere.

Una din epidemiile cele mai rele în Egipt este pierderea vederei. Într-o zi întrînd în Cair cu soţii mei, făcurăm băgare de seamă la cei cu ochii stricaţi. Aflarăm că la o sută de persoane cu ochi buni. erau cincizeci orbi ochiaţi și cu ochii îmflaţi. Nu am întîlnit nici un om care să aibă ochii cu totul sănătoși' adică fără să aibă o căutătură care este naturală. Închipuiţi-vă o populaţie întreagă copii, femei, oameni orbi, albeţiţi, sau cel puţin cu ochii roșiţi și lăcrimaţi cu necontenire, purtind asupra ochilor, oriunde purced, un nor de muşte, pe care nimica nu poate să le gonească, şi veţi avea idee de această ncferice populaţie. Nicăiri nu am văzut încă acea mulțime de muște, care se aiîlă în Egipt. Ele întră în bucate, în apă, în gură, în nas. Cauza ce le produce este marea necurăţenie ce domnește aici.

Inflamaţiile ochilor, în Cair, sunt mai dese decit în orice alt oraș din Egipt. Bogaţii şi străinii sunt mai puţin supuși decît locuitorii.

815

https://biblioteca-digitala.ro

Această epidemie a domnit în Egipt încă în timpii antici. Mai mulţi faraoni crau, după istorie, orbi. Herodot vorbeşte de un rege din Egipt ce era orb şi căpăză vederea printr-o minune. Această anecdotă mi se pare foarte picantă şi pentru aceasta o reproduc aici :

„Preoţii din Egipt îmi spuseră că după moartea lui Sesostris, fiul său Feron se:urcă pe tron. Acest principe nu făcu nici o expediţie militară şi orbi. Nilul, vărsîndu-se atunci de optsprezece coţi şi înecînd toate cîmpiile, un vint mare se ridică, care vînt întărită valurile. Atunci Feron, printr-o nebunească îndrăzneală, luă o ostie şi o aruncă în mijlocul întăritatelor ape, după aceasta îndată orbi. Zece ani fuse orb. În al unsprezecelea an, i se aduse răspuns de ia oracolul de la Buto, ce-i vestea că timpul prescris pentru pedeapsa lui se. sfirşise şi că are să dobîndească vederea, dacă se va spăla la ochi cu udul unei femei, care nu a cunoscut alt bărbat străin decît pe al ei. Feron încercă mai întîi cu acela al femeiei lui, dar fiindcă nu se vindecă cu acesta, alergă la acela al altor femei. În sfîrșit, găsind unul de la o femeie, care îl tămădui, strînse într-o cetate, numită Eritrebolos, pe toate femeile ce le încercase, afară de aceea al cării ud îl vindecase, şi le arse de vii cu oraş cu tot ; iar pe aceea ce contribui la a lui vindecare, o luă de soţie.“

Aerul mărei, unit cu umezeală, care umezeală unită iarăş' cu o mare căldură, este cauza acestor inflamații ; nisipul cel mărunt ce se rădică în aer în aceste locuri şi se aruncă pe nesimţite în ochi contribuiește la propăşirea acestui rău.

Mai este un rău ce numai aici se întîmplă; o irupţie ce vine pe piele, sau cu alte vorbe mul-: țime de broboane şi pete roşii ce se răspîndesc pe

346

https://biblioteca-digitala.ro

corp, însoţite de mîncărime nesuferită. Cauza acestui rău se crede că vine din apa Nilului. Unul din soţii mei de călătorie, N. Apolonie, nu îl văzusem de patru zile ; cînd îl revăzui, era atit de împodobit de aceste broboane, încît îmi fuse cu neputinţă a-l cunoaște,

Primăvara domnesc aice nişte friguri rele care ucid pe om în timp scurt. Sub alte raporturi, clima Egiptului este sănătoasă.

Egiptul este o ţară roditoare, plină de bogății. Prin poziţia sa are o parte foarte favoritoare pentru comerţ. Dar această ţară nu poate nici să înîlorească, nici să existe, decit cu condiţia ca să o cultive, sub toate raporturile, spre a ajunge la civilizaţie. Egiptul nu este o ţară frumoasă ; cîmpiile au numai vegetaţia ce este din munca omului ; dumbrăvi, păduri, ierburi şi flori sălbateșe, rîuleţe nu se află pe aici. Volney zice că nici o țară nu este mai puţin pitorească pentru zugrafi și poeţi... „Este de însemnat, adaogă el, că nimeni, nici chiar arabii, nu zic că aici să fi născut un poet. În scurt, ce ar cînta egipteanul pe fluierul lui Gessner şi Teocrit ? N-are nici riuleţe limpezi, nici brazde fragede, nici adîncimi singuratice... Thomson nu ar afla aici nici şuierătura vînturilor în păduri, nici zgomotul tunetelor în munţi, nici lina majestate a dumbrăvilor antice, nici vijeliile turbate şi liniştea ce le urmează.“

