Consult

Sanatoriile nu sunt, cum ar putea crede medicii, pline bolnavi. Mai degrabă toţi bolnavii din sanatorii sunt medici. Fiecare e gata să-ţi dea o consultaţie, să-ţi propună un remediu, să-ţi ofere un rest de medicament, aproape întreg, pe care l-a plătit scump şi nu-l întrebuinţează, fiindcă s-a făcut bine. Dintre toţi, mai pricepuţi sunt militarii, care au văzut multe şi ştiu de toate.

La Techirghiol-sat se adună vara ofiţerii din toate părţile, puşi la porţie: două feluri, un tutun şi ţuica jucată la table, cu zarul aruncat din băierile inimii, cu pufurile plesnite cu sete:

— Arde-l!

— Dă-i la cap!

— Ia-o!

La o parte, în drumul celor ce se întorc de la baie, stau pensionari serioşi, grade mari, care se privesc murind, îşi descriu suferinţele pe larg şi schimbă leacuri, cu toate ca niciunul nu dă mult de trăit celuilalt. Când, din întâmplare, întâlnesc un bolnav nou, fac consult, cu păreri împărţite pe grade şi vechime.

— Ce plângi, coniţă?

— S-a îmbolnăvit băiatul.

— Ce are?

— Nu ştiu. A mâncat nişte alune americane.

— Rău. Vezi, nu trebuia. Alea e boală curată. Pretinde un colonel de intendenţă, în uniformă, purtând baston de promenadă şi pălărie de paie, în semn de libertate. (Pipăindu-se cu mâna:) Vin de se cristalizează ici, în stomac, şi nu le mai scoţi să dai cu tunul! Da uite ce să faci dumneata. Să-i dai un Zainiţ Pauler. Că dublu v nu se pronunţă. Se scrie Polwer şi se pronunţă Pauler. Îi iei de la farmacie. Dacă vrei, spune c-am trimes eu, că mă cunosc ăia. Îi trece la moment. Eu iau regulat, pe onoarea mea! Scrie pe hârtie, să nu uiţi: Zainiţ Pauler.

— Fugi, domnule colonel, îmi pare rău de dumneata, că eşti om serios! Zaidiţu e pentru limpezirea sângelui.

— Zău? Cin' ţi-a spus dumitale? Ai auzit-o la casierie?

— Da dumneata unde ai auzit-o, la îmbrăcăminte?… Ce spun ei ştie toată lumea.

— Habar n-ai de ortografie! Zainiţu, s-o ştii de la mine, vine de la şez, adică de la scaun, cum se zice pe franţuzeşte, pentru că limba engleză, dacă vrei să ştii, e formată din cuvinte franţuzeşti spuse d-a-ndoaselea. E mură-n gură: Zainiţ Pauler, adică pulbere pentru scaun.

— Nu te potrivi, coniţă, intervine serios un ofiţer tânăr. Trimete după doctor.

— Din ce vă luarăţi? Nu ştiu nimic. Viu de la baie. S-a îmbolnăvit cineva?

— Nu, domnule general, doamna e soţia capelmaistrului şi a căpătat ceva la stomac.

— Nu eu, băiatul.

— Şi tocmai când veneaţi 'mneavoastră, spuneam să ia un zainiţ.

— Băiatul, nu eu.

— Poţi să iei şi dumneata. Puteţi lua şi dumneavoastră, domnule general. Ăla se bea ca un şpriţ. În Anglia, zainiţu.

— Nu face două parale!

— Domnule general.

— Ascultă colea, că-s mai bătrân. Un ban nu face zaigliţu dumitale!

— Păi aţi luat vreodată?

— Am luat chiar în ziua când am ieşit la pensie! Adică nu, pardon. Fac greşeală. A doua zi. Şi nici a doua zi, că a doua zi a fost banchetul, că d-aia m-am şi îmbolnăvit. A treia zi am luat d-ăla. Cum îi ziseşi. Da nu mi-a făcut nici un efect.

— N-aţi ştiut cum să-l preparaţi. Trebuie să-l bei repede şi să te ţii de nas, că vine de răbufneşte.

— Eu am zis, domnule general – nu ştiu dacă şi dumneavoastră sunteţi de aceeaşi părere – să cheme doctorul.

— Nu trebuie doctor, maiorule. S-o îndreptăm antr nu. A la franse. (Întorcându-se către doamnă, scurt:) Ce are copilul?

— Se văietă de cap şi îi e greaţă.

— A vomat?

— N-a fumat, mititelul de el.

— Vreau să zic, a debordat?

— Aş, de unde! Înţeleg eu ce vrei să spui dumneata, da nu e. Adineauri l-am desfăcut. Poate să-l sărute oricine, aşa e de curat. (Râzând:) N-a brodat nimic săracu.

— Răspunde româneşte, cucoană, a vărsat?

— Ce să verse, domnule general, dacă n-a mâncat de trei zile?

— Eroic:) Bagă-i două degete pe gât.

— Nu-i mai bine să cheme doctorul?

— Ce să facă doctorul? Natura lucrează, domnule maior. Doctorul, dacă e bun, poate ajuta naturii, dar ştiinţa n-ajută doctorului. Stai zi şi noapte în soare, ca maimuţa din care ne tragem, şi scapi de orice boală, fiindcă e radio ultraviolet care lucrează. Da doctorul ce ştie? Ascultă-mă pe mine. Bagă-i două degete pe gât. Nu mult, cât încape! Pe urmă dă-i un ceai de mentă cu un corn sărat.

— Sărat?

— Vezi dumneata, ca să-i deschidă pofta.

— Mă tem.

— Nu te teme. Eu am avut, să mă ierte lumea, nouă copii, cocoană. Cum se îmbolnăvea unul. la lighean. Două degete, şi gata! E natura care lucrează, madam!