DUPE MOARTE

Apartamentele se înveliră în negru, şi întristarea cu ochii plini de lacrimi veni şi se aşeză’ în acest lăcaş pentru totdauna.

Alexandru reveni din leşinul său.

Cele două dame plângeau cu lacrimi pe patul moartei; ele rechemau din viaţa Elenei scene plăcute, cu vorbe tinere, care răpeau inimile ascultătorilor. Servii toţi plângeau şi curtea răsuna de gemete.

Corpul se luă de femei, se scăldă şi, îmbrăcat ca în zilele de sărbători, se depuse pe masă în salon. Elena păstrase frumuseţea formelor sale cu expresiunea de fericire a figurei. Cine o vedea credea că doarme. Pe cap îi pusese o cunună delicată de camelii albe, din florărie, o cruce mare de briliante odihnea pe pieptul său, împrejurul mesei aşezaseră glastre cu florile cele mai rari. Doi preoţi citeau lângă dânsa.

Era miezul nopţei. Toată lumea, însuşi preoţii, se duseră. Moarta era singură. Atunci Alexandru se duse să o vază pentru cea din urmă oară, o sută de făclii de ceară erau aprinse. El merse drept la masă, alătură capul său de al ei, faţa lui de faţa ei, şi o sărută.

— Eu te-am ucis, Eleno… tu ai zis: „Să mor pentru ca Alexandru să fie ferice”, şi ţi-ai ţinut vorba. Fii sigură că te voi urma în curând… Te-am ucis, suflet nobil… şi de acum viaţa pentru mine este o greutate… e o fiinţă moartă… o singui’ă fericire îmi mai rămâne, ca ţărânele noastre să odihnească în acelaşi mormânt, iată pentru ce am să mai trăiesc… iată ce mă ţine încă în viaţă… ziua nunţei este mâne, şi mireasa doarme pe patul morţei… scoală, amorul meu, totul e preparat pentru serbarea cununiilor noastre… oaspeţii aşteaptă! … Tu eşti îmbrăcată în costumul de mireasă… pentru ce dormi încă, Elena mea? … eşti oare supărată pe sclavul tău, o, regina vieţii mele? am făcut ceva care nu-ţi place? … îţi cer iertare… altă dată, când tu erai supărată şi amantul tău se ruga să-l ierţi, tu îi întindeai mâna, îi surâdeai cu fericire! … acum mâna ta nu se întinde… buzele tale rămân nemişcate… vai, vai! … Ce crimă ai făcut tu ca acela ce te iubea mai mult decât viaţa să te omoare, dulcea şi graţioasa mea adoraţiune? … Tu erai tânără şi frumoasă, dar mâne, nu vei mai fi nimic… pentru ce s-a născut atâtea frumuseţi, atâtea graţii, dacă a doua zi erau ursite să se scuture? … o, creaţiune, care este scopul tău? … Spiritul nostru nu poate pătrunde misterele tale… oare aceste mistere există? oare le înţelegi tu, cel puţin? … unde este acea suflare dulce ce anima corpul ei graţios? … viaţa, viaţa… nu a fost oare decât rezultatul unei organizaţiuni materiale? … aruncaţi cărţile! închideţi şcoalele! şi voi, doctori în cugetări, spânzuraţi-vă! sunteţi nişte şarlatani! ferice încă acela ce poate crede! minciuna este uricioasă: însă omul el însuşi este o minciună! …

Alexandru auzi afară un zgomot. El tăcu şi sărută gura Elenei.

„Iată cea din urmă sărutare!” zise el, casa se învârti cu dânsul… căzu în genuchi.

Intr-acest timp o femeie apăru în sală.

