Etern aceleași patimi pe ast pămînt hulit!

Etern aceeași luptă, etern aceleași trude!

Și omul vine vesel la jugul unde-aude

Gemînd împovoratul, sub sarcină-i zdrobit.

Ca și milionarul așa ș-un cerșător

Se plîng de-a lor viață, d-a lor nemulțumire;

Ca și un sclav ce geme în fiare, asuprire,

Așa și concheranii se plîng de soarta lor.

Și unde este bunul d-aici de pe pămînt?

Unde-l cătați, prieteni? în lupte sîngeroase?

Saraiuri desfătate? în biruinți pompoase?

În inventări mărețe, p-al fantaziii vînt?

Cătați de moștenire otelul d’invalizi?

Panteon, piramidă, d-un Sardanapal soartă?

Oricare v-a fi ținta, a fericirii poartă

E dincolo de viață, – ș-acolo vă gîndiți.

Egalitate, pace și oricîte dorim;

Frăție, libertate și toate-aste cuvinte

Fără-nțeles, deșarte, cu care omu-și minte

Dorințile și patimi, – acolo le găsim!

Socrat ce află raiul, Columb și Galileu,

Cesar și Bunăparte avur-amară viață,

Ca cel care cerșaște și viforul îngheață,

Ca sclavul care geme, uitat de Dumnezeu!

Egalitate-aicea e numai în dureri;

Pe cea adevărată mormîntul o vestește,

Unind pe animale cu om ș-orce trăiește,

Și confundînd săracul cu putredul d-averi.

Ce s-a făcut virtutea lui Lafayette de ieri?

A lui Rothschild avere? a lui Rousseau gîndire? –

Cătați-le țărîna! – aflați vro osebire? –

Oari pe Traiani cunoașteți din Neroni sau Tiberi?

Dar au lăsat un nume! – și ce le pasă lor!

Mai simt ei oari acuma a noastre comparații?

Mai simt ei vro plăcere l-atîtea venerații?

De onorăm ast nume, sau e îngrozitor?