EPICURIANUL.

Sketch.

MITICĂ, foarte gras.

COSTICĂ, mai gras decât MITICĂ.

NAE, chelner, orice vârstă.

La „Parcul bucuriei”.

— Hee. O mie de ani pace! Hai noroc! Ce faci, mă? Stai să bem câte un şpriţuleţ. Ei, băiete. Pst! Nae, poftim încoa'. Asta-i chelnărul cel mai de treabă. De când te cunosc eu pe tine, Nae?

— De când vă cunosc şi eu pe dumneavoastră. Ne-am cunoscut odată. Or fi, să zic, douăzeci de ani.

— Ce douăzeci, mai mult. Săracul. Când am nevoie de un sutar, mă răpăd la el, şi nu i-l mai dau înapoi. Ce zici, Nae?

— Să fiţi sănătoşi!

— Faci cu ochiul, al dracului pezevenghi! Nu-i nimic; nu-mi pare rău. Trebuie să trăieşti şi tu, că ai inimă bună. Uite, îţi recomand pe prietenul meu. ne avem ca fraţii. Ce zici, Mitică?

— De, mă Costică.

— Ei, ce ne dai tu, cevaşilea, să mâncăm la iuţeală?

— Eu parcă n-aş mânca.

— Nu se poate, se supără Nae. Las', că aranjez eu ceva colea, pe cinste!

— Zău, mă Costică.

— Ce-ţi pasă, eu vorbesc cu Nae. Nu te priveşte. Na, poftim, citeşte ziarul. Ascultă, Năică, dă-ne nişte crap pe varză. Două bucăţi, potrivite, de la mijloc. Alege-le cum ştii tu.

— Crap nu mai este.

— Atunci dă-ne câte o blondă, că mie îmi plac blondele.

(Fredonând:)

O damă blondă, Cu-o pulpă rondă.

Şi câte un gulaş vienez.

— Gulaş nu mai este.

— Ce dracu, măă!

— E târziu, a plecat bucătarul.

— Atunci ce ne dai?

— Răcituri sau grătar. Altceva n-avem.

— Bun. Ascultă colea, că eşti dat dracului. Ia două bucăţi de muşchi şi spune bucătarului că-i dau o halbă să le bată bine, bine, cu cimbru şi cu usturoi.

— Fără usturoi.

— Fugi, mă Mitică, n-ai idee, pe onoarea mea. Ştii ce bun e? Mă frate, dacă nu ţi-o plăcea. Castraveţi acri ai?

— Este.

— Pune un castravete cu zeamă şi unul crud, tăiat felii, cu mărar şi cu ceapă. O ştiu din Bulgaria, din nouă sute treisprezece. De când eşti n-ai mâncat. Hai, Nae, du-te, fugi. Stai, ce vin ne dai?

— Să vă dau o grasă.

— Cu gheaţă multă. Dar până atunci dă-ne ceva să gustăm. Creieri ai?

— Nu ştiu.

— Se poate să n-aveţi creieri?

— Este, dar nu face pentru dumneavoastră.

— Auzi, Mitică. Bravo, Nae! Vezi, d-aia te iubesc eu pe tine!

— Decât să mâncaţi să vă fie rău, să paţ eu ruşine, mai bine vă spun curat. Nu face, şi s-a isprăvit!

— Uite, mă, cum se cunoaşte omul! Vezi, măcar că e chelner.

— Să fi învăţat eu carte.

— Nu făceai nimic; ascultă-mă pe mine. Eu n-am învăţat? Cu ce m-am ales? Muncesc de-mi ies ochii pentru treizeci de mii de lei pe lună, şi notează că sunt director general. Vin când pot, plec când vreau. Da alţii, săracii, vai de capul lor. Ei, ce ne dai aşa-nainte?

— Eu zic să luaţi nişte mititei.

— Aşa, domnule. Bravo, băiete! Dar repede, mă. Adă tot şi să fie rece. Asta-i boala mea.

— Nu-i bine să bei aşa rece.

— Ce vrei, mă Mitică, aşa m-am deprins. Eu la băi nu mă duc, concediu nu iau. Toţi se plimbă, şi eu stau. Mă duc din când în când la birou, văd ce-i pe acolo, vin acasă, mă dezbrac la cămaşă, mănânc un ghiveci aşa cum ştiu eu să-l prepar, beau câteva şpriţuri de se abureşte paharul şi-i trag nişte aghioase, mă. Am o casă ca în codru. Nu tu muscă, nu tu soare.

— Bine că poţi.

— Altfel cum crezi c-aş duce-o?

— Eu, mon cher, aş vrea să fiu dus undeva în lume. Departe, să stau singur în faţa cerului, să nu văd oameni, să nu citesc ziare.

— Frumos cântă lăutarii. Nu? De unde dracu scot atâtea melodii, că nu sunt decât şapte note.

— Urmărindu-şi visul:). Ori să stau lungit în iarbă, cu ochii pierduţi în zarea albastră.

— Teribilă trebuie să fie cârna aia de acolo. Vezi cum râde? Femeia care râde cu poftă, să ştii de la mine.

— De multe ori îmi vine să mă duc la mânăstire.

— Maicile sunt date dracului!

— Fără glumă, mă întreb adesea, o fi existând oare paradisul?

NAE (înşirându-le pe masă): Poftiţi mititeii, salata, berea şi bateria.

— Da muşchii nu-i aduseşi, mă?

— Se frige.

— Uite, mă Costică, paradisul: un şpriţ, doi mititei şi cârna de colo. La dame de chez Maxim, mă duc s-o aduc. Ne face cu ochiul de-un ceas.