Specialităţi

Ţarul era aşteptat la Constanţa. Regele Carol sosise şi veghea singur la ultimele preparative. Garnizoana se zăpăcise de tot. Trăsuri cu coviltire, câţiva călăreţi, toţi bicicliştii regimentelor vânturau pe străzile măturate, împodobite şi stropite, purtând de colo până colo, prin nisipul proaspăt aşternut, ordine contradictorii. În companie, în escadroane şi-n baterii, soldaţii, spălau, frecau, lustruiau, păziţi cu străşnicie de căprarii care mobilizaseră în jurul lor toate contingentele de sfinţi. La câmpul de instrucţie, în cămăşi, ridicaţi pe înălţimi ce-şi făceau faţă, gradaţi zeloşi repetau specialităţi menite să uimească pe ţarul tuturor ruşilor. Scrima cu arma, gimnastica suedeză şi mai ales telegrafie optică. În cancelaria companiei, plutonierul-major Ciurel lucra cu mâna lui, şi cu importanţa cuvenită, etichete artistic caligrafiate în cinstea împăratului. În cameră, un miros vag de cuarghel20.

— Trăiţi, don plotoner, îmi cere pe Anton la comenduire, îi raportează de la fereastră sergentul de zi pe companie.

— Cine?

— Domnul ofiţer de serviciu.

— Nu se poate, ăla e cu alfabetul Morse.

— Pe cine dăm atunci, că alt beciuclist nu mai avem.

— Dă-i pe Rotariu.

— Păi ăla nu ştie.

— Ei, şi ce, o să-l învăţ eu?!

— Nu, da don sulocotinent ştie că Rotariu nu ştie.

— Să meargă pe jos dacă nu ştie. Spune-i să ia maşina şi să plece. Sau mai bine să umble cu bicicleta cu două tălpi, care i-a lăsat-o mă-sa suvenire, şi să lase maşina aici.

— Da dacă mă-ntreabă don sulocotinent de Anton?

— Spune-i că nu l-ai găsit.

— Trăiţi, don plotoner! Strigă Anton, apărut şi el la fereastră. M-a văzut don sulocotinent Iliescu şi mi-a dat ordin să iau beciucletu şi să mă duc la comenduire.

— N-oi să te duci. Nu eşti cu alfabetul Morse?

— Mi-a. Spus să mă duc.

— Du-te, camarade, dar să ştii că te raportez lui don sublocotenent Popescu, că fiind cu alfabetul Morse, te-ai rugat de domnul sublocotenent Iliescu să te trimeată la comenduire.

— Nu m-am rugat eu, să trăiţi, don plotoner, dânsul m-a chemat, că mă ştie de răcute.

— Du-te, du-te, dar să ştii că te-ai ars, camarade!

— Ba eu dacă daţi ordin, nu mă duc.

— Trăiţi, don plotoner, pe Anton îl cheamă domnul ofiţer de serviciu, vesti din nou, în spatele celorlalţi, un soldat speriat, năduşit, care venise din gardă în pas alergător.

— Să mă duc?

— Fă ce ştii, camarade.

Socotind că a rezistat destul ispitei de a vedea pe ţar mai devreme, Anton umflă bicicleta, îşi puse nişte jambiere albe şi se prezentă ofiţerului de serviciu.

— Bine, mă tâlharule, aştepţi invitaţie?

— Nu, să trăiţi, don sulocotinent, tocmai că mie îmi place cu beciucletu.

— Ia-ţi bicicleta şi du-te la comenduire, că te ia dracu.

— Nu mă lasă de la cumpanie.

— Ai ajuns?

— Cică sunt cu anfabetu Morsă.

— Mişcă-te, că bag sabia în tine!

Două minute mai târziu, zigzagând pe maşina care lăsa, protestând din toate încheieturile, urme adânci în praful şoselii, soldatul Anton urca din greu panta ce ducea spre comenduire, strivind cu bocancii săi butucoşi pedalele bicicletei, înflorită de lumina soarelui.

— Încotro, camarade?

— Trăiţi, don sulocotinent, m-a trimes don sulocotinent Iliescu la comenduire.

— Păi nu i-ai spus că eşti la Morse?

— I-am spus, să trăiţi. Nu mă lasă, zic, don sulocotinent Popescu de la anfabet.

— Şi ce ţi-a spus?

— Că mă bagă în închisoare.

— Adă bicicleta-ncoa' şi mişcă-te la companie din ordinul meu.

Anton rămase scărpinându-se în cap, uitându-se cu jind după sublocotenentul Popescu, care se cobora vertiginos la vale, fercheş, pudrat, mănuşat, cu picioare întinse pe rezimătoare, cu sabia pe lângă el, cu o droaie de câini în urma lui.

— Ce faci aici, mă?

— Trăiţi, don căpitan.

— Ce cauţi în oraş?

— Sunt beciuclist.

— N-ai auzit că nu mai e voie să umblaţi forfota?

— Ştiu, să trăiţi, don căpitan, dar eu, fiind beciuclist.

— Tu eşti biciclist?

— Sunt beciuclist, trăiţi, don căpitan!

— Dacă eşti biciclist, du-te până la mine şi spune cucoanei să nu m-aştepte cu masa, că mănânc în oraş.

— Înţeleg, trăiţi, don căpitan, da eu sunt şi la Morsă.

— Unde?

— Cu anfabetu Morsă.

— Dacă nu l-ai învăţat pân-acu.

— L-am învăţat, trăiţi, don căpitan.

— Îl ştii bine?

— Da, să trăiţi, don căpitan!

— Atunci rămâi acasă, să tai şi vreo două lemne.