Rigals Moară-Verde

Ieşiţi târziu din „Parcul Veseliei”, doi bravi căpitani infanterişti, congestionaţi, bastionaţi, semănând între ei ca două picături de apă, se opriră, provinciali, în uşa salonului, zăpăciţi de lumină, de zgomot, intimidaţi de fecioarele care stau, în fiecare seară, cu candela aprinsă, în aşteptarea domnului.

— Pardon, pardon. Poftiţi la masă.

Mânaţi de chelneri ceremonioşi în fracuri, înaintau, râzând unul la altul, silindu-se să pară obişnuiţi, şi se pomeniră, unul pierzând chipiul, celălalt încurcându-se în scaune, aşezaţi în fund, în lojă, la o masă cu şase scaune lângă jazbandul asurzitor.

— Aţi avut noroc. E masa cea mai bună. Era oprită pentru un domn general.

Un stol de fete viclene se abătu ca o pânză de lăstuni, piuind în toate limbile.

— Sprechen Sie deutsch?

— Parlez-vous francais?

— Tud maghiaro?

— Meine Name ist Frieda.

— Mitzi, komm, Sie crlauben, este sora de la mine, ha, ha, kamvi, Mitzi, Wie heisst du? La mine se chiam Luiza. Was trinkst, ce dai bem? Ich mochte Champagne. Adolf.

Şampania, pe care ofiţerii nu avuseră timp să o comande, sosise escortată de farfurii cu fursecuri, cu fructe uscate şi cutii de ţigări aurite, pe care damele se grăbiră să le dijmuiască, băgându-le în poşetă şi dând explicaţii:

— Fur zu Hause, weisst du. Adolf aduci numai Champagne.

Căpitanii se uitau unul la altul, fericiţi, încântaţi că şampania era servită în răcitor, pe care-l credeau de argint şi, neputându-se înţelege, se despăgubiră, pe sub masă, cucerind tot ce era de cucerit.

— Noch cine Flasche, ja? Dai mai un sticla.

— Kafe, reuşi să-şi amintească victorios unul din căpitani, din nemţeasca învăţată în şcoală.

— Nein, eu vrei Schnitezel und Kartoffeln: sehr gut. Adolf! Vier Schnitzel. Eu iubeşti Offizier. Dai un suta lei.

— Mergi cu mine?

— Dai un suta.

— Să ştii că mergi cu mine.

— Dai un suta, fur's Garderob, danke schon, mai dai un suta.

— Mergi cu mine.

— Nu ştii româneşte.

— Ich. Du. Schlafwagon.

— Mai dai un suta. So, ich danke, dai şi la sora un suta.

— Tu mergi cu el. Auzi, Nae, am aranjat: te duci cu ea, că-s două surori.

— Dai la ea un suta.

— Sain. Nain, ei asta. Nae, mergi la Schlafwagon cu sora de la tine.

— Nicht, eu mergi bai ciorba de burta.

— Nein.

— Ja.

— Nein, ich, du, hotel, nani amândoi.

— Ich kann nicht.

— Ce faace?

— Meine amant aştept la mine.

— Dumnezeii mă-tii.

— Was? Horst? Ordinar! Komm, Mitzi.

Rămaşi singuri, căpitanii, văzând că lăutarii se pregătesc să plece, se şmecheresc ispitindu-se cu fineţe:

— Tu ai vrut, eu ţi-am spus să mergem la tunel.

— Parcă nu era tot dracul ăla.

— Vinu-i mai ieftin. Cât o costa o sticlă de şampanie?

— Mult. Eu ştiu, vreo patru sute, aşa spunea Ionescu.

— Tu ai parale?

— N-am. Tu n-ai?

— N-am nici eu.

— Minţi că tu ai.

— Da tu n-ai?

— Eu am, dar îmi trebuie.

— Parcă mie nu-mi trebuie.

— Dă tu, că ţi-i dau eu.

— Dă şi tu.

— Eu trebuie să-mi scot hainele.

— Da eu nu trebuie să-mi plătesc cizmele?

— Plata, domle! Dumnezeul mamii lor; pe din două.