Declin

Pe un sfârşit de toamnă încălzită de ultimele raze, parfumată de ultimele flori, domnul general, comandant al corpului de armată, face ultima inspecţie, atingând în fine limita de vârstă, după ce guvernul trecuse cu păsuirile peste orice limită.

E ceva din melancolia unei roze care moare în sfârşitul unei cariere de ostaş, care a găsit în gibernă faimosul baston de mareşal. Un drag de mugurel îmbobocit, îmbrăcat în verde ca un paj, cu egreta roşie, cuceritoare, se trezeşte trandafir într-o bună dimineaţă, alintat de soare, parfumând zefirul, ispitind amanţii, sfidând natura prin culmea strălucitoarei sale frumuseţi.

Apoi, brusc, istovit de sărutatul fluturilor înnebuniţi de dragoste, se resfiră pentru o ultimă dezmierdare şi se risipeşte cuprins de fiorii morţii, după ce a stăpânit o clipă lumea.

Tot aşa, dintr-un copil cu vocea în formaţie, cu puterile în creştere, aprins în uniforma şcolii militare, ca dintr-o crisalidă, iese într-o bună zi la iveală un sublocotenent ruşinat ca o fecioară, pârguit ca o cireaşă, zvelt ca un prinţ din poveşti, îndrăzneţ, dornic de aventuri ca dânsul şi, ca dânsul, arde pripit la focul tinereţii, străluceşte o clipă pe scena lumii, se înclină sub povara anilor şi a decoraţiilor şi moare scuturându-se de iluzii ca roza de petale.

Gârbovit, clătinând din cap la fiecare pas, cu genunchii nesiguri, cu pantalonii fluturând, cănit fără meşteşug, generalul înaintează netemut, cu privirea stinsă, obosit, indulgent peste măsură, însoţit de comandantul regimentului, care-l urmează neglijent, cu aer de protector, consimţind să-i dea relaţii, permiţându-şi păreri personale, sfârşind prin a aproba totul cu o compătimire vădită, cu graba cu care se cedează maniacilor inofensivi.

Colonelul îl poartă la întâmplare, fără cruţare, de la cantină pe la furaje şi pe la grădina de zarzavat, iar generalul îl însoţeşte docil, ca un copil, voind a arăta că a rămas verde, oprindu-se şi minunându-se, pentru a-şi potoli bătăile inimii, în faţa unei şire de paie sau pentru a admira un răzor de ceapă pipernicită, însetată.

Şi pe măsură ce inspecţia înaintează, suita creşte în urma generalului, se transformă într-o adevărată procesiune care gravitează mai mult în jurul comandantului de regiment, căruia maiori şi căpitani zeloşi se grăbesc să-i dea relaţii, să propună serviciile lor pentru nivelarea unei şosele, pentru un gard ce se clatină, în timp ce ofiţerii tineri se distrează pe la spatele generalului, înfundând până în urechi „trocanul”7 unui camarad care se bucură de popularitatea celui mai prost din corp. Generalul simţea tot ce nu voia să vadă, tot ce se ferea s-audă.

Au trecut pe rând prin toate camerele spălate cu gaz, înveselite de cearceafurile albe, descoperite, care se vor ridica în urma lui; au ajuns în fine la infirmerie. Aci, doborât de oboseală, se extaziază căzând pe scaun în faţa unui dulăpior cu câteva pense şi bisturiuri virgine, întinse pe vată, sub comanda unui forceps înfiorător la vedere. Entuziasmul generalului creşte cu descoperirea unui dulap cu medicamente, intitulat cu litere mari gotice „farmacie”, şi culminează înaintea unui spălător cu pedale.

— Bravo, doctore, văd că ai de toate! Dar radium ai? Glumeşte generalul, mulţumit că stă pe scaun.

— O, domnule general, când am avea radium.

— Cum, n-ai d-ăla? Se-ntoarce, căzând ca din nouri, colonelul. Cumpără, domnule, câteva kilograme, să se găsească.

O lumină trecu prin ochii generalului. Era răzbunat.