Secretul

Pe o şosea nepietruită, trasată în pripă, cu poduri ce jucau sub picioare, cu marginile consolidate cu fascine de nuiele, soldaţii, uzi de ploaie, sleiţi de puteri, înaintau tăcuţi, cu picioarele grele, prostiţi de primejdiile nenumărate la care se gândeau. Câte unul, ici-colo, oftând din greu, rămânea, căzând istovit, unde apuca să cadă, sculat repede de pumnii disciplinei oarbe şi fără raţionament.

Înainte!

Unde! Pentru ce? Nu se întreba şi nu ştia nimeni.

La intervale hotărâte de puţurile ce întâlneau în cale trupele, tamponându-se, se opreau pentru odihnă. Soldaţii cădeau cu faţa în sus pe răniţi, ca nişte vite îngrăşate aduse de departe la tăiere. Un călăraş, săltându-se pe o mârţoagă feştelită, încărcată ca o cămilă, trepăda strigând de-a lungul coloanei:

— Domnii comandanţi de reghimente la ordine!

— Domnilor, le spuse generalul cu aer capabil, ceea ce am să vă spun este strict confidenţial. M-aţi înţeles?

(Coloneii, salutând resemnaţi):

— Da.

Urmă o tăcere profundă. Toţi stăteau cu capetele plecate, atinşi parcă de îngerul morţii.

Uitându-se cu bănuială împrejur, generalul şopti:

— Apropiaţi-vă. Am de gând să fac o diversiune, de aceea v-am adus aici. Diversiunea se face cu trupe proaspete şi prin surprindere. La noapte aveţi să primiţi ordinul de marş. Secretul operaţiunii garantează succesul întreprinderii. Fiţi prudenţi, ţineţi trupa în mână, şi Dumnezeu să ne ajute!

— Să vie domnii ofiţeri! Porunciră simultan comandanţii de regimente întorşi la locurile lor şi grăiră astfel:

— Domnilor, nu se ştie ce se poate întâmpla, e bine să fim pregătiţi. În război trebuie să te aştepţi la orice. Oamenii să mănânce şi să se culce.

— Rămânem aci?

— Da, adică nu. Poate.

— Să ştim dacă aducem bucătăriile.

— Aşa e. (Brusc:) Ce mai la deal la vale! Eu sunt de părere să-i spui bolnavului verde. S-a terminat cu minciunile; intrăm în foc. Facem diversiune cu trupe proaspete. Nu spuneţi la nimeni. Nu uitaţi că şi zidurile are urechi. Oamenii să mănânce, mâncaţi şi dumneavoastră, o să mănânc şi eu, ca să fim gata în orice moment.

Comandanţii de companii plecară îngânduraţi şi, plini de experienţă, adunară în jurul lor gradaţii:

— Ascultă ici la mine. La noapte facem diversiune. Nu trebuie să ştie nimeni, nici pomul de lângă tine să nu afle, dacă vreţi să ieşim bine. Să ştiţi de la mine: în război şi frunzele au urechi. Dumnezeu din cer dac-ar fi lângă tine, să nu-i spui. Ai înţeles?

— Da, să trăiţi!

— Plecaţi, daţi mâncare la oameni.

— N-avem nimic, azi e zi de conserve.

— Şi n-aveţi conserve?

— Le-au mâncat, ca să nu le mai poarte, că-s grele.

— Treaba voastră!

— Trăiţi, don plotoner, Năstasă nu vrea să meargă la apă.

— De ce nu vrei să te duci la apă, mă?

— Mă duc, să trăiţi, don plotoner, dar am fost şi ieri.

— Mână! Răcni plutonierul, adresându-se oamenilor împietriţi de somn în amurg. Mâncaţi, care aveţi, daţi bidoanele la apă, că poate nu vă mai întâlniţi cu ele. La noapte toată trupa iese la inversiune. Să nu scoţi o vorbă, să mergi ca cum ai fi mut. Aţi înţeles?

Dar nu răspunse nimeni.