„Este un vis – zise Alexandrii – nu poate fi Zoe! …”

— Te înşeli, eu sunt – răspunse Zoe – viu să-mi cer iertare de la acest corp…

— Tu aici? … fugi! fugi! nu te atinge de acest loc sacru! prezenţa ta aici insultă acest corp nobil… fugi! …

— Alexandre! zise Zoe. Dumnezeu priimeşte pe cel ce s-a căit… însuşi crimele le iartă… tu eşti mai sever decât providenţa… ochii mei sunt înecaţi de lacrimi şi inima mea de durere… lasă-mă să-mi cer iertare acestui corp ce am ucis! … Cât pentru tine, ştiu cât ai iubit-o, ştiu cât suferi… dar ceea ce s-a făcut nu se mai poate întoarce., (plângi; dar nu uita că trebuie să trăieşti, asfel a voit ursita… vino cu mine… viaţa încă poate să-ţi surâză… lumea e tot aceea: Elena e moartă, dar soarele nu a pierdut nici o rază de lumină; cerul nici o stea; pământul nici o floare… plăcerile sunt încă voioase pe ghii’landa vieţii… amorul rămâne totdauna tânăr, totdauna fraged… nu te abate! …

Alexandru o privi cu nişte ochi mari.

— Fugi! fugi! strigă el. Simţ că cuvântul mă lasă… mânia mă turbură… poci să te omor lângă acest cadavru.

— Omoară-mă… dar lasă-mă mai nainte să expiu erorele mele! …

— Fugi! fugi! zise Alexandru, nu insulta acest corp! …

Zoe stăruind încă, Alexandru o împinse cu furie afară… ieşi cu dânsa.

După o oră Zoe se înturna la Bucureşti. Ea era palidă şi abătută. Căinţa înclinase această conştiinţă teribilă.

Elena se înmormântă cu mare pompă în ziua de mai ziua destinată pentru nunta ei. Maică-sa şi Caterina fură cu greu smulse după sicriul moartei când o puseră în pământ. Elescu nu se văzuse în ziua aceea… Caterina tremură pentru dânsul. Ea crezu că Alexandru se sinucise.

A doua zi la revărsatul zorelor un om plângea îngenucheat la mormântul Elenei.

O femeie tânără cu ghirlandă de roze în mână veni la celalt căpătâi al mormântului, depuse ghirlanda pe mormânt şi se puse a plânge. Alexandru o vede, o recunoaşte.

Maria – strigă el – fata de la Brebu! …

— Eu sunt, zise ea cu ochii plini de lacrămi.

— Recunoştinţa nu a pierit încă din lume – zise Alexandru – fii binecuvântată, copila mea! El îi dete o pungă plină cu aur şi zise Măriei să o împartă la săraci, apoi. Sărutând-o, plecă.

În toate dimineţile o nouă ghirlandă de roze se găsea pe mormântul Elenei, nimeni nu ştia cine o depune.

— Trebuie să-mi spui ca unei mume! zise încă Alexandru.

— Dară, răspunse Caterina.

— Nu te întreb cine este: daca merită să-ţi fie consoarte… sunt sigur că Caterina nu poate stima decât un om ce merită… Iată dar un act: este zestrea d-tale de 10 mii de galbeni, actul este întărit de tribunal: banii depuşi la tribunal… când va fi trebuinţă, îi vei lua… aceasta e voinţa Elenei…

Alexandru lăsă actul şi plecă.

A doua zi trimise Caterinei trusoul cumpărat pentru Elena, cu un bilet: „Pentru domnişoara Caterina de la sora ei Elena”.

Elescu se închise acasă şi desfăcu pachetul de la Elena. El află aici o buclă de păr; lacrămele îl înecară.

După ce împărţi o mare parte din averea lui pentru binefaceri, Elescu se decise să plece din ţară. A plecat de doi ani. De cloî ani nu ştie nimeni ce a devenit. Un ziar de la Martinica anunţa în acea parte a lumei prezinţa unui român, este un an de atunci. El nu a scris nimănui, nu a tras nici o poliţă. Ceea ce lasă să se creează că a pierit prada frigurilor galbene sau în rezbelul din urmă între statele Americei.

Trecuse o lună de la moartea Elenei.

Alexandru era neconsolat, amicii săi căutară să-l distreze, nu reuşiră. El devenea din ce în ce mai trist.

Într-o zi Caterina trimise să-l cheme.

El se duse.

— Ia acest pachet – îi zise ea – Elena mi l-a încredinţat pe când trăia ca să ţi-l dau.

Alexandru priimi pachetul şi mulţumi, apoi zise Caterinei:

— Am o misiune de împlinit… trebuie să-mi spui ca unui părinte. Este vreun june care-ţi place?

