S-aude un zgomot de pași pe aproape,

Cum calcă strigoiul când va să dezgroape

O tânără fată... Colo... Ascultați!

Să fie satana cu ochii de focuri?

— „Hei! Cine să calce în negrele-mi locuri,

Se-ntreabă bătrâna... aici nechemați!...”

Ea zice, și-n umbră un om se arată

Cu ochii de sânge, cu fruntea uscată,

Teribil ca locul în care intra.

— „Bătrână, el zise, îți fă datoria!”

Și vorba-i, cum geme în zid vijelia,

Din colțuri în colțuri grozav răsuna. 

Bătrâna

Ascultă-mă, doamne, aveam în oștime

Un fiu oarecare vestit în mulțime

Prin luptele sale; era fiul meu;

Plăcut ca seninul, frumos ca o floare

Și pentru aceasta mai stam eu sub soare:

Era pentru mine al meu Dumnezeu,

Și pentru aceasta m-am dat în pierzare.

Să-l fac între oameni ferice și mare,

Am dat al meu suflet la negrul tartar.

Tu știi mai departe. Ce? gemi de turbare!

Vrei sângele mumei, tu vrei răzbunare,

Lovește! Na sânul, tirane barbar!

Căci viața îmi este acum blestemată.

O! cum nu pot oare să sorb astă dată

Și zilele tale, și sângele tău!

Dar nu pot, căci fiu-meu în ultima-i stare

Opri orice mână a da răzbunare.

Tirane! Vezi prada-ți, vezi cugetul său.

Pe urmă, c-o mână uscată și arsă,

Într-una din hârce un sânge ea varsă,

Și, dându-l lui Mihnea, îi zise: Să bei!

E sângele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare,

E cald și e tânăr, cum vrei tu, barbare;

Na, soarbe, sau eu sorb p-al tău, de nu vrei”.