Tu n-ai văzut prin ochii-ți lumina niciodată. 

O noapte fără fund 

Vederea ta absoarbe și viața ți s-arată

Un râu ce geme-n umbră și umbrele-l ascund. 

Da, tu ghicești lumina prin ochii minții tele, 

Printr-înșii, tot despici. 

Prin ei tu mergi la bine și te ferești de rele,

Prin ei d-amorul țării atât de drag ne zici! 

Sunt însă orbi în lume de inimă, de minte. 

Acestii, c-un cuvânt, 

Merită ca să-i plângem de tine înainte,

Trăiesc orbi în lumină și morți în viață sânt! 

Orb este cel ce cată lumina să oprească 

În cursu-i regulat, 

Ce crede-această viața ironie cerească,

Că lumea moștenire la cei vicleni s-a dat! 

Insecte mici de noapte ce luptă cu vulvoarea 

Și arse-n sânu-i, pier. 

Dar tu nu ești ca dânșii! Speranța și amoarea

Revarsă p-a ta față lumini ce vin din cer.