În Egipt rareori plouă iarna ; iar vara, niciodată. Cerul aici este totdauna senin şi monoton ;

"ochiul întîlneşte numai văi semănate de oameni, sate cu fizionomie mizerabilă, înălțate pe cîte o movilă nisipoasă, deşertele nemărginite, ale căror

, 341

https://biblioteca-digitala.ro

valuri sunt mai temătoare decit ale oceanului, pe care călătorul niciodată nu începe să le străbată, fără să fie sigur că aceste valuri nu or să-i fie mormîntul.

Vitele aici sunt multe şi de cel mai bun soi; cai, asini, mule, cămile de mai multe feluri, oi, toate parcă ar fi mai îmbunătăţite în soiul lor, decît ori în ce altă parte, însă nimica mai mult decit boii şi bivolii din Egipt.

Vinturile sunt foarte rele ; dar cel mai rău este vîntul numit camsin, în Egipt, și samun, prin deşerturi. Din norocire suflă puţine zile : zilele cînd suflă sunt cele mai calde : suflarea lui loveşte ca căldura unui cuptor aprins." În deșerturi, acest vînt este mult mai periculos; ucide pe călătorii ce află în sînul nisipurilor. Cămila, fiică a deşerturilor, cînd vine acel vînt, bagă capul în nisip, închizind ochii, ca să scape de omoritoarea lui înriurire. După Herodot, armia lui Cambis, ce plecă în contra oazisului lui Amon, aflindu-se în deșerturi! la calea jumătate, întilni acel vînt, și toţi soldaţii pieriră în valurile de nisip.

Acum să vedom care sunt animalele ce se află în Egipt numai.

Printre pești, cel mai curios este cela ce se cheamă bișir, ce seamănă cu şarpele şi totdodată cu patrupedele . Coada lui este scurtă; e lung de două picioare ; multe aripi înotătoare are pe spinare ; mănîncă cărnuri. Cuţitul nu poate pătrunde solzii săi. Mai cste un îel, ce se cheamă fahaca. Acesta sc îmflă cu aer, cînd răsuflă afară din apă,; şi pintecelo lui se face atunci foarte mare. Cînd, din greutatea dosului, cade pe spinare, nu poatci să se mai întoarcă şi seamănă cu un glob ghimpos

348 :

https://biblioteca-digitala.ro

Se apără ca ariciul. Vine în Egipt cu apa pe NIL. Cînd se retrage Nilul, nu poate cu apa să se înturne ; atunci locuitorii aleargă şi îl prinde. Copiii se joacă cu el. Arabii zic că acest pește are glas. Mai este încă un peşte electric numit silurul tremurător. Arabii îl numesc road (tunetul). Arabii cred că grăsimea ce are sub piele vindecă boalele, o ard pe tăciuni aprinşi şi pun pe bolnavi asupra gazului produs de ardere.

În Nil se află niște broaște țestoase foarte mari, ce se numesc trionix. Au falca cu buze mişcătoare ; sunt de trei picioare de lungi. În altă parte am vorbit de tupinambis și de crocodili.

Șerpii sunt de cinci feluri mai cunoscuţi. Cel mai frumos este cel cu capuşon, vestit prin graţia coloarelor. Corpul lui este lung de un picior. Şarpele scital de la piramide, ce seamănă cu vipera, are ace veninoase ca vipera ; rareori îl afli mai lung de două picioare ; este privit de locuitori ca cel mai înrăutăţit şi toţi se tem de dînsul. Vipera ceresta sau cornorată este tot atita de temut; are pe dasupra ochilor un fel de corn, de trei linii de înalt. Vipera hage este cel puţin de cinci picioare de lungă şi trei degete de groasă. Cînd te apropii de dinsa, rădică capul şi se pune în poziţie de apărare : mușcătura ei este periculoasă, dar nu atacă, dacă nu o superi.

