Masă comună

„În fine, domnii comandanţi de regimente vor întruni cât mai des ofiţerii la mese comune, pentru a face educaţia celor tineri, a-i deprinde să vorbească în lume, cercetându-i dacă se ţin la curent cu teatrul, cu literatura, în general cu orice mişcare intelectuală.”

(Fragment de ordin)

— Ce-i asta?

— Mâncare de pui.

— Adă peştele, boule! Învăţaţi-l, domnilor. Peştele se dă întâi. O să vie domnul general, ne facem de râs.

— N-avem peşte.

— A, bun. Altă socoteală. Adă mâncarea, mă. Credeam c-aveţi peşte. Adă mâncarea.

— Nu luaţi supă?

— Na, vezi că nu ştiţi? Supa la americani se dă la urmă.

— Noi.

— Ştiu. Eu tot aşa am apucat. Acum dă-i cu supa, da-n viitor, când v-o întreba cineva, să ştiţi, să nu vă surpriudă, supa se poate lua şi la urmă. Aţi primit bocancii?

— Eu i-am primit.

— Eu nu i-am primit.

— Să-i primeşti. Să-i primiţi. Să-i primească toată lumea. Vreau ca de Zece Mai să defilăm cu bocanci noi.

— Nu se mai defilează.

— S-a suprimat defilarea.

— Mai bine. Atunci daţi bocancii înapoi. Să nu dea sfântul să văd un soldat cu bocanci noi! Da să lăsăm asta, să vorbim de altceva. Ce aţi mai cetit?

— Eu am cetit.

— N-ai cetit nimic!

— Pe onoarea mea!

— Nu-ţi mai da onoarea. Nici eu nu ceteam când eram ca dumneata. Cetiţi, că nu merge. Să cetiţi cartea lui domnu general Obedeanu. Zice că e foarte bună. S-o cereţi la aghiotant, am luat câte un exemplar pentru fiecare. Apropo, să nu uit. Unde-i ofiţerul cu aprovizionarea?

— Aici.

— Să nu mai pui ceapa unde ai pus-o anul trecut. Niţel mai la vale.

— Lângă şosea?

— Nuu. Ce, vrei să s-agaţe lumea de ea? S-o pui aproape de bordei, să aibă măgarii ăia ochii pe ea. La teatru aţi fost?

— N-am fost.

— Rău! Dă-le, domnule, acont, să se ducă la teatru! Unde am avut eu norocul dumneavoastră? Pe vremea mea nu se pomenea teatru. Aşa, rar, câte o trupă rătăcită. Da ieşeam la cafenea. Schimbam o vorbă, jucam o tablă. Care ştiţi table?

— Eu.

— Şi eu ştiu.

— Ionescu le joacă bine.

— Cine, dumnealui?

— Eu.

— Le joci bine?

— Aşa cred.

— Unde le-ai învăţat?

— Le ştiu de mult.

— Nu ştii nimic. Adă tablele, domnule, să vedem ce ştie dumnealui. Cu muierile cum staţi?

— Bine.

— Ferice de dumneavoastră. Ia dă, domle. Ce-ai dat? Patru? Nu-i bun! Şase. Poftim. Prin urmare, nu uitaţi că-n fiecare joi avem masă comună.

— Prea mult.

— La cincisprezece zile. Poftim! Vă convine?

— O dată pe lună e suficient.

— Vreţi o dată pe lună? Bine. Atunci, la o sărbătoare, aşa, când o fi, v-anunţ eu. Pă ce jucăm, camarade?