Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune

Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura,

Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune

Suavă ca amorul ce-n sânu-i palpita. 

Era un înger dulce ce-n visurile mele

D-atunci întotdauna plângând am întâlnit;

Așa ca o fantasmă ce-n noapte fără stele

Trecând printre morminte, șoptește: am trăit! 

Odată, dimineața când vesel se răsfrânge

Purpura matinală ce omu-i zice zori,

Când muritorul palid, sub lanțul ce îl strânge,

Salută aurora în cerul fără nori; 

Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună

Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca.

Frumoasa copiliță lucra la o cunună

De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. 

Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină,

La candela murindă ea tristă căuta;

Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină

Și strălucesc sub rouă, în lacrime uda. 

„O, vin, iubite, vino, căci iată vântul bate

Și floarea dimineții curând va veștezi.

Veni-va călătorul din locuri depărtate

Și ochii săi în lacrimi nu o va mai găsi. 

Dar vino lângă mine și moartea-mi va fi dulce

Pe ale tale brațe când capul voi pleca.

Așa drumașul serii în câmp voind să culce,

Ferice-i când p-o floare își pune fruntea sa! 

Acel ce-mi dete viața la moarte mi-o expune,

Unui străin cu aur va mâna s-o dau eu

Și n-am spre apărare decât a mă supune,

Și n-am a le răspunde decât suspinul meu.” 

Acolo unde luna din cale se oprește

Și lasă o cătare mai dulce pe pământ,

Acolo unde mirtul mai vesel înflorește

Acum eu merg adesea și plâng p-al ei mormânt.