Fiindcă suntem la șerpi, să vorbim şi de psili sau descîntători de şerpi, ce se află în Egipt. Originea lor este foarte veche. Psilii figură în sărbătorile religioase şi sunt cea mai curioasă podoabă. Ei zic că cine nu se trage din neamul psililor nu poate să aibă putere asupra şerpilor. Se reîmblă, mai goi, pe strade, cu șerpi încolăciţi tupă git. Unii pretid că au văzut şerpi ce muşcă

949

https://biblioteca-digitala.ro

pe psili de mini, de sin etc.; şarpele lor favorit este vipera hage (Champ.).

Denon zice că, aflindu-se odată în Cair la generalul Buonaparte, văzu nişte psili. Iii se făcură cîteva întrebări despre şerpi, între altele dacă se află vreun șarpe în acea casă şi, de este, poti să-l scoaţă de unde se afla ? Psilii răspunseră că este un şarpe şi că pot să-l scoată. Apoi se răspîndiră prin camere, însă, în unghiul unei camere se opriră și spuseră că şarpele era acolo. În adevăr, căutînd, aflară un şarpe.

Se vede că iscusinţa lor stă într-o chemare ce imită strigarea de amor a șarpelui: ci contrafac glasul printr-o șuierătură, cînd ca a şarpelui bărbat, cînd iară ca a șarpelui femeie, atunci șerpii ies din locul unde stau ascunși.

Sunt încă șopiîrle frumoase și guşteri mari şi hidoşi la vedere, precum și scorpii veninoase.

liliecii sunt de opt feluri ; însă cel mai curios este acela care se cheamă ruscta. Mai nu are coadă, şi pe faţă scamănă cu cîncle. Este priimitor de educaţie ; se dedă cu omul ce îi dă să mănînce ; ; linge ca un cîne,

Animale patrupede, Igiptul are : şacatii, singurrul lup al locului ; hiena, ce trăieşte în deşerte; ipopotamul ce locuiește părțile Nilului cele mai spre miazăzi, fărimă semănăturile, dar nu atacă pe oameni ; cu zgomote şi focuri, locuitorii îl gonesc în Nil. Egiptul are, printre vegetale, curmalii, ce nu se află în Egiptul de Sus; sicomorul, tamarinierul, cordia, mixa, acaţia, lebcec şi casiasfistula, ce sunt de origină din India. În Egiptul de Jos cresc trestii, două feluri de nimphaea, lotusul și papirus ; cel din urmă este rar astăzi,

350 DR.

https://biblioteca-digitala.ro

Locuitorii cultivă mai toate lesumele și bucatele svusire. Afară de acestea, orezul, bumbacul, trestia de zahăr se cultivă mult.

Papirus sau biblos, din toate plantele, în vechime era aici foarte mult, creștea prin lacuri, se înălța la zece picioare. Coceanul (strujanul) lui are în vîrf o cosiţă. Altădată, sub romani, şi chiar în al XI-lea secol, în Franţa, se scria pe papirus. De aici vine şi vorba de papier. Se află încă prin arhive, scrise pe papirus din Egipt şartelc regilor Franţei, ale împăraţilor şi papilor ; cărţi în grecește și latineşte. S-a găsit asemenea în Egipt, prin morminte, acest papirus, din care unii sunt încă din timpul lui Moise. Cel mai fin papirus pe care scriau cei vechi era acela de sub egipteni se chema împărătesc şi sub romani augustus ; după acesta era cel ce se cheamă hieratin, întrebuințat la lucrurile religioase. De cînd s-a născocit hirtia de bumbac, acel papirus nu se mai cultivă și s-a rărit mult,

D. Champollion astfel arată mijlocul cum din această plantă se făcea papirus, pe care se poate scrie : „Se scotea cele două margini, tăia tivga în două părţi egale în lungime și despărțea c-o împunsătură cămăşuţele ce erau mai la douăzeci şi care formau tigva, al cărei diametru este de două sau trei degete. Albeţea cămășuţelor creştea cu cît se apropiau de centru. Aceste cămășuţe se întindeau deosebite ; fiecare forma o foaie; iar după felurite preparaţii, lipeau două foi una după alta; bătea, stringea și poleia fiece foaie, şi cu mai multe foi lipite una de alta făceau bucăţi de hiîrtie de orice lungime. Ungea pe urmă cu unt de chitru accastă hîrtie, ca s-o întărească în contra putrezunei.“

351

https://biblioteca-digitala.ro

Vom sfirşi aceasta cu o scrisoare a lui Omar către Amru, după ce luă Egiptul şi răspunsul acestui din urmă către Omar.

