Economie

Fragedă de tinereţe şi aer proaspăt, Nuşa năvăli zveltă, cu părul retezat, cu ochii verzi, cu nas obraznic, în cabinetul bărbatului său şi-i spune într-un suflet, îmbujorată de indignare:

— Vai, dragă, n-ai idee cât ne fură Anica!

— Taci, mai încet, să nu te audă.

— Scoborând glasul:) Las' să m-audă.

— Te pomeneşti că pleacă.

— Sănătate bună. Ştii ce hoaţă e? Cât crezi că punea conopida la socoteală?

— Cincizeci de lei.

— Şi tu cu cât ai luat-o?

— Cu patruzeci şi opt. doi lei dintr-o dată, închipuieşte-ţi. De-acum nici n-o mai las, mă duc eu singură. Şi hreanul mi-l socotea cu bucata. Eu l-am luat cu kilogramul, e mult mai convenabil. Dar trebuie să-ţi dai osteneală; să cauţi, s-alergi, să umbli. Eu ştii ce fac? Dau întâi o raită prin toată piaţa, aşa, ca să-mi fac idee, şi pe urmă iau de unde-mi place, una de ici, alta de colo. Era şi Livezeanca, cu taiorul ei cel nou; da mie, drept să-ţi spun, nu mi-a plăcut de loc. Mai întâi, taiorul nu e rochie de piaţă, ş-apoi, când eşti gătită, nici nu-ţi vine să te tocmeşti. Zău, nu ştiu cum, parcă te jenezi. Eu am fost în trotter, aşa cum mă vezi, ca o slujnicuţă, şi închipuieşte-ţi dragă, ha, ha, ha, un soldăţoi se ţinea de mine. Da i-am întors şi eu o pereche de ochi. A văzut numaidecât cu cine are a face. Nu, orice s-ar spune, e mare economie. Vezi cu ochii, te tocmeşti, cumperi ce-ţi place (aşezându-i-se în braţe) şi găteşti bărbăţelului papă bună. Ghici, ce avem la dejun?

— Distrat:) Supă.

— Ăăă, şi tu. Aşa proastă mă crezi? Mă duc la piaţă să fac supă. Pui cu ciuperci, dragă. Şi mai ce?

— Eu ştiu.

— Ce-ţi place ţie mai tare?

— Alva.

— Triumfătoare:) Ficăţel de gâscă!

— Bravo!

— Vezi cum mă gândesc eu la tine? Pupă-mă. Luasem şi o oală cu smântână, dar a spart-o dobitocul ăla de hamal. Păcat de oală. Am luat şi mere creţeşti, să vezi ce frumoase. Şi mandarine am luat. Voi n-aveţi idee ce înseamnă să fii gospodină şi să te duci singură. Nici nu e de comparat conopida care am luat-o eu cu aceea care a cumpărat-o Anica.

— Complezent:) Ochii stăpânului îngraşă calul.

— Tataia spunea, Dumnezeu să-l ierte, că economia mică face averea mare. Aşa ne-a crescut. Trei surori. Cât de puţin, zece bani, nu-i ruşine. Zece de ici, zece de colo.

— Coniţă, întreabă birjarul, îl mai ţineţi mult, că-i tocmit la o nuntă.

— Vaai, ce uitucă sunt! Vă place? Du-te, Anico, degrabă, mă rog ţie, şi dă-i drumul. (Către bărbatu-său:) Ai tu o sută de lei? Eu m-am întors fără nici un gologan.

— O sută?!

— M-a dus, am venit acasă, cât a aşteptat în piaţă. Judecă şi tu. Pe urmă a fost aşa de cuviincios, a venit numaidecât! Merită, săracul! Unii fac nişte mofturi.