Necazuri

Două ţărance, două cumetre din sate vecine, venite la târg, s-au întâlnit, ca prin minune, la Iaşi, pe şoseaua Socolei, la crâşma „La trei calici”, aşezată la o răspântie de ulicioare, măgieşită cu case de lut, încondeiate cu brâuri sinelite.

Un soare fierbinte de vară încinge sticlele cu rachiuri verzi de la ferestrele păinjinite, apa din cofele de pe prispe, păleşte grămezile de castraveţi şi pepeni galbeni, aşezaţi spre vânzare pe lângă garduri, dulăii cu limba scoasă, ce se apără necăjiţi fără răgaz, de muşte ce nu mai au astâmpăr.

Femeile, cu tulpanele desfăcute, s-au aşezat în bătătura crâşmei, la umbra horbotită a unui salcâm rahitic, cu sticla de rachiu între ele. După ce şi-au turnat cu îngrijire pe picioarele crăpate apă, cu ulcica; să se răcorească, una din ele a scos din traistă mămăligă rece, fire de ceapă şi de usturoi, a deznodat cu dinţii un nod de tulpan vechi, care ascundea o sare neagră bolovănoasă, şi au prins a mânca, împărtăşindu-şi necazurile, cinstindu-se între ele, prăfuite de carele ce se întorceau, acum deşerte, hodorogind, spre casă.

— Să trăieşti, cumătră. Să trăiască şi cumătru. Să trăiţi şi să hiţi sănătoşi. Dumnezeu să vă dea sănătate şi să trăiţi amândoi.

— Şi-mneavoastră să trăiţi ani mulţi şi să vă dea Dumnezeu zile şi sănătate. Şi inimă bună. Şi să uitaţi năcazurile, că-s di la Dumnezeu. Nie nu ni-o murit o găină? Când am ieşit azi-dimineaţă, numai ci am dat piste ea moartă. Fac nu ştiu ce naiba în cap di mor numaidecât.

— Da nie nu ni s-o bolnăgit porcul?!

— Nu-i nipă, aşa se bolnăgesc ei, da nu mor taţi. Care-s mai belalii, da o samă nu mor. Sănătate să deie Dumnezeu. Cumătrul ce face?

— Iacă, nu-i ghini.

— Aracan de mini. D-apoi ci are?

— Zace.

— Irrra. D-apoi di ci?

— Eu ştiu. Să-năduşe în chept. Iacă ici, în capul cheptului, şi să face negru cum e pământul. Că de asta am venit mai mult la târg, să caut un vitrinal, să-i dau nişte ouşoare, să-l întreb, să vedem, nu mi-o da ceva pentru porc, că atâta gită am. Dac-o muri, ce mă fac cu la iarnă c-o casă de copchii.

— Poi.

— Că omul dacă are zile lăsate de la Dumnezeu, trăieşte, da dacă i-o sunat ceasul, s-o mântuit. Da gita, ce ştie ea. Parcă are grai să vorbească ca omul, să spună ci o doare.

— De un' să aibă. Da iacă să-ţi spun un leac. M-o învăţat şi pe mine o femeie. Să prinzi o ţarcă – dacă-i putea-o prinde – că-s şirete, bată-le gina să le bată. Zboară cum te aprochii di ea. Şi dacă-i prinde-o, să n-o omori, să n-o tai, nimic să nu-i faci. Numai s-o frigi ghinişor, întreagă, aşa cum se găseşte, cu pene cu tot, şi s-o dai cumătrului s-o mănânce. Şi dacă nu s-o face ghine din asta, să ştii că nici zile multe n-are, şi tare-mi pare rău. Da las', să him sănătoşi, că poate o da Dumnezeu şi ţi-o trăi porcu.