Sub un chip de înger, într-un vis ferice,

Domnului Vasile gândul rău îi zice:

– „Monastirea Putna, ăst locaș plăcut,

S-a zidit pe aur de un domn avut.

Mergi și o dărâmă pâna-n temelie

Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie”.

Iar Vasile-domnul d-aur pătimaș,

Pune să dărâme ăst frumos locaș.

Când ostașii sapă până-n temelie,

Un bătrân călugăr zice cu mânie:

– „Domnii mari nălțară sfinte monastiri

Să aminte țării zile de măriri.

Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nțelegi,

Căci tu nu ai fapte de urmași să legi.

Când un domn la aur inima-și robește,

Tronul se degradă, țara veștejește.

Însuși ca magnetul tragi și însușești

Aurul oriunde poți să îl găsești.

Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine

Cuiele de aur ce de tronu-ți ține.”

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Domnul nu ascultă în a lui orbie,

Sapele răstoarnă vechea temelie.

Domnul și boierii între ei se cert...

Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert.

Pe mormânt sunt scrise litere străbune.

Un tălmaci citește și la toți le spune:

– „Din comori ce strângem pe acest pământ,

Iată ce-i al nostru: un tăcut mormânt!”

De atuncea domnul pierde-a lui domnie

Și curând în urmă moare-n sărăcie.