„Amru, fiu al lui D'El Aaz! doresc de la tine, la priimirea acestei scrisori, să-mi faci despre Egipt vu scricre dreaptă şi vie, cît să pot a-mi închipui că văz cu ochii mei această ţară frumoasă. Salutare !“

Amru răspunse astfel :

„O, domn al credincioşilor! Închipuieşte-ţi un deșert sterp și o luncă minunată între doi munți, care unul seamănă cu un deal de nisip, și altul cu pintecele unui cal ofticos, sau cu dosul unei cămile. lată Egiptul! Toate producţiile şi toate bogăţiile de la Asun (Siena) pînă la Menşa purced dintr-un rîu binecuvintat ce cură cu mărire prin mijlocul lui. Minutul creşterei și scăderci acestui riu este tot atit de regulat, ca cursul soarelui și al lunei. Este în an o epocă hotărită, cînd toate izvoarele din univers plătesc acestui împărat al riurilor tributul la care providența le-au supus. Atunci apcle Nilului i se înmulţesc, ies din patul lor şi acoperă toată fața Egiptului, pe care depun o humă roditoare. Atunci se taie comunicațiile de la un loc la altul; numai cu bărcile cele numeroase ca foile curmalilor îmblă încă oamenii.

Cînd vine minutul ca apele vărsate să nu mai fie folositoare pămîntului, rîul reîntră în marginele ce ursita i-a prescris şi lasă astfel să se adune, pe unde a călătorit el, comorile ce a ascuns în sînul pămîntului.

Un popor părtinit de cer și care, asemenea albinei, pare ursit să lucre pentru ceialţi, fără ca el să se folosească din rodul muncci lui, deschide cu uşurinţă înuntrurile tărîmului şi depune sămînţa, a cării rodirc o aşteaptă de la facerile de bine ale

852

https://biblioteca-digitala.ro

acci Înnţi ce face să crească şi să pirguiască bucatele. Sămînţa se dezvoltă, mreaja se rădică, spicul se face prin ajutorul ce-i dă o rouă ce ţine aici locul ploilor şi care hrăneşte sucul îndestulător din tărîm, După cea mai îndestulată rodire, vine citeodată seceta. Astfel, o doamne al credincioșilor, Egiptul este chipul unui deșert nisipos, unei văi apoase şi argintate, unei mocirle negre, unei lunci verzi şi undoase, unui parter. împodobit cu flori de tot felul și unei grindiostii coperită cu grîne galbene... binecuvîntat să fie urzitorul acestor minuni !

Trei lucruri fac, mai ales, îndestularea Egiptului și fericirea locuitorilor ; cel întii, să nu se priimească proiccte născocite de lăcomia fiscală, cu scop de a mări birul; a doua, să se întrebuinţeze a treia parte din venituri pentru ţinerea în bună stare a canalelor, podurilor şi stăvililor : a treia, să nu se puie bir astfel decit în natură pe roadele ce produce pămintul. Saluiare !*

În Cairul vechi, cumpărai un cap de mumie de om, pentru puţin lucru ; dar fusei silit să-l arunc, pentru dezgustul ce-mi pricinuia a lui vedere. Era bine păstrat. Este lucru de mirare această artă de a bălsămi la vechii egipteni. Cînd cineva vede corpuri omeneşti de mai multe mii de ani întregi încă sub pinza ce le coperă de atunci, nu poate să nu se mire de geniul acestui popor.

Herodot explică chipul cu care se îmbalsămea morţii, ale căror mumii le vedem pînă astăzi.

„Doliul şi funeraliul, zice Herodot, se fac astfel : cînd moare un om mai deosebit, toate femeile din casa lui îşi spoiesc cu tină capul şi chiar obrazii ; lasă pe mort acasă şi îşi desvălesc sinul şi, agăţindu-şi veștmintele cu o cingătoare, işi lovesc pieptul şi aleagră prin oraş însoţite de rudele lor. Pe

