Ancheta

— Planton. Mă, planton? Unde dracu s-a băgat ăla?

— Aici sunt, don locotinent.

— Unde umbli, mă?

— Nicăieri.

— Cum nicăieri, că te strig de un ceas.

— Eram la tilifon. A omorât un domn ofiţer la righiment.

— Ce?

— Pe un don ofiţer l-a împuşcat la tragere.

— Când?

— Spunea tilifonistul.

— Alo. Alo. Cine-i acolo? Tu eşti, Vasilescu?… Bună dimineaţa. Ce, mă, a omorât un ofiţer la voi? Pe cine?

— Săracul! Când?

— Când?

— Ei, cum?

— Ia uită-te, domle. Mă duc să-i spui generalului. Cum?

— Şi eu tot azi-dimineaţă am vorbit cu el. A fost pe la brigadă.

— Ce spui? Pomul? Care pom?

— Aaa, omul. Da, da, ce e omul. ai dreptate, nimica toată. Săracul de el! La revedere!

— Domnule general, aţi auzit? A murit Toporan.

— Care Toporan?

— Sublocotenentul Toporan de la treizeci.

— Ei, ce te-ai alarmat aşa? A murit, a murit. Ce să-i facem, îi dăm onorurile cuvenite şi s-a isprăvit. Altceva ce putem să-i facem? N-o să murim toţi? Ostaşul trebuie să fie pregătit. Un glonţ. Pac. Gata!

— Bine, da să moară aşa!

— Cum?

— Dumneavoastră n-aţi auzit? A murit la tragere.

— Ce?

— L-a împuşcat.

— Pe cine?

— Pe Toporan.

— Cine?

— Nu ştiu; am uitat să întreb. Atât mi-a spus locotenentul Vasilescu la telefon, că l-a împuşcat pe Toporan la tragere. Nici el nu ştia cum, că şi lui i s-a comunicat tot la telefon de la câmpul de tragere.

— Dă ordin degrabă să pună caii la trăsură. Ce neglijenţă! Oamenii ăştia sunt buni de împuşcat.

— Ei, cum s-a întâmplat, colonele?

— Ce, aţi auzit şi dumneavoastră?

— Te-ntreb, cum s-a întâmplat?

— Cum să se întâmple, domnule general? Cum se-ntâmplă accidentul, când e să se întâmple, dumneavoastră nu ştiţi?

— Dumneata unde erai?

— Acolo eram şi eu, tocmai sosisem. Mi-a vâjâit glonţul pe la ureche. Un deget mai la stânga, şi eram gata.

— Ei, cum s-a întâmplat, spuneţi-mi şi mie. Vreau să ştiu de la început cum s-a întâmplat.

— Spune dumneata, maiorule, că ai fost de la început.

— Domnule general, la ora 12 jumătate p.m. am sunat adunarea regimentului, fiindcă era ordin la raport ca la ora 1 p.m. toată lumea să fie la câmpul de tragere. Tocmai îmi adusese calul şi mă pregăteam să-ncalec.

— Lasă, mulţumesc, destul, maiorule. Dumneata ştii cum s-a întâmplat, căpitane?

— Ştiu, domnule general, eram lângă el. Mi-a şuierat glonţul pe la ureche.

— Spune dumneata, cum s-a întâmplat?

— Iacă cum s-a întâmplat, domnule general. Eram adunaţi pentru tragere. Se aşezau ţintele. Pe când încărcăm revolverul.

— Era tragerea cu revolverul?

— Da, domnule general.

— La a câta şedinţă sunteţi?

— Întâia şedinţă, domnule general.

— Aţi întârziat. Aţi întârziat rău de tot. De ce-aţi întârziat atât?

— Domnule general, noi eram adunaţi pentru tragere.

— Extraordinar! Mă rog, pot să aflu cum a murit Toporan? E cineva în stare să-mi spună scurt, în două cuvinte, cum s-a întâmplat de aţi asasinat, da, asasinat, pe sublocotenentul Toporan?!

— Noi l-am asasinat pe Toporan?

— Da, colonele! Atâta neglijenţă înseamnă asasinat!

— Da n-a murit nimeni, domnule general, păcatele mele. Ieşi înainte, Toporan, să te vadă domnul general.

— Bine, domnule locotenent, ce va să zică asta?! Dumneata mi-ai spus că l-a împuşcat.

— Aşa mi-a comunicat Vasilescu la telefon. Nu mi-ai spus aşa, domnule? Spune dumneata, pe cuvânt de onoare.

— Aşa am auzit şi eu, domnule general.

— Nu, domnule general, să vedeţi cum a fost. Toporan s-a dus să însemne rezultatele; şi când a plecat, căpitanul Popescu, fără să vrea, a scăpat un foc tocmai când Toporan, împiedicându-se, a căzut jos. El, auzind lovitura, nu s-a mai ridicat, de frică că s-a început tragerea, şi nu ştiu cine a răspândit zvonul că a murit, da n-a murit nimeni.

— Domnule general, am avut un noroc. Puteam să mor. Mi-a trecut glonţul pe la ureche. I-am simţit căldura. Dacă nu mă lăsam jos.

— Va să zică nu s-a întâmplat nici un accident?

— Ba a lovit un soldat.

— Ce soldat?

— Nu l-a lovit, i-a şters puţin urechea, domnule general, da l-a pansat la infirmerie, nu mai are nimic, puteţi să-l vedeţi şi dumneavoastră. Mă băiete, ia spune lu Pâslariu de la cai. Îl ştii pe Pâslariu?

— Pe Pâslariu? Îl ştiu, trăiţi, don colonel!

— Dă fuga, să vină Pâslariu. Are şi calul dumneavoastră în primire. E cel mai bun soldat. Vara îi ţineam la păscut toată ziua.

— Trăiţi, don gheneral!

— Tu eşti Pâslariu?

— Eu, să trăiţi!

— Tu îngrijeşti de calul meu?

— Eu, să trăiţi!

— Ce face calul?

— Mănâncă, să trăiţi, don gheneral.

— Ei, cum te-a lovit glonţul, băiete?

— Să trăiţi, don gheneral, eu veneam cu caii.

— Erai cu caii?

— Cu caii eram.

— Da-mprejurul ţintelor se pasc caii, boule?

— Nu, trăiţi, don gheneral, nu-i paştem împrejurul ţintelor.

— Dacă-mi omora calul, cu ce-l plăteai, măgarule. Să-l bage la carceră. Putea să-mi omoare calul, tâlharul ăsta!

— Trăiţi, don gheneral, calul dumneavoastră nici nu era.

— Cum nu era?

— Îl scoteam mai târziu, don gheneral, pe răcoare, că-i crapă chielea de soare. Aşa, mai bine îi car iarba cu sacul.

— Bine. Bravo, băiete! Văd că eşti deştept. Dar puteai să mori şi tu, prostule.