Pregătiri de război

Nu credeţi în pacea universală! Nu mai crede nimeni. Suntem puşi pe bătaie: copil baţi mingea, baţi ciamburul, baţi alviţa: mare, baţi drumurile, baţi crâşmele, baţi capul fetelor. Toată lumea bate: negustorii bat cu palma, boierii bat din palme, săracii bat din buze, deputaţii bat şeaua, pacifiştii îşi bat gura, şi gura bate. Aşa spun bătrânii.

Ostenit, năduşit, răceşti, baţi toba, baţi aerul şi te duci cu patru cai ca să baţi la poarta raiului, unde vei găsi în fine, pacea universală, dacă nu te-o bate Dumnezeu.

Totuşi nu vă alarmaţi, fiţi pe pace! În rând cu celelalte naţiuni, ne pregătim de război pe capete.

Vreţi probe?

Pana de motor m-a silit la o staţionare prelungită pe marginea şoselei, lângă câmpul de instrucţie al unul regiment de dorobanţi. Iulie. Căldură copleşitoare. Ici, colo, grupuri de câte trei-patru ofiţeraşi discutau nimicuri, tachinându-se între ei, scoţând efecte fulgerătoare din şanţuri. La umbra destrămată a unor pui de salcâmi ce se înşirau de-a lungul drumului, trişti ca un şir de berze într-un picior, recruţii, strânşi în jurul gradaţilor, fac teorie de lux de amănunte, vădit adresate mie, care mă oprisem să-i privesc.

— Ce datorie ai tu ca cercetaş în patrulă?

— Noi, să trăiţi, don capurar, ca cercetaşi în patrulă, avem de datorie să cercetăm inamicul, să scotocim terenul, să nu lăsăm nimic necercetat, pădure ori altceva, să se ascundă vrăjmaşul, să ne ia pe la spate.

— Tufişurile le cercetezi?

— Cercetăm şi tufişurile.

— Dar căşile oamenilor?

— Ne uităm numai pe ferestre, ori batem în geam să iasă cineva afar'! Înăuntru n-avem voie să intrăm.

— De ce n-avem voie să intram în căşile oamenilor?

— Fiindcă poate sunt niscai copii şi se sperie sau poate chirăie muierile şi ne dau de gol.

— Aaşa. Dar la fântână ce-i faci?

— Cercetăm şi fântâna.

— Ce nevoie avem noi să cercetăm fântâna?

— Noi, trăiţi, don capurar, avem nevoie să cercetăm fântâna ca să constatăm dacă vrăjmaşul n-a otrăvit cumva apa.

— Şi cum facem noi ca să dovedim precum că inamicul n-a turnat în apă gază ori altceva?

— Noi, ca să dovedim precum că inamicul n-a otrăvit apa cu gază ori altceva, luăm o furnică şi o aruncăm în apă, şi dacă moare fără să se zbată.

— Dar dacă nu găseşti furnică?

— Noi, atuncea, dacă nu găsim furnică, luăm o gonghiţă.

— Dar dacă nu găseşti nici gonghiţă?

— Noi, dacă nu găsim nici gonghiţă, luăm e frunză de dafin.

— Numai de dafin?

— Ori de stejar.

— Numai de stejar?

— Orice frunză: pliop. Ori de care găsim noi atuncea, şi o aruncăm în fântână, şi dacă frunza păleşte, înseamnă că apa e otrăvită şi facem un semn cu creta pe marginea fântânii.

— Bine. Ălălalt! Cum te cheamă?

— Să trăiţi, don capurar, pe mine mă cheamă Nătărău Dumitru.

— Ce faci tu când iscortezi un prizoner ca să nu fugă?

— Să trăiţi, don capurar, noi, ca să nu fugă, când iscortăm un prizoner, ne apucăm şi îi tăiem nasturii şi beteliile de la pantaloni, că vine de-i cad la vale şi nu mai poate fugi.

— Dar în pozunare îl cauţi?

— Nu-l căutăm, să trăiţi, că n-avem voie să-l căutăm în pozunare. Îi luăm doar ceasul.

— De ce îi luăm ceasul?

— Ca să nu se poată orinta, să nu cunoască vremea.

— Aşa. Bagă de seamă, tot aşa să răspunzi. Să nu mă faceţi de râs în faţa lui don general, să zică poate că nu v-am învăţat, că eu toate vi le-am spus, câte una, lăgurat, precum aţi văzut. Da cu bocancii lui ce faci?

— Dacă sunt mai buni ca ai noştri, îi luăm.

— Da banii îi laşi lui?

— Nu-i lăsăm nici banii.

— Da ce să facem cu ei?

— Îi dăm mai-marilor noştri.

— Aaşa. Bine, treci la loc.