De cînd tu liberași viața; de cînd ai făcut pe om,

De cînd, ca să te cunoască, i-ai spus marea trebuință,

De cînd, ca să te găsească, el sfăram-orice atom;

De cînd mintea-i se trudește ca să afle-a ta voință

Într-o pasăre ce zboară,

Într-un fenomen departe,

Într-un fum ce se împarte,

Chiar în victima ce-omoară,

D-atunci, oare-ai măsurat,

Stăpîne, din aste neamuri, care mai mult te-a mărit!

Dar ți-au dat schidoale forme! dar te micșora-n țermonii;

Cultul lor era onoare, zbieretele lor, armonii!

Credea că te-a-ndatorat

C-o cruzime de-ngrozit.