„Frate-meu spre tronu-mi cată,

Oamenii m-au credințat...

Capul său dar să se-abată

Astă-noapte la palat !

Asfel domnul își zicea

Și pe cer o stea pălea.

Iată fratele cel june :

— „Dulce frate, de te chem,

Sunt coprins de-amărăciune...

Umpleți cupele să bem !

Viața-i plină de-ntristare.

Fericirea pe pămînt

Trece ca și-o sărutare,

Ca și-o floare pe mormînt !”

Fratele mai mic zicea :

— „Doamne ! ține cupa mea !”

Fratele cel mic murise

De venin omorîtor ;

Dar din ora ce perise

Domnul sufere greu dor.

Somnul ochii nu-i atinge,

Visele plăceri nu-i port,

De cum soarele se stinge

Vede fratele lui mort.

Mîna fantasmei ce plînge

Îi arată cînd și cînd

Hîrca plină cu-al lui sînge,

Cu-al său sînge fumegînd,

Și-i vorbește : „Doamne, bea

Sîngele și viața mea !”

Domnul caută scăpare

În ospățuri și-n orgii,

În noi crime și turbare,

În turbate bătălii.

Dar în lupte-omorîtoare,

Bravii-alături toți se-abat ;

Numai el stă pe picioare,

În cadavere-ngropat.

Și-n orgiile turbate,

Cînd mesenii varsă vin.

Umbra junelui său frate

Pare printre cei ce-nchin,

Și-i mai zice : „Doamne, bea

Sîngele și viața mea !”

Iar pe patu-i de zăcere,

Unde capul și-a turnat,

Vede-a fratelui părere

Ce-ocolește tristul pat,

Și-i vorbește : „Doamne, bea

Sîngele și viața mea !”