O Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul în mână, 

Ce locuiești în cer, 

Aruncă o privire pe patria română,

P-aceste dulci popoare ce în durere pier!

Și tu, Marie dulce cu coama aurită, 

Cu ochii lăcrimați! 

Oh! faceți o minune popoarelor iubită!

Din trista lor cădere românii înălțați!

La voi e cu putință tot ce la oameni pare 

Neputincios și greu, 

Căci niciodată omul prin slaba-i cugetare

Nu va ghici natura-ți, putere, Dumnezeu!

Dar tu, ce-nalți un munte când trebuința cere, 

Al zilei imperat 

Înalță și gândirea românului ce piere,

Lumină al lor suflet în noaptea cea de dor!