Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat

Coconu Manulache, boier di la Bărlad!

Noi am aflat că-acolo la Țara Românească,

Au spart muntenii capul la havra ovreiască

Și noi știam cu toții că tu ni părtinești,

Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești.

Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă,

Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă,

Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău

Ce la gazete spune de neama noastă rău?

Unirea este-aișta sau este numai șagă?

Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă?

Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăiești.

Dar voi ce tot vă duceți din Ieși la București?

Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască

Fără di noi jidanii, iar neama jidovească

Nu poate să căștige fără boeri, ghindești?

Muntenii nu fac treburi; cu ei te prăpădești!

N-au velnițe la sate; la noi nu datorează;

Cu grecii și cu nemții boierii lor lucrează.

Dar voi mergeți la dânșii și ne luați cu voi

Să ținem cheltuiala pe drum; dar vai de noi

Ce pătimim acolo, cocoane, cu nebunii!

Ei, că Kogălniceanu, ne taie chiar perciunii!

Dar să lăsăm aceasta și să ne spui curaț

Coconu Manolache, boier de la Bărlad,

Ce-a fost cu Constituța de au bătut jidanii

La țara muntenească la care merg toți banii?

Voi vreați să ne dați drepturi, chiar di mai multe ori,

Să fim și noi miniștri precum și senatori.

În condica civilă pusese Bozianu

Articolu-aișta când cu Kogălniceanu,

Dar nu-l știuse nimeni, nici noi, nici însuși voi.

Nici însuși ministerul, fiind miniștri noi.

Și neștiind se puse la Constituantă nouă

Di ne sculă poporul ca să vă facă-n două.

Pățit-am ca cămila ce, căutând cercei,

Ea a perdut săraca, urechea domneaei,

Căci unde noi în țară trăiam cum se cuvine,

Făcând comerțul nostru azi rău și mâne ghine,

Acuma nu mai este nici un alișveriș.

În ziua de duminici noi vindem pe furiș.

Voi ați făcut c-așela ce a văzut o muscă

Pe fruntea unui frate cari intră în cușcă

Și vrând să o gonească din fruntea dumnealui,

Aruncă-o chiatră mare și sparge capul lui.

Jidan așela mare vinit de la Paris

A deștiptat muntenii și ni-a făcut de râs.

Mai ghine, mult mai ghine, de n-ar fi trecut pusta

Și-ar fi rămas acasă la el cu balabusta,

Dechit, venind în țară, să scoate pi nebuni.

Evreu a fost așela? El n-avea nici perciuni!

S-a prăpădit Moldova, coconu Manolache,

Când s-a făcut unirea în timpul lui Conache,

Când a murit Istrate... iată apărător!

Atuncea moldoveanul era mai răbdător.

Atunci boierii țării buzunărea jidanii,

Jidanii p-altă parte buzunăreau țiganii,

Țăranii vite încă, ni-având nimica viu,

Munceau și zi, și noapte ca să li dăm rachiu.

Dar astăzi cu unirea și cu lege rurală,

Cei înșelați nainte pe înșelători înșeală.

Nu poți să faci, cocoane, când craii ne omoară,

Să ne mai vină nouă cevaăi apă la moară?

Iar noi ți-om da o spadă a lui Aveșalon,

Ce-n București se află la un bătrân cocon,

Aista spadă arde și taie fără leac;

Să tai cu ea condeiul cu care-a scris Boliac.

Și suntem ai matale cu multă plecăciune,

Evreii cu halaturi, tichie și perciune,

Rughindu-ne fierbinte pi noi a nu uita,

Cum te iubim, tot astfel să ne iubești mata!