Pantă sau contrapantă

Regimentul, special alcătuit pentru un exerciţiu care urma să se desfăşoare după cele mai noi principii de luptă, ocupase o poziţie în faţa satului Bolintin.

— Ce-i asta?

— Pantă.

— Bine e?

— Eu zic că da.

Comandantul, un ofiţer distins, se plimba satisfăcut de instalare şi aştepta nerăbdător, fumând ţigări repetate, pe general.

După un semnal prelung, un automobil stopează, într-un nor de praf. Generalul coboară greoi, preocupat cugetător, şi cu paşi măsuraţi se îndreaptă spre un grup de oameni, comandaţi de un sublocotenent nou-nouţ ieşit din şcoală.

— Napoleonian:) Eşti bine aşezat aici?

— Da, domnule general.

— Rece:) Te mai întreb înc-o dată. Eşti, bine?

— Da.

— Sinistru:). Domnul maior ce zice?

— E bine, domnule general.

— Nervos:) Nu, nu, nu! Nu e bine, nu e bine! Nu e bine! Nu e bine! Unde vă găsiţi?

— Sub creastă.

— Şi e bine?

— Eu cred că da.

— Nu! De o mie de ori, nu! Ce-i asta?

— Pantă.

— Bine e?

— Eu zic că da.

— Isteric:) Nu, nu, nu! Pe contrapantă, domnule maior, pe contrapantă, domnule maior, pe contrapantă, domnule maior! Pe contrapantă, domnule sublocotenent! Poziţia se ia pe contrapantă, domnilor ofiţeri. pe con-tra-pan-tă! Aţi înţeles?

— Pe contrapantă?

— Mieros:) Daa, daa, daa, pe contrapantă, domnule maior, pe contrapantă!

— Domnule general.

— Milos:) Vrei să discutăm? (Autoritar:) Ce-i războiul? Formaţie? Vax! Manevră? Rahat! (Inspirat:) Terenul. Terenul! Aici te-ngropi. (Transfigurat:) Aici moare infanteria, care nu-i regina bătăliilor, cum s-a zis de unii, ci regina morţii. Regina morţii. (Dramatic:) Da, a morţii! Căci mor popoare, moare lumea. Unde? Pe teren! (Implorator:) Ei bine, pentru Dumnezeu, n-o asasinaţi în pantă, lăsaţi-o să moară creştineşte, pe contrapantă. Aţi înţeles?

— Da, domnule general.

— Modest:) Mă rog, v-aţi convins, sau răspundeţi numai aşa, de complezenţă?

— Ne-am convins.

— Şiret:) Ei, atunci să-mi spună domnul sublocotenent, de ce în contrapantă şi nu în pantă?

— Pentru că e mai bine în contrapantă.

— Da-n pantă nu e bine?

— E bine şi-n pantă.

— Ei, când s-aşează în pantă şi când în contrapantă?

— Să ne spună domnul maior.

— După noile metode.

— Obsedat:) Nununununu! Fugiţi cu noile metode. Să n-aud. S-au dus, să nu mai vorbim de ele! Să mă slăbiţi cu noile metode. Scurt: Pantă sau contrapantă?

— Domnule general.

— Indulgent:) Destul, am înţeles. S-a isprăvit! Nu ştiţi, şi aveţi dreptate. Chestiunea se pare uşoară, dar e foarte importantă şi nu sunt mulţi din cei cu noile metode care s-o cunoască. (Şmecher:) Tot la ăştia bătrânii veniţi, în ochiul şi experienţa noastră e nădejde. (Serios:) Să ştiţi de la mine: Trupa se aşază de regulă pe contrapantă. Şi când n-ai contrapantă, te aşezi în pantă. (Genial:) Se cere însă o condiţie: să ştii unde sfârşeşte panta şi unde începe contrapanta. (Conciliant:) Aici se prezintă însă un caz special: Panta se confundă cu contrapanta; n-aveţi, propriu-zis, nici pantă, nici contrapantă, aşa că-n definitiv v-aţi aşezat bine. (Spiritual:) De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. (Intransigent:) Dac-aveai însă contrapantă.