333

https://biblioteca-digitala.ro

de altă parte oamenii încă își bat pieptul. După această ţeremonie, duc corpul mortului în locul de bălsămit... Sunt în Egipt nişte persoane pe care legea le-a însărcinat cu îmbălsămitul și care fac o meserie din aceasta. Cînd li se aduce un corp, ei arată aducătorilor modeluri de morţi de lemn... şi întreabă după care model să-l îmbălsămească. După ce se învoiesc la preţ, rudele se retrag. ! Bălsămitorii lucrează la diînșii ; şi iată cum fac la îmbălsămitul cel mai prețios : Mai întîi trag creierii prin nări, parte cu un ferămiînt întors, parte prin mijlocivea unor doctorii ce introduc în cap; pe urmă fac o incizie în piîntece cu o piatră din Etiopia ascuţită ; prin această deschidere ce fac, scot înuntrurile, le curăţă şi le trec prin vin de palmieri, apoi prin aromate măcinate ; pe urmă reîmple pîntecele cu miră curată măcinată, canelă și alte miroasc ; pe urmă le coase. Îndată ce au făcut aceasta, sară corpul, coperindu-l cu natrum în timp de șaptezeci zile. Nu este iertat să-l ţie mai mult în sare, Aceste şaptezeci zile trecute, spală corpul și îl învelesc peste tot cu bande de pînză de bumbac, spoite cu gomi 2 cu care egiptenii se servă ca deo cocă (clei) ; rudela reiau apoi corpul, zic de fac o cutie cu formă omenească, de lemn, închid atci pe mort și îl pun într-o sală hotărită pentru acest sfîrșit ; îl asază drept împotriva zidului. Astfel este chipul cel mai magnific de a bălsămi pe morţi.

Mai este un chip mai puţin costător. Se împle cu o licoare, ce se scoate din chedru, şi stropeşte pîntecele mortului, fără să facă nici o incizie și fără să scoaţă maţele. Cind a întrodus această licoare

1 Bălsămitul cel prețios costa un talant d-argint sau cinci mii patru sute liv., cel de-al doilea, douăzeci de mine sau o mie opt sute livre și cel din urmă puţin lucru (n.a.),

2 Com arabic (na.).

354

-

https://biblioteca-digitala.ro

prin fundament, îl astupă, ca să oprească licoarea de a ieşi, pe urmă sară corpul în timp iar de şaptezeci de zile. În ziua din urmă scoate din pîntece licoarea care are atita putere cit topeşte înuntrurile şi le trage cu el afară. Natrumul consumă cărnurile şi nu mai rămîne din corp decit pielea şi oasele. Această operaţie sfirşită, dau corpul.

Al treilea fel de bălsămit este pentru cei mai săraci. Înjectă corpul cu licoare numită surmaia ; pune corpul în natrum în timp de șaptezeci zile şi îl dau la cei ce l-au adus.

Cît pentru femeile mai însemnate, cînd mor, nu le dă îndată bălsămuitorilor, nici pe cele care sunt frumoase şi care au fost mult considerate, ci le dă trei sau patru zile, după ce au murit. Se face aceasta de frică ca bălsămitorii să nu facă abuz cu corpurile ce li sc încredinţează. Se zice că pe unul l-a prins cu o femeie moartă de curînd...“

Noi mai făcurăm cîteva excursii în vecinătăţile Cairului. La două leghe și mai bine de la Cair, se află satele Matarieh, El-Canca și Abuzacl. Cel dinîi se crede să fic situaț pe tărîmul unde fuse altădată vechiul oraș Heliopolis. Acolo legiutorii Greciei, filozofii, poeţii veniră să se adape din luminile cunoștințelor oameneşti.

În această cetate era templul soarelui. Obeliscul ce s-a aflat aici se crede să fi (ost făcut în timpii lui Ozortasen care domni înainte de nașşterea lui Abraham. Preoţii de la Heliopolis cei dîntii rinduiră numărul zilelor ce compun anul. Macron pretinde că mai multe popoare din Italia luară de la preoţii acestui vechi oraş datina d-a face asemuire între fazele vieţii omenești şi acelea ale anului solar. La începutul periodului, adicii la solstițiul de iarnă, soarele se reprezenta printr-un copil născut de curînd ; primăvara, soarele avea sim-

355

https://biblioteca-digitala.ro

bolul unui tinăr, vara avea drept emblemă un om matur, iarna un bătrin pleşuv.

Herodot descrie o sărbătoare curioasă, ce se făcea la Heliopolis ; dar locul nu ne iartă să o producem. Tot acest istoric zice că un fiu al lui Sesostris rădică aici două obelisce. Tărimul Heliopolis, numit în vechime pămîntul lui Gesen, fuse însemnat copiilor lui Iacob spre locuinţă. Iosif luase de soţie pe Asineta, fiica unui preot din acest oraș, ce se numea Putifar. Se crede că aici a stat cîtva timp familia lui Isus. Copţii au rădicat o capelă pe ruinele casej ce ar fi fost locuit Maica Domnului. La o fintiînă ce se află în vecinătate, se zice că Maria a spălat scutecele copilului.

Astăzi, templul cel vestit, orașul, palatele măreţe, oamenii, totul au dispărut sub nisipurile deşertului,

Noi vom vorbi despre ieroglife ce le vom vedea de acum înainte pe multe monumente. Apoi despre limba egipteană.

https://biblioteca-digitala.ro