Caterina roşi.

SFÂRŞIT

1 Adept al teoriei monarhiste reacţionare, care proclamă drept principiu fundamental al orânduirii de stat dreptul „sfânt şi inalienabil1 la tron al dinastiilor ereditare.

3 Nume trecut din literatură în vorbirea curentă, desemnând tipul desfrânatului.

1 În timpul domniei lui Cuza, deputaţii de tendinţă conservatoare s-au opus înfăptuirii unor reforme democratice. Iniţiativele lui Cuza şi Kogălniceanu, în ceea ce priveşte realizarea reformei agrare, s-au lovit şi de rezistenţa reprezentanţilor tendinţelor liberale în Cameră (I. Brătianu etc.). Ca urmare a divergentelor dintre domn (care avea adeziunea maselor populare) şi grupările burghezo-moşiereşti, acestea din urmă au realizat monstruoasa coaliţie.

1 În ediţia de bază: trădea.

2 Silius Italicus (25-101). Poet latin, consul şi guvernator al Asiei Mici, unul din favoriţii sângerosului împărat Neron.

1 Dejanira, una din soţiile eroului mitologic Heracles, care, pentru a se răzbuna că o părăsise, îi trimite un veşmânt îmbibat în otravă.

1 Pedantă cu pretenţii literare (fr.).

2 Ochii mei (gr.).

3 Guizot (1787-1874) – istoric francez, om de stat în timpul domniei lui Ludovic Filip, a fost apologetul înverşunat al rânduielilor burgheze şi călăul clasei muncitoare în revoluţia din 1848.

4 în textul de bază: îndrepta.

5 Cuconiţei.

6 Beranger Pierre-Jean (1780-1857) – autor de cântece patriotice, adevărate pamflete politice, menite să popularizeze ideile progresiste şi tradiţiile de luptă pentru libertate ale poporului francez.

7 Parafrazarea refrenului: „Astfel este sexul, nu e vina ta”, dintr-o poezie a lui C. A. Rosetti.

8 Se pare că textul este fragmentat, în original lipsind câteva replici.

9 După înfrângerea revoluţiei de la 1848, prin Convenţia de la Balta-Liman, încheiată între Turcia şi Rusia ţaristă, s-a hotărât menţinerea stării de ocupaţie în Moldova şi Muntenia pentru a se înăbuşi orice încercare de revoluţie.

10 Astăzi Calea Victoriei.

11 Formulă în jocul dccărţi.

12 Formulă în jocul de cărţi.

* Femeie de moravuri uşoare.

14 Copil bun (fr.).

15 Autorul confundă noţiunea de egalitate burgheză (desfiinţarea privilegiilor feudale) cu aceea de desfiinţare a claselor.

16 Anacreon – poet liric grec din secolul al Vl-lea, cântareţ al dragostei şi plăcerii.

17 Eroul se referă la romanul lui Honore de Balzac, Le lys dans la vallee (Crinul din vale).

18 Referire la înăbuşirea revoluţiei maghiare din 1848-1819 de către armatele contrarevoluţionare ţariste.

19 In ediţia de bază: din voi.

20 Autorul se referă la eroinele poeziilor atribuite eroului legendar scoţian Osian.

21 Numele vechi al oraşului Braşov.

22 In ediţia de bază: eroare.

23 „Trece timpul muritorilor. / Şi nu ştiu să le poată fi dat dc două ori” (lat.).

24 Biirger Gottfried-August (1747-1794) – poet liric german,

25 Hoţfman Ernest-Theodor W. (1776-1822) – romancier ^i muzician german.

26 Cuvântul materialist esto folosit aci în accepţia improprie de îmbuibat.

27 Aluzie la cunoscutele cuvinte ale lui Cezar „Alea jacta est!” care după multe ezitări se hotărăşte să treacă Rubiconul cu trupele sale, în lupta dusă împotriva lui Pompei. Prin expresia „Să trecem Rubiconul” se înţelege îndeobşte luarea unei hotărâri îndrăzneţe şi decisive.

28 Lesbia – iubita şi inspiratoarea, celor mai pasionate versuri ale poetului latin Catul (84-54 î.e.n.).