Noaptea-i furtunoasă, și superbul domn

În deșert mai cheamă fugătorul somn:

O gândire mare sufletu-i îmbată;

Printr-o faptă rară să triumfe cată.

Printre noapte, ploaie, tunete de foc,

Cu cinci mii de roșii el își face loc:

Cum furtuna cade p-ape dormitoare

Si d-odată-nalță valuri mugitoare,

În ordia turca roșii năvălesc...

Turcii se deșteaptă, strigă, s-amețesc.

Sunetele d-arme, strigăte turbate,

Printre vijelie zbor amestecate;

Caii calcă rânduri de fărămături;

Sângele ca ploaia cură din săcuri.

Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;

Vise grațioase sufletu-i îmbată.

Ușile, la cortu-i, iată, se smicesc

Și pe cal apare domnul românesc.

Mohamed p-o poartă repede dispare...

Printre umbra deasă caută scăpare.

Când pe fruntea nopții ziorile se joc,

Domnul cu românii las al luptei loc;

Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,

Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.