Astfel cum se-nclină crinul

Fără viață și color,

Când un vierme-i roade sânul

Fraged și desfătător;

Astfel, dulce Românie,

Tu începi a te fana,

Și nimic n-aduce ție

Viața și mărirea ta!

Dragă, moartea locuiește

Chiar în sânul tău frumos. 

Unde mergi ea te-nsotește;

Orice faci e de prisos.

Când în dorul ce te-abate

Tu încaleci să combați,

Un fiastru urcă-n spate

Și iți zice să abați!

Când pe râul organizării

Vasul tău vrei a-l purta,

Un fiastru, al pierzării,

Pune mâna-n cârma sa.

Unde mâna ta plăcută

Scrie fericire,-amor!

Altă mână nevăzută

Scrie-ndată: ură, dor!

Când tu faci o faptă bună

Fiii tăi o veștezesc,

Rozele p-a ta cunună

Cum le pui se ofilesc!

Și speranța ta se curmă!

Cu nimica nu te-mpaci!

Toți s-arată pentru cârmă;

Dar eu nu mai văz cârmaci!