Priviți la țigăncușa ce-acum întîi iubește!

Grăbiți a-i lua partea cînd crudul o muncește, –

Scăpați-o din bătăi!

Ea s-o ruga la ceruri viața să vă-ndulcească,

Să vă iubească lumea, și ca să vă păzească

Să n-aveți bărbați răi!

Gîndiți cîte o dată, cînd intr-astă copilă

În camerile voastre, pe taină sau de milă,

Pe alte slugi rugind,

Și vede-atîtea lucruri la care se uimește;

La ce pot să servească ea nici că bănuiește;

Le-admiră-n ea tăcînd.

Cînd vine înaintea unei psyché ¹⁷  a voastre
Și-și vede goliciunea în niște trențe proaste,
Ce-abia se țin de ea,
Începe de-și ia seama; se uită, se privește,
Și nu vede motivul ce o deosibește
D-acela ce-o bătea.

Privește bine chipu-i: ochi,frunte, mînă, gură,

Picior, piept,brațe, mijloc și oricare trăsură

Făcută-a da plăceri;

Dar însă toate astea într-o complită stare:

Zdrobite rău de bice și roase-adînc de fiare,

Pîrlite de dureri!

Și își închipuiește cît i-ar veni de bine

În lucia mătase, în blondurile ¹⁸  fine

Și într-o catifea...

Da-n visul ăsta dulce, un crud slugoi, obraznic,

O îmbrîncește-afară. – Oh! ce blestem greu, groaznic

Se revoltează-n ea!

Cînd se combină-n minte-i a ei cumplită stare

Și fericirea voastră; cînd va ca să compare

Ast trai ce v-osibesc;

Cînd nu se domirește, ca ce să fie oară

De se muncește astfel, ce vină o omoară,

De ce o chinuiesc, –

Oh! Vorba care trece prin limba minței sale

Înfiorează cerul! Ar strămuta în jale

Și însuși pe Satan!

Popoarele acelea ce-au suferit robie

S-au, șters din foaia vieții: a cerului mînie

Zdrobește pe tiran.